Stoica LASCU ■
S-au împlinit, în vară, 120 ani de la inaugurarea, la 5 iunie 1906, a Expozițiunii Generale Române, „întruparea unui întreit jubileu; al jubileului de 40 ani de Domnie înțeleaptă și glorioasă a iubitului nostru Rege Carol I, Domnie în care s’a organizat România în forma modernă sub care se înfățișează astăzi; a jubileului de 25 ani de la proclamarea Regatului; a jubileului de 1800 ani de la descălecarea în Dacia a împăratului Traian, întemeietorul neamului nostru”, socotită la vremea respectivă – pe deplin îndreptățit –,ca fiind „Sărbătoare întreit de sfîntă, la care se împărtășește toată Românimea, din toată puterea sufletului”.
Era o sinteză a dezvoltării României în cele patru veacuri de domnie a regelui Carol I – întronat în capul Statului Modern Român născut la 24 Ianuarie 1859, în 1866, după abdicarea Domnului Unirii, nemuritorul Alesandru Ioan Cuza; decenii ce au relevat progresul netăgăduit – economic, politic, cultural și instituțional – al Regatului, cu excepția rezolvării problemei agrare – chestiune ce se va developa violent peste mai puțin de un an, prin Marea Răscoală din 1907; chiar în ziua inaugurării Expoziției, o anumită parte a presei nu se sfia în a atrage atenția: „În această zi a deschiderei Expoziției să ne fie îngăduit a ne gîndi în primul loc la acei cari, deși absenți, sînt atît de bine reprezentați și fac mândria Expozițiunei noastre: la țăranii cari au luat Grivița și Plevna și cari acoperiți de gloria armelor s’au întors la coarnele plugului pe un pămînt liber, spre a reîncepe opera de muncă a păcei și neatîrnărei.
Mândri se cade să fim de această țărănime și să nu uităm că frumusețile și bogățiile ce arătăm azi lumea sunt mai cu seamă roadele vitejiei și muncei acestei țărănimi”.
… Într-o suită de trei episoade, invităm cetitorul a lua la cunosciință câteva testimonii contemporane relativ la această „mare manifestație culturală a Românismului” de la începutul Veacului XX.
Expozițiunea generală română
București, 4 iunie
Ziua de astăzi e o zi mare, a căreia amintire va fi păstrată în istoria Patriei.
Expozițiunea generală română, în care se oglindește trecutul și prezentul învederând progresele uriașe îndeplinite într’un timp așa de scurt, își deschide astăzi porțile.
Începută anul trecut, într’un timp numai de câte-va luni, din care o parte a fost iarnă, expozițiunea noastră se poate zice că a răsărit din pământ.
Pe un loc pustiu și părăginit până mai azi, se ridică astăzi o miniatura a lumii românești, senină, frumoasă, serioasă, înlănțuind trecutul și prezentul și umplând sufletul de speranță pentru viitor.
În uimitoarea repeziciune cu care s’a organizat expozițiunea e o caracteristică și a desvoltării noastre și a firii neamului.
Europa întreagă a fost surprinsă de iuțeala cu care s’a desvoltat România de la un Stat vasal la mândrul Regat de astăzi, care cu cinste își ține locul în rândul Statelor civilizate. Toată lumea a văzut cu bucurie ce cap stare să facă elementul românesc pe calea culturei, când împrejurările îl îngăduesc să se miște liber și să puie în lucrare calitățile firii sale.
Expoziția generală română e, înainte de toate, o mare manifestație culturală a Românismului.
Ea mai e în același timp întruparea unui întreit jubileu; al jubileului de 40 ani de Domnie înțeleaptă și glorioasă a iubitului nostru Rege Carol I, Domnie în care s’a organizat România în forma modernă sub care se înfățișează astăzi; a jubileului de 25 ani de la proclamarea Regatului; a jubileului de 1800 ani de la descălecarea în Dacia a împăratului Traian, întemeietorul neamului nostru.
Sărbătoare întreit de sfîntă, la care se împărtășește toată Românimea, din toată puterea sufletului.
În această zi mare, să rugăm fierbinte pe cel Atot-puternic să dăruiască multe zile gloriosului nostru Suveran și Familiei Regale și să îngădue ca țara și neamul să se desvolte în pace spre îndeplinirea menirei lor.
Să strigăm cu toții și din toată inima:
— Să trăiască Regele Carol și Dinastia română!
— Să trăiască România și neamul românesc! – („Universul”, 5 iunie 1906).
Deschiderea expoziției
În prezența regelui Carol și a unui număr de notabilități străine, se deschide azi, în sunet de muzici și coruri, expozițiunea generală jubilară.
Romînia, după aproape treizeci de ani dela războiul glorios care i-a adus neatîrnarea, se prezintă înaintea lumei cu rodul acestor treizeci de ani de domnie a regelui Carol.
Lumea străină va putea aprecia dacă această țară, acum patru decenii vasală încă Turciei și frămîntată de-a lungul vremurilor de poftele vecinilor, este sau nu o țară de muncă, de ordine și aptă a se folosi de toate cuceririle civilizațiunei.
În această zi a deschiderei Expoziției să ne fie îngăduit a ne gîndi în primul loc la acei cari, deși absenți, sînt atît de bine reprezentați și fac mândria Expozițiunei noastre: la țăranii cari au luat Grivița și Plevna și cari acoperiți de gloria armelor s’au întors la coarnele plugului pe un pămînt liber, spre a reîncepe opera de muncă a păcei și neatîrnărei.
