Acasă Cetăţeanul supărat Pe unde să (nu) te mai plimbi prin Constanța primarului Bălărie

Pe unde să (nu) te mai plimbi prin Constanța primarului Bălărie

14
0

Leonard MOCANU

Duminică am ieșit să ne plimbăm prin (așa zis) frumosul nostru Municipiu Constanța. Am trecut, printre altele, prin locurile ”fierbinți” ale ultimelor zile: Cercul Militar și Portul Tomis.

Clădirea Cercului Militar arată chiar frumos la exterior, poate chiar merită avalanșa de ”amiralități” care și-au rupt din timpul prețios pentru inaugurare. Totuși, ochiul meu de cârcotaș nu putea să nu observe, la frumosul lampadar din stânga intrării, cablul de alimentare care iese din perete undeva la aproape un metru și atârnă ”ca la vădane”, cum se spune. Mă întreb, oare cei care au semnat procesul verbal de recepție, profesioniști în domeniu, chiar nu au putut observa ”inadvertența”? Oare acasă la ei chiar ar fi acceptat așa ceva? Acolo era vorba de banii lor, aici, de banii țării, deci, ”merge și așa”.

Ar mai fi multe de observat, dar toate pălesc în fața mizeriei care domnește în bazinul Portului Tomis, în zona teraselor. Iarbă de mare ca la balamuc, și nu de azi de ieri, ci din primăvară, zeci de pet-uri plutind pe apa jegoasă, în ansamblu un tablou de te miră că mai există oameni care se încumetă să ia masa la terasele respective, în asemenea ambianță insalubră, fără să înghită cu noduri sau să-și verse mațele într-un astfel de peisaj.

În acest context îmi permit, dovedit fiind mai matur decât tine (cu patru zile), să întreb (probabil retoric): ”Măi Vergile, când te-ai plimbat ultima dată în interes de serviciu sau personal prin Portul Tomis, să vezi jegul care împodobește suprafața apei? Ai scos-o și tu pe Simona la o friptură, la ”o scoică” sau la o cafea, pentru a-i testa reacția?

Apoi ar mai fi de pomenit și specialistul tău în tunuri navale care a luat la țintă Constanța prin cătarea companiei municipale ”Confort Urban” Constanța. Încă îl ții în funcție, sau mai ai de achitat sinecuri?

Chiar nu ți-e rușine cu un astfel de oraș adus într-un asemenea hal de decădere extremă? Chiar nu te-ai sinchisit, măcar de Ziua Marinei (al cărei umil membru te consideri) să dai o față mai umană acelei părți de oraș, epicentrul evenimentelor oficiale?

Oare nici măcar prezența șefului tău de partid, edil și el până nu demult într-un oraș în care ți-e mai mare dragul să te plimbi, nu ți-a stârnit oarece obligație sau orgoliu?  Sau crezi în continuare că singura măsură prin care ai putea face ceva bun în acest nenorocit de oraș este să sporești bugetul prin creșterea taxelor pentru parcare?

Eu zic să revii la ”teoria valului”, pe care se pare că o cunoști mai bine decât gestionarea problemelor obștii. Poate că o parte din repulsia publică față la adresa premierului este și din ”meritul” tău și al altor indolenți ai istoricului partid în spinarea căruia v-ați cățărat fără merite și performanțe dovedite vreodată la locurile de muncă.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.