Una din marile înfăptuiri naționale macedoromâne din Cadrilater a avut, așa cum vom vedea, de la început, multe piedici, și a generat polemici și atitudini diverse în presa românească a anului 1926.
Satul Frașari a fost întemeiat de românii macedoneni veniți în a doua jumătatea a anului 1925 și în anul 1926, făcând parte din ramura aromânilor fărșeroți din Albania. De aceea, în amintirea satului Frașari (azi Frashër) din regiunea Permetului, aceștia au numit noua localitate cu acest nume. „Nașul” noului sat a fost avocatul Vasile Muși, secretar al Societății de Cultură Macedo-Română.
Astăzi, satul se numește Polkovnik Lambrinovo, și se află în regiunea Silistra, fiind depopulat, având sub 100 de locuitori.
În luna iulie 1925 au sosit primele familii din Albania, din Corcea, în frunte cu familia Bațu. Nicuță Balamace anunța la București, telegrafic, la Societatea de Cultură Macedo-Română, sosirea lor. Nu era prevăzut ca aromânii din Albania să fie împroprietăriți în Cadrilater, se discutase doar despre aromânii din Grecia. Curentul emigrării a cuprins însă, imediat, și țările învecinate.
În 26 octombrie 1925, în portul Constanța acosta vaporul „Iași”, care a adus de la Salonic 500 de aromâni și meglenoromâni. Ulterior, în luna martie 1926, vaporul „Durostor”, care transportase în Palestina cherestea, la întoarcere a adus încă 300 de familii de aromâni îmbarcate la Salonic.
Discuțiile inițiale au fost ca în campania din anii 1925 și până la 1 martie 1926 să se aducă în Dobrogea de Sud 1.500 de familii de macedoromâni, colonizarea macedoromânilor, cu atingerea acestui număr, urmând a fi încheiată. 1025 de familii trebuiau să se stabilească în Durostor, iar 501 familii în Caliacra, în satele hotărâte de Casa Centrală a Împroprietăririi, în total 1.526 de familii. Acestea au fost cifrele negociate de Vasile Muși, din partea coloniștilor, și Alexandru Nasta, directorul Casei Centrale de Împroprietărire. Numărul, așa cum se va vedea, încă din anul 1926 avea să fie depășit, în Durostor fiind alocați 895 coloniști și în Caliacra 738, capi de familii, în total 1.633 de familii, ieșind un plus de 107 familii peste cifra stabilită. Sosirea intempestivă a vapoarelor care aduceau pe aromâni, neputința autorităților române de a coordona plecarea acestei populații în grupuri mari, precipitarea lucrurilor, chiar în vreme de iarnă, în anii 1925-1926, au făcut ca de la început să apară probleme între reprezentanții coloniștilor, care nu erau angajați pentru această muncă, ci o făceau din datorie pentru confrații lor, autoritățile centrale de la București și locale, din Durostor și Caliacra. Pe de altă parte, într-o situație de forță majoră, autoritățile din Grecia aveau metode autoritare de a rezolva problemele refugiaților sosiți în Grecia, iar în România, respectarea legii predomina, iar metodele de împroprietărire și alocare de loturi de case trebuiau să respecte legile aflate în vigoare. (Vasile Th. Muși, Un deceniu de colonizare în Dobrogea Nouă, 1935, p. 59-60).
În prima parte a anului 1926 au sosit delegați și din Albania și din Grecia pentru a vedea locurile vetrelor de sate, pentru a discuta posibilitatea de a primi credite și alte facilități. La Casa Centrală a Împroprietăririi se discuta și cu membrii comitetului format la București, la începutul anului 1925, condus de C. Noe și Vasile Muși.
Vasile Muși s-a deplasat cu inginerul agricol I. Simionescu, împreună cu D. Ciotti, D. Șimu, și proprietarii care trebuiau să-și primească loturile, Spiru Balamaci, Bușa Bațu, Naum Vanghel, Lazăr Panu, Haralambie Panu și Spiru Vangheli, pentru a face măsurătorile de teren. S-a dat numele viitorului sat Frașari „care evocă locul de origine al fărșeroților pentru a menține măcar o legătură, oricât de gingașă ar fi ea, între trecut și viitor, între mormintele strămoșilor și ale strănepoților”. (V. Muși, Cum s-a întemeiat satul Frașari, în „Tribuna Românilor de peste hotare”, Anul IV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1927, p. 8-9.
