Stoica LASCU ■
85 de ani de la „a doua desrobire a Bucovinei (5 iulie 1941) și Basarabiei” (26 iulie) – „Câștigarea prin luptă a unui drept sacrosanct al României!” ֍
Se împlinesc în această vară opt decenii și jumătate de la intrarea României în Al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941 – alături de Germania Nazistă – prin atacul împotriva U.R.S.S., pentru ca să se recupereze „prin onoare dreaptă ceia ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire și trădare, hotărând să pornesc – spunea generalul Ion Antonescu, în Proclamația către Țară – lupta sfântă de redobândire a drepturilor Neamului”; și arătându-se că „Raclele strămoșilor, crucile martirilor și drepturile copiilor noștri ne poruncesc să ne scrim cu propriul nostru sânge dreptul la onoare, spălând cu acelaș sânge pagina nedreaptă înscrisă anul trecut în istoria noastră, nu de Neamul Românesc însuși, ci de trădătorii lui”.
Despre „Context și consecințe istorice” a fost tematica unei dezbateri științifice – între foarte puține organizate pe marginea acestui eveniment istoric –, desfășurate sub egida Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, prin „Centrul de Studii Ruse și Sovietice «Florin Constantiniu»”, la 19 mai, într-o sală a Academiei Române.
A fost una dintre foarte puține dezbateri științifice, fără ecou în mass-media, dintr-o „pudoare” sau dintr-o păgubitoare și distorsionat tâlmăcita – din perspectiva realității timpului respectiv, a perpetuării memoriei istorice în rândurile generațiilor de astăzi, la aproape un secol de respectivul curs, din anii ’30-’40, al Istoriei – „corectitudine politică” (ținându-se seama, probabil, de contextul geostrategic european și mondial actual – altminteri aflat într-o continuă dinamică de reașezare geopolitică într-o lume multipolară)...
Ne facem o datorie de slujitori ai lui Clio, de a rememora aceste acte din trecutul nostru românesc, menționându-le în contextul european respectiv – cu narativul, aprecierile și numele personalităților de atunci (unele blamabile și condamnate de Istorie) – în baza unor mărturii contemporane.
… Anume – a doua recuperare a Bucovinei și Basarabiei (prin jerfa de sânge a peste 24.000 militari români, dintre care peste 5.000 morți), respectiv eliberarea Cernăuțiului (5 iulie) și a Chișinăului (16 iulie) – preludii ale recuperării nordului Bucovinei și a Basarabiei(26 iulie, când este eliberată Cetatea Albă, ultima palmă de pământ românesc) (dislocate de către U.R.S.S., cu asentimentul Germaniei Naziste, în iunie 1941); se finaliza, astfel, prin eroismul Armatei Române, alături de aliații germani, scopul participării Țării la acest război – așa cum a fost el definit, la 22 iunie 1941, în Proclamația către Țară dată de generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului…
… Și a ne reîntoarce gândurile la sacrificiile și idealurilor înaintașilor, cinstindu-le, azi, memoria și credințele naționale, prin „JERTFA ŞI LUPTA PRIN FAPTELE” lor înfăptuinde-se astfel – cum releva profesorul și istoriograful cel mai autorizat al participării Țării la cel de-Al Doilea Război Mondial – „un moment astral al neamului românesc”…
BUCOVINA A FOST ELIBERATĂ
Primele noastre unități au intrat în Cernăuți în seara zilei de 5 iulie
ÎN BASARABIA TRUPELE GERMANO-ROMÂNE CONTINUĂ ÎNAINTAREA COMUNICATUL 4
din 6 iulie 1941
Cartierul General al Comandamentului Frontului Germano-Român în România, comunică:
Acțiunea împotriva forțelor sovietice continuă cu succes pe tot frontul. Bucovina a fost eliberată. Primele noastre unități au intrat în Cernăuți, în seara zilei de 5 iulie.
În Basarabia trupele germano-române continuă înaintarea.
Pe Prutul inferior și Delta Dunării, operațiunile sunt în curs. Au fost distruse două nave sovietice.
Aviația a acționat în special pe comunicațiile inamicului.
