Mihaela VLĂDUȚ ■
Concediul e unul singur, parafrazându-l pe Bulă, în bancul „Mamă, e doar una!” atunci când, pus de doamna învățătoare să-și descrie mama într-o compunere plină de emoție, cu acest titlu, el povestește cum într-o zi, fiindu-i foame, deschide frigiderul să găsească cele două chiftele promise de maică-sa și, găsind doar una, urlă afectat, evident plin de emoție, „Mamă, e doar una!!!”.
Cum spuneam, or fi ele douăzeci și nu știu câte de zile libere pe an, dar în realitate – pentru majoritatea dintre noi, se cristalizează doar într-un singur sejur de concediu. Este!? Adică ăla de-l ții minte peste ani, ajutat – desigur, și de fotografii sau filmulețe, caci cu timpul memoria nu mai fidelizează realitatea și amestecă datele, evenimentele, chiar și geografia unor experiențe turistice, motiv de discuții și contraziceri în familie.
În medie, avem cam o singură ocazie pe an când putem face ce ne dorim! Este acel cârlig de care mintea se agață în fiecare dimineață din restului anului când o trezește alarma de ceas și când zilele se măsoară în sarcini de îndeplinit și nu în ore. “Abia aștept să plec în concediu!” nu zicem toți asta? Și eu mă las furată de magia acestui gând, recunosc! Dar mă adun repede!
Când n-ai copiii, cred că poți pleca linistit oriunde ai vrea și ai putea face orice ți-ai dori! Cred! Pentru că eu nu știu cum e și fără copii și în concediu! Se pare ca m-a ferit Dumnezeu de asemenea experiență egoistă… Copii cred că am avut cel putin doi, dintotdeauna! Doi, adică mulți! În realitate, am trei! Dar perioada în care am fost prin vacanțe cu toți trei, a fost scurtă; cel mai mare, băiatul, și-a dat repede seama prin adolescență, că e mai bine să rămână singur acasă, sub pretextul grijei față de cățelul familiei decât să mai suporte 2 răzgâiate mici. Și pe vremea când el era „unica odraslă”, tot cu doi zici că plecam prin concedii, căci aveam o soacră atașată la bagaje! Pardon, pe „mamaia”! Bine, ei nu trebuia să-i pregatesc mâncarica mărunțită sau potrivit de încălzită, ci trebuia sa țin cont de tensiunea oscilantă, de bila pretențioasă și de alte nesuferenii care vin odată cu vârsta (Doamne, ține-mă tânără, frumoasă și sănătoasă, ca acum!!) .
Deci, vacanțele mele sunt doar “în familie”! Așadar, și în deplasare, trebuie sa mă exercit ca mamă, atentă permanent la conduita copiilor, să împletesc cu vorbe blânde mustrările și îndemnurile pentru bune maniere, să le întretin setea de cunoastere, precum și buna dispoziție. Ideal așa ar fi, nu!? Dar, nu! Plecarea de acasă întotdeauna întârziată (căci soțul e tot timpul cu ceasul pe modul “cronometru”), drumul lung până la destinație, nerăbdarea pentru momentele de distracție mult visate, căldura năucitoare din toiul verii, toate astea ne agită spiritele care încep să se ciocnească brownian semn că spațiul, indiferent care e el, devine mic…
Ideea de „vacanță în familie” nu e rea! Că doar nu poți lăsa “copiii” acasă cu bunicii sau cu bona și să-i parasești pentru o infinitate de 2-3 zile, ca să simți ca aparții genului în care te-a adus mama ta pe lume.
Asta o poți face doar după ce te asiguri că nu suferă din lipsa ta ….de foame zic, adică aproximativ atunci când și ultimul descendent (făcut când erai la varsta maturității depline) s-ar descurca și singur să-și încălzească mâncarea lăsată prin frigider. Adică pe la 18-19 ani. Cam tot atunci când tu, ești în cea mai nemaipomenită formă a ta, cu celulita pregatită sa fie etalată pe plajă pe nu știu ce litoral mediteran, când artrozele te însoțesc dimineața la cafea iar colagenul din piele dă semne de divorț.
Vacanța în familie, de multe ori nu e cea mult visată! Fiecare membru o vede în felul său, în funcție de zona de interes: ăia mici o văd ca pe un parc de distracții cu acces nelimitat, cei mari somn, relaxare și pofte împlinite. În realitate, doar o mică parte din toate astea ajunge să se îndeplinească. Pentru că niciodata nu poți să faci exact ce simți, să vizitezi tot ce ți-ai dori să vezi, să cumperi toate prostioarele care-ți fac cu ochiul, să mănânci toate dulcegariile siropoase pe care le vezi sau să exagerezi cu plaja, pentru că soarele se ambitionează mai tare decat tine etc etc.
