Roma
Caput mundi (Capitala Lumii), la Cittá Eterna (Orașul Etern/Cetatea Eternă), Limen Apostolorum (Pragul Apostolilor), la Cittá dei Sette Colli (Orașul celor Șapte Coline), l’Urbe (Orașul), indiferent cum i-am spune, Roma rămâne Roma, capitala Republicii Italiene, oraș unde la fiecare pas ”citești” un document istoric săpat în piatră, ”descifrezi” tainele unei catedrale sau biserici, ”dialoghezi” cu împărați ce au cucerit și condus lumea, sau cu eroi moderni, de numele cărora se leagă independența și unitatea țării.
Este greu să concentrezi în câteva paragrafe istoria de mii de ani a Romei, mai ales că o multitudine de subiecte sunt disputate, așa cum ar fi chiar originea numelui. După ce legenda lui Romulus și Remus, cei doi gemeni alăptați de Lupoaică, părea indestructibilă (cei doi construind orașul, apoi primul și-a ucis fratele, dându-i orașului numele său), iată că astăzi se scriu tratate, se susțin doctorate și se încâlcesc mințile oamenilor cu tot felul de teorii, care de care mai ”fundamentate”.
Ce este cert, Roma dăinuie de milenii, capitală a Imperiului Roman, a Republicii Romane, a Statelor Papale, a Primului Imperiu Francez sau, în răstimpuri, al diverselor regate și entități statale, ridicată strat peste strat, pentru că aproape fiecare conducător a vrut să arate că era deasupra înaintașilor.
Evident, o plimbare de șase ore prin Roma nu poate însemna mare lucru pentru un turist, în condițiile în care, pe de o parte, la fiecare pas găsești ceva de privit, de ascultat, de gustat sau de spus, iar pe de alta, orașul se pregătește pentru anul jubiliar 2025, fiind împânzit de șantiere de restaurare a obiectivelor istorice și culturale și, colac peste pupăză, este și teatrul edificării Magistralei C de metrou.
Pentru mine, cele șase ore de plimbare au însemnat reîntâlnirea cu cele aproape șase luni în care Roma mi-a fost casă, în care, vorba românului, am tocit cel puțin un rând de pingele pe pavajele de piatră cubică și am adunat amintiri de toate felurile.
Am pornit dis-de-dimineață din Baia Dominzia, ambele grupuri, cu un singur autocar. Cei aproximativ 160 de kilometri către Roma urmau să fie parcurși în aproape trei ore, inițial pe drumuri naționale, apoi pe autostradă.
Primul obiectiv important întâlnit a fost Monte Cassino, cu mănăstirea construită pe culmea acestuia. Muntele (dealul) și mănăstirea se află în imediata vecinătate a localității Cassino. Mănăstirea a fost întemeiată în 529 de Sfântul Benedict de Nursia. Distrusă și reconstruită de mai multe ori, în anumite perioade, mănăstirea a beneficiat de privilegii. Drept exemplu, călugării de aici au înființat prima școală de medicină (Salerno) din lume.
Aflată pe direcția de înaintare a trupelor aliate către Roma, în cel de-al doilea război mondial, zona a devenit scena unor lupte sângeroase, iar mănăstirea a fost obiectul unor decizii militare care au transformat-o în ruină, pe 15 februarie 1944.
La Roma, am oprit la parcarea stației de metrou Anagnina, unul dintre capetele Magistralei A. În parcare ne-am simțit ca acasă, printre numeroasele microbuze, cele mai multe cu număr de Vrancea, care fac uzual curse România-Italia păstrând legătura ”materială” dintre cei plecați la muncă în Peninsulă și familiile rămase acasă. Ultraaglomerată, în special în zona centrală, Roma dispune de parcări de dimensiuni considerabile la capetele magistralelor de metrou, oferind turiștilor, dar și localnicilor care se deplasează în oraș, posibilitatea de a-și lăsa mașinile în condiții de siguranță și de a folosi mijloce de transport în comun. Sistemul, pe numele lui Park and Ride, are mare succes în metropolele vestice ale Europei. La Roma, el e dublat și de faptul că transportul urban gestionat de municipalitate este integrat, un bilet fiind valabil în toate mijloacele de transport subterane și de suprafață, pentru o durată de 100 de minute (o singură călătorie cu metroul). Există, bineînțeles, și abonamente zilnice sau săptămânale. Nu se poate spune că, la orele de vârf și pe anumite sectoare, călătoria cu transportul în comun în Roma este foarte comodă, dar să nu uităm că orașul are aproape trei milioane de locuitori, cu zona metropolitană ajunge la patru milioane și jumătate, și că acum cinci ani a fost pe locul 14 în lume (pe 3 în UE) ca număr de turiști (8,6 milioane).
