23 august 1944: Comemorare sau omagiere?

Manuel VLĂDUȚ ■

Astăzi se împlinesc 79 de ani de la capitularea de facto a României, în fața Armatei Roșii a Uniunii Sovietice; este ziua în care Mihai I – regele României, printr-o lovitură de stat pe care unii istorici „romantici” au numit-o „lovitura de palat” , a ordonat arestarea mareșalului Antonescu – primul ministru și conducătorul statului român și trecerea Armatei Române de partea trupelor sovietice care invadau în acel moment România.

Tot astăzi, întâmplător sau nu, este marcată „Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului” sau „Ziua internațională a panglicii negre” , pentru păstrarea vie a amintirii victimelor deportărilor și exterminărilor în masă.

Ce a urmat după acel rușinos 23 august, este deja arhicunoscut… A fost momentul declanșării epocii comuniste în România, cu toate relele și necazurile care au decurs din asta, cu urmările sale nefaste care se văd încă și astăzi. Din acel moment, întreaga luptă Armatei Române cu puterea bolșevică de la răsărit, care cu samavolnicie rupsese din trupul țării Basarabia și Bucovina de Nord, s-a năruit.

S-au scris mii de pagini despre „măreața” zi de 23 august, transformată în anii ce au urmat de către comuniști în sărbătoare națională… O sărbătoare națională care nu a fost de fapt decât o umilitoare zi a trădării care într-adevăr, a schimbat pentru totdeauna destinul României! Și nu pentru că România a rupt astfel legăturile stabilite prin alianță militară cu Germania nazistă a lui Hitler. Ci mai ales, pentru că „întoarcerea armelor” împotriva armatei hitleriste fără semnarea unui armistițiu de pace cu sovieticii, a însemnat predarea în mâna acestora a 130.000 de mii de ostași români duși în prizonierat, cedarea teritoriului României fără luptă și – ce a urmat mai rău – instaurarea regimului comunist în România, pentru următorii 45 de ani.

Astfel se pecetluia soarta României la 23 august 1944 dintr-o trăsătură de condei, prin mâna imberbului rege al tuturor românilor, Mihai.

Au fost nenumărate voci care au afirmat că prin actul săvârșit la 23 august, România a fost salvată de la dezastrul care ar fi fost provocat de războiul ce ar fi fost purtat pe teritoriul național cu Armata Roșie. Însă nu mulți cunosc adevărul că în zilele premergătoare loviturii de stat de la 23 august, mareșalul Antonescu declanșase tratativele necesare cu Aliații, pentru semnarea unui armistițiu de pace în condiții onorabile și avantajoase pentru România. Și că exact în acea zi de 23 august, ceruse audiența la rege tocmai pentru a-i prezenta acea propunere de armistițiu, cu care Aliații erau deja de acord!

Ce a condus de fapt la arestarea lui Antonescu, face parte din jocurile de culise ale anturajului regal și este demn de scenariul unui adevărat film de aventuri și spionaj…

Iată un fragment edificator din depoziția lui Iuliu Maniu, la procesul mareșalului Antonescu:

„În dimineaţa de 23 August l-am rugat pe domnul Gheorghe Brătianu să-l vadă pe domnul mareşal. Domnul Gheorghe Brătianu mi-a comunicat că l-a găsit pe domnul mareşal într-o dispoziţie mai bună pentru încheierea armistiţiului. Această ştire ne-a înviorat. Am căpătat speranţa că se va ajunge la încheierea armistiţiului. Această ştire am comunicat-o la Palat”.

În seara de 22 August 1944, mareşalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius şi în prezenţa generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoştinţă că România a cerut armistiţiu .  

Condiţiile propuse de Antonescu şi acceptate de Stalin erau:

1. Guvernul român acordă armatei germane un termen de 15 zile pentru părăsirea României.

2. Valoarea despăgubirilor de război să fie fixată în raport cu greutăţile financiare ale României şi de situaţia ei economică.

3. Să se respecte o zonă liberă, în care guvernul român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine.

Iată și textul telegramei expediate de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara cu menţiunea că ea este telegrama trimisă de ambasada turcă din România primului ministru turc Saracoglu . Iată-i traducerea în româneşte:

„Primul ministru m-a informat astăzi că a primit o telegramă de însărcinatul cu afaceri turc la Bucureşti în sensul următor:

M-am întâlnit chiar acum cu primul ministru. El mi-a spus că situaţia este foarte serioasă. În două zile întreaga Basarabie va fi ocupată de ruşi. Noi dorim ca dv. să acţionaţi ca intermediarii noştri pentru a obţine un armistiţiu. Vorbesc în deplin acord cu regele, cu mareşalul şi cu toţi liderii opoziţiei. Vă rog să obţineţi în interval de 24 de ore răspunsul guvernelor britanic şi american la următoarele:

Primul ministru al României ar dori să ştie care dintre cele trei alternative este preferată de guvernele britanic şi  american: (1) trimiterea unui reprezentant român la Moscova pentru a încheia un armistiţiu (2) intrarea simultană în legătură cu americanii, britanicii şi ruşii pentru a stabili condiţiile unui armistiţiu sau  (3)  discutarea condiţiilor armistiţiului la Cairo cu aliaţii.

Primul ministru a spus că ar fi recunoscător dacă l-aş informa cât mai curând posibil despre opiniile guvernelor englez şi american.”

Se mai poate îndoi cineva astăzi în faţa acestor documente că mareşalul ceruse şi era gata să semneze armistiţiul?

Înconjurat de sfătuitori “de bine” ca: Mociony-Stârcea (maestrul de vânătoare), Niculescu-Buzești (funcționar al Cifrului, aflat se pare în serviciul rușilor) sau Constantin Sănătescu, Mircea Ioanițiu, tânărul rege Mihai a săvârșit în acea zi de august 1944, un act care avea să-l coste mai târziu chiar tronul, iar pe români, o jumătate de veac de comunism, cu urmările pe care le știm astăzi cu toți! Actul regelui Mihai se pare că este rezultatul tensiunii create între el și mareșal. Aşadar, sătul de tutela lui Antonescu, regele s-a hotărât (sfătuit fiind) să facă el „armistiţiul”, fiindcă : „Dacă-l lăsăm pe Ion Antonescu să facă el singur armistiţiul, ne va ţine iar sub papuc”.

Procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării aricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri, iar mareşalul în loc să fie tratat ca mareşalul Mannerheim  al Finlandei, ca un erou, a fost considerat trădător şi criminal de război.

Actul de la  23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost de fapt o capitulare necondiţionată cu consecinţe imediate: 130.000 de soldaţi români prizonieri: deportaţi 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate în lupta alături de sovietici, pierderea libertăţii şi bolşevizarea cu forţa. Și, mai grav, spălarea de creier comunistă, de care a a avut parte un întreg popor român, zeci de ani…

Oare ce ar fi fost România astăzi, dacă ieșeam la 23 august 1944 din războiul împotriva aliaților, printr-un armistițiu onorabil?

Foto: Muzej Karikature, www.historia.ro