Dar, dintre toate astea, plimbările de seară prin zonele de promenadă, sunt cele mai plăcute și ele vor satisface așteptările tuturor. Pentru adolescentele mele, fiecare ieșire de seară e un prilej de etalare a “outfit-ului” modern și a machiajului potrivit. Că doar fiecare moment poate fi cel mai potrivit pentru niste fotografii pentru contul de pe instagram. Timpul petrecut în fața oglinzii, crește odată cu vârsta până la venirea pe lume a primului copil, după care va începe să se adapteze nevoilor urgente sau necesitaților de a păstra aparențele unei vârste înfloritoare… Pentru fiică-mea cea mare (peste vreo doi ani majoră!), e o adevarată tragedie să o anunți că plecăm în jumătate de oră (oriunde ar fi), pentru că “nu are timp să se pregătească”! Normal, doar ar fi dezastruos să sari peste anumite etape bine stabilite ale machiajului, nu!? Păi, tenul trebuie întâi hidratat, apoi să i se aplice o cremă matifiantă, apoi “concelar-ul”, apoi fondul de ten bine “blend-uit” din mai multe nuanțe, apoi să nu uităm conturarea, pudra de fixare, “iluminatorul”, “blush-ul” și tot așa și tot nu cred ca le-am menționat pe toate! Și asta doar pentru obraji! Ailaltă mai mică, nu se lasă mai prejos și experimentează și ea diverse cosmeticale din trusa proprie, desigur, majoritatea având aplicată poza desenului animat preferat în prezent (nu știți câte produse sunt cumpărate doar pentru un desen pe etichetă)!
Chiar și așa, după îndelungi pregătiri, plimbările din fiecare seară în zonele turistice sunt cele mai atrăgătoare! Sunt cele care dau farmec și culoare zilelor de vacanță: mersul agale fără țintă prin aglomerația cu lume pestriță, gălăgia în graiuri amestecate, muzica în surdină, baloane luminoase agățate de câte un copil, tarabe cu tot felul de suveniruri – mai mult sau mai puțin tradiționale, articole de îmbrăcăminte expuse la discreție, muzicanți ambulanți, artiști care vând de pe mese improvizate lucrări ce imită peisajul local etc. Pentru ca într-un final, pașii să te ducă la tavernele numeroase, cu arome îmbietoare și mesele pline, puse pe plajă la câțiva metri de valurile mării, potrivite pentru a satisface toate gusturile. Aici uiți de toate strictețile autoimpuse pentru că tentațiile îți conving rațiunea că experiența, fie ea și a gustului, este cea care va marca aceste momente unice.
Și nu peste multe astfel de seri, vine și “ultima” pentru plimbare și distracție, pentru ultimele poze, pentru ultimele achiziții de suveniruri. Ultima seară în care încerci să le faci pe toate: să vezi pentru ultima oară locurile devenite familiare, să mai gusti din aromele locale, să privești mulțimea gălăgioasă cu care te intersectezi în zonele de promenadă, să mai asculți “toate limbile pământului”. Și având deja nostalgia acestor meleaguri în suflet, convinsă de faptul că e putin probabil sa te reîntorci în aceste locuri, te îndrepți spre camerele închiriate, ca să împachetezi pentru plecare.
Drumul de întoarcere este întotdeauna mai scurt și linistit. Gândurile ți se focalizează pe casă, treburi de continuat, serviciu și altele ce ies la iveala de după paravanul tras la plecare.
Poate că nici acesta nu a fost cel mai perfect concediu, acela la care visai dintotdeauna, încărcat de mai mult romantism, lux și momente exotice dar ești fericită și recunoscătoare că ai avut parte de aceste momente, unice prin noutate, alături de persoanele cele mai importante din viața ta! Copiii nu-și vor aminti peste ani de zile decât frânturi ale vacanțelor în familie însă pentru noi, parinții, vor rămâne amintiri ale “vremurilor” când înca ii puteam ține de mână pe stradă sau privi mâncând fericiti aromele preferate de înghețată, fără griji sau alte obligații.
Vacanță fericită în familie, vă urez tuturor!
(P.S. Adică acele interese comune, care se suprapun reciproc, precum în matematică – rezultatul intersecției mulțimilor diferite de elemente (adica visuri și dorințe individuale).
Realitatea bate visul! Nu ne trezim niciodată la ora prevazută! Nu plecăm niciodată la momentul programat! Programul nu e niciodată cel hotărât cu o seară înainte! Cheful de „distracție” nu e niciodată cel estimat!
Abia aștept sa crească și aștia mici, mari, să își facă vacanțele pline de amintiri personale, așa cum își doresc și să am parte și eu măcar de un concediu de vis, în care să simt că tot ce doresc să fac, se îndeplinește…