De la Anagnina, am luat metroul până la stația Termini, punctul de întâlnire cu Magistrala B, dar și gara centrală a orașului, de unde pornesc numeroase trenuri periurbane și intercity. Am ieșit la suprafață și am pornit către Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici papale din Roma. Mai este cunoscută și ca Santa Maria delle Nevi (Sfânta Maria a Zăpezilor).
Din punct de vedere juridic, bazilica, împreună cu toate anexele, aparține Sfântului Scaun, dar este plasată pe teritoriul Italiei, ceea ce îi conferă imunitate similară reprezentanțelor diplomatice. Ea este plasată în piața cu același nume, având în fața intrării o coloană în vârful căreia este o statuie a Sfintei Fecioare cu Pruncul, ridicată în 1614.
Actuala bazilică a fost construită între 422-432, fiind târnosită (ca să folosim limbajul ortodox) pe 5 august 434 și închinată Sfintei Maria. Structura originală a fost păstrată, chiar dacă pereții au fost reconstruiți, în special ca urmare a cutremurului din 1348. De-a lungul timpului, s-au executat mai multe lucrări de restaurare și redecorare. Arhitectura aparține stilului roman clasic, pentru a întări ideea că bazilica unește trecutul imperial cu viitorul creștin al Romei.
Cele două aripi plasate lateral față de intrarea monumentală dau bazilicii aspect de palat. La interior, nava centrală este susținută de 40 de coloane de marmură (36) și granit (4), mai vechi decât construcția, aduse de la alte lăcașe de cult și ajustate să se potrivească pe înălțime. Turnul clopotniței, la cei 75 de metri ai săi, este cel mai înalt din Roma, iar mozaicul de pe absida centrală este una dintre lucrările de artă de mare importanță. Interiorul este decorat cu mozaicuri reprezentând scene biblice, iar pe lateralele navei centrale sunt mai multe capele, purtând nume ce țin de identitatea familiilor care au finanțat construcția lor, sau ale unor ritualuri creștine (Baptisterium, Sacristie). Să nu uităm să vorbin despre pridvor, frumos decorat, cu Poarta Sfântă pe partea stângă. Această poartă simbolizează reconcilierea cu Dumnezeu și un nou început și se deschide, din anul 1300, la fiecare jubileu de 50 de ani, iar din 1470 la fiecare 25 de ani. Poarta a fost îmbrăcată în bronz în anul 2000 și va fi redeschisă în 2025.
Fiind duminică, în bazilică se desfășura serviciul religios, concomitent cu vizita, așa că am fost atenționați să păstrăm liniștea. Oricum, cântarea bisericească intonată de cor te făcea să te simți ca într-o sală de concerte, așa că vă propun să ne transpunem și noi în acel timp și spațiu, grație unei înregistrări video, care ne va permite să vedem și minunăția interiorului, ce nu poate fi descrisă în cuvinte.
Din Piața Santa Maria Maggiore pornesc două străzi: Via Carlo Alberto și Via Merulana. Pe cea de-a doua, se ajunge după aproape un kilometru, în Piazza Giovanni Paul II (Ioan Paul al II-lea) și, de acolo, în Piazza di San Giovanni în Laterano. Obiectivul central al acesteia este o altă bazilică (și fostă reședință) papală, cel puțin la fel de impresionantă, San Giovanni în Laterano. Spuneam că în Roma sunt patru bazilici papale. Celelalte două sunt San Pietro, din Cetatea Vaticanului, și San Paolo fuori Mura (Sfântul Paul/Pavel din afara Zidurilor). În imediata vecinătate a bazilicii papale, o clădire adăpostește Santa Scala (Scara Sfântă), 28 de trepte de marmură, îmbrăcate pentru protecție în lemn, care se spune că au fost treptele către praetoriumul lui Pilat din Pont, care au fost urcate de Iisus Hristos, în vederea judecății. Ele au fost aduse la Roma de Sfânta Elena, în secolul al IV-lea și, de atunci, sunt urcate de credincioși doar în genunchi. Ambele edificii din Piața San Giovanni în Laterano sunt proprietăți ale Sfântului Scaun.