Mîndri se cade să fim de această țărănime și să nu uităm că frumusețile și bogățiile ce arătăm azi lumea sunt mai cu seamă roadele vitejiei și muncei acestei țărănimi.
Nu știm dacă comparată, Expoziția noastră va fi pusă mai presus sau mai prejos decît ale altor țări cu cari ne putem măsura, ceeace știm însă e că e oglinda vie a muncei, spiritului și aspirațiunilor naționale.
Străinul va cîștiga convingerea că țara noastră n’a fost nici îndeajuns de cunoscută, și deci nici destul de prețuită pentru isvoarele sale de bogăție, pentru hărnicia, inteligența și bunul gust al muncitorilor ei cu brațele și cu mintea.
Cu modestie, dar cu încredere în puterile noastre, deschidem străinilor porțile templului muncei naționale a romînilor.
Celor ce au muncit că acest templu să fie adevărata credință, adevărata oglindă a sufletului romînesc, li se cuvine o adîncă mulțumire.
Celor mai deaproape și celor mai de departe cari au venit să ne onoreze cu concursul lor, tuturor statelor cari au ridicat pavilioanele lor, li se cuvine de asemenea mare mulțumire.
Nouă să ne urăm unire în cuget și simțire, să uităm luptele lăuntrice și să ne gîndim la un singur lucru: că Expoziția este faima însăși a țărei romînești. Ad. – („Adevěrul”, 5 iunie 1906).
Inaugurarea Expoziției Naționale
Pe un timp admirabil, s’a făcut era cu mare solemnitate inaugurarea Expoziției naționale, ce sintetizează progresele în toate ramurile activităței făcute în țara noastră în timpul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S. Regelui Carol I. Ziua de eri a fost o mare și înălțătoare sărbătoare națională, care va rămâne neștearsă în memoria miilor de români, veniți din toate unghiurile.
Aspectul Capitalei
De dimineață Capitala țărei era în plină sărbătoare. De la orele 7 jum. o animație neobicinuită se observa pe toate străzile și mii de oameni, în haine de zile mari porneau pe câmpul Filaretului, unde ca din basme a răsărit în câteva luni un întreg oraș românesc, produs al muncei și inteligenței inginerilor și arhitecților români.
La orele 9 circulația pe str. 11 Iunie-Filaret era aproape imposibilă. Trăsuri numeroase mergeau șiruri, la pas, ducând la locul de serbare înalți demnitari, reprezentanți ai puterilor streine, oaspeți iluștri și întreaga elită a societăței noastre. De altă parte prin aceste șiruri de trăsuri, tramvae încărcate de cetățenii din toate clasele societății, duceau mulțime mare de lume să sărbătorească inaugurarea falnicei exposiții. Iar pe jos, grupuri grupuri poporul Capitalei se ducea cu același gând de sărbătoare.
În fața intrărei principale a Expoziției, de jur împrejurul pieței Elisabeta, marele număr de cetățeni cari nu puteau pătrunde pe câmpul Expoziției, aștepta sosirea cortegiului regal.

În incinta Expoziției
În interiorul Expozițiunei aspectul era fermecător.
Toate aleele împodobite cu stîlpi înalți plini de drapele tricolore, peste tot verdeață și flori nenumărate, încadrau bogat albul pavilioanelor oficiale.
Arenele romane, unde s’a făcut inaugurarea oficială, erau pline de podoabe. Pe stâlpi înalți, pe cari erau placarde cu inscripția «Spor», de jur împrejurul arenei, fâlfâiau mândre drapele tricolore. Scena bogat aranjata cu decoruri romane avea un aspect impunător. La orele 9 jum. un număr de vre-o 300 notari, primari și săteni de frunte din județul Ilfov, toți îmbrăcați în costume naționale s’au așezat în fața intrărei principale dând o impresie plăcută invitaților cari se isbeau la prima vedere de pitorescul costum național. Am văzut numeroși streini, între cari și pe primarul Vienei – dr. Lueger – cari au rămas mult impresionați de acest tablou.
În fața palatului Artelor se aflau gata să execute «Imnul Dinastiei» corul sec. «Hora» sub conducerea maestrului neobosit Juarez Movilă. Aci același tablou românesc, aceleași costume naționale imbrăcau pe coriști.
În fața intrării principale se afla comitetul expoziției, în frunte cu d. ministru de domenii Ion Lahovary și cu d.dr. Istrati, comisarul general, căruia i se datorește în mare parte succesul expoziției.
Plecarea cortegiului regal de la Palat
La orele 10 fără un sfert bubuituri de tunuri anunțați că cortegiul regal plecase de la Palat. Cortegiul impunător era astfel format: trăsura d-lui prefect al poliției Capitalei, un escadron de jandarmi călări; trăsura Regală à la «Daumont», în care se aflau M.M. L.L. Regele și Regina; trăsura Princiară trasă de 6 cai, în care se aflau A.A. L.L. R.R. Principele și Principesa României cu Principele Carol și Principesa Elisabeta; cortegiul era încheiat de un escadron de jandarmi călări.
De la Palat și până la Expoziție, cortegiul regal a trecut prin mijlocul ovațiunilor entusiaste ale numerosului public ce se afla pe întreg parcursul.
De prin casele particulare s’au aruncat buchete de flori asupra trăsurilor Suveranilor și Principilor moștenitori, iar de la școala profesională de fete «Principesa Maria» din calea Rahovei a căzut o adevărată ploae de flori aruncate de elevele școalei.

