Manuel VLĂDUȚ ■
Motto:“Patria nu vine de la pământ, nici din vreo lucrare a câmpului, nici din vreo abstracțiune, ci dintr-o acțiune concretă, de la “pater”, de la “patres”, din părinti, din moși-strămoși.” – Barbu Ștefănescu-Delavrancea
Privesc cu îngrijorare spre generațiile care vin din urmă, la tinerii care cândva vor avea România pe mâinile lor, de la care poate avem câteodată așteptări prea mari… Într-o lume în care informația și comunicarea se propagă cu viteza Internetului, mai ales prin intermediul rețelelor de socializare, apar din ce în ce mai des exponenți ai unor concepte „la modă” care prin atitudine și afirmațiile lansate, nu realizează că fac de multe ori jocul propagandei moscovite…
Fac parte din generația celor care și-au sacrificat viața în zilele evenimentelor din 1989, când comunismul a căzut de pe piedestalul ridicat cu sprijinul Uniunii Sovietice. La fel ca și mine, generații întregi de tineri au primit educația cultului eroilor neamului și al patriotismului, în școlile pe care le-au urmat și pe timpul serviciului militar – obligatoriu la acea vreme. Astăzi, lucrurile nu mai stau deloc așa; trăim într-o lume liberă, o democrație mult dorită de toți cei care s-au sacrificat atunci, în 1989, atât de liberă încât unii reprezentanți ai generației de azi, obosiți înainte de vreme, consideră că au doar drepturi, nu și obligații față de țara în care s-au născut – România și pe care observ că mulți o consideră deja o „noțiune abstractă”…
Postasem deunăzi pe o rețea de socializare, fotografia inedită a unor veterani ai Războiului de Independență de la 1877, simpli țărani, dar mândri sub greutatea decorațiilor de război ce le străluceau în piept. Sub această poză scria: „Așa arătau stră-străbunicii noștri care au luptat la Plevna. Cinste și prețuire memoriei lor, celor care au luptat să fim independenți astăzi!”
Și îmi răspunde un comentac plin de “intelighență”:“A fost o conjunctură istorică, implicit războiul ruso-turc. Ei au fost doar carnea de tun dusă pe front ca vitele la abator.”
Răspund:“Și? Carnea asta de tun a făcut ca tu să ai o țară!”
El: Țara a fost făcută în urma unor conjuncturi. Și evident că țăranii înfometați și-au sacrificat viața pentru niște iluzii + promisiunea de a primi o palmă de pământ. Evident că pentru idealurile unei clase politice a trebuit băgată și puțină carne de tun. Asta ca să vorbim sincer, nu în limbaj patriotard stil „Scânteia”.
Iar discuția cu comentacul a continuat, de data asta în privat:
Eu: „Țara a fost făcută cu sacrificii de sânge, indiferent de conjuncturi. Nu am primit nimic degeaba, niciodată! Îți pun o întrebare realistă, nu patriotardă: tu ești gata să mori pentru țara ta? Sau faci parte dintre cei care nu se sacrifică „pentru idealurile unei clase politice”?”
El: „Nu vă supărați dar puneți întrebări ce privesc viața mea personală. Iar în privința „muritului” pentru patrie puneți-vă întrebarea dvs., nu mie. Deci condiția de „a muri” e obligatorie… Sincer… cădem în derizoriu. Imperii și țări au fost și vor mai fi, pământul rămâne tot acolo, în schimb viața mea sau a fiului meu este doar una. Și dacă Dumnezeu ne-a dat o viață măcar să o păstrăm și să o trăim, în niciun caz să ne-o sacrificăm pentru o noțiune abstractă. Și nu înțeleg o chestie: dvs. cu pensie de la MApN mă întrebați pe mine, civil, dacă mă sacrific sau nu? E o întrebare de râsul curcilor… sincer.”
Eu: „Nu despre mine – militar de profesie – era vorba, tocmai! Eu îmi voi face datoria, oricum, fie că voi trăi sau muri… Ci despre voi, cei care credeți că aveți datoria și dreptul de a trăi oricum, în timp ce alții mor pentru voi! Ca cetățeni români, toți avem obligația de a ne face datoria „chiar cu prețul vieții” față de România, care nu este doar o „noțiune abstractă”… Chiar crezi că DOAR militarii ca mine au obligații? Nu vreau să te conving despre nimic. Doar mă minunez ce cetățeni „model” ca tine, a scos România Educată în ultimii aproape 20 de ani! ”
El: „Foarte bine, de asta sunteți plătit. În schimb eu mă minunez de indiscreția dvs. de a pune întrebări ridicole ori de a intra cu bocancul în viața altor oameni. Stați liniștit, eu NU îmi voi da viața pentru nimic. Dumnezeu mi-a dat o viață să o trăiesc, nu să o batjocoresc sau să o vând pe doi talanți girând cu un jurământ. Viața nu se pune gaj pentru nimic. Scrie și în Biblie. Deci e absurd ceea ce vreți dvs. Nu toți își vor da viața pentru ceva în care nu cred.”
Deci, dacă scrie la Biblie!… Oamenii de felul ăsta, care nu cred în nimic, vorbesc despre Biblie! Dar ce convenabile e, câteodată! Cui să mai explici despre sacrificiu, patrie, eroism, vitejie? Cui să mai povestești despre gloriosul trecut al neamului românesc? Cu ce speranță poți pleca la luptă, într-un posibil război de apărare, când cei de lângă tine, care uită că străbunii lor au luptat și au murit pentru ca ei să existe, aleg să fugă în cele patru zări? Iar ca el, sunt mulți…
Sunt întrebări fără răspuns… Cui vom mai lăsa de fapt, moștenire, România?
