Stoica LASCU ■
Opinii românești despre istoria și mentalități nord-americane, despre rolul tot mai crescând al Republicii de peste Ocean în rândul Marilor Puteri (V)
În perioada interbelică – până la abolirea Monarhiei, în fapt –, în rîndurile societății românești, ale „intelighenției” sale culturale și tehnice, au existat numeroase luări de atitudine în sprijinul cunoașterii istoriei Statelor Unite, a rolului lor tot mai crescând în rândul Mrilor Puteri, a necesității strîngerii legăturilor bilateriale româno–nord-americane.
Cunoscuți oameni de cultură și din spațiul public (politicieni, economiști, cadre didactice universitare, publiciști) au relevat, pe lângă numeroase conferințe în acest sens, și în articole și note de călătorie, experiențele lor nord-americane, ori au conemnat, pentru publicul larg, realități social-economice și politice ale Marelui Stat de peste Ocean.
La primul sfert de mileniu al Statelor Unite ale Americii, marcat în acest an, o referire la unele dintre acestea – prin câteva extrase din presa vremii…
În episodul de față (primul din cele două) – câteva referiri la însemnările consemnate într-un raport în 1927 și într-un volumul de 54 pp. publicat în 1927 la Timișoara (urmare a unei excursiuni colective din anul precedent), precum și în mai multe articole și conferințe susținute în orașe din Ardeal, ale ing.Dion Mardan (9 aprilie 1886-10 mai 1965), profesor la Politechnica din Timișoara (director al R.M.S. [Fabrica de Tutun] Timișoara; autor, în 1939, și al unui volum de Epigrame).
Mediatizată în epocă, ca fiind printre foarte puținele mărturii profesioniste asupra vieții nord-americane – mai ales a celei economice –, broșura Organizarea muncii în America, conferințele și articolele autorului (inclusiv paralelismele făcute cu viața economică a României, învățămintele ce trebuiau trase din realitățile nord-americane pentru progresul industriei românești), s-au constituit, în epocă, în prețioase reflectări a vieții din Statele Unite: „America este țara muncei organizate – este țara mașinismului. Acolo, domnește în industrie un spirit practic și de idealism. Pretutindeni, în marile uzine, în fabrici, în cele mai mici întreprinderi chiar, vezi geniul organizației și al forței”.
___________
Cărţi noui
Inginer șef: Dion Mardan
„Organizarea muncii în America”
Într’o broşură bine scrisă şi frumos tipărită de ing. şef Dion Mardan, dă câteva din punctele cuprinse în raportul înaintat Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii, în urma călătoriei de studii făcută în America în vara anului 1926. Sunt însemnări şi observaţiuni foarte preţioase privitoare la organizarea muncii în America. Metodele de organizare a muncii şi modul în care s’au rezolvat chestiunile sociale muncitoreşti sunt expuse şi întărite cu pilde relative la mentalitatea lucrătorului, mentalitatea patronilor, organizarea muncii, a fabricilor şi atelierelor relative la maşinism şi la economia de material, spaţiu, timp şi braţe de muncă. Urmează consideraţiuni asupra politicei de producţie, politicei faţă de muncitori, şi politicei de capital. Se arată apoi grija pe care patronii o au faţă de bunul traiu al lucrătorilor, interesarea acestora la beneficiu şi relaţiunile strânse de colaborare între unii şi alţii.
Autorul trage apoi concluziuni asupra celor ce avem de învăţat din metodele americane de lucru.
Broşura d-lui ing. Mardan este cât se poate de interesantă şi o recomandăm călduros tuturor celor ce sunt preocupaţi de desvoltarea industrială a ţării noastre. I.G.P. – („Economia naţională, 1 martie 1927).
Cărţi noui
Organizarea muncii în America
de ingr. Dion Mardan
Cea mai mare parte a românilor, cari călătoresc în străinătate, o fac cu scopul ca să se „distreze”, adică să deguste plăcerile artistice de tot felul, pe cari le oferă occidentul civilizat. Foarte rari sunt aceia, cari călătoresc în țări străine, superioare nouă ca organizaţie şi viaţă, cu scopul de a se instrui şi de a împărtăşi apoi ţării lor, cunoştinţele şi învăţăturile căpătate.
Printre aceşti puţini la număr călători se numără d. inginer Dion Mardam, directorul Regiei Statutul dela Timişoara.
În urma unei călătorii in Statele Unite ale Americei d.ing. Mardan, publică o broşură „Organizarea muncei în America”, pe care trebue s’o recomandăm cu căldură tuturor industriaşilor noştri, tuturor acelora cari se interesează de chestiunile muncitoreşti, atât din punctul de vedere technic industrial, cât şi din acel social. Nu toti întreprinzătorii noştri au putut citi operile lui Henry Ford: „Viaţa şi opera mea” sau ,,Azi şi mâine”. Un rezumat al acestor opere – cari oglindesc activitatea renovatoare a industriei datorată celui mai mare patron din lume – se găseşte în lucrarea d-lui Mardan.
Dar rezumatul acestor idei noi este rezultat din observarea directă a metodei de lucru americană şi din discuţiunile avute la faţa locului cu conducătorii industriali de acolo.