Pe frontul român au fost distruse 121 avioane sovietice dintre cari 74 de către aviația A.C.A. română. Am pierdut 9 avioane.
Escadrila 53 Vânătoare comandată de căpitanul Georgescu Emil a ajuns la a 23 victorie fără nici o pierdere – „Timpul, 9 iulie 1941.
„Bucovina a fost eliberată”
Această propozițiune simplă, compusă numai din subiect și predicat, ne-a vestit, ieri, marea bucurie. Dar este în simplitatea săracă, aproape severă, a comunicatului transmis de Cartierul general al comandamentului frontului germano-român, acea duritate implacabilă care hotărăște — asemeni unui tăiș de sabie despicător de văzduhuri și epoci — un destin istoric. Il hotărăște și-l împlinește.
„Bucovina a fost eliberată”. Patru cuvinte. Patru cuvinte care însemnează cea mai înaltă bucurie, cel mai fierbinte dor, cea mai vie, mai trează, mai aprigă năzuință a unui întreg neam. Este primul rod, cules cu jertfe, cu sudorile sângelui, în acest început de Iulie.
„Bucovina a fost eliberată”. În simplitatea lor austeră, cuvintele acestea se întorc la epopee, la marea epopee antică și ele păstrează parcă, în metalica lor rezonanță, afirmația explice a soldatului marathonian.
Da! Bucovina a fost eliberată.
Un an de zile am așteptat aceste cuvinte.
Un an de zile ne-am zăvorât în inimi o amărăciune pe care singură nedreptatea bizuită pe forța brută o strânește și o întreține ca pe o otravă împotriva căreia nu poți lupta decât cu prețul propriei tale vieți.
În eliberarea Bucovinei, cugetul românesc citește și recunoaște o împlinire a dreptății lui.
Începutul acestei dreptăți. ÎMPLINIREA UNITĂȚII ROMÂNIEI.
Din nou, pădurile negre ale Carpaților încununează, peste toate potrivniciile clipei, fruntea mereu înnălțată, mereu senină, mereu liberă a României.
Din nou, pământul acesta, în care s’au zămislit și s’au înscris drepturile poporului românesc, în filele îngălbenite de un scump trecut, în pergamentul Codicelor dela Voronej, în care s’a turnat în miresmele dulci limbii românești duhul sfințit cuprins în Psaltirea Scheiană – din nou acest pământ păstrător al etern, al veșniciei noastre spiritului românești, se află întregit, închegat în trupul încă sângerând al Țării.
Dar Bucovina este, pentru noi, mai mult decât atâta – dacă poate fi ceva care să prețuiască mai mult, mai statornic și mai deplin decât mărturia permanentei spiritului unui popor pe pământul lui.
Bucovina însemnează – pe lângă toate oasele Domnitorilor sfinți și de aceia mereu prezenți în istoria acestei țări – o poartă necesară a României, poarta prin care noi comunicăm cu Nordul și Nord-Vestul european. Ea reprezintă puntea de legătură a României cu Apusul și drumul prin care economia, roadele acestui pământ și munca oamenilor lui lume, își află prețul și și-l trece în înzecește.
Și mai este ceva: este CULTURĂ pe care cetatea Cernăuților o reprezintă și o păstrează. Este aportul acestei culturi în procesul de evoluție organică, integrală, a duhului românesc. Cuvintele sunt sărace și nevolnice în toată strădania lor de a spune – pe tipare măsurate – ce și cât însemnează Țara Fagilor pentru viața noastră româneasca.
Gândul se închină smerit în adânca bucurie a biruinței. Fiindcă eliberarea Bucovinei de către oastea românească închide întrânsa și un mare înțeles etic. Și acest întreg nu poate fi decât unul singur: CÂȘTIGAREA PRIN LUPTĂ A UNUI DREPT SACROSANCT AL ROMÂNIEI!
Când, anul trecut, „am cedat” fără luptă acest drept, — nimic nu ni-l putea infirma. Fiindcă nu-și aparține nu numai ceiace dai prin luptă. Dar nu-și aparține niciodată, ȘI ÎN FAȚA NICIUNUI FOR, DECÂT CEIACE AI CUCERIT PRIN LUPTĂ”.
