Dan MIHĂESCU ■
Muzeul de Artă Populară din Constanța oferă spre delectare vizitatorilor de la sfârșitul lunii octombrie, fie ei turiști sau localnici, un exponat de excepție în contextul calendarului religios prezentând pe simeze icoană pe sticlă a Marele Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir, prăznuiesc pe 26 octombrie.
Marele Mucenic Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre sfinții care apare reprezentat într-o icoană pe sticlă aflată în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța, transmit reprezentanții muzeului.
Icoana, de mici dimensiuni, cu ramă din lemn vopsită în brun și verde, a fost pictată în secolul al XIX-lea la Mărginimea Sibiului, unul dintre cunoscutele centre de iconari din Transilvania.
Sfântul, călare pe un cal brun, cu o armură aurită, este înfățișat ucigându-l simbolic cu sabia pe Lie, gladiatorul preferat al împăratul Maximilian, cel care îi prigonea pe creștini. La realizarea acestei icoane, meșterul a fost folosit din abundență foița de aur.
În ajunul acestei sărbători, în satul tradițional se făcea „focul lui Sânmedru”, peste care săreau copiii, pentru a fi sănătoși tot anul, și tinerii, pentru a se căsători. Tot în ajun, femeile împărțeau copiilor, seara, la lumina focului, nuci, mere, struguri și prune uscate.
În tradiția populară, se spune că Sânmedru și Sângiorz poartă la brâu „cheile vremii”, iar cu cheia sa Sfântul Dumitru închide vara, pe care Sfântul Gheorghe a eliberat-o pe 23 aprilie, și slobozește iarna. De aceea, codrul pe care Sângiorz l-a înverzit primăvara devine, începând cu 26 octombrie, negru, lipsit de frunze. De asemenea, se crede că dacă de Sfântul Dumitru va fi vremea bună, va fi o toamnă lungă și frumoasă