Luigi FRIGIOIU ■
Nicu Alifantis, născut în Brăila din mamă aromâncă și tată grec, în 2024 a împlinit 70 de ani, dintre care 50 i-a petrecut pe scenă.
În 1975 e angajat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Devine membru al Cenaclului Flacăra și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”. După desființarea Cenaclului lucrează la Teatrul Mic din capitală, unde semnează ilustrația muzicală la numeroase spectacole.
În 1995 fondează grupul „Alifantis & Zan”, ca trupă de studio pentru albumul său „Voiaj”.
În 1996, după înregistrarea albumului „Nichita”, Zan devine o trupă de proiecte din care fac parte: Virgil Popescu – chitară bas și voce, Sorin Voinea – claviaturi și voce, Răzvan Mirică – chitară electrică & acustică și voce, Relu Bițulescu – baterie.
În 1999 înființează „Fundația Nicu Alifantis”, cu scopul de a promova proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale.
Președinția României i-a conferit lui Nicu Alifantis, în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești.
Cele scrise mai sus sunt tot atâtea motive ca un concert “Nicu Alifanis & Zan” să fie întotdeauna un eveniment, mai ales când are loc în perioada sărbătorilor de iarnă, cum a fost pe 14 decembrie în Club Phoenix.
Alifantis și-a cântat șlagărele „Decembre, Umbra, Nu mă-ntreba nimic, Ploaie în luna lui Marte, A venit toamna, Piața Romană nr. 9, Aproape liniște, E prea frumos la tine-n suflet” ș.a., dar și alte piese mai puțin celebre.
Atmosfera a fost una de excepție, ca în perioada magică a anului, când suntem pătrunși de spiritul Crăciunului. Unii fani mai vechi au venit cu discurile “vinil” din tinerețea lui Alifantis, pentru autografe.
Practic, Nicu Alifantis & Zan au fost ultimii oaspeți ai Clubului în 2024. Mai este programat un concert, pe 20 decembrie, dar cu constănțenii noștri de la Folk&Rock Company.
Deși ar fi vrut să se cânte până-n zori, numeroșii spectatori au plecat nostalgici fredonând, totuși, versurile triste ale lui Bacovia: “Eu nu mă mai duc azi acasă…/ Potop e-napoi şi nainte / Te uită cum ninge decembre…/ Nu râde… citeşte nainte.”