Când comunicatul de ieri ne-a vestit: „Bucovina a fost eliberată” – el afirma lupta României pentru drepturile ei de vieață. El nu făcea decât să ne arate care sunt căile implacabile, eterne, unice, prin care un Neam și o Țară dăinuiesc în istorie: căile luptei.
Însă lupta armelor nu este, nu poate fi, decât împlinirea unui drept. Pentru ca el să devină o stare de fapt, pentru ca acest drept să-și afle consfințirea și întemeierea în conștiința unanimă a Nației, el trebuie să fie sporit și consolidat prin frontul lăuntric.
Comunicatul Cartierului general ne-a vestit: „Bucovina a fost eliberată”. Dar el ne-a spus totodată – vestindu-ne o biruință – că o altă luptă ne așteaptă. „Bucovina se întoarce acasă” – am spune pastișîndu-l pe Octavian Goga.
Știți, voi, toți câți va fi înfiorat de bucuria gândului acestuia – știți voi ce înaltă și gravă, răspundere ne așteaptă?
Bucovina se întoarce acasă – întâia dintre părțile sfârtecate din trupul Țării. Dar această reîntoarcere – care nu este a fiului rătăcitor, ci a fiului răpit – trebuie să-și afle împlinirea în zelul nostru. Avem datoria, toți – dela Conducătorul Țării până la cel mai umil și anonim fiu ei – să dăm acestei întoarceri toată tot avântul pe care le-au dăruit fără preget oștile desrobitoare. Fiindcă trupul Bucovinei sângerează încă. Un an de silnicii, de îngenunchiere și jaf, nu este puțin. Avem datoria, sub porunca de a muri sau de a învinge până la urmă, să tămăduim cu munca noastră, cu vieața noastră, rănile care nu trebuie să mai sângereze în trupul Bucovinei. Numai atunci când spiritul de dreptate și omenie va fi reîntronat în întreaga, în deplina lui adâncime peste acest scump pământ românesc – numai atunci când lumina libertății se va cristaliza în faptă temeinică, ziditoare de țară și de lume nouă, numai atunci eliberarea Bucovinei va fi desăvârșită.
Și la această luptă, la fel de vrednică, la fel de istovitoare și la fel de sfântă ca și aceia a ostașilor României, suntem chemați cu toții.
Când această luptă se va fi săvârșit, de acolo, de pe crestele negre ale brazilor Ciornahorei, din preajma voivodatului Maramureș, ochiul și gândul românesc se va roti vulturește, peste câmpiile bogate și largi, peste văile limpezi și clinele încomate ale României întregi – „Timpul”, 10 iulie 1941.
VEŞTI BUNE
Trupele româneşti, sub comanda Generalului Antonescu, au intrat în Chişinău. După mai puţin de o lună de lupte îndârjite, în care soldatul român şi-a dovedit vigoarea, avântul şi barbăţia, faţă de un duşman superior din punct de vedere numeric, puternic înarmat şi hotărît la o resistenţă înverşunată, armatele române stăpânesc toată partea de miazănoapte şi de mijloc a Basarabiei.
Un sentiment de caldă însufleţire va străbate toate inimele româneşti la auzul acestei isbânzi.
Nerăbdarea noastră de a vedea Basarabia smulsă în întregime robiei bolşevice avea aripi. Gândurile noastre sburau spre Nistrul şi spre Dunărea cetăţilor domneşti de hotar şi am fi vrut să vedem drapelele noastre bătute neîntârziat de vântul graniţelor răsăritene de eri şi de mâine, de totdeauna ale românimii moldoveneşti.
Înaintarea noastră în Basarabia era însă supusă exigenţelor tactice ale operaţiilor militare de ansamblu al celui mai vast teatru de războiu, pe care l-a cunoscut vreodată istoria. Poziţia strategică înnaintată a provinciei româneşti a Basarabiei ne impunea o atitudine de aşteptare, până în ziua când rezultatele obţinute pe restul frontului făceau oportună şi necesară iniţiativa comandamentului pe câmpul nostru de luptă.