Coloniștii s-au apucat de construirea primelor gospodării, primele 20 de case, aducând piatră și cherestea, tocmind o firmă de construcții de la Silistra, condusă de Vanghele Petrașincu, un aromân, cumpărându-și și un tractor, ceea ce era, pentru acele vremuri, un element de modern de intervenție în agricultură. Prefectul județului, aromânul Tașcu Pucerea, le-a acordat sprijin, însă noul prefect instalat, Ilie Ghibănescu, le-a topit elanul, șicanându-i mereu în încercările lor de a construi satul. Articolele de presă și plângerile trimise de coloniști la Societatea de Cultură Macedo-Română arată aceste neînțelegeri.
La 31 octombrie 2026 se împlinesc 100 de ani de la inaugurarea satului Frașari. La 31 octombrie 1926, într-o zi de duminică, s-a desfășurat sărbătorirea noului sat, fiind invitate la Frașari personalități ale vremii, care aveau contacte cu macedoromânii din București.
Prin inaugurarea satului Frașari s-a dorit și s-a reușit a se da un avânt procesului de colonizare al macedoromânilor în Cadrilater.
O ciornă a unei invitații trimisă probabil Ministrului Domeniilor și Agriculturii, se află în arhiva Societății de Cultură Macedo-Română.
„Domnule Ministru,
În toamna aceasta, coloniștii din Frașari, județul Durostor, dorind să inaugureze satul lor construit în întregime de dânșii, ne-au solicitat să vă rugăm pe Dvoastră a le face onoarea de a participa la această festivitate.
Totodată vă roagă să binevoiți a le comunica când vă veți putea deplasa în acest scop, urmând a se fixa ziua după indicația D-tră.
Primiți, D-le Ministru…! (SANIC, fond SCMR, dos. 117, f. 82).
Invitații au fost trimise de către Societatea de Cultură Macedo-Română. Astfel, Vasile Th. Muși, secretarul SCMR, semna următoarea invitație:
„Duminică, 31 octombrie a.c. se va inaugura primul sat construit de coloniștii români macedoneni, Frașari, jud. Durostor.
La această inaugurare, Societatea de Cultură Macedo-Română – sub auspiciile căreia se face – a invitat diferite personalități politice și culturale precum și presa, dând astfel ocaziunea ca chestiunea coloniștilor să fie cunoscută mai de aproape.
La această inaugurare vor participa și d-nii Miniștri, Sub-Secretari de Stat, dr. D. Busuiocescu și dr. Bucșan.
Președinte,
Secretar general
Vasile Th. Muși” (SANIC, fond SCMR, dos. 115, f. 90).
La 25 octombrie 1926, invitația SCMR era trimisă către diferite ziare.
„25 octombrie 1926
Domnule Director,
Duminică, 31 octombrie, orele 11 a.c., fiind inaugurarea satului Frașari, județul Durostor, întemeiat de coloniștii macedo-români, vă rugăm să binevoiți a lua parte, fie personal, fie printr-un delegat, la această serbare națională, la care va participa și dl Ministru Sub-Secretari de Stat, dr. Busuiocescu.
Spre a se putea lua măsuri la timp cu privire la transportul participanților, vă rugăm a ne răspunde până în seara de 28 crt. la Sediul societății noastre.
Cu stima,
Președinte,
Iuliu Valaori
Secretar,
Vasile Th. Muși
Domniei Sale
Domnului Director al ziarului «Lupta»” (SANIC, fond SCMR, dos 115, f. 1).
Către Inspectorul Max Popovici a fost trimisă o altă invitație:
„26 octombrie 1926
Domnule inspector gral
În ziua de 31 octombrie a.c. orele 11 a.m. se va serba inaugurarea satului primului sat construit de coloniștii români macedoneni, Frașari, din Județul Durostor. La această serbare organizată sub auspiciile Societății de Cultură Macedo-Română, la care va asista și d-l Ministru, Sub-Secretar de Stat, dr. D. Busuiocescu, am găsit cu cale să invităm diferite personalități politice, culturale și pe toți bunii români care, în diferite ocaziuni au manifestat simpatii față de românii macedoneni.
Considerându-vă și pe Dvs. ca unul dintre aceștia de mai sus, avem onoare a vă ruga să binevoiți a lua parte la această înaltă sărbătoare națională.
Pentru buna reușită a acestei serbări, vă rugăm totodată să binevoiți a ne comunica la sediul societății, până în seara zilei de 28 crt., dacă ne veți onora cu prezența Dvs.
Primiți, vă rugăm, asigurarea înaltelor noastre considerațiuni.
Președinte,
I. Valaori
Secretar general
V. Th. Muși
Domniei Sale
Domnului Inspector Max Popovici”. (SANIC, fond SCMR, dos. 115, f. 26).
