Acasă Eseu Monumente în maci

Monumente în maci

11008
4

George MIHĂESCU

Au dispărut macii în grâu cu exploziile lor violente de roșu aprins pe fundalul verdelui vegetal. Au dispărut macii și de pe marginile drumurilor dintre tarlale. Au dispărut macii cu petalele lor de fluturi tropicali, roșii ca sângele, imperceptibili ca mătasea, eterice ca nopțile de vară, vesele ca iarmaroacele cu fesuri orientale.

Verde, verde, verde! Ca o masă imensă, compactă și groasă de clorofilă, e culoarea câmpului, de jur împrejur, din orizont în orizont. Nealterată, necombinată.

A fost parcă un război secret și ucigător, după care s-a hotărât definitiv ca până în iunie pământul să fie acoperit de clorofilă, de la un orizont la altul, metru cu metru, centimetru cu centimetru.

A dispărut chiar și tighelul negru al drumurilor dintre tarlale. Și numai panglicile albe ale șoselelor de piatră încadrează perfect aceste demiurgice pânze.

Imense și obsedante tablouri în verde. Repetate la nesfârșit, multiplicate la infinit.

Pe fondul acesta macii s-au transformat în acoperișuri de case și au devenit monumente. În amintirea lor, pentru nemurirea lor, pământul a luat din cuptoarele înroșite de vâlvătăi culoarea macilor năpădind zidurile și acoperișurile.

Satele – imense și obsedante grădini de maci. Imense și obsedante tablouri cu maci. Sau poate gigantice, ciclopiene parcuri cu monumente în maci; statornicite definitiv pe fondul compact de clorofilă până în iunie, pe marea de aur până în octombrie, pe albul imaculat al zăpezilor până în martie.

Foto:Auris Luca discoverdobrogea.ro

Eterne monumente cu maci!

Soarele le transformă petalele-n ruguri, imaculatele zăpezi, la atingerea lor, sângerează.

Eterne, ciclopiene  parcuri cu monumente în maci.

4 COMENTARII

  1. Ce înseamnă scrisul de calitate!
    Un text scris acum 50 de ani de socrul meu, reporterul, poetul, prozatorul, dramaturgul și excepționalu făuritor de publicații.

  2. Monumentală viziune… Metafora permanentă, îmi amintește de George Călinescu:
    „Vântul scutura după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, și numai întunecarea și reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de arbori se mișcau pe cer.” – Enigma Otiliei.
    …Sublim omagiu, adus superbilor și efemerilor maci! Dar poate și celor ce îndrăznesc să ardă văpaie, înghițiți în masa amorfă, a vulgului verde păstaie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.