Acest ceas a sunat. Avântul şi bărbăţia trupelor române şi germane ni-au redat, în câteva zile, cu preţul unor lupte înverşunate, toată jumătatea de miazănoapte a Basarabiei.
Războiul are logica lui fatala, dictată de teren şi de vreme, de economia forţelor, de utilizarea chibzuită a situaţiilor strategice şi tactice dobândite prin lupte.
Nu creiăm o iluzie, dacă afirmăm că ocuparea Basarabiei de Nord trebue să aibă urmări inevitabile pentru trupele sovietice, care mai deţin încă partea de miază-zi a acestei provincii româneşti.
Nici inundaţiile, nici ploile, nici starea rea a drumurilor desfundate nu vor putea opri avântul biruitor al trupelor noastre împotriva unui inamic, care a dovedit că ştie şi că vrea să se apere cu înverşunare.
În aşteptarea ceasului de triumf, când strigătul de victorie al soldatului român va răsuna pe tot cuprinsul Basarabiei, în ziua de bucurie românească a ocupării Chişinăului, aducem omagiul nostru de caldă recunoştinţă celor cari au murit, celor cari şi-au vărsat sângele, celor cari au luptat, celor cari au comandat, al tuturor acelora cari au înscris o nouă biruinţă în filele atât de des udate de sânge şi de lacrimi ale istoriei neamului nostru – „Universul”, 19 iulie 1941.
Trăiască Basarabia și Bucovina în veci românești!
„Cheia strategică a Basarabiei este în stăpânirea noastră”.
„Bătălia pentru cucerirea şi curăţirea masivului Corneştilor s’a terminat”.
„Hotinul, Soroca, Orheiul şi Chişinăul au fost ocupate”.
În această formă sobră se aduce la cunoştinţa publicului românesc vestea bună că suntem pe drumul isbânzii şi că vitejia ostaşilor noştri ne-a dat, după lupte îndârjite, toată partea de miază-noapte şi de mijloc a Basarabiei.
Comunicatul înaltului comandament românesc va rămânea în istoria noastră militară ca una din etapele hotărîtoare pe calea semănată de jertfe şi de fapte de vrednicie a luptei noastre pentru desrobirea neamului românesc.
Eri în Bucovina, astăzi Basarabia, timp de un an rupte din trupul românesc, lovite, rănite, umilite se întorc din nou şi pentru totdeauna în marea comunitate a neamului nostru. Trei milioane de Români scapă de înfiorătoarea robie sovietică şi ajung din nou – pe pământul românesc – soldaţii patriei noastre, plugarii ogorului nostru, muncitorii trudelor noastre, apărătorii patrimoniului spiritual şi moral al libertăţilor, credinţelor, drepturilor şi culturii noastre.
Bucovina şi Basarabia româneşti!
Să fie un veci slăvit acest ceas mare şi să jurăm cu toţii să ne facem vrednici de el şi de cei cari ni-au dat prilejul să-l putem sărbători într’o zi de gravă şi solemnă bucurie naţională. Gândul nostru de recunoştinţă caldă se îndreaptă spre Conducătorul de căpetenie al oştilor noastre Generalul învingător Ion Antonescu; spre soldaţii noştri, cari şi-au slujit cu credinţă patria şi şi-au îndeplinit fără preget datoria bărbătească de apărători ai neamului şi ai credinţei noastre; spre camarazii noştri de arme germani, ofiţeri şi soldaţi, care luptă şi sângeră pe tărâmuri străine, pentru exterminarea bolşevismului, pentru întronarea unei ordine noi, întemeiată pe ideia naţională, pentru civilizaţia şi credinţa Europei şi odată cu ele pentru împlinirea drepturilor româneşti între Prut şi Nistru şi pe pământul domnesc al Bucovinei.
Sunt ceasuri mari cândinimile tuturor românilor bat la fel, cu aceiaşi puternică emoţie, unite înacelaşi sentiment unanimde bucurie şi mândrie românească.
Să fie binecuvântată deapururi ziua de obştească bucurie, în care steagul oştirilor noastre fâlfâe din nou în Bucovina lui Ştefan cel Mare şi pe malurile Nistrului românesc!