Cititorul vede astfel cum se explică succesul industriei americane. El e o rezultantă a împăcării lucrătorului cu maşina şi a legăturei lui strânse cu patronul şi cu întreprinderea.
Efectul acestei armonizări e producţiunea în masse tot mai mari şi mai eftine, pe de o parte, şi buna stare a lucrătorului pe de alta. Fără greve, fără tulburări, industria americană a devenit prosperă, patronul se îmbogăţeşte, iar lucrătorul are azi un salar minimal de 1 dollar! (850 lei) pe zi, și va munci în curând numai cinci zile pe săptămână, în loc de şase, primind însă plata pentru şase.
Munca intensivă, ordinea, respectul valorilor, armonia intereselor comune au putut da o astfel de situaţie muncitorului american, încât el, în ţara celor mai mari averi, e cel mai mare adversar al comunismului.
Regretăm că nu putem intra în amănuntele lucrării d-lui ing. Mardan, privitoare la locuinţele muncitoreşti şi la celelalte opere sociale făcute pentru ei. Din acest pune de vedere citirea lucrării e mai mult decât instructivă, e un îndemn pentru realizări.
Acest îndemn pentru raţionalizarea muncei – după exemplul american – e şi mai preţios azi, când industria noastră îşi caută salvarea numai în tariful vamal, uitând că scumpirea produselor e cel mai mare inamic al desvoltării şi prosperării oricărei industrii.
Salarii mari şi obiecte eftine – acest paradox economic – ne este arătat ca o realitate în Statele Unite, de d. Mardan. Când vom începe şi noi a recunoaşte acest adevăr şi a-l aplica? Dr. Ernest Ene – („Argus”, 6 aprilie 1927).
Recenzii
Organizarea muncei în America
de inginer șef Dion Mardan
D-l inginer șef, Dion Mardan, cu prilejul unei călătorii de studii făcute în America, în anul trecut, face asupra chestiunei muncitorești și asupra organizării munci în America, un raport amănunțit – punându-ne în cunoștiință de cauze cu cele ce se petrec dincolo de ocean, pe tărâmul Muncii.
Domnia sa declară dela început, că America este țara muncii organizate și țara mașinismului.
În afară de lupta pe care ne-o impune războiul, este o luptă și mai mare, lupta industrială, pe care o câștigă nu acela ce a prins prins secretele științei, ci acela care realizează explicațiile ei.
Desvoltarea Statelor Unite se datorește selecțiuni elementelor. Lucrătorul american nu concepe lupta de clasă, el se consideră pe picior de egalitate cu patronul.
Asociațiile muncitorești: Sindicatele profesionale, sunt extrem de puternice, fiindcă se înțeleg de minune și patron și lucrător să-și aranjeze interesele.
Între patron și lucrător este o mare apropiere sufletească întemeiată pe dorința reciproca de a realiza progresul.
Nicăeri în lume nu se vede mai bine ca în America o perfecționare a mașinismului și o mai perfectă stare de higenă a uzinelor și a depozitelor lor.
De aceea și lucrătorul american este bine dispus la lucru și muncitor.
Oficiul Muncii American a stabilit sărbătorile legale la minimum, afară de duminici, Crăciun și Paști și afară de ziua muncii.
Nu există concedii în America.
Pentru a-și exercita dreptul de alegător, se acordă oricărui lucrător 2 ore libere. Marea desvoltare a industriei americane se datorește:
1. Politicei de producțiune.
2. Politica față de muncitorii de orice fel.
3. Politicei de capital.
Prima politică se bazează pe o liberă concurență și pe o circulație cât mai mare și pe un câștig relativ mic.
Asupra politicei de capital găsim în America credințe noi. În perioadele de criză bănești nu reînoesc creditele, din potrivă le micșorează, silind pe producător să-și micșoreze producția.
Micșorarea producției înseamnă urcarea prețului de cost, tocmai atunci când trebue să stimulezi cauzarea prin ieftinirea produsului.
Politica industriașului american constă în lărgirea debușeului prin ieftinirea prețurilor de vânzare. Producția dă rezultat mulțumitor numai atunci când munca manuală, intelectuală și cea morală lucrează de comun acord.
Autorul acestei importante lucrări, inzistă cu un lux de amănunte asupra standardizării, a reducerii cheltuelilor de transport, a reclamei, a salariilor, a beneficiilor și asupra sistemului economiilor.
Chestiunea locuințelor muncitorești, rolul statului și al întreprinderilor industriale, spiritul sistemele de centralizare, sunt deasemenea tratate în deplină cunoștiință de cauză, cu multă cunoaștere a chestiunilor și c multă competență. Lucrarea d-lul inginer şef Dion Madan se închee cu un studiu succint asupra legilor de muncă americană și asupra sistemului asigurărilor în America.
Regretăm că spațiul gazetei nu ne îngădue să tratăm mai pe larg studiul d-lui inginer Mardan, făcut în America asupra organizării muncii deacolo, revine însă sarcina întreagă statului, ca această lucrare să o facă cât mai cunoscută în lumea noastră muncitorească – („Tribuna” [T. Severin], 19 aprilie 1927).
