Stoica LASCU ■
Opinii românești despre istoria și mentalități nord-americane, despre rolul tot mai crescând al Republicii de peste Ocean în rândul Marilor Puteri (VI)
În perioada interbelică – până la abolirea Monarhiei, în fapt –, în rîndurile societății românești, ale „intelighenției” sale culturale și tehnice, au existat numeroase luări de atitudine în sprijinul cunoașterii istoriei Statelor Unite, a rolului lor tot mai crescând în rândul Mrilor Puteri, a necesității strîngerii legăturilor bilateriale româno–nord-americane.
Cunoscuți oameni de cultură și din spațiul public (politicieni, economiști, cadre didactice universitare, publiciști) au relevat, pe lângă numeroase conferințe în acest sens, și în articole și note de călătorie, experiențele lor nord-americane, ori au conemnat, pentru publicul larg, realități social-economice și politice ale Marelui Stat de peste Ocean.
La primul sfert de mileniu al Statelor Unite ale Americii, marcat în acest an, o referire la unele dintre acestea – prin câteva extrase din presa vremii…
În materialul anterior – cetitorul a putut lua la cunoștință câteva referiri din însemnările consemnate într-un raport din urmă cu aproape o sută de ani (1927) și tipărite în volum (54 pp. publicat în 1927 la Timișoara), urmare a unei excursiuni colective din anul precedent, ale ing.Dion Mardan (9 aprilie 1886-10 mai 1965), profesor la Politechnica din Timișoara (director al R.M.S. [Fabrica de Tutun] Timișoara; autor, în 1939, și al unui volum de Epigrame).
Mediatizată în epocă, ca fiind printre foarte puținele mărturii profesioniste asupra vieții nord-americane – mai ales a celei economice –, broșura Organizarea muncii în America, conferințele și articolele autorului (inclusiv paralelismele făcute cu viața economică a României, învățămintele ce trebuiau trase din realitățile nord-americane pentru progresul industriei românești), s-au constituit, în epocă, în prețioase reflectări a vieții din Statele Unite: „America este țara muncei organizate – este țara mașinismului. Acolo, domnește în industrie un spirit practic și de idealism. Pretutindeni, în marile uzine, în fabrici, în cele mai mici întreprinderi chiar, vezi geniul organizației și al forței”.
În episodul de față – o sinteză a volumului publicată de autor într-o gazetă din Cluj („Cultura poporului”), precum și două dintre conferințele susținute în orașe din Transilvania: „Am văzut dincolo de Atlantic un popor muncitor, întreprinzător și bogat.
Acolo e un popor nou, născut din amestecul popoarelor vechi, un popor liber, unit, vorbind aceiaș limbă, supus aceleiaș Constituții și mândru de personalitatea sa națională. Un popor nou, care a luat tot ce era mai bun în industria europeană, a studiat, a pus la punct, a desvoltat, formând formidabila industrie americană”.
Desvoltarea Statelor Unite se datorește selecțiunei elementelor din Vechiul Continent”.
___________
Organizarea muncii în America
I
În vara anului trecut am luat parte – împreună c’un grup de intelectuali – la o călătorie de studii în Statele Unite ale Americei.
Dau – în cele ce urmează unele părți din raportul, ce am înaintat Ministerului de Finanțe și Ministerului Muncei, asupra chestiunei muncitorești și în special asupra organizărei muncei în America, raport rezultat din „,notele” luate în timpul acelei călătorii, fiind convins că – așa simple, modeste, fără nici o pretenție, cum le-am așternut în carnetul meu, cutreerând America – ele vor putea fi de folos atât camarazilor mei, inginerilor din industrie, cât și tuturor acelora, cari urmăresc și se interesează de chestiunea atât de importantă a organizărei muncei pe baze științifice.
Am plecat în America – trebue să o recunosc – cu prejudecăți; am căutat, totuși, să văd și să studiez acolo multe chestiuni, ce mă preocupă, dar mai ales condițiunile industriale din Noul Continent.
În uzini, în fabrici, pretutindeni, am observat, am întrebat, am ascultat, am comparat și mi-am dat osteneala să aflu procedeele de organizare a muncei, cât și metodele americane de lucru.
Lucrul omenesc este ajuns acolo la un maxim de intensitate. Omul exercitează numai un control asupra mașinismului, ajuns la perfecție și întrebuințează toată energia sa pentru a obține dela mașină maximum de randament.
Am comparat împrejurările din țara noastră cu acelea din Statele Unite ale Americei – am comparat munca dela noi cu munca de acolo, am comparat mica noastră industrie cu formidabila industrie americană – și am ajuns la convingerea că nu trebue să fim prea pesimiști. Putem și noi să învățăm ceva pe alții, dar mai avem încă multe de învățat, pentru a ne ridica la nivelul progresului modern. Și în prima linie, avem de învățat în special dela America metodele de lucru, cari se aplică în marile stabilimente industriale de acolo.
America este țara muncei organizate – este țara mașinismului. Acolo, domnește în industrie un spirit practic și de idealism. Pretutindeni, în marile uzine, în fabrici, în cele mai mici întreprinderi chiar, vezi geniul organizației și al forței.
