Manuel VLĂDUȚ ■
“Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.”– Art. 118 (1) din Constituția României.
Ca în fiecare an, de 25 octombrie – Ziua Armatei Române, o mulțime de politicieni s-au înghesuit cu mic – cu mare, să depună cu fățărnicie coroane de flori la monumentele dedicate ostașilor români căzuți pentru patrie, multe dintre ele aflate în stare continuă de degradare fizică – tot datorită indiferenței acelorași veșnic aleși.
Este cunoscută nemulțumirea cadrelor militare în rezervă din sistemul național de apărare și ordine publică, cu privire la pensiile militare neactualizate de mulți ani sau de asimilarea pensiilor militare de stat cu adevăratele pensii nesimțite, pensiile speciale ale politicienilor și magistraților – în special… La fel de cunoscută este însă, și lipsa de solidaritate a cadrelor militare în rezervă, atunci când vine vorba de acțiuni concrete precum protestele, demonstrațiile ori pichetarea unor instituții reprezentative.
Iată că anul acesta, pe 25 octombrie, o inedită inițiativă a peste 500 de cadre militare în rezervă, generali, ofițeri, subofițeri din toate categoriile sistemului național de apărare și ordine publică, a apărut în mass-media ca un adevărat apel-manifest care se adresează deopotrivă clasei politice dar și întregii societăți.
Ce transmite de fapt în mod direct și categoric acest apel-manifest? Însăși reformarea și schimbarea din temelii a clasei politice românești!
“Demersul vine exact când se sărbătorește Ziua Armatei României și se dorește un semnal de alarmă legat de agravarea situației politice, economice și sociale care afectează populația României”, titrează un articol de presă al publicației online www.ziuaveche.ro
Cei care își asumă acest Apel-Manifest cer imperativ:
- schimbarea în totalitate a mecanismul de formare a clasei politice;
- obligativitatea ca reprezentarea românilor, în funcțiile alese și numite, îndeosebi cele care privesc securitatea națională, să se facă numai de către cetățenii români, cu unică cetățenie;
- refacerea controlului suveran asupra tuturor resurselor naturale care stau la baza progresului;
- consolidarea Securității Integrate a României;
- recuperarea activele economice care au fost înstrăinate prin fraudare;
- asigurarea securizări și transparența procesului de vot;
- refacerea sistemul bancar românesc pentru capitalizarea economiei autohtone;
- operaționalizarea sistemului de pregătire a întregii populații pentru apărarea armată a țării;
Extraordinară și lăudabilă inițiativa, dacă ținem seama de grava situație economico-socială în care se află România și de starea forțelor armate ale României, în condițiile în care avem un război distrugător la granițe, un alt război în plină desfășurare în Orientul Mijlociu și o stare de alertă fără precedent în întreaga Uniune Europeană, pe fondul amenințărilor teroriste islamiste.
Se pun totuși, niște întrebări legitime: de ce nu au luat poziție împotriva politicilor dezastruoase ce trenează la nivel înalt de mai bine de treizeci de ani, toți acești generali și ofițeri pe timp ce se aflau în serviciul militar activ? De ce nu au pus piciorul în prag în fața politicienilor, în timp de se aflau în posturi de comandă sau de stat major, în loc să accepte cu bună știință destructurarea Armatei Române prin “reorganizări” și disponibilizări de personal profesionist? De ce nu au ieșit atunci să tragă un semnal de alarmă, asupra pierderii controlului suveran asupra resurselor și economiei statului român, așa cum îi obliga statutul de militar, conform articolului 118 din Constituția României?
Și nu în ultimul rând, de ce militarii activi nu se solidarizează demersurilor camarazilor rezerviști în apelul lor manifest, știind bine că ei pot reprezenta cu adevărat o forță de temut pentru debila noastră clasă politică, doar ca activi, nicidecum ca viitori rezerviști, când nu vor mai însemna de fapt, nimic?
Foto: www.salutfagaras.ro , www.capital.ro, www.romania.europalibera.org , Facebook