Sebastian CĂTĂNOIU ■
Pe la anul 990, vrednicul episcop de Canterbury, Siderico, a consemnat cu meticulozitate și fără echivoc cele 79 de etape ale drumului său de întoarcere de la Roma. La aproape o mie de ani distanță, Via Francigena este o rută pedestră celebră care leagă cei 1600 km dintre Canterbury și Roma și căreia i-a fost resuscitată extensia sa sudică, până la Brindisi, străvechiul loc de îmbarcare pentru pelerinii cu destinația Ierusalim.
Dintre vechile trasee de pelerinaj ale Europei care au redevenit ”vii”, parcurse de un număr din ce în ce mai mare de turiști, ale căror motivații sunt dintre cele mai diferite, Drumul lui Iacob sau Santiago de Camino este cel mai faimos în Europa. Având ca punct terminus mormântul Sfântului Iacob de la Santiago de Compostella, Spania, El Camino are acum ramificații care ajung în toate colțurile Europei. Pentru că trebuia să fie și un Camino de România, s-a purces la marcarea traseului care, intrând în țară pe la Oradea, trece prin Cluj, Sibiu, Brașov, între ultimele două existând o buclă consistentă pe la Pitești, București și Târgoviște cu o extensie până la Giurgiu, continuând de la Brașov, fie pe la Miercurea Ciuc, fie pe la Onești, pentru a se stabiliza pe un singur ”fir” la Bacău și a ajunge, în final, la Iași, prin Roman.
Am făcut apel la cele două rute de mai sus, pentru că, în pofida faptului că și-au câștigat notorietatea ca ”rute de pelerinaj”, mulți dintre cei care le parcurg urmăresc, prin deplasarea pedestră, o experiență personală, fără a fi animați de un anume sentiment religios. Parcurgerea integrală a unui traseu de mari dimensiuni, ce presupune eforturi însemnate pe o perioadă lungă de timp, a generat chiar nașterea unui nou termen: thru-hiking. Iar thru-hiker-ii sunt adevărate celebrități în ceea ce se cheamă cultura backpacking, unii dintre ei fiind inițiatori de noi modalități de adaptare la parcurgerea traseelor de gen.
Spre deosebire de Santiago de Camino sau Via Francigena, asociate mai degrabă Europei de Vest, ruta pedestră Via Mariae, ce unește cu precădere, dar nu numai, obiectivele religioase ce au legătură cu Maica Domnului, este asociată de această dată Europei Centrale și de Est, un tărâm cunoscut pentru multiculturalismul și toleranța sa religioasă. Pornind inițial de la Mariazell, Austria, până la Șumuleu Ciuc în România, cu o lungime de 1.400 km pe relația vest-est și de la Czestochowa, Polonia, până la Medjugorje, în Bosnia-Herțegovina, pe relația nord-sud, Via Mariae descrie o cruce pe harta Europei. Începând cu 2021, pornind de la Șumuleu Ciuc, Via Mariae a fost extinsă pe raza județelor Neamț și Suceava, având ca punct terminus Mănăstirea Putna, legându-se așadar cu Via Transilvanica. Celebrele lăcașe de cult ortodox din cele două județe ale Moldovei au fost astfel conectate la această rută internațională de mari dimensiuni. (foto 1)
Situarea Parcului Natural Vânători Neamț la granița cu județul Suceava și existența în raza acestuia a numeroase lăcașe de cult au făcut ca o porțiune însemnată din Via Mariae, să se deruleze în raza Parcului. Cei 57 de km dintre Lacul Cuejdel șilimita județului Neamț cu Suceava pot fi parcurși lejer în 3 zile luând în considerare și timpul necesar pentru vizitarea obiectivelor turistice întâlnite pe parcurs. De prisos a spune că, cel puțin pe raza Parcului, traseul se derulează în cea mai mare parte prin pădure, uneori pe pajiști, turiștii având parte de frumusețea peisajelor monahale din Munții Stânișoarei. Unicitatea acestor peisaje a făcut ca ”Peisajul cultural monahal Vânători Neamț” să fie inclus în 2020 în Lista Indicativă pentru România, ca propunere pentru declararea sa ulterioară ca sit UNESCO mixt (natural și cultural), prima propunere de acest fel a României și una dintre puținele din Europa. (foto 2)