Transformarea materiei preocupă azi toate spiritele mari ale secolului – visul tuturor popoarelor culte fiind crearea de opere utile și durabile. Cu toții suntem convinși, că o cât mai bun utilizare a materiei și perfecționarea transporturilor, asigură unei țări hegemonie durabilă, bogăție materială și superioritatea instrumentelor de lucru – și ce n’am spune-o? – de luptă.
Cu sau fără război, popoarele înapoiate sunt sortite să cadă, unul după altul, în fața acelora armate cu știință și să le devie tributare. Și în această luptă industrială, victoria nu este a aceluia, care a prins secretele științei, ci a aceluia, care va ști să realizeze aplicațiunile. Convingerea mea e că prosperitatea Statelor Unite nu se datorește numai mărimei neînchipuite a țărei, bogățiilor ei în materii prime și aur (mai ales dela răsboiu încoace), precum și marelui număr al populațiunei, care necesită executări industriale în serie, pe o scară cât mai întinsă, ci se datorește în cea mai mare parte mentalităței cu totul noi, ce carcterizează poporul american. Mentalitatea constă în aceia, că munca nu se consideră ca un scop, ci ca însăși rațiunea existenței, ca o funcțiune naturală Consecințele unei asemenea mentalități sunt lesne de desprins.
Nu muncesc numai acei ce nu ar putea subsista altminteri, ci muncește toată lumea! Prin acest mijloc conflictele între Muncă și Capital sunt reduse – o solidaritate instinctivă existând între „muncitorii de orice grad”.
Desvoltarea prodigioasă a industriei americane se mai datorește în foarte mare parte și războiului mondial. Intrarea târzie a Statelor Unite în război a dat posibilitate Americei să fie liberă în fabrica și în a exporta ce a vrut și cui a vrut. Jumătatea din Europa era clienta Americei în timpul războiului – debușeu avea cu prisosință, de concurență n’avea nici o grijă.
Războiul a provocat în America fabricațiunea în masă.
Dennis, Davis, and Howard set up their first manufacturing facility in 1851. In that year, production on their first watches began. By 1852, their first batch of watches was complete.
It was in 1853 that Waltham settled on its first public name: Boston Watch Co.
By 1907, American Watch Co. finally changed its name to Waltham Watch Co.
Original edition from my own archives
Source : 1887 La ilustración Artistica
Studiile ce intenționam să fac în America asupra organizației muncei, mi-au fost ușurate, în mare măsură, de faptul că acolo fiecare își dă osteneala să’ți arate ceiace te interesează, când observă, bineînțeles, la tine intențiunea ce ai de a te instrui. Și – deși e convins de progresul, sub toate raporturile, a țărei sale față de a ta – americanul așteaptă și e mândru de admirația ta. Atunci, mai ales, îți arată – cu o bună voință deosebită tot ce țara lui bogată posedă, tot ce organizația sistematică a muncei a reușit să facă din industria americană.
Am căutat să studiez în cele câteva săptămâni, cât am stat în America – organizarea muncei și activitatea americană; am căutat să-mi dau seama de cauzele desvoltărei atât de înfloritoare a industriei americane. Mi-am dat seamă că – în adevăr – ceia ce ni se pare nouă de multe ori o imposibilitate în Vechiul Continent, a devenit de mult o realitate în Noul Continent. Technica americană și rezultatele ei atât de frumoase formează azi centrul discuțiunilor în toate acțiunile omenești, iar producția muncei americane trebue studiată din două puncte de vedere: acela al metodelor de organizare a muncei și acela al chestiunilor sociale muncitorești.
Am văzut dincolo de Atlantic un popor muncitor, întreprinzător și bogat.
Acolo e un popor nou, născut din amestecul popoarelor vechi, un popor liber, unit, vorbind aceiaș limbă, supus aceleiaș Constituții și mândru de personalitatea sa națională. Un popor nou, care a luat tot ce era mai bun în industria europeană, a studiat, a pus la punct, a desvoltat, formând formidabila industrie americană.
Desvoltarea Statelor Unite se datorește selecțiunei elementelor din Vechiul Continent. Calm în ori ce acțiune, americanul e oțelit – nimic nu-ți strică buna dispoziție – are necontenit încredere, că va reușit – învins, reîncepe cu mai mult curaj. Acestea sunt marile calități ale americanului. Timpul îi este măsurat și calculat până la minut, fără să fie vre-o dată grabit.
Lucrătorul american nu poate concepe lupta de clase. El se consideră pe picior de egalitate cu patronul. Nu sunt în uzinele americane stăpâni și slugi, ci numai egali, lucrând de acord într’o asociație sau cooperație de câștig. Sentimentul egalității și al libertății este așa de puternic, încât orice lucrător american păstrează întotdeauna aceiaș mândrie de cetățean liber într’o țară liberă. Lucrătorul american e înțelegător, dorește sincer ca patronul său să se îmbogățească – știe prea bine că o industrie prosperă îi dă posibilitatea să câștige mai mult și să-și îmbunătățească situația – dorește ca Statele Unite să aibă cât mai mulți milionari, cari să construiască uzine, în care să găsească ocupație cât mai mult personal. El vrea ca mașinismul să prospere și să facă mâna de lucru cât mai scumpă.