Munca în America
Dăm după broșura dlui ing., Dion Mardan, dir. fabricei de tutun din Timișoara „Organizarea muncii în America” prețioasele constatări, în extras sumar cu convingerea că, facem un prețios serviciu publicului nostru cititor.
Dl. D. Mardan un om luminat, specialist, surprinde prin spiritul fin de observație și pătrunderea lucrurilor. Fiind și un bun mânuitor al condeiului, broșura d-sale să prezintă ca o operă de mare valoare.
Dar să lăsăm cuvântul autorului:
În vara anului trecut am luat parte împreună cu un grup de intelectuali, la o călătorie de studii în Statele Unite ale Americei. Am plecat în America – trebue să o recunosc – cu prejudecăți; am căutat, totuși, să văd și să studiez acolo multe chestiuni ce mă preocupă, dar mai ales condițiunile industriale din Noul Continent.
În uzini, în fabrici, pretutindeni, am observat, am întrebat, am ascultat, am comparat și mi-am dat osteneala să aflu procedeele de organizare a muncei, cât și metodele americane de lucru.
Lucrul omenesc este ajuns acolo la un maxim de intensitate. Omul exercitează numai un control asupra mașinismului, ajuns la perfecție și întrebuințează toată energia sa pentru a obține dela mașină maximum de randament.
Am comparat împrejurările din țara noastră cu acelea din Statele Unite ale Americei – am comparat munca dela noi cu munca de acolo, am comparat mica noastră industrie cu formidabila industrie americană – și am ajuns la convingerea că nu trebue să fim prea pesimiști. Putem și noi să învățăm ceva pe alții, dar mai avem încă multe de învățat pentru a ne ridica la nivelul progresului modern. Și în prima linie, avem de învățat – în special dela America – metodele de lucru, cari se aplică în marile stabilimente industriale de acolo.
America este țara muncei organizate – este țara mașinismului. Acolo, domnește în industrie un spirit practic și de idealism. Pretutindeni, în marile uzine, în fabrici, în cele mai mici întreprinderi chiar, vezi geniul organizației și al forței.
În America nu muncesc numai acei ce nu ar putea subsista altminteri, ci muncește toată lumea! Prin acest mijloc conflictele între muncă și capital sunt reduse – o solidaritate instinctivă existând între «muncitorii de orice grad». Am căutat să studiez – în cele câteva săptămâni, cât am stat în America – organizarea muncei și activitatea americană; am căutat să-mi dau seama de cauzele desvoltarei atât de înfloritoare a industriei americane. Mi-am dat seama că – în adevăr – ceia ce ni se pare nouă de multe ori o imposibilitate în Vechiul Continent, a devenit de mult o realitate în Noul Continent.
Technica americană și rezultatele ei atât de frumoase formează azi centrul discuțiunilor în toate acțiunile omenești, iar producția muncei americane trebue studiată din două puncte de vedere: acela al metodelor de organizare a muncei și acela al chestiunilor sociale muncitorești.
Am văzut dincolo de Atlantic un popor muncitor, întreprinzător și bogat.
Lucrătorul american nu poate concepe lupta de clasă. El se consideră pe picior de egalitate cu patronul. Nu sunt în uzinele americane stăpâni și slugi, ci numai egali, lucrând de acord într’o asociație sau cooperație de câștig.
La noi, industria depinde încă într’o mare măsură de muncitori; ei o pot ruina cu pretențiile lor adeseori inadmisibile.
În America, proletarul nu caută să distrugă pe capitalist. El speră să ajungă odată capitalist și adesea chiar ajunge. Exemplele dau curaj fiecărui lucrător să spere, poate deveni patron. Carnegie a fost lucrător modelor într’o turnătorie și era fericit, când câștiga 20 de dolari pe săptămână. Lincoln a fost în tinerețe argat la o fermă, Henry Ford a fost lăcătuș. şef de echipă, șef de atelier, inginer la o societate de electricitate și în fine patron – cel mai mare patron din lume!
În America agitatorii n’au teren de activitate, lucrătorii fiind aproape mulțumiți de situația lor.
Orice om este convins în America, că numai munca sa, valoarea sa și meritele sale îi dau dreptul la o plată mai mare. Acolo, dela conducător până la cel mai umil ucenic, este convins că numai munca conștiincioasă dă dreptul la câștig – numai munca perseverentă dă dreptul la viață. Și atunci lupta contra capitalismului și toate teoriile nebunești, cari încurcă judecata unei părți a muncitorimei din Europa, nu-și mai are rațiunea. Ele cad, fără nici o altă demonstrație, idealul vieței fiind nu nivelarea averilor private, ci mărirea avuției publice.
Din sindicatele și din asociațiile muncitorești americane, poate face parte ori cine. Lucrătorii sindicalizați nu refuză de a lucra cu cei nesindicalizați. Sentimentul de libertate Individuală domină pe toate celelalte sentimente, chiar și pe cel de sindicalizare.
În schimb, nici patronul nu face deosebire între lucrătorii sindicalizați și între cei nesindicalizați. Singura preocupare a patronului este de a reduce la minim lucrul manual și de a nu depinde de lucrători «specialiști». Patronul american are nevoie numai de lucrători inteligenți, activi, indiferent dacă sunt sindicalizați sau nu. Plătește bine, dar cere în schimb muncă, multă muncă. El pleacă dela principiul că: pentru lucru bun trebue să se dea plată bună.