Tăierea ghirlandei din flori de la intrarea expoziției
Când cortegiul regal a ajuns în Piața Regina Elisabeta, tunurile de la bateria Calafat au început să bubue, iar 100 trâmbițași sunați din goarne.
Landoul în care se aflau M.S. Regele și Regina se oprește în fața intrărei și Suverana cu un foarfece de aur, înmânat de d. ministru I. Lahovary, taie ghirlanda de flori care oprea intrarea in expoziție.
Ghirlanda era formată numai de trandafiri înșiruiți pe o panglică tricoloră. D.dr. Istrati oferă M.S. Reginei și A.S.R. Principesei Maria câte un frumos buchet de flori.
Ghirlanda fiind tăiată, cortegiul pornește spre arenele romane.

Imediat la intrare în câmpul Expoziției vederea M.S. Reginei se oprește la încântătorul tablou format de șirul soțiilor notarilor și primarilor la costumul național.
M.S. Regina exclamă plină de mulțumire: «Ah! Cât e de frumos!» și adresându-se sătencelor le spune: «Sunteți frumoase! Foarte frumoase!»
De aci cortegiul pornește spre Arenele romane.
La Arene
Cele 21 lovituri de tun trase din bateria Calafat, anunță pornirea cortegiului regal la arene.
În momentul acesta imensul amfiteatru precum și lojile din colonada etajului de sus erau pline de invitați. Între ei se remarcă studenții bucovineni în uniforme roșii.
Incinta e ocupată de coruri și de cele 7 muzici comandate de d. maior Mărgăritescu.
Pe estrada cea mare se află d. prim-ministru G.Gr. Cantacuzino, împreună cu d-nii miniștri Take Ionescu, Ionel Grădișteanu, Mihail Vlădescu și general Manu, membri corpului diplomatic din Capitală, M. Cantacuzino, primarul Capitalei, d. Lueger, primarul Vienei împreună cu însoțitorii săi, generalii Pilat, Coandă, Brătianu, Macarovici, Demosten, Robescu, gen. Gheorghiu, gen. Năsturel, Gr. Triandafil, președintele Camerei, Kalinderu, administratorul domeniilor Coroanei, C. Dimitrescu-Iași rectorul universității, secretarii generali de ministere și alți înalți demnitari.
Tot pe estradă ia loc Î.P.S.S. Mitropolitul primat, Î.P.S.S. Mitropolitul Partenie al Moldovi, toți episcopii împreună cu arhiereii respectivi. întregul cler e îmbrăcat in scumpe odăjdii bisericești.
În partea stângă a estradei iau loc d-na G. Gr. Cantacuzino, împreună cu soțiile d-lor miniștrii și miniștrilor plenipotențiari străini, precum și alte doamne din înalta societate.
Estrada e acoperită de un superb «velum» în stil roman care o garantează de arșița soarelui.
Sosirea Suveranilor
Îndată ce cortegiul regal ajunge la intrarea în Arene, compania de onoare înșirată pe parcurs dă onorurile militare, pe când muzicile intonează imnul regal.
Suveranii descind la scara din dreapta estradei și sunt primiți de d. prim-ministru G.Gr. Cantacuzino, persoanele oficiale și membri corpului diplomatic. Imediat, într’o altă trăsură sosesc AA. LL. RR. principii moștenitori împreună cu principele Carol și prințesa Elisabeta. Suveranii iau loc pe estradă, având la dreapta și la stânga pe principii moștenitori și pe micii principi.
Strigăte entusiaste de urale isbucnesc din toate părțile pe când cele 7 muzici cântau imnul solemn al jubileului, imn de slavă închinat M.S. Regelui și compus de d. inspector al muzicilor Mărgăritescu.
Serviciul divin
Serviciul divin a fost celebrat de Î.P.S.S. Mitropolitul primat, înconjurat de înaltul cler. Răspunsurile au fost date de corul de la Mitropolie care apoi, împreună cu cel de la Doamna Bălașa, a cântat imnul «Pre tine te lăudăm».
Discursul d-lui Ion Lahovary ministrul agriculturei
D. Ion Lahovary, ministrul de domenii, a ținut următoarea cuvîntare care a fost acoperită cu aplauze:
Sire,
În ziua de 10 Maiu 1866, când poporul Capitalei, ieșind înaintea prințului Carol de Hohenzollern cu o nemărginită bucurie, a salutat pe noul șeu Suveran, România nu știa despre Alesul seu nimic alt decât că era de neam mare și crescut in nobilele și severele tradițiiM«denneî familii ilustre.
Dar națiunea întreagă, cu acel instinct sigur care, în momentele istorice, luminează conștiința popoarerelor, simțea că acea zi era o zi mare, sfirșitul unui lung trecut de nenorociri, începutul unei ere noul de muncă, de luptă, de jertfă, dat tot d’odată de glorie și de fericire.
N’a fost înșelat, Sire, poporul român nici în credința, nici în nădejdea sa, și astăzi, după 40 de ani de domnie a Majestăței Voastre, întorcându-ne privirile îndărăt, văzînd de unde am plecat și unde am ajuns, putem privi trecutul cu mândrie și viitorul cu încredere.
Sire,
Țara peste care ați fost chemați domni, și pe care ați dus-o la un grad de prosperitate necunoscut până azi, a fost multă vreme asuprită și nenorocită.