La noi, industria depinde încă într’o mare măsură de muncitori; ei o pot ruina cu pretențiile lor adeseori inadmisibile.
În America, proletarul nu caută să distrugă pe capitalist. El speră să ajungă odată capitalist și adesea chiar ajunge. Exemplele dau curaj fiecărui lucrător să spere, că poate deveni patron. Carnegie a fost lucrător modelar într’o turnătorie și era fericit, când câștiga 20 de dolari pe săptămână. Lincoln a fost în tinerețe argat la o fermă, Henry Ford a fost lăcătuș, șef de echipă, șef de atelier, inginer la o societate de electricitate și în fine patron – cel mai mare patron din lume!
În America agitatorii n’au teren de activitate, lucrătorii fiind aproape mulțumiți de situația lor. Orice om este convins în America, că numai munca sa, valorează și meritele sale îi dau dreptul la o plată mai mare. Acolo, dela conducător până la cel mai umil ucenic, este convins că numai munca conștiincioasă dă dreptul la câștig numai munca perseverentă dă dreptul la viață. Și atunci lupta contra capitalismului și toate teoriile nebunești, cari încurcă judecata unei părți a muncitorimei din Europa, nu-și mai are rațiunea. Ele cad, fără nici o altă demonstrație, idealul vieței fiind, nu nivelarea averilor private, ci mărirea avuției publice.
În țara muncei, asociațiile muncitorești „Trade Union”, Sindicatele profesionale, în cari lucrătorii sunt grupați, după specialitatea lor, după natura muncei la care sunt întrebuințați, sunt puternice. Organizația lor este mai rezonabilă decât în Europa și regulamentele lor nu sunt atât de exclusiviste.
Față de America, situația politicei sindicaliste din Franța și Olanda este următoarea: Muncitorii Manufacturilor Statului Francez, dela Neuilly și Yssy les Moulineaux-Paris, pe cari le-am vizitat cu ocaziunea aceleiași călători de studii, sunt înregimentați – bărbații și majoritatea femeilor în trei Sindicate și anume: Sindicatul Unitar-Moscovit, sindicatul Federal S.G.T. (Sindicatul general al muncitorilor francezi) și în Sindicatul Senei (neutri-oportuniști).
La rândul ei Olanda stă și mai rău ca Franța, procentul de „roșii” și de comuniști fiind și mai mare. După ultima statistică, în august 1926, muncitorimea din Rotterdam era sindicalizată astfel: 53,5% roșii, 24,6% asociația muncitorilor catolici, 19,5%’ lucrători creștini, 0,7% comuniști și 1,7% sindicalizați.
În Statele Unite sunt 25 milioane lucrători salarizați, din cari în septemvrie 1926 – erau: 12% radicali, 10%. conservatori și 78% neutri. Cu alte cuvinte, 3 milioane dintre ei sunt afiliați la Federația Muncei. Lucrătorii dela căile ferate fac parte din alte 4 Federațiuni, independente de marea Federație.
Din Sindicatele și din Asociațiile muncitorești americane, poate face parte ori cine. Lucrătorii sindicalizați nu refuză de a lucra cu cei nesindicalizați. Sentimentul de libertate individuală domină pe toate celelalte sentimente, chiar și pe cel de sindicalizare.
În schimb, nici patronul nu face deosebire între lucrătorii sindicalizați și între cei nesindicalizați. Singura preocupare a patronului este de a reduce la minim lucrul manual și de a nu depinde de lucrători „specialiști”.
Patronul american are nevoie numai de lucrători inteligenți, activi, indiferent dacă sunt sindicalizați sau nu. Plătește bine, dar cere în schimb muncă, multă muncă, El pleacă dela principiul că: pentru lucru bun trebue să se dea plată bună.
Orice lucrător este plătit săptămânal și poate fi concediat imediat. Patronul american este convins că salariul mic face pe lucrător slab și nemulțumit. Aproape pretutindeni este introdus sistemul plăței lucrului în acord, dând fiecăruia posibilitatea să câștige după priceperea și abilitatea sa.
Salariile diferă nu numai dela ocupațiune la ocupațiune și dela meserie la meserie, ci chiar și dela oraș la oraș și dela regiune la regiune în general – cum este și logic – cei mai bine sunt plătiți lucrătorii minieri, cari, în regiunile miniere din Kentucky și Maryland, au posibilitatea să câștige cel puțin 8-10 dolari (1500-2000 lei) pe zi.
Media câștigului pe oră a lucrătorilor americani a revenit în august 1926 la:
0,65 dolari (130 lei) pe oră pentru lucrătorii productivi calificați și necalificați; 0,48 dolari (96 lei) pe oră pentru lucrătorii ajutori necalificați și 0,40 dolari (80 lei) pe oră pentru femei și fete.