Tot din Piazza Santa Maria Maggiore, prin Via Panisperna, Via dei Serpenti și Via della Consulta, se ajunge în Piazza Quirinale și la palatul omonim, sediul Președinției Italiene. Aici, cei ce vizitează Roma duminica trebuie să aibă în vedere două evenimente: la ora 18.00 (vara) sau 16.00 (iarna), în piață are loc ceremonia schimbării gărzii la palat. Poate nu la fel de spectaculoasă precum cea de la Buckingam, totuși ceremonia merită privită. Mai mult, nu durează decât 20 de minute; în fiecare duminică, de la ora 11.50, în Cappella Paolina a palatului, are loc un concert de muzică clasică, având o durată de una la două ore. Intrarea este gratuită, dar e necesară înscrierea on-line și prezența la poartă cu 50 de minute în avans, cu un document de identitate. De asemenea, palatul se poate vizita, cu programare prealabilă, și la prețul modic de 1,5 Euro.
Traseul nostru prevedea altceva, astfel că, odată ieșiți din bazilică, am pornit pe Via Cavour către centrul istoric (dacă cineva ar putea să definească un astfel de centru în Roma), de unde am urcat treptele către biserica San Pietro în Vincoli (Sfântul Petru în Lanțuri).
San Pietro în Vincoli, cunoscută și ca Basilica Eudoxiana, este o biserică catolică, construită între anii 432-440, pentru a găzdui lanțurile cu care a fost legat Sfântul Petru pe timpul prizonieratului de la Ierusalim. Se pare că lanțurile ar fi fost primite cadou de împărăteasa Eudoxia, prin intermediul mamei sale, de la episcopul Ierusalimului, și oferite mai departe cadou papei Leon I. În prezent, lanțurile sunt păstrate într-un relicvarium sub altar.
”Piesa de rezistență” a bisericii este statuia lui Moise, sculptată de Michelangelo și finalizată în 1515. Inițial, aceasta s-a dorit a fi parte a unui ansamblu funerar mult mai amplu, dedicat papei Julius II. Statuia este impresionantă prin acuratețea cu care sunt redate părțile corpului, impresionând musculatura personajului, foarte bine pusă în evidență. Uimește, de asemenea, expresivitatea feței, privitorul așteptându-se să-l vadă pe Moise vorbind din clipă în clipă. Moise este sculptat cu coarne, simbolizând aura sfântă, explicația venind din faptul că în limba ebraică există un termen comun care definește ”razele de lumină” și ”coarnele”. În iconografia epocii, artiștii preferau să sculpteze coarne, mult mai lesne de realizat decât razele de lumină.
Despărțindu-ne cu greu de capodopera marelui artist florentin, am continuat pe Via degli Annibaldi, direct către un alt edificiu reprezentativ al Romei antice și contemporane, Colosseo/Coloseumul. Coloseumul este un amfiteatru eliptic, cel mai mare construit vreodată în lumea antică și cel mai mare amfiteatru din lume încă în picioare. A fost construit să găzduiască între 50.000-80.000 spectatori, cu o medie de 65.000 oameni. A fost destinat luptelor de gladiatori și pentru spectacole publice, precum vânătoare de animale sălbatice, execuții, reconstituirea unor bătălii faimoase, drame bazate pe mitologia romană. În evul mediu timpuriu, a încetat să mai găzduiască acțiuni de divertisment, devenind, pe rând, ansamblu de locuințe, ateliere, gazdă a unor ordine creștine sau fortăreață.