Orice lucrător este plătit săptămânal și poate fi concediat imediat.
Patronul american este convins că salariul mic face pe lucrător slab și nemulțumit. Aproape pretutindeni este introdus sistemul plăței lucrului în acord, dând fiecăruia posibilitatea să câștige după priceperea și abilitatea sa.
Când se aduc modificări metodei de salarizare, schimbări provocate fie de un nou sistem de fabricație, sau din introducerea lucrului cu bucata ori cu acordul, noul tarif este stabilit așa fel, ca să permită muncitorilor să câștige, în 8 ore de lucru, cel puțin atât cât câștiga după vechiul tarif.
Patronul american vede în lucrător un om și îl consideră ca atare. Pe lucrătorii mai vechi îi strigă în mod familiar pe nume totdeauna adresându-se lor cu «d-ta›.
Dacă un lucrător dă dovada, că este bun la o lucrare, nu e lăsat toată viața să execute numai și numai acelaș lucru, ci i se dă unul și mai greu, pentru a avea ocaziunea să-și arăte talentul și acolo și să se desvolte și în altă direcție. Dacă în noua sa situație, nu corespunde, i se dă vechia sa ocupațiune. Prin acest mijloc, nimeni nu se poate plânge, că este persecutat și că nu e avansat, când numai cei meritoși avansează.
Orele de lucru pentru femei variază între 44 și 60 de ore pe săptămână. Legea americană ordonă ca femeile să șează, în timpul lucrului, pe scaune prevăzute cu rezimătoare și cu sprijin pentru picioare. Femeilor le este interzis, să lucreze în ateliere unde se desvoltă gaze, iar în unele state este interzis, cu desăvârșire, lucrul de noapte femeilor.
Orice copil între 14 și 16 ani, care lucrează într’o fabrică, este dator să urmeze într’o școală cu curs seral, cel puțin 4 ore pe săptămână, iar în cazul, când nu mai lucrează la fabrică, este dator să vie la cursul seral cel puțin 20 de ore pe săptămână.
Nici un copil nu poate fi primit în lucru fără o serioasă examinare medicală și fără ca să știe ceti și scrie. Inspectoratul industrial poate cere dovadă despre aceasta ori când.
Legea obligă pe patroni să nu întrebuinteze pe copil la munci prea grele și la mașini cari produc praf, iar fetele trebuesc să aibă ocupațiuni, la cari pot sta pe scaun. Fetelor, până la 21 ani, le este interzis lucrul în fabrici între ora 9 seara și 6 dimineața.
Salariul, cuvenit copiilor trebue achitat în mâna lor – părinții n’au dreptul de a pune sequestru sau a ridica vre’o sumă de bani în contul copiilor lor.
Aspectul uzinelor și al fabricilor americane e simplu, lipsit de orice lux exterior, de orice decor orgolios. Clădirea corespunde, în modul cel mai perfect, destinației.
În uzinele americane betonul armat domină. Clădirile sunt aproape toate cu mai multe etaje, au ateliere spațioase, cu ventilație perfectă și lumina din belșug. În ateliere este o activitate prodigioasă. Neobositele mașini sunt servite, nu întrebuințate de lucrători. El se întrec la lucru, admirând pe aceia dintre ei cari pot produce mai mult și mai bine. Munca frumoasă a cuiva excită emulația
.
Pentru a evita accidentele, se iau toate măsurile de siguranță: se interzice trecerea lucrătorilor prin locurile periculoase, se fac poduri peste curelele de transmisiune, se pun apărători în jurul mașinelor, se adaptează dispozitive pentru ca mașina să poată fi oprită imediat etc.
În atelierele, unde mașinile sunt foarte numeroase, se vopsesc pe pardosea dungi albe, ce indică zonele de siguranță și pe cari muncitorii trebue să circule, spre a evita accidentele. Aceste zone de siguranță trebuesc ținute în permanență libere.
În ateliere trebue să domnească cea mai mare curățenie, aer, ventilație și în permanență o temperatură constantă. Trebue să se evite – pe cât posibil – lumina artificială în timpul zilei.
Lucrătorii în fabrici îți fac impresia că sunt oameni transformați în mașini – și-au adaptat mișcări agile și ritmice nimeni nu face o mișcare de prisos – toți sunt cu atenția încordată asupra lucrului. Nici gând să facă politică, să cetească ziare sau să fumeze! Mai toți mestecă tutun și lucrează în mod mecanic, gânditori și tăcuți. Lucrătorul nu este acolo decât supraveghetorul uneltei și al mașinei, căreia i-a transmis ceva din inteligența sa.
Americanul stăpânește mașina până la așa grad de perfecțiune, încât mașina lucrează singură – el se mărginește numai să o întrețină și să o supraveghere.
Oficiul Muncei din Washington a stabilit sărbătorile legale la minimum – afară de duminici, de Crăciun, de Paște, și afară de ziua muncei «Labour day», care se serbează în toată America în prima zi de luni din septembrie, nu există alte sărbători.
De asemenea nu există concedii în America.
