Dan MIHĂESCU ■
Zilele astea am descoperit apariția în media de socializare online a unui nou gen propagandistic pe care l-am denumit odagiu, adică ceva la limita extremă între odă și omagiu. Ca pe vremurile răposate, ca să mă exprim în ton.
Întrucât cant-autorul constănțean pe care l-a curentat fiorul liric dimineața pe răcoare, privindu-se în oglindă, a avut strălucita idee să se și filmeze în timp ce-i făcea o cântare în baie șefului de partid și a cutezat să facă public single-ul cu pricina, am lăsat un răgaz de câteva zile să văd dacă își menține opțiunea debutului artistic.
Acum, la o săptămână de la lansare pe feisbucică, după ce cântarea din baie s-a învechit adunând nu mai puțin de 74 de aprecieri pozitive, 7 comentarii (mai mult nefavorabile dar…lume proastă, ce să zic?) și 11 distribuiri (sigur din obligație de partid) am decis să-i fac și eu această mică recenzie amicului Silviu, că prea mi-a stârnit melancolia,
Și pentru ca tot răul să fie spre bine eu mă bucur că avem ocazia să-i cunoaștem pe candidați și în felul acesta, nefardați, manifestându-și sincer patriotismul, dragostea nețărmurită față de țară și partid, față de conducătorul suprem ce s-a pus în slujba poporului încă de când era copil…Dar ce bat eu câmpii când Silviu Coșa o face mai bine decât oricine… Luați de aici!
Ceea ce nu se vede, poate, dincolo de sticla ecranelor, este copilul din Pleșnița. Acel copil atât de ambițios încât a terminat primul șef de promoție la Academia Militară (de parcă putea să fie și al doilea șef de promoție ori al treilea). Acel copil atât de determinat încât și-a construit pas cu pas cariera profesională până în vârful ierarhiei. Acel copil atât de curajos încât mai târziu, când a fost nevoie de el, nu a ezitat să meargă pe teatrele de operațiuni externe, unde a rămas în conștiința tuturor ca liderul care nu lasă pe nimeni în urmă. Acel copil a crescut, s-a maturizat într-un adult conștiincios, onest, muncitor și cu drag de România. Este Nicolae Ionel Ciucă!