În general, se constată, că salariile sunt mai mici la întreprinderile mici și mari la uzinele mari, unde este introdusă fabricația în masă.
Când se aduc modificări metodei de salarizare, schimbări provocate fie de un nou sistem de fabricație, sau din introducerea lucrului cu bucata ori cu acordul, noul tarif este stabilit așa fel, ca să permită muncitorilor să câștige, în 8 ore de lucru, cel puțin atât cât câștiga după vechiul tarif. Respectarea acestui principiu a făcut ca lucrătorul american să vază interesul patronului pentru prosperitatea întreprinderei și în același timp asigurarea unui câștig rezonabil lucrătorului, ceia ce a desvoltat o colaborare sinceră între patron și muncitor, colaborare, care nu este de cât în avantajul industriei.
Între patron și lucrător este o apropiere sufletească, este dorința reciprocă de a realiza progresul. Lucrătorul e convins că nu „pentru”, ci „cu” societatea lucrează. Acesta e și motivul pentru care o fabrică americană îți face impresia unei familii.
Patronul american vede în lucrător un om și îl consideră ca atare. Pe lucrătorii mai vechi îi strigă în mod familiar pe nume, totdeauna adresându-se lor cu ,,d-ta”.
Tânăra generație americană de lucrători este rezultatul încrucișerilor de rase, este amestecul sângelui a 20 de neamuri emigrate în Noul Continent. Fiecare neam a dat elemente viguroase – leneșii și oamenii lipsiți de voință n’au emigrat în America, unde se știe că se trăește numai prin muncă.
Amestecul acesta de popoare a creiat o rasă nouă, la care celelalte au contribuit cu câte o însușire caracteristică. Germanii au adus munca lor sistematică și pedantă până la ultimul detaliu. Latinii, spiritul analitic și toți s’au strâns în jurul optimismului de neînfrânat al englezilor, cari muncesc și trăesc viața cu tenacitate și vioiciune.
Astfel s’a născut lucrătorul înzestrat cu spiritul american, un amestec fascinat de îndrăzneală și temeritate, dublat de matură reflecțiune și pătrundere. Lucrătorul american e un tip de elită. E ager, inteligent, inventiv, capabil să aducă perfecționări sculelor și mașinilor cu cari lucrează.
Dacă un lucrător dă dovadă, că este bun la o lucrare, nu e lăsat toată viața să execute numai și numai acelaș lucru, ci i se dă unul și mai greu, pentru a avea ocaziunea să-și arăte talentul și acolo și să se desvolte și în altă direcție. Dacă în noua sa situație, nu corespunde, i se dă vechia sa ocupațiune. Prin acest mijloc, nimeni nu se poate plânge, că este persecutat și că nu e avansat, când numai cei meritoși avansează.
Din cauza temperamentului său din cauza intensivităței muncei, lucrătorul american se uzează repede. N’am văzut lucrători bătrâni în fabricele americane. După statisticele Departamentului Muncei, etatea mijlocie a lucrătorilor bărbați este în America de 32 ani, iar iar a lucrătoarelor femei de 23 ani.
(Va urma)
II.
Cam 20%. din muncitorimea întrebuințată în industria americană sunt femei. În ceia se privește vârsta, ele pot fi grupate astfel:
Fete între 10 și 16 ani 4,2%; fete între 17 și 19 ani 22,6%; femei între 20 și 44 ani 57,6% și femei între 45 și 65 ani 14%.
În general cam 25% dintre muncitoare sunt măritate.
Orele de lucru pentru femei variază între 44 și 60 de ore pe săptămână. Legea americană ordonă ca femeile să șează, în timpul lucrului, pe scaune prevăzute cu rezimătoare și cu sprijin pentru picioare. Femeilor le este interzis, să lucreze în ateliere unde se desvoltă gaze, iar în unele State este interzis, cu desăvârșire, lucrul de noapte femeilor.
Peste un milion de copii între 10 și 15 ani sunt întrebuințați în industria americană, maximum orelor de muncă săptămânală pentru copii variind dela Stat la Stat și anume între 44 și 60 pe săptămână. Lucrul de noapte, între ora 5 p.m. și 8 a.m. este interzis copiilor sub 14 ani în 44 state ale Americei, iar în celelalte 4 State nu este reglementat.
Orice copil între 14 și 16 ani, care lucrează într’o fabrică, este dator să urmeze într’o școală cu curs seral cel puțin 4 ore pe săptămână, iar în cazul, când nu mai lucrează la fabrică, este dator să vie la cursul seral cel puțin 20 de ore pe săptămână. Nici un copil nu poate fi primit în lucru fără o serioasă examinare medicală și fără ca să știe ceti și scrie. Inspectoratul industrial poate cere dovadă despre aceasta ori când.
Legea obligă pe patroni să nu întrebuinteze pe copii la munci prea grele și mașini, cari produc praf, iar fetele trebuesc să aibă ocupațiuni, la cari pot sta pe scaun. Fetelor, până la 21 ani, le este interzis lucrul în fabrici între ora 9 seara și 6 dimineața.
