Leonard MOCANU ■
Techirghiol, orașul nostru stațiunea tuturor! ●
În anii anteriori, am fost chiar indignat să ascult la radio o stimabilă colegă făcând contrareclamă stațiunii Techirghiol, pe care o considera cu argumente (subiective, zic eu) respingătoare și neatractivă pentru turiști. Cum să fie posibil, gândeam eu, când esplanada și aleea de promenadă arată foarte bine, când există o plajă publică amenajată și întreținută, când se organizează târguri și festivaluri ale cireșelor, ale plăcintelor și care mai de care? Cum să fie posibil, când, dacă dorim puțină mișcare, alegem Techirghiol sau Eforie Nord în detrimentul Constanței, iar dacă suntem cu nepotul, mergem la locul de joacă amenajat pe esplanadă? Cum să fie posibil, când uite cum au amenajat aleile în amfiteatru, au un grup statuar, au gazon plantat din role și întreținut ca pe Wembley?
Iete că se poate, vor spune alții. Acum câteva zile aveam să mă conving că ștergând ”praful” dincolo de spoiala Primăriei Techirghiol nu prea rămâne nimic. Am ales Techirghiol pentru o dimineață de relaxare cu nepoțelul în noul, minunatul și mediatizatul loc de joacă pentru copii. De parcat m-am descurcat pe Strada Albăstrelelor, chiar lângă primărie. Numai că pentru a parcurge mai puțin de 50 de metri a trebuit să fac naveta între cele două trotuare, unul cu asfaltul degradat, parțial ocupat cu moloz, celălalt cu buruieni de s-ar ascunde măgarul, printre care se insinuează timid o cărăruie. Sub lampă e întuneric dar, probabil, primarul reales, Iulian-Constantin Soceanu, are ferastra biroului în altă direcție altfel nu ar fi posibil un asemenea sacrilegiu.
Traversăm strada Victor Climescu, coborâm câteva trepte și gata: am ajuns în locul de joacă acoperit cu tartan, cu leagăne, tiroliană, bănci, trambuline, tobogane, xilofon, balansoare și altele, într-o stare de lucru și întreținere de lăudat. Are doamna colegă într-ale jurnalismului vreun parapon pe primar, m-am consolat eu, uitând de balaurii pe care îi evitasem în urmă cu mai puțin de un minut. Evident, am inventariat toate ”aparatele” în ordinea aleatorie impusă de nepot uneori cu satisfacție, alteori cu indignare. De ce? Din cauza unor copii complet certați cu buna creștere (și, evident, a părinților lor), care se cred singuri și stăpâni, care nu respectă regulile impuse, scrise și afișate, care trec peste cei mai mici precum tancurile rusești (de care, după accent, nu par a fi foarte străini), care urcă pe tobogane pe unde se coboară sau adresează invective și fac observații celorlalți. În acest timp părinții se relaxează be bănci, ”dohănesc” și povestesc…povești din ”velikaya vaina”, lăsându-și odraslele să-și facă de cap. Iar noi privim uimiți cum se adeverește zicala: Dă-i nas lui Ivan și se urcă pe Divan!
Cu toate aceste mici impedimente locul de joacă arată ”super”, dovadă că obrazul subțire al unui nou mandat cu cheltuiala alegătorilor se ține, pentru că, nu-i așa, ce moment putea fi mai bun pentru lucrările de amenajare decât înainte de ”locale”?
Numai că nu te poți pune cu energia (foarte) tinerei generații care vrea adrenalină. Așa că ne punem în mișcare cu gândul să dăm binețe și vechiului loc de joacă, cel care a ținut sus steagul onoarei techirghiolene mai bine de cinci ani.
Bine ați venit, mânca-v-aș! ●
Din păcate, văzându-l, gândul m-a dus fuguța la Shakespeare cu al lui ”Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară”. Nu am făcut decât să intrăm, efectiv, în salonul unui muribund pe care doar aparatele și proptelele îl țin încă în viață spre alinarea rudelor. Oborul înțărcuit arăta exact ca un arman. Spațiul generos, odată plin de viață vremătândă și neîncăpător, nu avea țipenie de om sau altă vietate. Mi-am spus că, localnicii, nerecunoscători, uitaseră prea repede clipele petrecute în acest loc de joacă, atunci când li se oferise ceva mai ”ochios”, dar rotindu-mi privirea, am văzut că nu era numai atât.
Hai că bălăriile, deși crescute, nu erau prea mari, dar dintre leagăne doar unul era funcțional, celelalte trei având lanțurile rupte. La ”trenuleț” și la ”corabie”, platformele din lemn sunt așchii și surcele, copiii riscând să cadă și să se accidenteze. Multe dintre balustradele scărilor și-au pierdut lănteții și ulucile iar cuiele și holșuruburile de fixare pot și ele produce leziuni și infecții cu tetanos tinerilor utilizatori. Nici băncile de pe lateral destinate părinților nu arată mai bine fiind dezaxate și aplecate mai ceva ca Turnul din Pisa.
În concluzie, nu e vorba neapărat de nerecunoștința foștilor utilizatori, ci de nepăsarea și lipsa de acțiune a edilului și subordonaților lui.
Încep să cred că nici spre lac nu are ferestre biroul primărașului rumen-rozaliu-imberb, cu privire sinceră-apoasă, înțolit elegant cu vestă și adidași roșii (foarte plauzibil pentru că pe această latură este clădirea veche a Primăriei, acum în renovare). Totuși, mă gândesc, oare chiar nimeni din Administrație nu face o plimbare prin parc măcar o dată pe săptămână? Oare nimeni nu vede că și pe marginile noului loc de joacă bălăriile încep să-și revendice drepturile? Chiar trebuie lăsat totul în paragină, în văzul celor pe care-i invităm să ne calce pragul? Cât de îngâmfat să fii încât să nu-ți vezi nici lungul nasului?
Am încercat să dibuiesc pe internet o biografie a ilustrei persoane ce-l încarnează pe primarul Soceanu, dar ioc noroc. Voiam să-i recomand să-și plimbe copiii sau nepoțeii (nu e clar pentru mine la ce rubrică se încadrează preopinentul) pe esplanada lacului Techirghiol, superb amenajată și sistematizată de altfel, de fostul primar printr-un proiect european ce l-a și împins în necaz, și să le impuneți să se joace în parcul vechi sub amenințarea privării de înghețată.
Pentru asta, vă recomand să aveți la dumneavoastră niscai feșe, dezinfectant, unul-doi plasturi cu adeziv, tifon, pansamente, poate niște atele. Știu că din înalta dumneavoastră demnitate de ales local al națiunii liberale, aflat probabil la al n-șpelea mandat, nu veți avea nevoie de ele, pentru că, fie veți solicita să fiți asistat de o ambulanță, fie cuiele sau scândurile știrbe au prea mult respect pentru magistrala dumneavoastră persoană administrativă și nu vă vor accidenta odraslele.
Eu zic să nu vă bazați prea mult pe a doua variantă!