Pentru a’și exercita dreptul de alegător, se acordă ori cărui angajat, în ziua alegerilor, două ore libere, timp pentru care primește toate drepturile sale. Absența nemotivată și neanunțată dela lucru se pedepsește cu cea mai mare asprime. Eliminările din serviciu au de obicei loc pentru următoarele motive: 1. Lipsa nemotivată de la lucru timp de 10 zile; 2. Refuzul de a executa un ordin; 3. Refuzul de a învăța limba statului (ori ce străin, care trăește în America și care prin munca sa câștigă bani americani, are datoria morală să învețe și să vorbească limba Statului); 4. Femeile măritate care au copii și ai căror bărbați lucrează în fabrici (pentru a îndruma pe femei să îngrijească de gospodărie și de copii); 5. pentru bătae și 6. pentru minciuna.
Starea înfloritoare a industriei americane este atribuită, în primul rând, principiilor, ce călăuzesc pe conducătorii ei.
Întreprinderile americane au în general conducători mai tineri, decât cele europene – energia și entuziasmul fiind apanajul tinereței, ele profită de acestea.
Dacă un lucrător nu face un minimum de lucru pe zi – nu are un minimum de producție, în cele 8 ore de lucru – este dat afară, ori care ar fi vechimea lui în fabrică. În uzine și în fabrici pretutindeni, e o muncă continuă – un surmenaj necontenit – la care nu poate rezista de cât lucrătorul tânăr.
În industria americană, există lucrători îmbătrâniți înainte de vreme, dar nu există lucrători bătrâni – („Drum nou” [Bocșa-montană], 20 martie 1927).
FOIŞOARA
Organizarea muncei în America
de prof. ing. Dion Mardan
D-l profesor inginer Dion Mardan directorul Manufacturei de tutun din Timișoara a făcut în anul trecut o călătorie de studii în America. Domnia-sa s’a ocupat în deosebi de starea muncitorilor din industria americană și de felul cum este organizată munca ce a ajuns acolo să dea maximum de producție calitativ și cantitativ.
Publicăm aici interesantele concluzii, cari închee lucrarea tipărită de domnia-sa după observațiile făcute.
Grație organizărei științifice a muncei, grație resurselor imense și bogățiilor de tot soiul de care dispune Statele Unite, industria americană are tendința să acapareze piața mondială. Reușita îi este garantată, căci în această luptă pentru supremația industriei mondiale, nu poate triumfa decât țara cea mai bogată, cea mai bine utilată și cea mai inteligent condusă. Așa fiind, victoria în lupta industrială nu poate fi decât a Americei.
E timpul ca și noi să ne americanizăm măcar în parte. După cum americanii au pus la punct metodele de lucru, aduse de emigranții din Europa, tot așa și noi suntem datori să întroducem în industria noastră tot ceia ce găsim bun peste Ocean.
Lucrătorul american a învățat dela colegul său venit din Europa cum nu trebue să lucreze, e timpul să învățăm și noi Europenii dela americani cum trebue să lucrăm!
Trebue să ne trezim la realitate și să organizăm științificește metodele de lucru în industria românească. Pentru aceasta trebue să declarăm – cât mai curând – războiul contra lenei, rutinei, risipei și a egoismului. Izbânda o vom avea atunci, când vom fi în stare ca dintr’o idee nouă să scoatem o aplicație pozitivă.
Să luăm exemplu dela industriașul american, care primește orice idei, alege pe cele mai bune, le studiază, le perfecționează și le adaptează la nevoile lui proprii. Această facilitate de asimilare, unită cu patriotismul american, constitue secretul progresului actual din lumea nouă. Americanul nu deschide ochii să admire – îi deschide, ca să vază, să învețe, să imiteze și să progreseze. La noi, lumea se teme de ideile noi pentru bunul și singurul motiv, că ideile vechi sunt încercate, având la îndemână experiența. E mai ușor să spui o lecție învățată, de cât să te avânți să înveți una nouă!
Trebue să înțelegem că în industrie „ieri” este trecutul și că rutina este un semi somn al vieței și că cine stă pe loc dă înapoi. Trecutul nu ne poate furniza de cât indicațiuni pentru progresul zilei de mâine.
Lipsa de tradițiune a înlăturat în America toate formalitățile mărunte, acele obstacole supărătoare ce se întâlnesc zilnic și pe toate căile în Europa. Mai mult, ea a dărâmat barie, rile dintre clase, stabilind printr’un contact permanent o comunicație firească dela o extremă la cealaltă. Excepțiunea rară pentru noi Europenii de a vedea ridicându-se un om de rând prin propriile’și forțe la cez le mai înalte pozițiuni, a devenit acolo regula consfințită, care dă tuturor americanilor acel imbold extraordinar la muncă intensivă.
Consecința imediată a acestei reguli este pacea între muncă și capital.
Trebue să ne dăm seama că prosperitatea și fericirea sunt operile muncei, a muncei cinstite și fără preget. Progresul nu este decât o chestie de organizare și de punere la punct a muncei fiecăruie. Să dăm lucrătorului scule bune – lucru bun nu se poate executa cu scule proaste.
Fiecare lucrător să fie pus la locul care corespunde mai bine calităților sale psihice și fizice.