UNIVERSUL – „Universul”, 20 iulie 1941.
PROCLAMAŢIA
D-LUI GENERAL ION ANTONESCU
BASARABENI, BUCOVINENI,
Cu vrerea Domnului, prin sângele Eroilor noştri şi al bravilor aliaţi germani, am izgonit de pe pământul strămoşesc pe duşmanii Neamului, redându-vă libertatea şi credinţa, onoarea şi drepturile.
Am prăvălit stăpânirea întunericului care a pustii bisericile, casele şi avutul vostru.
Am spulberat cu vitejia ostaşilor cotropirea sălbatecă a celor ce v’au ţinut în robie şi au răspândit pe pământul nostru, moartea şi focul.
Ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare, reaşezând deapururi temeliile Neamului românesc.
BASARABENI şi BUCOVINENI
Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă a luat sfârşit.
Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit ce înseamnă comunismul…
Aţi putut judeca singuri că viaţa fără libertate şi proprietate, fără dreptate şi familie, fără biserică şi lumină,veste mai cumplită decât moartea.
EROII ŞI BRAVII ARMATEI NOASTRE V’AU LIBERAT!
CINSTIŢI-LE JERTFA ŞI LUPTA PRIN FAPTA VOASTRĂ!
Din încercarea şi jertfa noastră, să luăm învăţătură.
Un Neam trăieşte şi se înalţă prin fapta de credinţă şi luptă, prin munca şi zbuciumul fiecăruia dintre fii lui.
Din cenușa robiei și din rănile încercării, să ridicăm azi noui temeiuri de viață.
Trecutul s’a stins, să întemeiem viitorul.
Trebuie să ștergem toate urmele prădătorilor și să distrugem toate uneltele lor.
Voi conduce Eu însumi organizarea Basarabiei și Bucovinei și voi reface toate așezările.
În popasul acestui an de prăbușire, Țara noastră, vechea noastră Patrie, s’a schimbat.
O Domnie nouă și curată, o nouă ordine întemeiată pe cinste și muncă, pe dreptate şi adevăr stă azi chezăşie a viitorului.
Vom duce lupta şi înnoirea mai departe, prăvălind în ţăndări tot ce a împiedicat Neamul nostru să se înalţe.
Românii vor fi cu adevărat stăpâni în Ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor.
Voi veghea până la moarte ca drepturile voastre să fie simţite, ca viaţa nouă ce întemeiem să şteargă toate amintirile păcatelor noastre din trecut.
Prindeţi-vă dar, cu încredere, în rolul de muncă pe care îl începem astăzi.
BASARABENI şi BUCOVINENI
Prin disciplină, prin ordine, prin muncă, păşiţi în marşul învierii naţionale.
SUB SCUTUL ARMATEI DESROBITOARE, PORNIŢI LA FAPTA NOUĂ.
Am plătit scump blestemul greşelilor trecute.
Să răzbunăm prin vrednicia noastră de azi, uitarea de ieri.
MERITAȚI-VĂ MORŢII, MERITAȚI-VĂ PATRIA!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!
TRĂIASCĂ REGELE NOSTRU MIHAI I!
TRAIASCĂ ALIAŢII NOŞTRI ŞI MARELE CONDUCĂTOR AL GERMANIEI ADOLF HITLER!
General ION ANTONESCU – „Universul”, 20 iulie 1941.
ÎNĂLȚĂTOAREA MANIFESTAŢIE NAŢIONALA ŞI CREŞTINEASCĂ DELA CHIŞINĂU
Populaţia s’a rugat în biserici pentru eroii căzuţi pe front
— Dela trimisul nostru special —
Populaţia oraşului Chişinău a trăit Duminică, după un an de robie a iadului bolşevic, cele mai înălţătoareclipe. Uşile bisericilor aufost deschise, iar din sfintele altare preoţii îmbrăcaţi în odăjdii au înălţat, împreună cu toţi drept-credincioşii, rugi Celui Atotputernic, că i-a învrednicit să retrăiască clipele când pot să se închine Dumnezeului strămoşilor lor, ridicându-i smerite mulţumiri. Toată suflarea românească şi toată creștinimea de pe plaiurile Basarabiei s’a adunat Duminică în bisericii pentru a pomeni memoria eroilor noştri, care prin jertfa sângelui lor i-au descătuşat de jugul păgânilor dela răsărit.