Salariul cuvenit copiilor trebue achitat în mâna lor – părinții n’au dreptul de a pune sechestru sau a ridica vre-o sumă de bani în contul copiilor lor.
În caz de accidente de muncă, despăgubirile cuvenite copiilor accidentați sunt de două ori mai mari ca acelea prevăzute pentru lucrătorii adulți. Surplusul de despăgubire se plătește de către patron.
Lucrătorul american este sociabil, totdeauna bine dispus, mulțumit. El nu se consideră nici odată „specialist”. Își schimbă ușor meseria, în speranța unui câștig mai mare. În mediu, lucrătorii se schimbă, în industria americană, cam 50 la sută pe an. Peste 3 și jum. milioane de muncitori americani își schimbă meseria sau ocupațiunea în fiecare an! Aceasta însă depinde și de operele sociale în ființă la diferitele întreprinderi. Așa de exemplu la o mare uzină, unde majoritatea lucrătorilor sunt acționari și unde muncitorii au cantină și consum (în care găsesc alimentele și îmbrăcămintea cu 8 la sută mai ieftin ca pe piață), unde au îngrijire medicală gratuită și spitale pentru ei și familiile lor, lucrătorii se schimbă de abia 1 la sută pe an.
Nu numai lucrătorii, dar chiar și industria însăși se mută cu ușurință dintr’un loc în altul, după cum îi dictează interesele și împrejurările. Așa spre pildă, se simte o tendință a industriei fierului de a se transplanta din regiunea Pittsburgh-ului la Gary (lângă Chicago), unde această industrie este avantajată prin transportarea mult mai rapidă a minereurilor din Nordul Michiganului și prin apropierea imediată a regiunei carbonifere din jurul Chicago-ului. Americanii nu construesc de cât pentru cel mult 10 ani – nu ca noi „pentru vecie” – și nu odată poți vedea acolo o industrie, care merge destul de bine într’o localitate, că se mută în alta unde construește noui ateliere, în speranța că – grație mânei de lucru mai ieftine, sau a materialelor prime mai avantajos și mai ușor de obținut – va merge și mai bine dincolo.
Aspectul uzinelor și a fabricilor americane e simplu, lipsit de orice lux exterior, de orice decor orgolios. Clădirea corespunde, în modul cel mai perfect, destinației. În uzinele americane betonul armat domină. Clădirile sunt aproape toate cu mai multe etaje, au ateliere spațioase, cu ventilație perfectă și lumină din belșug.
De obicei o terasă imensă, fără șarpantă, acoperă clădirea. Când necesitatea o cere, acoperișul – și chiar pereții laterali sunt construiți din sticlă – fabricile căpătând atunci aspectul unor enorme sere.
Americanul este convins că lumina suficientă influențează în bine nu numai asupra sănătății lucrătorului, dar intervine, cu un coeficient important, în viteza de producție (Ultimele statistici arată, că lucrătorul american lucrează cu 30-100 la sută mai repede de cât lucrătorul european) și în calitatea fabricatului.
Ventilația atelierelor trebue să fie cât mai higienică. Legea prescrie pentru orice lucrător, care muncește într’un loc închis, un volum de 250 picioare cubice în timpul zilei și 400 picioare cubice în timpul nopței.
În ateliere este o activitate prodigioasă. Neobositele mașini sunt servite, nu întrebuințate de lucrători. Ei se întrec la lucru, admirând pe aceia dintre ei cari pot produce mai mult și mai bine. Munca frumoasă a unuia excită emulația.
În fabrici și ateliere, se dă toată atenția siguranței și bunei stări a personalului. Pentru a face lucrul cât mai atrăgător, se caută ca sălile să fie luminoase, vesele, într’un cuvânt se creiază un mediu plăcut. Se întroduc măsuri de siguranță foarte întinse și studiate până la ingeniozitate; astfel, pentru punerea în funcțiune a preselor, a foarfecelor mecanice etc., lucrătorul trebue să se servească în acelaș timp de ambele mâini aceasta pentru ca nu cumva, din lipsă de atențiune, mașina să-i prindă vre-o mână.
Americanul e convins că siguranța în lucru și măsurile de higienă sunt necesități naționale.
N’am văzut tot timpul cât am vizitat industria americană nici o curea de transmisiune neacoperită. Toate sunt acoperite, ca să nu pericliteze siguranța lucrătorilor.
Fiecare mașină își are – pentru acelaș motiv – electromotorul său.
Orice mașină, care produce praf, trebue prevăzută cu un exhaustor de o mărime corespunzătoare.
Mai toate întreprinderile mari au instrucțiuni tipărite, de cele mai multe ori, în 3 sau 4 limbi, cari se împart lucrătorilor la primirea lor în fabrică și prin cari li se dau sfaturi cum trebue să lucreze pentru a evita accidentele.
Orice accident, cât de neînsemnat, este anchetat și studiat, pentru a se da posibilitatea să nu se mai repete – să fie evitat pe viitor.