Iată cum o descria un diplomat francez, d-nu Thouvenel, care, la 1839, a trecut pe la noi, de la Vârciorovi până la Brăila:
«Pe malurile Jiului, în Banatul Craiovei, țara nu este cultivată, populația a fugit la munți… De la malurile Oltului, până la București, țara e o pustie…, nici un sat, nici o arătură, natura sălbatică și-a redobândit drepturile… Într’o rază de 40 km împrejurul Bucureștilor, se văd câteva sate…. curând intri din nou într’o pustietate ce se întinde până în Brăila”.
Iată în ce stare de jale se afla în 1839, în anul chiar al nașterei Majestăței Voastre, țara care, în anul trecut, a produs 36.000.000 hectolitri de grâu; 42.000.000 hectolitri de porumb la 1902, care a exportat în 1905 peste 2.600.000 tone de cereale, al cărei comerț exterior a trecut în 1893 de 800.000.000 lei, a cărei populațiune a ajuns cifra de 6 și jum. milioane de locuitori, care câștigă pe fiecare an aproape 100,000 suflete prin excedentul de nașteri, și care, la caz de nevoe, poate mobiliza o oștire de 200.000 de oameni.
Nu trebue să uităm că, de la 1839 până la venirea Majestăței Voastre, țara, mulțumită silințelor patriotice ale celor din urmă Domni pământeni, mulțumită energiei și vitalităței națiunei, eșise din starea de plâns pe care o descriu călătorii străini din jumătatea întâia a veacului trecut; dar opera de regenerare, începută de atunci, a mers înainte, cu pași repezi și cu un avânt puternic, numai din ziua când, prin așezarea monarhiei ereditare, a domnit în această țară stabilitatea in instituțiune, liniștea și siguranța pentru popor, perseverența și continuitatea în acțiunea Suveranului.
Sire,
Guvernul și Parlamentul, de acord cu simțimîntul și cu dorințele națiunei, au crezut că, spre a sărbători jubileul primului nostru Rege, nu era mijloc mai nemerit decât a organiza prima Expozițiune Generală Națională a României și a arăta astfel țărei și străinătăței o icoană fidelă a muncei, a energiei poporului român și ca un inventar al avuției morale, intelectuale și materiale cu care, în cursul unei lungi și fecunde domnii, s’a îmbogățit patrimoniul național.
Noi, cei ce am fost însărcinați cu aducerea la îndeplinire a acestei mari idei, măsurând timpul scurt ce ne era împărțit, întinderea și greutatea operei de executat, am avut, o mărturisesc, un moment de grije și de tulburare sufletească.
Dar ne-am adus aminte, Sire, că credința și munții îi ridică și-i mută din loc, și, de aceea, cu credință, și cu dragoste ne-am pus pe lucru, și încă odată s’a adeverit acea vorbă mare a Scripturei.
Am tăiat dealuri, am secat bălți, am umplut o vale, am săpat un lac mare, și nu mai puțin de un an am scos la lumină parcul și clădirile Expozițiunea, pe cari astăzi, cu mulțumirea sufletească a acelora cari, cu muncă grea, am dus la bun sfîrșit o operă anevoioasă, le arătăm Majestăței Voastre, națiunei române și reprezentanților Puterilor străine.

Să-mi fie permis a cita câteva cifre, cari să ne ajute a ne da seamă de munca depusă, de greutățile învinse, de rezultatele dobândite. Suprafața totală a Expoziției este de 41 hectare.
Cubul pămîntului mișcat și mutat din loc pentru săparea lacului, pentru arene, pentru modelarea terenului după plan, a fost de 575.000 metri cubi.
Construcțiunile provizorii și definitive ocupă o suprafață de aproape 35.000 metri pătrați.
Totalul zidăriilor definitive trece de 5.000 metri cubi.
Plantațiuni de copaci mari au fost peste 4.000.
Brazi, copăcei, copaci de pădure mici peste 90.000.
Pentru toate aceste lucrări am avut mai puțin de un an.
Prima săpătură la terasamente s’a început în ziua de 15 iunie 1905; prima săpătură pentru fundațiile Palatului Artelor la 10 august 1905.
Această întârziere a fost pricinuită prin faptul că abia la sfârșitul lui mai am putut termina negocierele pentru cumpărarea terenului din deal în întindere de 11 hectare, pe care urmau a se ridica clădirile principale ale Expozițiunei.
Pentru Expozițiunea de la Paris organizatorii ei au avut patru ani; pentru aceea a Milenarului de la Buda Pesta trei ani, pentru aceea de la Liėge șase ani. Noi am avut în realitate numai 11 luni, din cari trei luni de iarnă. Munca era grea; timpul era scurt, dar ne-am adus aminte, noi toți colaboratorii, că lucram pentru o ideie mare, că sărbătoream o dată memorabilă și că Expozițiunea avea să se deschidă în bubuitul tunurilor bateriei Carol I de la Calafat. Între toate clădirile cari împodobesc Expozițiunea Națională este una, Sire, care pentru noi este și cea mai frumoasă și cea mai prețioasă: este umila casă țărănească, abia eșită din pământ, care la Poradim a adăpostit pe Comandantul Suprem al Oaste Române. Din acea căsuță de gard și de lut a eșit edificiul măreț al României de sine stătătoare și al Regatului Român; pe aceea o vom păstra-o cu grijă și cu dragoste, pentru noi și pentru urmașii noștri.
Sire,
Expozițiunea n’ar fi fost națională n’ar fi fost românească, dacă pe lângă monumentele de piatră și de marmoră, pe lângă Palaturile comerțului și al industriei, nu s’ar fi clădit și casa Domnului, locașul sfânt al creștinului.