În raza Parcului, traseul unește principalele lăcașe de cult ale zonei, astfel că aspectele legate de cazarea și masa drumeților, pot fi rezolvate într-un mod inedit, apelându-se la tradiționala ospitalitate monahală. Într-o primă zi, căreia i se alocă 16 km de drumeție, venind dinspre județul Suceava, pot fi vizitate în ordine Mănăstirea Neamţ, schiturile Pocrov, Vovidenia, casa memorială Mihail Sadoveanu, Mănăstirea Secu și schitul Nifon. A doua zi parcurgerea a 23 km prilejuiește vizitarea Mănăstirii Sihla, Peșterii Sfintei Teodora, Mănăstiriii Agapia și schitului Agapia Veche, rezervațiilor forestiere „Codrii de Aramă” și „Pădurea de Argint”, casei memoriale Alexandru Vlahuță. Parcurgând ultimii 18 km ai traseului se trece, de la Mănăstirea Văratec, în bazinul Cracăului ajungându-se la Lacul Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din țară. Format în perioada 1978-1991, lacul este de o frumusețe unică, având o lungime de 1 km, o suprafaţă de 14 hectare și o adâncime ce variază între 7 şi 14 m. (foto 3)
Ca dovadă a importanței sale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a recunoscut ruta Via Mariae drept ”rută cultural turistică” dezvoltată pe plan național. Fie că o vom numi Via Mariae, Maria Ut, Calea Măriei sau Calea Maicii Domnului această rută, care prilejuiește dobândirea de experiențe inedite și benefice trăiri spirituale, este deschisă tuturor celor dornici de mers pe jos, indiferent de religie, motivație, naționalitate, vârstă sau sex. Până la mult așteptata Autostradă a Unirii care într-un final să lege Moldova de Transilvania, extinderea Via Mariae de la Șumuleu la Putna, poate fi văzută și drept o conexiune, e drept doar pedestră și spirituală, între cele două provincii surori și mai departe, către Occident… (foto 4)
Fără a avea totuși o tradiție în domeniu, în România au început să apară traseele pedestre de mari dimensiuni, Via Transilvanica fiind cel mai cunoscut. Unele dintre ele, pentru a completa ”veriga lipsă” care să asigure continuitatea traseelor europene ce traversează continentul de la nord la sud sau de la est la vest, altele resuscitând (sau pretinzând că o fac) rute mai vechi sau fiind noi apariții. Parcurgerea lor integrală necesită o pregătire fizică și psihică deosebită și, așa cum am văzut la începutul articolului, thru-hiker-ii sunt foarte puțini, în cel mai fericit caz, de ordinul zecilor pe an. Rămâne mai accesibilă varianta parcurgerii doar unei porțiuni din traseu, așa cum se constată în cazul Via Mariae. Ultima sută de kilometri, cea până la Șumuleu Ciuc, este mai frecventată, mai ales în perioada premergătoare Rusaliilor catolice, cu satisfacția, e drept parțială, de a fi fost ”acolo”, de a fi încercat. Prin urmare, e nevoie de trasee de lungi dimensiuni? (foto 5)
Prezența traseelor pedestre de mari dimensiuni precum Via Mariae, reprezintă o oportunitate, o invitație la (auto)cunoaștere. Chiar dacă sunt proaspăt marcate, denumite și asumate, ele se suprapun, de cele mai multe ori, peste poteci mai vechi, umblate de oameni sau de animale. Înglobând poveștile acestora, se impregnează cu spiritul locului, căpătând ”suflet” sau ceea ce vorbitorii de engleză numesc ”trail-ness”. Trecând peste inerentele dificultăți legate de marcare, promovare sau întreținere, nu trebuie uitat că traseele pedestre de mari dimensiuni vor avea viață, formă și vor evolua, alături de noi, doar dacă vor reprezenta răspunsul unei necesități reale venite din partea iubitorilor de drumeții în natură! Mai pe scurt, viitorul traseelor pedestre de mari dimensiuni, din România sau de aiurea, va fi tributar doar folosirii acestora de către drumeți, ca o împlinire a zicerii: ”Drumurile se fac mergând”!
Nu e lipsit de interes a spune că orice ”potecă” are și o certă notă spirituală. Ea, ”calea”, pune ordine în haosul unei multitudini de posibilități de a ajunge din punctul A în punctul B, dând un sens și concentrând variantele, simplist vorbind, într-o linie. Marile religii ale lumii, ale căror principii au fost enunțate pe vremea când pasul omului era unitatea de măsură a distanțelor, au sesizat valoarea de metaforă a ”căii”sau a ”potecii”, referirile la acestea abundând în Biblie, în scrierile ebraice (corpusul acestora se numește Halakha, însemnând ”calea de mers”), în cele islamice (termenul Shariah, ce cuprinde legile imuabile date de Allah, fiind tradus din arabă drept ”calea spre adăpat”) sau în cele chineze (Tao nu este altceva decât ”calea”).
[/responsivevoice]