Direcțiunea fabricei de sticlă din Tarentum (lângă Pittsbourgh-Pennsylvania) publică o foae chenzinală, în care descrie lucrătorilor toate accidentele întâmplate în cursul chenzinei precedente, dând sfaturi și arătând mijloacele preventive, pentru a feri muncitorimea de asemeni accidente.
După cercetările făcute, accidentele în fabrici se datoresc: 1. Defectului de construcție al mașinei; 2. Defectului de funcționare; 3. Lipsei de spațiu; 4. Lipsei de apărători; 5. Murdăriei; 6. Luminei insuficiente; 7. Atmosferei vițioase; 8. Îmbrăcămintei nepotrivite; 9. Neglijenței; 10. Ignoranței; 11. Oboselei sau 12. Lipsei de cooperare.
În ultimul an au avut loc în Statele Unite 700.000 accidente de muncă, din cari 23.000 au fost mortale.
Pentru a evita accidentele, se iau toate măsurile de siguranță; se interzice trecerea lucrătorilor prin locurile periculoase, se fac poduri peste curelele de transmisiune, se pun apărători în jurul mașinelor, se adaptează dispozitive pentru ca mașina să poată fi oprită imediat etc.
Patronul american ia toate aceste măsuri, ca să evite accidentele lucrătorilor săi, atât din punctul de vedere umanitar, cât și pentru bunul motiv, că fiecare accident îl costă bani – deci scumpește fabricatul. Maeștrii și supraveghetorii de ateliere au datoria să dea instrucțiuni lucrătorilor pentru evitarea accidentelor. Dacă accidentele se repetă într’un atelier, șeful acelui atelier este mutat de acolo ca incapabil.
(Va urma)
III.
Foarte practice s’au dovedit a fi tablourile intuitive, atârnate prin ateliere, sau filmele de cinematograf, ce rulează în sălile de odihnă, în timpul pauzei dela prânz și cari arată muncitorilor urmările dezastruoase ale accidentelor.
În atelierele, unde mașinele sunt foarte numeroase, se vopsesc pe pardosea dungi albe, ce indică zonele de siguranță și pe cari muncitorii trebue să circule, spre a evita accidentele. Aceste zone de siguranță trebuesc ținute în permanență libere.
Roțile dințate sunt acoperite cu capace apărătoare – tocilele sunt prevăzute cu tuburi de absorbire a prafului.
Despăgubirile pentru accidentele mortale, provenite din vina întreprinderei pot ajunge până la 10.000 dolari (2 milioane lei), iar nerespectarea orelor de muncă, fixate de către Consiliul Industrial al Statului, atrage după sine amendă dela 100 la 10.000 dolari.
În ateliere trebue să domnească cea mai mare curățenie, aer, ventilație și în permanență o temperatură constantă. Trebue să se evite – pe cât posibil – lumina artificială în timpul zilei. După statistici, 18 la sută din accidente sunt datorite luminei insuficiente.
Curățenia în care un muncitor își păstrează mașina dă o notă asupra inteligenței și asupra dragostei lui de muncă. Multe fabrici așa după cum am văzut la uzinele Packard în Detroit premiază atelierele care se mențin cele mai curate în timpul unei luni, acordând o gratificație lucrătorilor și decorând sala cu o diplomă specială.
Mai toți lucrătorii întrebuințează mănuși în timpul lucrului. Americanului îi plac mânile îngrijite. Până și măturătorii de stradă și hamalii din gări și fochiștii de pe locomotive și salahorii din porturi au mănuși groase de piele, pentru a-și menaja mâinile și a le feri de accidente.
Caracterul fundamental al industriei americane este cultul muncei. Americanii au ridicat munca la rangul unei religiuni, în care cred cu trup și suflet – o atmosferă de muncă creatoare domnește pretutindeni în Noul Continent. Ordinea și preciziunea domnesc în toate operațiunile de fabricație, cari se urmează și se execută cu exactitate matematică.
Mașina – nu omul este azi marele producător.
Toate lucrările și toate transporturile în interiorul uzinelor se caută a se face cu mașinile. Iar mașinile, cari înlocuesc oamenii, sunt construite așa fel încât să poată fi servite de cât mai puțini lucrători – să se folosească cât mai puține brațe.
Idealul e ajuns, când la minimum de efort corespunde maximum de producțiune.
Perfecțiunea a ajuns acolo încât mașinile lucrează în mod automat. În uzinele americane, nu e o raritate să vezi o tânără lucrătoare servind cinci sau chiar mai multe asemenea mașini automate. Lucrătoarea nu are decât grija ca mașinile să aibă materialul brut necesar fabricației – mașinile lucrează înainte, automat, sub ochiul liniștit al muncitoarei.
Lucrătorii în fabrici îți fac impresia că sunt oameni transformați în mașini – și-au adaptat mișcări agile si ritmice – nimeni nu face o mișcare de prisos – toți sunt cu atenția încordată asupra lucrului. Nici gând să facă politică, să cetească ziare, sau să fumeze! Mai toți mestecă tutun și lucrează în mod mecanic, gânditori și tăcuți.
Lucrătorul nu este acolo decât supraveghetorul uneltei și al mașinei, căreia i-a transmis ceva din inteligența sa.