Dintre toate bisericile pe cari pietatea strămoșilor noștri le-a ridicat, pe pământul României, am crezut că alta nu putea fi mai bine aleasă pentru amintirea jubileului Regelei Carol decât aceea pe care Ștefan cel Mare, eroul Moldovei, în anul 1491, a clădit-o la Iași și care, sub domnia Majestăței Voastre, sa restaurat și s’a adus din nou la vechea ei splendoare.
În ziua de 19 noembre 1905 am pus piatra de temelie a Bisericei Sf. Nicolaie, azi o vedem desăvârșită pe din afară, și am putea, precum poporul vorbește de biserica dintr’o zi, să o numim biserica dintr’o iarnă.
(Adresându-se M.S. Reginei:)
Majestate,
Poporul român, muncitor și viteaz, a avut fericirea de a găsi în primul său Rege, Augustul Vostru Soț, întocmai aceleași daruri de vitejie și iubire de muncă prin cari națiunile se ridică și ajung la mărire, la glorie și la prosperitate.
Printr’o misterioasă afinitate poporul doinelor și al admirabilei poezii născută în mod în văile Carpaților, pe malurile Oltului și ale Dunărei, ca florile ce cresc fără cultură ca un pământ fertil și generos, acel popor a găsit în prima sa Regină un suflet de poet și o inimă de mumă.
Soarta nemiloasă V’a isbit, vai! în noua Voastră patrie, cu cea mai cumplită nenorocire ce poate atinge o ființă omenească. Dar pentru sufletele alese, și durerea este făcătoare de bine; astfel lacrimile părintești s’au făcut izvor nesecat de iubire și de milă pentru toți cei ce suferă; și inima sângerândă a mamei desnădăjduită și-a revărsat dragostea peste cei săraci, cei nenorociți, cei desmoșteniți.
De aceea azi poporul recunoscător poate repeta Maiestăților Voastre cuvintele poetului: Bine-cuvîntat fie anul și luna, și ziua și momentul când pentru întâia oară ați pus piciorul pe pămîntul României.
Să trăiți Majestățile Voastre ani mulți și fericiți!
Să trăiască Altețele Lor Regale Principele Ferdinand și Principesa Maria, cu scumpii Lor Copii, cari sunt Copiii României!
Discursul d-lui dr. Istrati
Cuvîntărea d-lui ministru al domeniilor a urmat aceea a d-lui comisar general al Expoziției.
Iată textul acestei cuvîntări:
Maiestate,
«Sis felicior Augusto meliorque Traiano»
Era urarea cu care senatorii romani întâmpinau pe Împăratul lor când lua frânele puterii în mână.
Noi, urmașii dela răsărit ai marelui popor, după 18 veacuri dela Traian, viteazul și neuitatul împărat care ne-a adus aici, Te salutăm pe Tine, primul și marele nostru Rege, Te salutăm însă după o domnie de 40 ani, cu cuvintele:
«Sis felicior Augusto! Bonus vero probatus qui, a Traiano peracta ad servandum, ipse operam contuleris».
Din înălțimile unde plutesc sufletele celor ce au lucrat pentru primenirea și fericirea omenirii, Decebal, Traian și faimoșii lor luptători ne privesc astăzi pe noi, urmașii lor, sărbătorind în o parte din Dacia Felix, faptă de pace și propășire, lucrare ce vederează viața și îndemânarea poporului român și năzuințele sale spre viitor.
Ne închinăm umbrelor primilor făptuitori ai stării de lucru de astăzi, trimetem salutarea noastră fiască Romei vecinice, care și azi luminează cu aceiași putere și mai curată încă, căci nu e a tiraniei; trimitem de aice și surorilor noastre latine, din inimă, frățeasca noastră îmbrățișare, noi, cei iviți la lumină mai în urmă, dar din ale căror rânduri s’a născut nemuritorul scriitor, căruia – în lupta fraților de la Montpellier – i s’a hărăzit cununa de poet al gintei latine.

Sire,
Veacuri multe trecut’au de când neamul românesc a fost frământat fără contenire, cele mai deseori în lupte sângeroase și ucigătoare, pentru a-și păstra credința în Dumnezeu și ziua de mâine a vacului său.
Puhoaie de dușmani, începând cu cei sălbatici, ce se scoborau de la miază-noapte sau se năpusteau de la răsărit cu iuțeala săgeții și până la neamurile vecine pe vreme cari deși creștine și ele ne loviau însă fără cruțare, toți trecut-au pe trupul nostru îndurerat, globindu-ne, sdrobindu-ne, răpuind bătrânii și nevolnicii în bordee, femeile și copiii în fuga desnădejdii și pe voinicii noștrii pe câmpul de bătae.
Zile de liniște puține avut’am, în care să ne fi putut închina lui Dumnezeu și brăzda pământul fără a nu ține paloșul în mână; căci nu stăteau vremile sub cârma omului, ci omul sub vremi!…
Domni mari și înțelepți, neasemănați eroi, credincioși din adâncul sufletului, voevozi ce-și dădeau seama de rostul neamului, luptat’au pentru mărirea lui și spre a păstra unit mănuchiul cel alcătuia.
Numele celor cinstiți de toți și cari vor fi în veci slăvite, sunt cu deosebire: Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Matei Basarab, și cu tot neamul Basarabilor și Mușeteștilor, până la fericitul întru pomenire Alexandru Ioan.