Să dăm lucrătorilor noștri echivalentul cât mai exact al muncei lor productive – să le recunoaștem dreptul la fructul muncei lor.
Să nu uităm că numai salariile mari sunt garanția succesului; dela director până la cel mai modest muncitor – fiecare să fie plătit cu dreptate. Omul bine plătit își dă toată osteneala și pune toată priceperea să execute, cât mai conștiincios, lucrarea ce i s’a încredințat.
Nu trebue să dăm ocazia, ca idei cu totul protivnice progresului industriei și în general propășirei industriale a țărei, să pătrundă în mentalitatea lucrătorului. Rusia ne’a dat exemplul că e ușor să distrugi o societate, dar e greu de tot, e imposibil chiar, să construești alta nouă.
Odată cu desvoltarea industriei, problema raporturilor dintre muncă și capital a eșit din cadrul îngust al atelierului sau al uzinei, spre a lua loc în domeniul vieței sociale, impunându-se din ce în ce mai mult atențiunei factorilor răspunzători. Este o problemă, care interesează astăzi nu numai pe patron și pe lucrător, ci întreaga viață socială și economică.
Munca nu mai poate fi considerată ca singur factor de producție, ci ca unul din factorii, cari, împreună cu capitalul și inteligența, contribue la desvoltarea producției.
La rândul lui, capitalul nu mai poate fi privit – după teoria marxistă – ca „un rău ce trebue distrus”, ci cel puțin ca „un rău necesar”, dacă nu ca o forță propulsivă în desvoltarea economică.
Desvoltarea economică nu se poate obține de cât prin desvoltarea producției, în care pe lângă muncă și capital – are un rol hotărâtor inteligenta creatoare, organizatoare, care coordonează și pune în mișcare munca și capitalul în folosul omenirei.
Avem exemplul în fața ochilor, că în Rusia sovietică, acolo unde s’a socotit numai munca drept factor de producție și sub firma dictaturei, proletariatului, s’a încercat aplicarea doctrinei marxiste, rezultatul a fost dezastruos, căci nu s’a ajuns decât la nivelarea mizeriei agravate.
La mentalitatea europeană, influențată de ideologia socialistă, se opune mentalitatea americană, care nu ține seamă decât de legile economice, nesocotind frazeologia goală și păgubitoare, cu admirabila situație economică și cu lucrătorul trăind în belșug și confort. Ea ne arată calea de urmat pentru înbunătățirea situației economice: colaborarea celor trei factori de producție, bazată pe proprietatea privată și pe complecta responsabilitate și libertate economică a individului.
Să facem ca personalul să fie trup și suflet cu afacerea, la care este angajat. Fiecare dintre noi să gândească și să trăiască pentru prosperitatea întreprinderei. După cum îmi spunea un Director, care mă conducea prin Uzinele Ford, exemplul trebue să-l dea conducătorul: „El trebue să se gândească toată ziua la afacerea, ce conduce și să viseze de ea noaptea”.
E timpul să ne deprindem și noi cu munca, să muncim fiecare 8 ore pe zi! Atunci vom avea nevoe de lucrători și de funcționari mai puțini, restul vor putea fi utilizați în alte ramuri de activitate.
Să luăm exemplul dela America – în Statele Unite dela muncitorul umil, care vrea să gonească mizeria din casă, până la milionar – ori cine lucrează 8 ore pe zi. Munca este elementul, care permite omului să beneficieze de fecunditatea pământului. În America, în țara libertăței absolute și a egalităței complecte – cine nu muncește, cine nu dă nimic, n’are dreptul la nimic! Are cel mult dreptul la libertatea de a muri de foame.
Până ce munca nu va fi o plăcere și o datorie pentru fiecare om, omenirea va avea încă multe zguduiri de suportat. Idealul se va realiza numai atunci, când principalii factori ai producției: patroni, lucrători și puteri publice se vor pătrunde de adevărul, că industria trebue să ia caracterul din ce în ce mai mult al unei intime colaborări.
Noi lucrăm, aproape fiecare, cu intenția ca într’o bună zi (de obicei fixată dinainte) să ne retragem din afaceri, să părăsim lupta, „să ne facem suma” – să trăim din venit. E o luptă pe care voim să o sfârșim, cât mai curând posibil, victorioși. Trebue să terminăm odată cu mentalitatea aceasta, specifică Europenilor, ce se caracterizează în idealul ca munca să nu slujească de cât pentru a permite fiecăruia să ajungă un „rentier”.
Să facem să domnească în muncă: sinceritate reciprocă, cinste, imparțiaitate, dreptate și umanitarism. Să nu uităm că întreprinderile nu sunt decât o asociație între muncă și capital. Să rupem odată cu uzajul secolelor trecute – să lăsăm spiritul de rutină, pentru a ne adapta la cerințele noi. Să căutăm să realizăm apropierea între patron și lucrător – munca comună să fie o cooperare și o asociație. Patronul să se apropie de lucrător cu sinceritate – să nu uite că cine conduce oameni, trebue să ție seama nu numai de nevoile, dar și de visurile lor iar lucrătorul să dea tot ce poate să dea ca lucru.
Șefii să fie dascălii, conducătorii și sfătuitorii lucrătorilor.