Au răsunat din nou clopotele bisericilor.
Poporul a îmbrăcat din nou haina de sărbătoare.
Frunţele încruntate din cauza durerilor şi a teroarei, s’au înseninat.
Rugile lor din anul suferinţei au fost, ascultate de Dumnezeu.
Cu vrerea Domnului, prin sângele vărsat de eroii noştri şi de bravii soldaţi germani, duşmanii neamului şi ai creştinismului au fost isgoniţi, iar fraţii noştri basarabeni şi-au recăpătat credinţa, onoarea şi drepturile.
Pe pământul lui Ştefan-Cel-Mare au fost reinstalate drepturile carestau la temelia neamului românesc.
Anul zbuciumat, de umilire şi nedreptate, a luat sfârşit. Bravii noştri soldaţi, alături de puternicii noştri aliaţi germani, auredat libertatea Basarabiei lui Ştefan-Cel-Mare. Şi pentru această scumpă jertfă, poporul întreg din Basarabia a înălţat Duminică rugi pentru odihna celor ce au muncit ca să-i elibereze.
SLUJBA RELIGIOASĂ
În curtea catedralei oraşului, deoarece biserica a fost mistuită de focul pus de iudeo-comunişti, s’a improvizat un mic altar, unde Î.P.S.S. Partenie Ciopron episcopul armatei, înconjurat de un sobor de preoţi a oficiat serviciul religios.
Este prima Duminică, după scurgerea unui an, când uşile bisericilor se redeschid, iar clopotele bisericilor bat pentru a vesti pe dreptcredincioșii că uşile Domnului se deschid. Bătrâni, tineri şi copii, cu flori în braţe, pe caere le pun la icoanele afumate, vin în această zi să se roage. Pe feţele lor se citeşte bucuria. Sunt smeriţi şi mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrămi în ochi că nimeni nu-i mai opreşte să vină în faţa altarului. Lumea s’a adunat din toate colţurile oraşului pentru a se ruga lui Dumnezeu şi a preamări memoria eroilor căzuţi pe front pentru desrobirea lor. Mulţimea strânsă în jurul altarului improvizat în curtea catedralei aşteaptă sosirea autorităţilor.
Drapelele româneşti alături de cele germane şi italiene, fâlfâesc la puţinele locuinţe care au scăpat de focul mistuitor, pus de iudeo-comunişti.
D. g-ral Ioaniţiu, şeful marelui Stat major şi d. g-ral C.Gh. Voiculescu, împreună cu ofiţerii superiori trec în revistă compania de onoare. Începe apoi oficierea slujbei religioase, după care Î.P.S.S. Partenie Ciopron, episcopul armatei a rostit următoarea cuvântare:
Cuvântarea P.S. dr. Partenie Ciopron Episcopul Armatei
După un an de stăpânire păgână şi sălbatecă asupra uneia din cele mai frumoase provincii româneşti, ne-am adunat astăzi în această Catedrală pentru a aduce mulţumiri lui Dumnezeu care ne-a ajutat să reintrăm în drepturile noastre asupra acestei provincii şi să preamărim pe eroii ce s’au jertfit pentru eliberarea ei.
După un an de prigonire şi asuprire duşmană, Basarabia este realipită la patria mamă prin jertfa fiilor ei. Aşa a fost scris neamului românesc, ca orice colţ al pământului său să fie răscumpărat cu sânge. Este de mare însemnătate acest moment în istoria neamului nostru, pentru că dreptatea cauzei noastre începe să apară biruitoare asupra duşmanului cotropitor.