Programul pentru a se merge la această sărbătoare a fost publicat în ziarul „Aurora” din 30 octombrie 1926:
„Programul inaugurării satului aromânesc „Frașari”, Județul Durostor
- Plecarea din București, gara de Nord, sâmbătă 30 octombrie, orele 23,45
- Sosirea la Călărași, duminică 31 octombrie orele 6,50 dimineața, iar la Silistra în aceiași dimineață la orele 9,15.
- Plecarea din portul Silistra, la orele 9,30 și sosirea la Frașari, la orele 10,30”.
Familiile de coloniști macedoromâni care au întemeiat satul Frașari au obținut diplome de naționalitate română de la Societatea de Cultură Macedo-Română, ulterior primind cetățenia romană. Aceste familii apar în într-o listă din arhiva Societății.
În dimineața zilei de 31 octombrie 1926, oamenii din satele învecinate s-au strâns la Frașari pentru a-i primi pe invitați. Din ziarele vremii aflăm că satul, la inaugurare, avea 140 de case.
Inaugurarea a început cu slujba bisericească oficiată de părintele Sofie Popescu. Cuvântările au fost ținute de profesorul Iuliu Valaori, președintele SCMR, Sub-Secretarul de Stat D. Busuiocescu, profesorul Pericle Papahagi, vorbind în numele academicianului George Murnu, Vasile Muși, secretarul SCMR, revizorul școlar Chiajna și M. Nica, președintele Societății Studenților Macedo-Români.
Iuliu Valaori, președintele Societății de Cultură Macedo-Română, a spus următoarele:
„Priveliștea pe care o avem înaintea noastră ne face să fim pătrunși de o legitimă mândrie pentru ziua de astăzi și de o încredere neclintită pentru cea de mâine. Inaugurarea acestui sat falnic și frumos cu numele cu numele „Frașari” mă face să fiu stăpânit în aceste clipe înălțătoare de un adânc simțământ de recunoștință, față de toți românii de bine care au conlucrat la realizarea acestei opere patriotice și folositoare de colonizare și de gospodărie aromânească.
Grija și solicitudinea pe care le-au avut Înaltele Guverne ale României Mari de a da coloniștilor Aromâni putința și ajutorul frățesc, să se stabilească în Patria mamă, explică nu numai dragostea față de frații lor Aromâni, ci și convingerea lor că acești frați harnici și oțeliți în lupte, dârzi și hotărâți, întreprinzători și, mai ales, însuflețiți de o abnegațiune care nu se dezminte, de un patriotism ce nu se clatină și de un ideal ce nu se întunecă, vor constitui pavăza de care se va izbi orice încercare dușmănoasă de a se călca binecuvântatul nostru pământ.
Asigurăm pe frații noștri din Patria mamă că acești coloniști, care au suferit martiriul deopotrivă sfânt cu acela al martirilor din primele timpuri ale creștinătății, pentru că aveau voința fermă de a-și păstra limba și obiceiurile, care și-au părăsit căminele și mormintele părinților și strămoșilor lor, pentru că peste interesele lor particulare plutea spiritul de jertfă pentru neam, se așază pe pământul sfânt al Patriei mame cu gândul frățesc să dea concursul el mai prețios, pentru apărarea și promovarea deosebitelor interese culturale, politice, economice și comerciale, pe care le are Statul nostru în această regiune și în Țară.
Opera aceasta de colonizare este rezultatul unei gândiri chibzuite și patriotice a celor care și-au dat seama că nu pot să-și permită luxul să lase pe cei izolați și pe cei mai expuși din elementul Aromânesc, cu însușiri remarcabile de ordin moral și intelectual și, mai ales, de ordin practic, să dispară în mijlocul altor populațiuni străine din Peninsula Balcanică, sau să apuce calea pribegiei în alte țări, sau peste Ocean. Dar avem și noi datoria sfântă să le purtăm de grijă și să le dăm tot sprijinul și ajutorul și celor care au rămas pe pământul pe care s-au născut și crescut și în care au fost îngropați părinții lor și părinții părinților lor, cu atât mai vârtos cu câte alte state mult mai mari și cu mult mai puternice, arată cel mai viu interes pentru cei de un sânge și de o lege, pe care vicisitudinile istoriei i-au supus altor hegemonii politice.
Mulțumită sârguințelor colonilor, satul „Frașari” este un sat model de care toți românii trebuie să se fălească.
Iar activitatea gospodărească a locuitorilor săi să servească drept pildă și altora, căci opera săvârșită este cu adevărat uimitoare, mai ales când ne gândim la greutățile de tot felul care au fost de învins.