Construit pe timpul a trei împărați aparținând Dinastiei Flaviane (Vespasian, Titus și Domițian), a purtat inițial numele de Amfiteatrul Flavian. Pentru construcție s-au folosit blocuri de travertin, rocă vulcanică și beton placat cu cărămidă, precum și lemn. Numele de Colosseum pare să fi venit de la uriașa statuie în bronz înfățișând pe împăratul Nero, după modelul Colosului din Rhodos amplasată în imediata vecinătate, pe timpul împăratului Hadrian. Ce este cert, la finele primului mileniu, numele Colosseo era deja bătut pe monezi. Jocurile inaugurale s-au ținut în anii 80-81, când, se spune, au fost sactificate 9.000 de animale sălbatice.
Amfiteatrul a fost distrus de cutremure și incendii, dar și de acțiunea oamenilor, care au luat de aici materiale de construcții, pentru alte sopuri. În prezent, starea sa de degradare nu îi permite să găzduiască evenimente majore, cu foarte mulți spectatori, însă o seamă de artiști celebri, în special cântăreți, au susținut spectacole aici. Colosseo este un simbol al Romei, este vizitat anual de sute de mii de turiști și a inspirat parțial sau total alte construcții sau lucrări de artă.
Evident, ne-am bucurat de a fi în preajma acestui edificiu, apoi am pornit pe Via dei Fori Imperiali către Forul lui Traian, ”gazdă” a celebrei Columne, așa-numitul act de naștere al poporului român. De o parte și de cealaltă a Via dei Fori Imperiali se găsesc forurile/forumurile, piețe publice, monumentale, construite de-a lungul a mai multor secole, ca dovadă a grandorii Romei și conducătorilor ei din acele timpuri.
Cronologic, cel mai vechi este Forumul Roman, principala piață publică și centrul civilizației romane. El găzduia mai multe edificii publice și monumente, fiind centrul activităților politice, comerciale, culturale, religioase sau juridice ale Romei Antice. Este plasat între colinele Capitolină și Palatină. Cezar, Augustus, Flavii, Nerva și Traian au fonstruit piețe adiacente, cunoscute drept forumuri imperiale. Topografic, Forumul Roman și Templul Păcii (Verspasian) sunt separate de Forumul lui Nerva, Forumul lui Augustus, Forumul lui Traian și Forumul lui Cesar de Via dei Fori Imperiali, care leagă Piața Coloseumului de Piazza Venezia. Aici, fiecare piatră, fiecare cărămidă sau coloană are propria istorie și poartă un fragment din istoria Romei. Încă se mai fac săpături arheologice și se speră în noi descoperiri, care să completeze volumul imens de informații despre Roma Antică. Evident, nu puteam trece nepăsători pe lângă Columna lui Traian, care ancorează, în chiar centrul Romei, poporul român și România în familia popoarelor latine. De reținut că în locul statuii lui Traian, așa cum a fost la începuturi, în prezent în vârful Columnei se află statuia Sfântului Petru.
Tot de pe Via dei Fori Imperiali am mai putut vedea Tempio di Venere i Roma, Basilica di Massenzio și Basilica dei Santi Cosma i Damiano, toate pe partea stângă, în direcția de mers. Aproape de Piazza Venezia, pe aceeași parte stângă, se pot vedea Basilica di Santa Maria in Ara Coeli, care conține fresce emblematice și, în plan apropiat în fața acesteia, Carcere Mamertino, unde se spune că, de-a lungul anilor, au fost încarcerați mai mulți mărturisitori ai lui Iisus, printre care Sfântul Petru, înainte de a fi crucificat, și Sfântul Paul/Pavel.
Odată ajunși în Piazza Venezia, a trebuit să găsim soluții pentru a importaliza uriașul Altare della Patria, monumentul în marmură dedicat lui Vittorio Emanuele II, primul rege al Italiei Unite. Tot aici se află și Mormântul Ostașului Necunoscut, simbol al tuturor militarilor italieni morți în primul război mondial, care face tranziția metaforică de la soldatul necunoscut la popor și apoi la națiune.