În cuvântările mele, ţinute în ultimul an la ostaşii de pe zonă, le-am accentuat întotdeauna că Dumnezeu, dacă încearcă uneori pe omul credincios şi-i trimite greutăţi, nu-l părăseşte totuş. Iar dreptatea trebue să fie până la sfârşit biruitoare, oricât, de mari şi numeroase ar fi piedicile ce i se pun în cale. Războiul ce l-am început este deosebit de celelalte războaie. Noi nu luptăm numai pentru refacerea hotarelor sfârtecate ale ţării şi reîntregirea neamului românesc, nu luptăm numai pentru alungarea duşmanului cotropitor de pe pământul care ne este atât de scump. Noi luptăm împotriva unei lumi păgâne, care a degradat fiinţa omenească până la treapta cea mai de jos. Este o cruciadă a creştinismului împotriva păgânismului sălbatec.
Un popor nu este numai stăpânul unui teritoriu oarecare; el este şi posesorul unui tezaur şi a unor bunuri spirituale moştenite dela înaintaşi care sunt cu mult mai preţioase decât bunurile materiale. Între aceste bunuri spirituale este în primul loc credinţa în Dumnezeu. Un popor care se respectă pe sine, face toate sacrificiile pentru apărarea credinţei sale şi nu poate acepta sub nici un motiv să i se siluiască conştiinţa. Un popor care vrea să trăiască dealungul veacurilor, trebue să-şi afirme cu tărie şi dârzenie conştiinţa lui religioasă şi naţională.
Iată de ce, războiul de azi este un război binecuvântat, dus împotriva acelora care nui au nimic sfânt în această viaţă. Se bucură astăzi duhul lui Ştefan cel Mare şi sfânt şi a tuturor voevozilor moldoveni, care au luptat pe aceste plaiuri. Se bucură astăzi sufletele tuturor eroilor noştri, care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării şi a credinţei creştine, văzând că urmaşii lor sunt la înălţimea sacrificiilor făcute de înaintaşi.
Sunt prea însemnate clipele ce le trăim şi de aceea nu ne vom pierde timpul în vorbiri prea lungi. Hotărîrea noastră nestrămutată este să ducem lupta, cu orice jertfe, până la biruinţa finală.
Greutăţile prin care am trecut să ne servească de învăţătură pentru viitor. Să considerăm temeinic această scumpă provincie românească, revenită la patria mamă. Să îmbrăţişăm cu toată căldura sufletelor noastre pe fraţii basarabeni, care au aşteptat ziua eliberării, şi au ţinut aprinsă permanent făclia credinţei creştineşti şi româneşti sub ocupaţia străină. Să dăm scumpei noastre oştiri tot sprijinul pentru a-şi putea îndeplini misiunea ei. Să avem toată încrederea în Conducătorul Statului, generalul Antonescu, care a trecut în istorie, nu numai ca un reîntregitor al neamului, dar şi ca un Salvator al creştinătăţii, ameninţată de barbaria unui popor fără Dumnezeu. Să rugăm pe cel Atotputernic să ne ajute şi să ne învrednicească să plăsnuim cât mai curând ziua cea mare a biruinţei desăvârşite. Amin.
CUVÂNTAREA D-LUI G-RAL IOANIŢIU
D. G-ral Ioaniţiu şi d. g-ral C.Gh. Voiculescu au trecut apoi în revistă trupa aranjată în careul unde s’a oficiat slujba religioasă. În faţa trupei d. g-ral Ioaniţiu, şeful marelui stat major, a rostit următoarele cuvinte: „Prin vrednicia bravilor noştri soldaţi şi a aliaţilor noştri germani, am desrobit de sub jugul păgânilor pe fraţii noştri basarabeni. Pentru sufletele acelor care şi-au dat viaţa ne-am rugat astăzi. Poporul întreg este mulţumit de eroismul vostru ostaşi. Biruinţa este a noastră. Aveţi încredere în generalul nostru Ion Antonescu, Conducătorul Statului care ne duce spre biruinţa finală. Să trăiască Conducătorul Statului, generalul Antonescu. Să trăiască marele geniu Adolf Hitler, să trăiască Ducele Mussolini.
Din piepturile tuturor izbucnesc nesfârşite strigăte de ura. A urmat apoi defilarea trupei, festivitatea luând sfârşit la orele 2 d.a. – C. Mir., „Curentul”, 31 iulie 1941.
[/responsivevoice]