Americanul stăpânește mașina la așa grad de perfecțiune, încât mașina lucrează singură – el se mărginește numai să o întrețină și să o supravegheze. La noi, scula și mașina nu sunt decât un auxiliar al lucrătorului, așa că patronul european depinde mai mult de abilitatea profesională a lucrătorului de cât patronul american. În caz de grevă, patronul american poate concedia și schimba ori câți lucrători vechi, înlocuindu-i cu ucenici sau chiar cu alți lucrători noi „nespecialiști”, cari după câteva zile de lucru se deprind cu mașinile.
Dela patron, până la ucenic, creerul fiecăruia lucrează la perfecționarea mașinismului fiecare este convins că succesul în lupta industrială și fericirea fiecăruia depinde de această perfecționare. Fiecare visează modul practic în care poate reuși să accelereze viteza mașinei unelte, să perfecționeze și să înbunătățească calitatea fabricatului.
Americanul – patron și lucrător – urmărește perfecționarea mașinismului, care s’a desvoltat acolo și din cauza scumpetei mânei de lucru. Această scumpete a mânei de lucru excită spiritul inventiv, pentru a creia mașini, cari să înlocuiască pe lucrători.
Propunerile bune pentru chestiuni referitoare la fabricațiune, la înbunătățirea sculelor sau a mașinelor, la economia de material, la siguranța muncitorilor și mai ales la mărirea producției se plătesc de către patroni funcționarilor sau lucrătorilor, cari fac asemenea propuneri.
Aceasta răsplată este tot ce poate fi mai moral – ea aduce, de cele mai mult luarea aminte a conducăprinderei. După o statistică americană, s’au primit într’un singur an, la o mare întreprindere din Philadelphia, numai dela angajații uzinei 4.926 propuneri. Din acestea, 1350 au fost găsite „bune”. Societatea a făcut pe urma lor, în acel an, o economie de 223.000 dolari și a răsplătit propunerile cu 20,765 dolari și anume a dat: 1 premiu de 1000 dol. (200.000 lei), 1 premiu de 500 dol., 19 premii de 100 dol., 68 premii de 25 dol., 410 premii de 10 dol. și 850 premii de 5 dol., acestea din urmă fiind mai toate propuneri referitoare la siguranța lucrătorilor.
Creșterea continuă a prețului mânei de lucru, a materialelor și a clădirilor industriale, atrage tot mai mult luarea aminte a conducătorilor întreprinderilor asupra oportunități de a generaliza aplicațiunile principiului continuităței în fabricațiune. Se știe, în adevăr, că pentru a obține maximum de randament al unei uzine, al unei mașini sau al unui lucrător și pentru a întrebuința la maximum suprafața de atelier, trebue ca materia primă, în transformările sale succesive, să circule într’un mod cât se poate de continuu.
Suprimarea lucrului manual a făcut posibilă introducerea mașinilor în toate ramurile de activitate – și tocmai acest mașinism, dus uneori până la exagerare, a făcut pe americani să producă mult și ieftin. Trebue să produci repede, pentru a utiliza la maximum brațul lucrătorului.
Acuzațiile, ce se aduc mașinismului în industrie, că ar reduce numărul lucrătorilor și ar provoca micșorarea salariilor – luând posibilitatea de viață la o mulțime de oameni nevoiași – cad dela sine în fața statisticelor americane. Cu toată aplicația universală a mașinilor, în ultimii 50 de ani numărul lucrătorilor a devenit de 5 ori mai mare, salariile s’au mărit, iar producția a ajuns de 13 ori mai mare. Cu alte cuvinte, lucrătorul american de azi – grație mașinismului produce de 2 și jumătate ori mai mult decât înaintașii săi de acum 50 de ani.
Broșuri de propagandă, tipărite de către Ministerul Muncei și de către patroni, răspândesc rezultatele acestor cercetări pretutindeni și lucrătorii știu și sunt mândri de aceasta. Deși mașinismul înlocuește pe muncitori, nimeni nu se poate plânge, în America, că nu găsește de lucru. Mai mult chiar, de multe ori la introducerea mașinilor într’o industrie se poate întâmpla ca numărul lucrătorilor să crească în loc să scadă – din cauza ieftinirei fabricatului și deci a comenzilor mai mari.
La noi și în general în Europa, lucrătorul nu privește cu ochi buni mașina – se teme că-i ia pâinea dela gură – când singur vede (cum este de ex. în industria tutunului) că o lucrătoare bună de abea poate face 3.000 țigarete cu mâna, în 8 ore de lucru, iar mașina face, în acelaș timp, până la 350.000 țigarete.
Lucrătorul american nu se teme de concurența mașinei – mai mult chiar – cele mai multe perfecțiuni aduse mașinilor au fost gândite și puse în aplicare de către lucrători. Ei se adaptează cu plăcere la cerințele mașinilor noi și își dau bine seama că industria modernă nu se poate baza decât pe progresele mecanicei și că numai o înțelegere între lucrător și mașină poate fi de folos pentru amândoi pentru toată lumea.