În spatele Altare della Patria, pe chiar culmea Colinei Capitoliului, se află Piazza del Campidoglio, proiectată de Michelangelo. În jurul ei, pot fi identificate mai multe clădiri importante, precum Palazzo dei Conservatori, cel mai vechi muzeu public din lume (1471) și, față în față cu acesta, Palazzo Nuovo. Împreună, cele două adăpostesc Musei Capitolini, muzeu cu exponate antice. Între cele două, pe latura de est se află Palazzo Senatorio, iar în fața acestuia Fontana della Dea Roma (Fântâna Zeiței Roma). Palazzo Senatorio găzduiește din 1144 Primăria Romei, ceea ce îl face cel mai vechi palat municipal din lume. Piazza del Capidoglio mai poate fi admirată statuia Lupa Capitolina, lupoaica alăptând pe gemenii Romulus și Remus. Din Piazza Venezia se poate urca pe Colina Capitoliului pe o scară monumentală, străjuită de gemenii Castor și Pollux. Evident, nu am făcut acest lucru, dar obiectivul trebuie să rămână pe agenda oricărui turist ce dorește să viziteze Roma în amănunt.
Din Piazza Venezia pornește către nord celebra Via del Corso, loc de întâlnire a amatorilor (și mai ales amatoarelor) de modă, întrucât toate casele de modă care se respectă au magazin pe această stradă. Via del Corso are drept punct terminus Piazza del Popolo, adică tocmai punctul terminus al călătoriei noastre prin Cetatea Eternă. Dar până acolo, mai avem.
Următorul obiectiv major a fost Piața Argentina, pe numele ei original Largo di Torre Argentina. Numele acestei piețe vine de la Turnul Argentina, plasat aici, iar turnul are drept ”naș” pe Maestrul Papal de Ceremonii Johannes Burckardt, supranumit Argentinus, care a venit la Roma în 1503 de la Strasbourg (al cărui nume latin a fost Argentoratum) și a construit în piață un palat, Casa del Burcardo. Iată, deci, că nu există nicio legătură cu statul sud-american cu același nume. În Largo di Torre Argentina pot fi văzute ruinele a patru temple din perioada Republicii Romane și ale Teatrului lui Pompei. Cum Iulius Cezar a fost asasinat pe treptele Curia Pompeia, iar aceasta era plasată chiar la intrarea în Teatrul lui Pompei, iată că locul chiar e încărcat de istorie. Mai departe, spre Piazza Navona, ne-am oprit preț de câteva minute la Basilica Sant’Andeea della Vale, impresionantă prin dimensiuni și decorațiunile interioare.
Am pătruns apoi într-unul dintre cele mai vizitate locuri ale Romei, Piazza Navona, consruită pe locul fostului Stadion al lui Domizian, păstrând forma conturului exterior al acestuia, de oval prelungit. Vechii romani veneau aici pentru a viziona jocurile (Agones), motiv pentru care locul era cunoscut drept Circus Agonalis. În timp, se pare că termenul Agones s-a transformat fonetic în Avone, apoi în Avona și în final în Navona. Doar biserica din centrul pieței mai păstrează numele original, Sant’Agnese in Agone.
Căzut în ruină, prin ”despuierea” de materialele de construcție și de ornamente, spațiul a revenit în atenție în secolul al XV-lea, când aici s-a mutat piața centrală a orașului. În secolul al XVII-lea, Piazza Navona a fost transformată într-una dintre cele mai reprezentative mostre a barocului roman. Atunci s-au realizat Fontana dei Quatro Fiumi (Fântâna celor Patru Râuri), care simbolizează fluvii reprezentative de pe cele patru continente cunoscute la acel moment (Dunărea-Europa, Nilul-Africa, Gangele-Asia și Rio de la Plata-America). Fântâna a fost realizată cu largul concurs al lui Gian Lorenzo Bernini și are în centru Obeliscul lui Domizian, transferat pe bucăți din Circul lui Maxențius.