Și lor astă-zi cată fără prihană să aducem smerita noastră închinăciune și mulțumită, iar faptele lor fie în veci slăvite și sămînță rodnică și pildă nesecată de bună îndrumare românească.
Sire,
Sunt patru-zeci de ani de când, sosit în mijlocul nostru și întrupându-Vă în nevoile neamului Maiestatea Voastră ați muncit zi cu zi cu pricepere și dor spre înălțarea României. Din o țară ce aproape nu mai era de sine stătătoare, astăzi suntem un regat neatârnat, din un popor, ce eșea abea la lumină prin lupte grele, după veacuri de urgie și despoiare, azi suntem un popor liber, cu viață asigurată și știutor de menirea sa.
Sufletelor vitejilor noștri căzuți pe câmpul de cinste, închinăm astăzi din nou inimile noastre. Din țara de plugari ce munciau pământul numai atât cât trebuia pentru hrana lor, azi suntem o țară bogată în câmpii mănoase, lucrate cu regulă, iar industria, științele și aparatele își au reprezentanții lor.
Lucrările de geniu militar și civil, atât de numeroase, datorite specialiștilor noștri, sunt de seamă.
Școala, pe cale de a fi un adevărat izvor de lumină, iar munca o nevoe simțită și nobilă. Dorul de înfrățire, economie și prevedere, de care aveam atât de mult nevoe, se vederează larg.
Sentimentul demnităței și conștiința adevăratelor cerințe s’au înfipt în inimile noastre și cu toții ne dăm seamă de răspunderea ce avem față de neam și omenire.
Schimbarea e mare, deosebirea în bine de necrezut. Misia Maiestății Voastre a fost grea și îndelungată.
Cu voința ce aveți ați isbutit.
Gândul nostru recunoscător meargă în acest moment solemn, și la acei români de seamă, aflători în viață sau trecuți la nemurire, cari, cu inima caldă și cu aleasă pricepere au închinat viața lor în serviciile Majestății Voastre spre binele țării.
Dumnezeu să Vă bine cuvînteze Sire și ziua de azi fie, cum ne așteptăm, o dovadă mai mult de recunoștința și iubirea poporului român.
Sărbătorim toate aceste fapte mari, Vă sărbătorim, Sire, cu deosebire pe Majestatea Voastră, prin această Expozițiune, care e menită să arate tuturor, ce am fost, ce suntem și ce trebue să fim.
Timpul de necrezut de scurt, în care ea a fost închipuită și săvârșită, dovedește încă odată firea vioaie, hotărârea la lucru și priceperea uimitoare a neamului nostru. Nicăeri nu s’a putut face așa ceva în atât de scurt timp și în așa de grele împrejurări.
Mulțumim Celui Atot-Puternic, că ne-a ajutat cu timp prielnic și că a dat alor noștri pricepere și voință.
Țara întreagă și mai ales săteanul român s’a deosebit și acum în lupta pacinică ca și la 1877 la lupta aprigă, prin voința sa, și chiar prin jertfele, ce a făcut. Să mulțumim tuturor din inimă.

În numele Majestăței Voastre și a țărei, permis să’mi fie acum a mulțumi tuturor, de la cel mai mic lucrător și până la architecții și inginerii noștri, precum și expozanților de ori-ce categorie, pentru partea de muncă adusă, la îndeplinirea acestei lucrări de dovedire culturală, economică și națională.
Îmi mai remâne Sire, o plăcută datorie și anume aceea de a mulțumi din inimă fraților de peste hotare cari s’au grăbit a aduce prinosul muncei lor alăturea cu noi, mulțumim de asemenea tuturor acelora, ce ne-au onorat cu prezența lor, muncind alăturea cu noi pentru a complecta opera noastră și a face Expozițiunea noastră românească o manifestare a muncei și a științei in răsăritul Europei.
Am muncit la acest lucru, Sire, condus de două mari sentimente: acelea de iubirea de neam și tron.
Încheiu deci cuvîntarea mea strigând:
Să trăiți Majestate, ani mulți și fericiți, astfel ca peste zece ani să sărbătoriți împreună cu țara, jumătate secol de progres și fericire!
Să trăiască Majestatea Sa Regina, buna, duioasa și aleasa Doamnă care a făcut atât de mult pentru țara aceasta, nu numai cu gândirea și scrisul, dar și pentru renașterea frumosului trecut al industriei noastre casnice, rodnice și înălțătoare!
Să trăiască Altețele Lor Regale Principele Ferdinand și Principesa Maria!
Să trăiască binecuvîntații de Dumnezeu, vlăstari pământești ai scumpei noastre Dinastii!
Trăiască România!
Discursul M. Sale Regelui
Suveranul, cu o voce puternică care răsună în întreaga arenă, răspunde în termenii următori:
Ve mulțumesc din toată inima pentru urările călduroase ce ne adresați, Reginei și Mie, în această împrejurare solemnă. Privirea retrospectivă ce ați aruncat asupra României de ieri, cu indicațiuni și fapte așa de fericit alese, pune în viu relief progresele realizate de România de astăzi. Cu o adîncă bucurie intimă salut deci întâia noastră expoziție națională, adevărată sărbătoare a muncei românești și demnă încoronare a 40 de ani de lupte și sforțări. Cu drept cuvînt evocați amintirea legionarilor lui Traian și a încorporărei țărei noastre la imperiul roman, căci acest fapt istoric domină întreaga noastră viață națională. Pentru România, ilustra sa origină a fost cu adevărat un imbold și un scut.
