Acasă Gabier Cum a resuscitat Kamala Harris campania electorală americană

Cum a resuscitat Kamala Harris campania electorală americană

16136
1
Sursa: Facebook/Muzej karikature
Sursa: Facebook/Muzej karikature

 Călin MARINESCU ■

Retragerea Președintelui Joe Biden, de mult așteptată, a adus un suflu nou în desfășurarea campaniei preelectorale din Statele Unite ale Americii.

Reacția vehentă a candidatului republican, arată că Donald Trump se teme de Kamala Harris, cel mai posibil viitoarea candidată a Partiului Democrat.

Aparent o personalitate neutră, Kamala Harris, care a stat în umbra lui Joe Biden în mandatul său de vicepreședinte, în cele câteva zile de când se vede a fi desemnată candidatul la președenție al democraților, ne arată o alta față, surprinzător de incisivă și cu o imagine zâmbitoare, deschisă, gata să se lupte pentru victorie.

Eu cred că această mișcare a fost gândită din timp, altfel nu s-a fi putut strânge în câteva zile fonduri record pentru campania electorală.

Încă nu știm programul candidatei, este prea devreme, cele câteva idei privind dezvoltarea unei clase de mijloc puternice care să fie baza societății, e mai degrabă un deziderat al tuturor politicienilor și nu ne spune nimic.

Fiind de formație procuror, cu ascendență profesională până la cele mai înalte grade și funcții, fost Procuror General al Californiei, cu mare experiență în anchetele penale, Kamala conferă de asemenea garanția că va asigura respectarea legii întotdeauna.

Din acest punct de vedere, posibila candidată a Partidului Democrat la Casa Albă e incomodă pentru Donald Trump, posesorul mai multor condamnări penale dar și a unor procese în desfășurare.

Sursa: Facebook/Muzej karikature

Desigur, va trebui să prezinte un program consistent pentru a atrage electoratul american după trecerea peste momentul surpriză privind candidatura sa.

Știm în schimb programul politic prezentat de Donald Trump de foarte mult timp, devenit un fel de șlagăr.

Noul său program politic nu diferă prea mult de cele prezentate în alegerile precedente. În ceea ce privește politica internă prevalează promisiunea reducerii emigrării, închiderea granițelor pentru emigranți, stimularea cetățenilor americani să se angajeze în locurile lăsate libere de emigranții ce vor fi repatriați.

Probabil că o mare parte a clasei mijlocii americane susține o astfel de politică dar apar cel puțin doua probleme.

Alogenii ocupă acele posture care nu sunt dorite de cetățenii americani, respectiv serviciile cele mai grele sau mai dificile plătite cu salarii semnificativ mai mici decât cele acordate autohtonilor.

Populația din SUA este de fapt formată în covârșitoare majoritate din imigranți, sosiți pe noul continent începând cu ultimele două secole, foarte mulți însă după cel de al doilea război mondial. Aceștia, în cea mai mare parte sunt cetățeni americani, cu drept de vot și mi se pare normal ca famiile de imigrați sosiți în a doua jumătate a secolului trecut să nu agreeze o asemenea politică.

Relansarea economică pe care Trump a început-o în primul său mandat, continuată cu succes de Joe Bidon, este unul din cele mai pozitive acțiuni ale programului sau politic, dar fără discuție va face parte și din programul democraților.

În ceea ce privește politica externă sunt multe declarații controversate, fără a avea un orizont clar, o țintă precisă și o anumită direcție călăuzitoare. Principala marotă este obligarea țarilor membre NATO și a oricăror țări care se bucură de protecția armatei americane, cum ar fi Taivanul, să plătească pentru aceste servicii.

Ca om de afaceri vede totul ca pe o investiție cu un buget care în final trebuie să asigure un beneficiu. Eu zic că este un mod simplist de a privi o astfel de chestiune deosebit de importantă nu doar pentru siguranța ci și pentru bunăstarea Americii, și până la urmă a întregii planete.

Cheltuind peste 850.000.000.000 USD anual “pentru apărare”, adică pentru organizarea, dotarea și menținerea celei mai puternice armate din lume, SUA și-a asigurat pe bună dreptate poziția de “jandarm” al lumii ceea ce îi conferă în afara unui sentiment de securitate și controlul economic asupra unor zone întinse ale globului.

Să nu uităm că în secolele trecute au fost purtate războaie crâncene pentru “piețe de desfacere”, adică pentru control economic global.

În ultimii 40 de ani micile războaie locale nu au zguduit niciodată poziția SUA, superioritatea militară fiind o garanție pentru menținerea poziției de lider mondial.

Este suficient să analizăm politica săltăreața a Chinei care deși a devenit o mare putere economică, face tot posibilul să nu îi supere pe americani, deși evident politica lor este cu fața la Rusia.

Poziția de lider mondial le aduce Statelor Unite ale Americii mult mai multe beneficii economice decât sumele pe care le-ar cheltui pentru înarmare țările aliate.

Este adevărat că unele state membre NATO, exemplul elocvent fiind Republica Federală Germania, nu își onorează investițiile de 2% din PIB, pe care s-au obligat să le realizeze pentru apărare.

O altă temă este aceea a opririi ajutorului militar pentru Ucraina. Probabil face abstracție de faptul că zecile de miliarde de dolari, care se numesc ajutor pentru Ucraina, finanțează de fapt în cea mai mare parte industria militară americană, sume importante din “ajutoare” întorcându-se la buget din taxele și impozitele plătite de producătorii de armament din SUA.

Complexul militar american, un mecanism foarte puternic în politica americană ar fi foarte deranjat dacă o asemenea idee ar fi pusă în aplicare.

Războiul din Ucraina este de fapt o mare afacere pentru economia din vest, mai ales pentru americani, în afara faptului că este un laborator fantastic pentru testarea diferitelor tipuri de arme în condiții reale de luptă.

Mai presus de interesele militare și economice ale SUA, președintele este ales de electoratul american care în mare parte reacționează pozitiv la promisiunile lui Donald Trump. Opinia mea este că alegerea lui Donald Trump ca Președinte va genera disensiuni atât în relațiile cu Europa cât și cu China, făcând jocul Rusiei care dorește cu ardoare să creeze divergențe în cadrul NATO.

Rămâne speranța ca nou intrata în cursa prezidențială americană, candidata Kamala Harris, cu popularitatea pe care deja a câștigat-o, va putea să convingă electoratul și să îl învingă pe Donald Trump, căci cel care-l critica pe Biden pentru vârsta sa înaintată a ajuns să fie cu mult mai în vârsată decât oponenta sa.

Potcovaria lui Dan

1 COMENTARIU

  1. O viziune perfect realistă. Din păcate, propaganda pro-moscovită reușește să orbească multă lume… Iar asta se va vedea și în alegerile americane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.