Fontane del Moro (Fântâna Maurului), opera lui Giacomo della Porta, are drept elemente reprezentative patru tritoni, cărora Bernini le-a adăugat statuia unui maur care se luptă cu un delfin. Din motive de echilibru artistic, a fost construită o a treia fântână, Fontana di Nettuno (Fântâna lui Neptun), creată de același Giacomo della Porta, având drept element central statuia Zeului Apelor. Celebritatea și frumusețea pieței au permis organizarea de evenimente culturale iar aceasta își are un loc important și în filmografia mondială. Din păcate, la momentul vizitei toate cele trei fântâni, ca și piața în ansamblu, se aflau în proces de restaurare, fiind protejate cu garduri de plastic, în care au fost lăsate ”ferestre” transparente, spre minima satisfacție a turiștilor și localnicilor. Din acest motiv, ilustrațiile sunt din 2009, când am trecut prima dată pe aici.
Următorul obiectiv a fost Pantheonul, inițial un templu roman, iar din 609, biserică catolică. Evident, au existat mai multe clădiri, construite una peste ruinele celeilalte, pentru ca edificiul actual să fie ridicat în jurul anului 126, dar incertitudinea planează asupra momentului exact, pentru că Hadrian, ctitorul, a preferat să nu fie înscris numele lui, păstrând inscripția templului anterior, ridicat sub Agrippa. Construcția este rotundă, cu excepția pridvorului, susținut de șaisprezece coloane de granit, în stil corintic. Rotonda are deasupra o cupolă cu o deschidere circulară (Oculus). După aproape două mii de ani de la construire, cupola este singura din lume, turnată din beton în cofraj, care nu a trebuit ranforsată.
Pantheonul este una dintre cele mai bine păstrate clădiri din Roma Antică, poate și pentru că a fost folosită în permanență. Spațiul rectangular din fața Pantheonului se numește Piazza della Rotonda și are în centru un obelisc. În Rotonda Pantheonului, pot fi identificate sarcofagurile mai multor personalități, dintre care amintesc pe Vittorio Emanuele II, Părintele Patriei, și pe artistul renascentist Rafael Sanzio. Din păcate, obeliscul era și el protejat de gard, iar între timp italienii au impus taxă de vizitare a Pantheonului, așa că voi face din nou apel la arhiva fotografică.
A urmat pauza de masă, pe care fiecare a folosit-o după voie. Noi am ales o drumeție către Cetatea Vaticanului, pentru a revedea Castelul Sant’Angelo, piața și bazilica San Pietro. Primii uimiți de decizia noastră au fost niște carabinieri tineri, pe care i-am întrebat despre durata acestei călătorii, ei răspunzându-ne cu compasiune: ”Patruzeci de minute de mers pe jos, mai bine luați un taxi!” I-am dezamăgit, punându-ne pe drum înainte, printre terase și buticuri, evident într-o mare de popor. Cum ”curentul” deplasării era către Vatican, ne-am lăsat duși de val și, după mai puțin de jumătate de oră traversam Tibrul pe podul Sant’Angelo, către castelul cu același nume. Evident, și această zonă este supusă restaurării, așa că podul și castelul sunt protejate, iar accesul către Piazza San Pietro se face oarecum pe ocolite, până a ieși în artera principală, Via della Conciliazione.
Odată ajunși aici, ne-am permis o scurtă ședință foto, apoi am traversat Tibrul înapoi, de data aceasta pe Podul Vittorio Emanuele II și am pornit-o către Pantheon, unde urma să ne întâlnim cu grupul. A fost timp și pentru o înghețată, apoi din nou la drum, pe lângă Templul lui Adrian, către Fontana di Trevi.
În seara de 5 februarie 2010, ultimul obiectiv turistic vizitat în Roma a fost Fontana di Trevi și, aruncând bănuțul peste umărul stâng mă îndoiam că aveam să-mi mai calc pe urme. Iată că, după aproape 15 ani, pașii m-au dus din nou către aceste locuri, făcându-mă să mă bucur de bucuria celor din jur să retrăiesc momente plăcute și să asimilez schimbările. Nu aș spune că, pentru turiști, acestea au fost numai în bine, atâta vreme cât prețurile au luat-o razna în sus și cât autoritățile locale par a găsi turiștii și turismul drept țapi ispășitori pentru nerealizările lor. Astfel, în numai o lună de la întoarcere am aflat că Fontana di Trevi a fost introdusă în procesul de restaurare și că poate fi văzută de pe o pasarelă, iar cei ce vor să-și amaneteze șansa unei noi vizite aruncând bănuțul în bazinul fântânii, trebuie să o facă într-un alt bazin, care nici măcar copie nu se poate numi. La fel, administratorii complexului Pompeii vor limita numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, adică aproximativ jumătate din câți intră acum. Să mai amintim de taxele de oraș, de scaun sau de atâtea altele? Să mai povestim de restricțiile impuse turiștilor la Veneția? Evident, toate aceste măsuri vor face viața mai complicată agențiilor de turism, care vor trebui să elimine amatorismul, și, implicit, vor ușura și mai mult buzunarele turiștilor.