Redeșteptarea aceasta a conștiinței de rasă,afirmată prin virtuțile războinice ale Românilor și printr’o aspirație seculară la o viață proprie, și-a găsit consacrarea definitivă in Regatul român independent.
După izbânda de pe câmpul de bătaie, era firesc să ne dăm seamă de cuceririle realizate pe terenul luptei pacinice, de a ști ce am făcut și mai ales ce ne rămâne de făcut spre a merge înainte, pe căi sigure și rodnice, spre neatârnarea economică.
Această frumoasă exposițiune, în care se oglindesc toate manifestările culturei și activității naționale, de la plugul tradițional până la creațiunile recente ale industriei mici și mari, îi va arăta limpede progresele realizate in acest scurt interval, de la epoca când am îndreptat sforțările noastre spre o mai inteligentă punere în valoare a resurselor noastre. Numai cei ce cunosc punctul de plecare, adică situațiunea noastră economică de acum 40 de ani, vor putea să judece în mod echitabil minunata transformare ce s’a săvârșit în domeniul agriculturei, industriei și mai ales al mijloacelor de transport. Îmbunătățirea acestora din urmă, mulțumită creării căilor ferate, a încincit exportul nostru de cereale și a sporit în aceeași proporție avuția publică.
Deși încă în perioada de creștere, industria noastră, la rândul ei, a luat deja un avânt îmbucurător, care promite să satisfacă o bună parte din trebuințele noastre.
Putem fi deci mândri de marele pas înainte care a provocat un ecou de simpatie chiar dincolo de fruntariile noastre, în țările cari ne-au făcut cinstea să se asocieze la sărbătoarea noastră. Dar să nu uităm a adresa tributul nostru de recunoștință bărbaților de Stat cari au condus poporul în această direcțiune rodnică, desfășurând și pe tărîmul economic mândra deviză a Coroanei de oțel: «Prin noi înșine».
Cu deosebire, adresez felicitările și mulțumirile Mele cele mai vii și mai sincere acelora cari, însuflețiți de neclătinată credință și de o activitate fără pereche, și-au consacrat sforțările lor acestei prime manifestări a progresului național.
Declar expozițiunea deschisă.

***
Mai toate pasagiile discursului regal au fost acoperite de entusiaste urale.
La terminarea cuvântării, aplauzele au durat încă mult înainte.
Actul comemorativ
Apoi, d. d-r Istrati a dat citire următorului act comemorativ, scris în mod artistic pe pergament:
ACT COMEMORATIV făcut cu ocazia deschiderii Exposiției Generale Românești
Eu, Carol I, cu mila lui Dumnezeu și voința națională, Domn Stăpânilor și Rege al României, împlinind, cu ajutorul Atot-puternicului, 40 de ani ai Domniei Mele, în care vreme, cu mare și multă dragoste pentru țară și neam, am lucrat împreună cu credinciosul și iubitul Meu popor pentru cucerirea desvârșitei neatârnări și pentru întemeierea Regatului României, alipind din nou, după multe veacuri, Dobrogea lui Mircea-cel-Bătrân Statului Român și împingând ast-fel hotarele țerii peste Dunăre până la Marea-Neagră;
Voind a lăsa celor ce vor veni după noi o amintire trainică a celor petrecute în acești 40 de ani, și tot-de-odată a arăta atât poporului român, cât și neamurilor străine ceea-ce cu toții am făcut, cu mare râvnă și neobosită muncă, trecând prin multe zile grele, atât Eu, Regele, ajutat de credincioșii Mei sfetnici și dregători, și cei mutați dintre noi, și cei cari azi stau împrejurul Scaunului Domniei Mele, precum și întreg poporul care pururea s’a arătat muncitor, înțelept și supus legilor în vreme de pace, ca și viteaz în zilele de luptă;
Hotărît-am și am poruncit împreună cu miniștrii Mei și cu aleșii țărei cari alcătuesc Senatul și Adunarea Legiutoare, ca pe dealul și pe câmpul Filaretului, într’un loc odinioară mlăștinos și părăsit, să se sădească o grădină mare și frumoasă, care să fie pentru locuitorii muncitori din acea parte a Bucureștilor un loc de odihnă și de petrecere în zile de sărbători, și care spre amintire să poarte în veci numele Meu;
Iar în acea grădină să se ridice multe și mari clădiri, unele vremelnice, iar altele statornice și desăvârșite, în care să se adune și comorile din trecutul neamului românesc și cele din zilele noastre și să se arate tuturor, pământenii și străini, rodul muncei și al ostenelelor poporului Român și toate bogățiile cu care Dumnezeiasca Pronie ne-a împărtășit atât cele ascunse în ape sau în fundul pământului, cât și cele de pe munți și de pe dealuri și cele ce cu belșug în fiecare an ne dau holdele mănoase și rodnice ale acestei țări bine-cuvîntate, și cari toate, prin munca și hărnicia iubitului Meu popor, ies la lumină, se adună și se grămădesc, crescând pe fiecare zi avuția moștenită de la părinți spre a o lăsa mai mare urmașilor noștri cari, la rândul lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor merge tot mai înainte pe calea propășirii, a fericirii și a măririi;
Și ca să fie cu noi mila și ajutorul Domnului și Mîntuitorului Nostru la aceasta lucrare, clădit’am din temelie pe dealul Filaretului, în locul bisericei vechi și dărăpănate a Sf. Nicolae, altă biserică nouă, lucrată întocmai după asemănarea bisericei Sf. Nicolae din Iași, zidită de răposatul întru fericire Domn al Moldovei Ștefan-cel-Mare.