Să organizăm munca în fabrici, să reducem deșeurile, să reducem numărul de tipuri și de calități ale unui acelaș articol, eliminând variațiunile de prisos ale produselor manufacturate. Să luăm exemplu dela America, unde se duce o luptă veșnică pentru a economisi timpul, energia și spațiul, luptă, care face parte integrantă din politica de Stat și din însuși existența națională americană.
Industriașii noștri să se convingă odată de adevărul, că nu poți reuși în industrie de cât satisfăcând pe consumători. Idealul e să produci pentru consumație – să produci articole de bună calitate și ieftene, articole folositoare consumatorului; nu numai aducătoare de câștig producătorului. Să lăsăm concurența liberă, căci în fața concurenței ori ce întreprindere nu se poate condamna, nici nu se poate resigna să stea pe loc. Ea trebue să progreseze, sau să cadă. A progresa înseamnă să-și înbunătățească, în mod continuu, articolul ce oferă consumatorului, fie prin reducerea prețului, fie prin ameliorarea calității produsului. Numai progresând în acest fel o întreprindere poate ridica nivelul existenței angajaților săi – poate ridica salariile, mărind în acelaș timp producția omului întrebuințat în afacere.
După statisticele ținute de Manufactura de Tutun R.M.S. Timişoara rezultă că producția pe om/an a fost, în ultimul timp, următoarea:
în 1922 …………………….. 199.000 lei om/an
,, 1923 …………………….. 248.000 „ ,,
,, 1924 …………………….. 305.000 „ ,,
,, 1925 ……………………… 432.000 ,, ,,
Este datoria noastră, a conducătorilor, să învățăm pe lucrători să muncească, să producă pentru ei în prima linie, cât și pentru întreprinderile la care sunt angajați. Trebue să fim dascălii lor.
Clasa muncitorească o vom înbunătăți și o vom întări numai apropiindu-ne de lucrători, făcându-le educația profesională și ferindu-i de influența nefastă a sindicatelor. Să procedăm cât mai curând la organizarea educației profesionale a muncitorilor noștri. Să ridicăm nivelul profesional și intelectual al lucrătorului, învățându-i să lucreze mai metodic, mai rațional și mai conștient – să ajutăm lucrătorul, ca să devie mai independent și mai loial.
Să nu uităm însă că, ori care ar fi eforturile noastre, ale fiecăruia dintre noi, în toată activitatea noastră, ele vor fi neîndestulătoare, dacă nu se vor rezema pe o Legislație muncitorească chibzuită – pe un concurs și un imbold puternic din partea Statului. Salariul singur, fără corective aduse de o înțeles aptă Legislație a Muncei, nu aduce decât o înșelătoare înbunătățire a stărei muncitorilor și nu poate potoli luptele, încă pline de ură dintre clase.
Ne trebue legislații cu caracter social, cari să stabilească raz porturi cât mai drepte între factorii de producțiune, în raport cu contribuția reală, ce aduc. E timpul să se stabilească o cât mai complectă dreptate socială, care să corespundă timpului, prin care trecem și evoluțiunei ideilor sociale.
Să cercetăm, să clasăm și să ne dăm osteneala să soluționăm nevoile industriei, pentru a înlesni organizarea și îndrumarea pe cale științifică a muncei.
E timpul ca în România unde mâna de lucru a început să devină rară și prețioasă – ceia ce trebue privit ca un bine – și unde mărirea producției și a rentabilităței industriale este primul element, de care depinde refacerea economică, socială și chiar morală a Țărei, să se înceapă, cât mai curând, aplicarea metodelor științifice de organizare a muncei, metode, cari și-au probat, în altă parte, în deajuns eficacitatea.
Pentru a creia o bună stare economică, avem datoria să desvoltăm producția în toate ramurile de activitate, desvoltare, care nu se poate obține de cât prin organizarea științifică a producției pe toate terenurile. Și aici rolul hotărâtor, pe lângă muncă și capital, îl are munca inteligentă, capitalul de cunoștințe technice, care coordonând factorii de producțiune să ajungă la idealul de a se avea cu minimum de efort, maximum de producțiune.
Aceste principii trebue să călăuzească îndrumarea nouă, ce trebue să dăm propășirei industriei românești – avem nevoe de colaborarea sinceră a tuturor energiilor.
Trebue să întrebuințăm toată energia, toată inițiativa și tot spiritul de organizare pentru a aplica cele mai bune mijloace de a folosi utilajul, ce posedăm. Să accelerăm ritmul muncei, să întrebuințăm pe fiecare după aptitudinele lui – să dispară ne pricepuții și nulitățile să dăm muncitorului de lucru și să lucrăm alături de el 8 ore pe zi.
Să ne dăm seama, că tot ceia ce avem și tot ceia ce suntem atârnă de puterea de muncă și de priceperea ce fiecare dintre noi pune în executarea îndatoriilor sale – să nu uităm că prosperitatea industriei americane este rezultatul unei munci organizate, intense și generale – („Voinţa Banatului” [Timișoara], 29 mai, 5 iunie 1927).