Și acum despre Fântână. Cifrele seci spun că are 49,15 metri lățime și 26,3 metri înălțime. Poate nimic impresionant până aici. Să adăugăm că e cea mai mare fântână baroc din Roma și una dintre cele mai faimoase din lume. A fost ridicată pe locul unei alte fântâni, situată la intersecția a trei artere principale (tre vie), pe care papa Urban VIII a intenționat să o renoveze în 1629, considerând-o insuficient de spectaculoasă. Lucrarea ar fi trebuit să fie executată de Gian Lorenzo Bernini, dar a fost abandonată, odată cu decesul papei. Un secol mai târziu, în plină perioadă de înflorire a stilului baroc, papa Clement XII a organizat un concurs, câștigat ”la masa verde” de Nicola Salvi, care a demarat proiectul în 1732, dar nu l-a văzut finalizat, decedând în 1751. Alți patru sculptori au contribuit la terminarea fântânii, care a fost inaugurată în 1762.
Fântâna are drept fundal peretele posterior al Palatului Poli. Central, sub o arcadă susținută de coloane, este plasat zeul Oceanus, flancat de zeițele Abundența și Salubritatea. Tabloul este completat de tritoni și cai. Statuile sunt realizate din travertin, excavat de la o carieră de lângă Tivoli, la 35 kilometri distanță de Roma. Mai ales în ultimii 45 de ani, fântâna a fost restaurată de trei ori, pentru a se înlătura depunerile de tartru de pe statui. Din păcate, în 2023 a avut loc o vandalizare a fântânii de către o asociație așa-zis ecologistă. Protestatarii au poluat apa cu cărbune și, cum în sistem sunt 300.000 litri de apă care este recirculată, au fost necesare costuri uriașe pentru înlocuirea apei poluate cu alta curată.
Ne-am găsit loc pe aripa vestică a bazinului și ne-am împrăștiat care încotro, pentru fotografii și pentru ”ceremonia” aruncării bănuțului ”vrăjit”, care să deschidă poarta speranței. Am avut la dispoziție suficient timp (la Fontana di Trevi nu e niciodată suficient timp, dar să ne păstrăm în limitele decenței), plecând apoi spre un alt obiectiv spectaculos, Piazza di Spagna (Piața Spaniei).
Aceasta este una dintre cele mai spectaculoase piețe din Roma. Numele ei vine de la prezența în acest spațiu a Ambasadei Regatului Spaniei pe lângă Sfântul Scaun. Venind dinspre sud, primul obiectiv întâlnit este Colonna dell’Immacolata Concezione, o coloană corintică din marmură, sculptată în antichitate, plasată pe o bază pătrată, tot din marmură, pe care se află patru figuri biblice. Pe coloană este o statuie în bronz a Sfântei Fecioare. Coloana este plasată în Piazza Mignanelli o subdiviziune a Pieței Spaniei.
În continuare către nord, turiștii pot admira Fontana della Barcaccia, în stil baroc, operă a lui Pietro Bernini (tatăl) și Gian Lorenzo Bernini (fiul), la comanda papei Urban al VIII-lea. De la fântână, către est, se desfășoară Treptele Spaniole, foarte spectaculoase, care urcă până la Piazza Trinita dei Monti și la biserica purtând același nume. În spatele bisericii, se întinde cât vezi cu ochii parcul Villa Borghese, unde putem găsi Piața București. Pe lângă spectacolul în sine oferit de arhitectura Treptelor Spaniole, primăvara acestea sunt împodobite cu aranjamente de azalee, iar în perioada premergătoare Crăciunului la primul plan se organizează scena Nativității.