Făcut în scaunul domniei, orașul București, în anul de la Mîntuitorul nostru Isus Christos 1906, luna Iunie în 4, iar al domniei Mele al patruzeci și unulea.
Actul a fost semnat de Suverani, de principii moștenitori, de miniștrii și de persoanele oficiale.
Pe când se semna actul, corul compus din 500 persoane și condus de d. maestru Ștefănescu, a cântat imnul jubiliar, însoțit de corul expoziției și de două muzici. Apol s’a cântat de către cele 7 muzici și de cor imnul Gintei Latine, făcând o profundă impresie asupra asistenței. Suveranii și Principii Moștenitori după ce s-au întreținut mai multe minute cu membrii corpului diplomatic, au plecat în trăsuri la Palatul artelor.
Pe tot parcursul Suveranii au fost salutați călduros de numerosul public care umple drumurile expoziției.
Când cortegiul regal a ajuns în dreptul ospătăriei regale, un taraf de lăutari, îmbrăcați în costum național, a intonat «Hora Unirea», iar pe calea Olteniei muzica militară a cântat «Mândruliță de la Munte».
La palatul artelor
Ajungând la palat MM. IL. și AA. LL. RR. au fost întimpinați de d. Ion Lahovary, ministrul agriculturei, de d.dr. Istrati și de comitetul central al expoziției. Suveranii și principii moștenitori, urmați de suitele lor, de d-nii miniștri și de membrii corpului diplomatic au trecut în etajul de sus salutați de persoanele oficiale și numeroșii invitați cari umpleau sălile.

Mare plăcere a făcut Suveranei găsind pe terasa Palatului Artelor pe micele surori de caritate Carmen și Silva, îmbrăcate în frumosul costum național, cari s’au agățat de gâtul Suveranei, dîndu’i voalul la o parte și jucându-se cu monedele de aur din salba Suveranei.
Eșind în loggia din fața palatului Suveranii și principii moștenitori s’au desfătat îndelung la priveliștea Expoziției.
Această priveliște era într’adever admirabilă, întreagă Expoziția cu palatele-i minunate și admirabielle-i peluze strălucia mândră, salutată și de razele soarelui ce eșise din nouri. Accentele unui cor care intona cântece armonioase jos, la picioarele terasei, complecta frumusețea momentului prin care treceau.
Era corul societăței «Hora» condus de d. Juarez Movilă, și care pe lângă Imnul Dinastiei a intonat două bucăți de muzică populară.
Scoborându-se din loggia, MM. LL și AA. LL. RR. au făcut cerc în sala de jos a palatului artelor, unde d. ministru al domeniilor a prezentat Suveranilor pe arhitecți, ingineri, precum și personalul comisariatului care au conlucrat la organizarea expoziției, pe comitetele streine, precum și pe principalii expunători.
Preumblarea prin expoziție
Plecând de la palatul artelor, Suveranii și principii moștenitori au făcut în trăsură o preumblare prin alipra expoziției. Trăsura regală și cea princiară erau precedate de un escadron de jandarmi călări și urmate de un lung șir de trăsuri în cari se aflau suitele și d-nii miniștri.

Entuziazmul cu care au fost salutați Suveranii întrece orice închipuire.
Cortegiul a trecut pe stradele Andrei Mureșanu, pe calea Olteniei și s’a scoborit pe podul Vid în aclamațiile mulțimei compacte înșirată pe parcurs. Muzica militară a intonat imnul «Deșteapta-te române». În curtea pavilionului românilor de peste hotare, aștepta societatea «Carmen» sub conducerea maestrului Chiriac, care a cântat «Lugoșanca». Tot aci se aflau și membrii comitetului pavilionului cari au salutat pe Suverani cu urale.
În dreptul Culei, corul societăței «Filarmonice», sub conducerea d-lui Costescu, a căutat «Ca pe împăratul», iar la trecerea sub bateria Calafat, un grup de elevi, conduși de d-nii profesori Moceanu și Velescu, au salutat pe Suverani cu steaguri. În momentul acesta 30 de trâmbițași sunau primirea pe turnul lui Vlad-Vodă.
Trecând podul de peste Vid cortegiul regal intră pe calea Munteniei salutat de fanfara liceului Mihai Viteazul și de o muzică militară care a cântat o horă. Ajunși în piața Dorobanților spre a trece în partea dreaptă a aleei Independenței, Suveranii și Principii Moștenitori au fost salutați de 5 muzici militare, cari au intonat imnul național.
În dreptul palatului industriei casnice orchestra expoziției a cântat marșul reg. 26, iar când cortegiul s’a întors pe piața Traian, Suveranii au fost salutați de muzica secțiunei austriace și de fanfara liceului național din Iași.
Cortegiul regal a parcurs la pas întregul drum. Suveranii erau încântați de dragostea nețărmurită manifestată de public și de modul atât de splendid cu care se desfășura serbarea.
Suveranii și principii moștenitori au părăsit expoziția la orele 12 p.m. La plecare au fost salutați de cele 5 muzici militare și de salvele de la bateria Calafat.
Pe tot parcursul până la palat mulțimea a făcut nesfârșite ovații Suveranilor. Rep. – („Universul”, 8 iunie 1906).
[/responsivevoice]






