Dan MIHĂESCU ■
Am folosit omonimia din titlu cu reverberație evidentă la ceea ce semnifică substantivul propriu nu la personajul principal din celebra comedie de război ecranizată în 1959 de regizorul Christian-Jaque, cu Brigitte Bardot, Jacques Charrier, Francis Blanche și Hannes Messemer, deși ceea ce o să descoperiți în rândurile de mai jos are legătură cu războiul și este tot ceva la modul râsu’-plânsu’! Ați văzut vreodată cum își desăvârșește estetic opera un “cioclu” dibaci; cum prin miraculoase tehnici și proceduri aplicate corpului fără viață tinzi să juri că a întors mortul de la groapă?
Nu-i glumă, se întâmplă pe la case mari! Case de pompe funebre zic, unde la prețuri exorbitante tanatocosmeticienii dau viață morților mai ceva ca în legenda Zeului Osiris.
Își cănesc și-și sulemenesc pacientul; îl trag și-n ceară de albine din cap până-n călcâie, dacă e cazul, ca să nu i-se împrăștie caroseria, de pe el; îi fac unghiile, dacă are, dacă n-are îi pun; îi dau carmin pe sub pielițele, fond de ten peste cearcăne, puțin ruj în obraji – “merișoarele” de sănătate… Freză, cârlionți, tot, tot ce trebuie pentru un aer de naturalețe și când opera e desăvârșită, țuști cu Galateea pe scenă.
Reușita poate fi atât de mare cât să stârnească pasiuni fără limite necrofililor, de-ți încalecă opera de artă în văzul tuturor.
Iar dacă zice-ți că vreau să vă aburesc exagerând despre toate cele ce-am povestit mai sus atunci n-aveți decât să vă convingeți singuri iar ca să admirați la fața locului efectul pygmalionic n-aveți decât să vă strecurați pe cheurile unui șantier naval, la Capul Midia să zicem și să urmăriți ce vrăji pot face niște sablatori-vopsitori isteți cu niște marțagoane, găleți cu grund, pistoale pneumatice, benzi adezive, câlți, petice, cârpe și vopsea la sfârșit.
În fine, chiar dacă Galateea noastră se presupune a fi navă de război iar unii chiar ar putea să jure că s-ar fi numit Corveta 264 Contraamiral Eustaţiu SEBASTIAN, în viața cazonă, să tot fi avut vreo 40 de anișori de când și-a dat tabla la apă, tanatopractorii de aici fac treabă și o scot la vopsea, de zici că-i operă vie. Poți să iei ochii oricui că vorba aia: „baba la lumânare zici că-i floare”!
Bine de aceleași tratamente cosmetice revitalizante s-a mai bucurat, tot aici, și un dragor maritim, am uitat cum îi zicea. dar tot așa, făcut de toți banii…
Dar cum v-am spus astea-s dezmierdări pe bogăție, pe parale grele, să moară dușmanii de oftică…Nu toți amărăștenii ajung aici la împachetări și mumifiere.
Uite de exemplu la Mangalia, în laguna Limanu, în parcul rece al UM 02029 (Șantierul Naval Militar) zace moartă și nesabordată cea mai veche navă a Marinei Române, canoniera Eugeniu Stihi. Venerabilul bastiment își trăiește umilită ultimele zile ciuruită de rugină și abandonată, jefuită de piesele esențiale, încărcate de istorie, valoroase fragmente ale patrimoniului nostru naval.
Cu toate că poartă numele unui erou de la Turtucaia și a fost martora unor momente istorice cruciale, niciun plan de salvare nu a fost pus în aplicare după ce a fost decomisionată din dotarea Forțelor Navale Române, în anul 2004 pe când era folosită ca navă hidrografică..
Construită în 1916 la șantierul Lorient Arsenal Brest din Franța, canoniera, inițial botezată „Friponne”, a ajuns în dotarea Marinei Regale Române patru ani mai târziu, alături de alte trei canoniere. România a cumpărat aceste nave pentru a curăța câmpurile de mine de la coastele sale. Rebotezată „Locotenent Eugen Stihi” în onoarea locotenentului comandor căzut eroic la Turtucaia, nava a fost una dintre cele mai active în toate confruntările navale din Marea Neagră.
Înainte de apariția celebrului bric „Mircea”, a servit ca navă-școală pentru viitorii marinari, fiind prezentă în porturi importante precum Sinope, Rodos și Salonic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, alături de alte nave românești, a desfășurat misiuni periculoase de dragaj și siguranță, participând la instalarea barajelor de mine în apele Constanței și protejând transporturile maritime de atacurile inamicului.
În semn de recunoaștere a curajului echipajului său, în 1943, pavilioanele canonierei „Lt. Cdor. Stihi Eugen”, precum și cele ale surorilor sale „Cpt. Dumitrescu Constantin” și „Slt. Ghiculescu Ioan” au fost decorate cu Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de ofițer, pentru curajul și spiritul de sacrificiu demonstrat în timpul celor peste 120 de misiuni de război.
După război, canoniera a suferit din nou din cauza vicisitudinilor istoriei. Avariată grav în timpul bombardamentelor sovietice, a fost capturată de ruși în 1945, rebotezată „Ahtuba” iar în urma negocierilor, România a reușit să o recupereze, ca gest simbolic de recăpătare a demnității navale. Dar demnitatea e pe bani și pe noi ne-au ținut banii până acum.
În același timp Marina Regală a Țărilor de Jos are în dotare o navă similară, denumită chiar “Hydrograaf”, construită în 1910 și aflată în activitate chiar şi în prezent.
Mereu există cineva care ne sabotează, nu ne lasă să ne afirmăm inteligenţa, şi mai ales, dragostea de muncă. Noi nu avem nicio vină, alţii nu ne vor binele!