După pozele de rigoare, într-o mare de oameni, ne-am continuat drumul pe Via del Babuino către Piazza del Popolo. Pe ambele părți, magazine de lux și galerii. Între acestea, Biserica Sant’Atanasio și Chiesa d’Ingilterra (Biserica Angliei). În Fața Hotel de Russie, aglomerație mare, cu oameni de toate vârstele. Motivul – urma să sosească David Gilmour, solistul trupei Pink Floyd.
Cu acestea am intrat în Piazza del Popolo, zonă pietonală, la fel de aglomerată ca toate punctele de interes ale Romei. Pe latura de sud, în piață se unesc trei străzi, având în mijloc Via del Corso. De o parte și de alta acesteia, se află două biserici numite Bisericile Gemene (Santa Maria dei Miracoli și Santa Maria in Montesanto). E foarte adevărat că diferențele dintre ele sunt foarte mici și greu de remarcat, dar, pentru corectitudine, trebuie să spunem că turla primei are la bază un octogon (și este rotundă), iar a celei de-a doua are la bază un dodecagon (și este ovală). În centrul pieței este plasată Fontana dei Leoni, cu un bazin care are în cele patru colțuri câte un leu așezat, iar în mijloc un obelisc egiptean. Piazza del Popolo are formă de elipsă, iar la extremitățile axei lungi se află alte două fântâni, una dedicată zeului Neptun, cealaltă zeiței Roma. Chiar de lângă cea din urmă pornesc strada și scările care urcă spre Villa Borghese. Scările se termină cu un balcon care oferă o vedere panoramică spre vestul orașului, în principal către Vatican. Pe drumul ce urcă spre Vila Borghese sunt mai multe grupuri statuare care înfățișează prizonieri daci. Ce este foarte interesant, deși au mâinile legate, niciunul dintre ei nu privește în pământ ci către înainte, sfidând parcă pe învingători. Și dacă ne gândim că toate aceste sculpturi au fost făcute de romani, putem deduce cât respect le purtau aceștia învinșilor. Nu ar trebui să fim mândri, măcar pentru câtimea de sânge de dac din vinele noastre?
Am trecut pe lângă bazilica Santa Maria del Popolo și pe sub Poarta del Popolo și am intrat la metrou, tot pe magistrala A, luând trenul către Anagnina. Ca o ultimă impresie, mai bine de jumătate din drum am mers înghesuiți, iar locuri pe scaune am găsit abia în ultima treime a parcursului.
Aceasta a fost ”Vacanța la Roma”. Evident, pentru fiecare cele șase ore au stârnit emoții diferite. Evident, poate unii s-au așteptat la mai mult. Roma este Roma, adică printre altele foarte mare și ofertantă din multe puncte de vedere. Nici romanii nu cred că își cunosc foarte bine orașul, cu atât mai puțin turiștii care vin acolo pentru câteva ore sau câteva zile.
Dacă această călătorie ar putea fi un semnal, o avanpremieră la un sejur la Roma, aș putea sugera câteva puncte de interes, care pot stârni emoții puternice. Aș începe cu Vaticanul, respectiv cu Piața și Bazilica San Pietro. Aș sugera urcarea în cupola bazilicii, pentru a privi lumea de sus. Pentru credincioși sau pentru curioși, audiența papală este un spectacol în sine, la care participă zeci de mii de pelerini. Musei Vaticani este un alt obiectiv al zonei care merită inclus în orice agendă de vizită.
O vizită la Roma nu are farmec fără o plimbare de-a lungul Tibrului, fără o incursiune pe Isola Tiberina și, mai ales, fără a intra în inima cartierului Transtevere, unde turistul poate descoperi orașul din filmele începutului carierei Claudiei Cardinale sau poate lua masa cu produse ”ne-reinterpretate”.
Iar dacă toate au fost văzute, lansez o provocare: căutați Gaura Cheii, priviți prin ea și vorbim apoi. Drum bun!