Naţiunea, 14 martie 1928 (Anul 2, nr. 1-72)1928-03-14 / nr. 57:
Extensiunea Universitară
America
Conferința dlui ing. D. Mardan profesor universitar
și directorul R.M.S. Timișoara
Sâmbătă la ora 6 în sala IV a Universităței în fața unui public select și foarte numeros dl profesor universitar Dion Mardan directorul R.M.S. din Timișoara a avut o interesantă conferință despre „America” conferință care a fost o splendidă povestire a amintirilor personale a conferențiarului dintr’o călătorie făcută în „Lumea nouă”.
Iată în rezumat aceasta conferința:
„E un moment de reculegere în viață – e un moment de decizie, mai te gândești odată la ai tăi de-acasă și – deși – traversarea Atlanticului e acum destul de sigură – faci totuși discret semnul crucei… și aștepți plecarea.
Timpul trece în modul cel mai agreabil – avem bibliotecă săli de lectură fumoire cei mai tineri dansează dimineața, dansează după masă, dansează toată ziua și mai ales dansează toată noaptea.
În clasa noastră a „turiștilor” e și un grup vre-o 80 de americani cari au vizitat Europa și se înapoiază acum acasă. Toți dela cel mai tânăr până la cel mai bătrân – toți suferă de „charlestonomanie”.
De dimineață dela 9 pianul începe – pe la 11 începe și orchestra vaporului – după masă la ora 4 iar și până târziu în noaptea n’auzi decât dezacordurile Iazbandului. Orchestra și personalul de serviciu merge, să se culce pianul reîncepe atunci pentru americanii noștri, încă un Charleston fără de grație fără de melodie și fără de sfârșit.
Nu se mai vede deloc coasta nici urmă de pământ… Peste două zile de drum și păsărelele ne părăsesc — plutim acum singur spre celălalt țărm al Atlanticului.
Telegrafia fără fir ne mai legă totuși de restul lumei și cu celelalte vapoare de pe Ocean. Știm perfect în orice moment, ce vapoare sunt prin aproprierea noastră la câte grade sau minute spre N, spre S, spre E sau V și ce direcție au.
Pe [transatlanticul] Veendam apare zilnic un ziar „The Ocean Post” care se împarte gratuit pasagerilor și care ne dă cele mai noi vești de pe tot globul. Avem vești chiar și dela noi din Țara. Un furt de câteva zeci de milioane, o ciocnire formidabilă de trenuri, întrevederea unui mare bărbat de stat al nostru, cu Mussolini și… înflorite mișcări studențesc.
Departe, departe de tot mai mult gâcești decât zărești enormul far al giganticei statui a Libertății. Este cel mai grandios monument al Lumei Noi femee care poartă Torța Libertăței, răspândind lumină popoarelor. Statua a fost oferită Statelor Unite de către poporul Francez în 1884, și are o înălțime de peste 100 de metri și cânărește 225.000 kgr. Un ascensor se ridică până sus pe fruntea ei, unde pot avea loc foarte confortabil 40 de persoane.
New-York
Prima impresie pe care ți-o face New-York este prisosul de energie, de activitate, de sănătate care se revarsă pretutindeni. Zgomot, un zgomot infernal toată ziua și toate noapte!
Cum să nu fie zgomot acolo unde sunt 7 milioane de locuitori (câți erau înainte în întregul Vechiul Regat.) Într’un oraș care geme de mulțimea populației, unde sunt atâtea mașini și unde se lucrează atâta !
New York este așezat pe o stâncă – pe o insulă îngustă și lungă 36 km lungime și 6 km lățime. Neputându-se mări în lungime sau lățime el se mărește în înălțime! Construcțiile nu au nici un stil arhitectual – nu sunt frumoase – sunt însă practice, corespunzând întru totul nevolor moderne.
Americanul construește numai pentru 10-15 ani – nu ca noi, pentru veșnicie. Cine știe cam vor fi nevoile și cerințele „moderne” peste 15 ani! Așa se explică de ce în New York se dărâma și se construește fără încetare.
Viteza de construcție a acestor zgârie nori a ajuns la maximum. O casă cu 20 de etaje e ceva obișnuit acolo – se construește cel mult în 6 luni – în timp ce se montează osatura metalică a etajului al II-a, se căptușește etajul I, cu cărămizi sau cu plăci de marmoră.
În orice subsol este o adevărată uzină! Cazane cu aburi – calorifere – conducte – mașini pentru ascensoare – mașini de făcut ghiață și așa mai departe.
Cum este organizat un cămin studențesc
Suntem găzduiți la „Casa Internațională”, cel mai mare cămin Studențesc din New-York, unde locuesc în permanență 400 de studenți și 125 studente din toate colțurile lumii.
Am găsit în „Casa Internațională” un grup fericit de tineri cari trăesc în pace și armonie. Căminul Internațional a fost fondat acum 15 ani de generalul Grant și ideia s’a a realizat grație bogăției uneia din cele mai generoase spirite ale lumei Rockefeller jun. Scopul „C-I” este înbunătățirea condițiunilor sociale, spirituale și fizice a stud., și studentelor din orice țară, fără deosebire de religiune naționalitate, rasă sau sex. Sunt reprezentate în cămin 60 de țări – („Naţiunea” [Cluj], 14 martie 1928).
[/responsivevoice]