Timpul este elementul cel mai prețios pentru orice industriaș, mai ales pentru industriașul american, care e convins de aceasta. Lucrătorul nu trebue să piardă o clipă cu adusul dela magazie a sculelor și a materialelor, de care are nevoe – nu trebue să transporte sau să ridice nimic, nu trebue să facă nici o mișcare de prisos. Rezultatul a fost întroducerea sistemului de fabricație în serie. Inginer şef Dion Mardan – („Cultura poporului”, 13, 20 martie, 3 aprilie 1927).
O CĂLĂTORIE de STUDII în AMERICA
Conferinţa d-lui prof. inginer Mardan
D. profesor inginer Mardan, a ţinut o conferinţă la Năsăud, vorbind despre călătoria „grupului intelectual român” în America.
Primul oraş vizitat la debarcarea pe coasta de răsărit a Americei de Nord a fost: Halifax-ul unde au cercetat vestitele docuri.
Dennis, Davis, and Howard set up their first manufacturing facility in 1851. In that year, production on their first watches began. By 1852, their first batch of watches was complete.
It was in 1853 that Waltham settled on its first public name: Boston Watch Co.
By 1907, American Watch Co. finally changed its name to Waltham Watch Co.
Original edition from my own archives
Source : 1887 La ilustración Artistica
De aci au trecut la New-York, unde cea dintâiu vedere din depărtare îţi atrage atenţiunea asupra uriaşelor clădiri, cari din marginea oceanului se înalţă până la nori. După ce au trecut peste severa vizită medicală au pătruns în New York. „Prima impresiona ce-ţi face acest oraş este prisosul de energie de acţiune pe orice tărâm”. Aci vizitează cele şapte universităţi, bibliotecile lor, bibliotecile copiilor, cari posedă la număr de volume fabulos, cercetează căminurile studenţeşti şi toate instituţiunile mai însemnate ale New-York-ului.
Studentul american nu învaţă pentru el însuşi, ci pentru întreaga naţiune. Pentru ea să-şi ajungă idealul său învinge orice obstacole. Tânărul american să încrede în puterile sale proprii, iar orice iniţiativă fără să şovăiască, nu ezita nici la o încercare. Toate, acestea sunt determinate numai şi numai de credinţa că, după ce işi va ajunge scopul, se va îmbogăţi devenind astfel un însemnat factor de contribuţiune la mărirea prestigiului neamului său. Pentru toate acestea Americanul a răsplătit din partea statului său prin aceea că el nu simte nici un fel de necesitate. Să privim numai studenții cum sunt răsplătiţi pentru munca ce o desfăşoară în universitate şi afară. Pe lângă fiecare universitate se află un număr considerabil de căminuri studenţeşti. Însă studentul american nu primeşte burse, fie cât de lipsit. Numai prin muncă fără preget îşi poate face studiile dorite, ziua la universitate iar noaptea practică diferite îndeletniciri pentru ca să-şi poată asigura existenţa pe ziua de mâine. În aceste căminuri încăpătoare şi higienice studentul are la dispoziţie toate cele necesare pentru ca să poată să-şi înceapă activitatea zilei următoare.
Pe lângă universităţi – pentru păstrarea şi întărirea fizică a studenţilor – sunt săli de gimnastică.
***
Toate oraşele din America au acelaș aspect de prisos de energie de activitate. Între cele vizitate au mai fost si Washington-ul şi Detroit-ul. Dintre toate însă oraşul care are un aspect polinaţional mai pronunţat este New-York-ul, care posedă 20 cartiere. Fiecare naţiune are cartierul său, unde obiceiurile respectivei naţiuni se menţin.
Progresul tuturor oraşelor Americei se datoreşte industriei. Detroit-ul este caracterizat de d. conferenţiar în următoarele câteva cuvinte „Prin industrie şi pentru industrie” – („Viitorul”, 23 martie 1928).
Aradul cultural
CONFERINŢA D-LUI INGINER DION MARDAN
ARAD. D. inginer Dion Mardan, directorul fabricei de tutun din Timişoara şi profesor la politehnica din acelaş oraş a conferenţiat în ziua de 21 februarie a.c. la Arad, despre „Impresii dintr’o călătorie în America”.
Conferinţa a fost organizată în cadrul activităţii „Agir”-ului, secţia Arad. A participat un public numeros şi distins, în frunte cu episcopul dr. Grigorie Comşa al Aradului, d. general C. Bălăcescu, comandantul diviziei şi d.dr. C. Radu, primarul municipiului.
D. inginer Mardan şi-a expus subiectul, într-un stil ales, presărându-l din când în când cu spirite frumoase, ceia ce denotă o rutină de excelent vorbitor. Timp de o oră, publicul ascultător a putut lua act de întreaga mentalitate a noului continent, expunerea d-lui ing. Mardan formând totodată un isvor de învăţăminte folositoare.
Pentru o cât mai bună documentare a celor vorbite, conferenţiarul şi-a complectat expunerea cu numeroase proecţiuni luminoase. Cor. – („Dimineaţa”, 25 februarie 1932).
[/responsivevoice]