De acum înainte grija d-lor coloni trebuie să fie aceea de a ridica neîntârziat în acest sat două temple: unul al culturii și al științei, altul al religiunii și al credinței.
Credința că școala și biserica sunt temelia pe care se înalță edificiul nostru național este statornică în întreg poporul românesc, căci școala are chemarea să contribuie la prosperitatea neamului și familiei și să dea statului cetățeni buni și folositori în luptele economice viitoare; iar biserica are menirea să contribuie la întărirea religiunii, fără de care nu se pot înălța sufletele și nu pot reînvia speranțele.
Acești doi factori hotărâtori ne vor înălța tot mai sus și vor face să fim demni urmași ai strămoșilor noștri. Și aceasta este calea pe care ne-a arătat-o și augustul nostru Suveran sub a cărui domnie măreață s-au clădit necontenit în toate colțurile Țării școale și biserici.
Dorim din tot sufletul ca satul „Frașari” să trăiască, să crească și să înflorească”.
(din ziarul „Viitorul”, Anul XIX, 2 noiembrie 1926, nr. 5604, 1926, p. 4).
Ministrul Domeniilor și Agriculturii, dr. D. Busuiocescu, în cuvântarea sa a precizat următoarele:
„Guvernul consideră colonizarea acestui ținut, cu români macedoneni, necesară din trei puncte de vedere: Întâi, că prin tenacitatea, prin curajul și prin brațele voastre vânjoase veți fi o adevărată pavăză a granițelor Țării; al doilea, că prin priceperea și aptitudinile voastre gospodărești și economice veți pune în valoare și veți fertiliza aceste ținuturi virgine, contribuind prin aceasta la sporirea bogățiilor Țării; al treilea, prin dezvoltarea numerică a Dv. veți modifica, în favorul românismului, aspectul etnic al acestor județe”. („Tribuna Românilor de peste hotare”, Anul IV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1927, p. 13).
Vasile Th. Muși, secretarul Societății de Cultură Macedo-Română și delegat al coloniștilor, în încheierea cuvântării sale a răspuns ministrului D. Busuiocescu astfel:
„Vă veți convinge, domnule Ministru, că acești coloni nu au venit aci numai împinși de nevoi, ci au fost mânați, mai ales de acel foc sacru care se cheamă dragostea de țară și de libertate. Sosind aici, ei au conștiința că prin reîntoarcerea lor pe pământul străbun se repară o nedreptate istorică săvârșită acestui colț de țară și această conștiință face ca așezările lor să fie cât mai temeinice și cât mai trainice, pentru mântuirea lor și pentru binele țării și neamului nostru românesc. Aceasta fiind convingerea lor, vă asigurăm, domnule ministru, că nimic nu-i va face să clintească de la acest crez ce-l vor păstra și transmite urmașilor lor ca pe un jurământ sacru.” („Tribuna Românilor de peste hotare”, idem, p. 17).
Constantin Noe, o altă reputată personalitate a românilor macedoneni și megleniți, implicat de la început în procesul de colonizare, în cuvântul ținut la Frașari, a spus că acea manifestare reprezintă „o etapă hotărâtoare în drumul parcurs de opera de colonizare a acestor ținuturi, înstrăinate de vitregia vremurilor trecute”. („Tribuna Românilor de peste hotare”, idem, p. 18).
După cuvântări a urmat un banchet în aer liber, la care a participat întreaga comunitate. Cu această ocazie, Iorgu Steriu, membru al Societății de Cultură Macedo-Română, a donat suma de 50.000 lei, ca să fie un început pentru construirea școlii din Frașari.
Sărbătoarea inaugurării satului Frașari a fost susținută financiar de Societatea de Cultură Macedo-Română, cu suma de 40.000 lei.
Un număr festiv a fost apoi publicat la începutul anului 1927 în revista „Tribuna Românilor de peste hotare”, Anul IV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1927, care cuprinde atât materiale despre începuturile satului Frașari, cuvântările personalităților prezente la inaugurare, cât și alte articole despre aromânii fărșeroți.
Anul trecut, la 13 decembrie 2025, Asociația „Cadrilater 100” din Constanța a inaugurat un monument dedicat împlinirii a 100 de ani de la începutul colonizării macedoromânilor în Dobrogea de Sud, monumentul fiind amplasat în curtea bisericii Sfântul Gheorghe din Palazu Mare. Pe lângă obelisc au fost fixate patru plăci pe care au fost trecute numele capilor de familii care s-au stabilit și au întemeiat satul Frașari, în anul 1926. (vezi Lista cu 88 capi de familie, precum și precum și articolul din ziarul Amprenta).
