Acasă EDITORIAL Pacea Mondială a venit pe 15 noiembrie

Pacea Mondială a venit pe 15 noiembrie

14546
2

Călin MARINESCU ■

Mă simt optimist, în primul rând fiindcă am  păcălit încă o dată celebrul virus Covid, dar poate și pentru că ultima întâlnire dintre Președintele Republicii Populare China Xi Jinping cu Președinte Statelor Unite ale Americii (SUA) Joe Biden, în contextul Summitului anual “Asia Pacific Economic Cooperation” (APEC) de săptămâna trecută, la San Francisco, a închis fereastra războiului și a deschis larg ușa păcii statuând termenii definitorii ai noii ordini mondiale menită să asigure o stabilitate relativă tuturor națiunilor.

Întâlnirea a fost pregătită de Președintele Xi Jinping de mai mult timp, în primul rând lucrând cu forța de persuasiune a picăturii chinezești la aducerea Rusiei în zona de influență a Chinei și, printr-o ofensivă diplomatică de invidiat, la întărirea relațiilor cu state pe care de asemenea le considera cooperante.

Să nu uităm că Președintele Xi Jinping l-a convocat de două ori pe Președintele Putin la Beijing pentru a se asigura de “cooperarea” acestuia, mai ales în condițiile în care Rusia este într-un mare impas și suferință din punct de vedere economic și militar. 

Bineînțeles că toată această pregătire a fost foarte importantă cu ocazia întâlnirii cu Președintele Biden, ce se pare că a avut loc la cererea părții chineze; cu alte cuvinte Președintele Xi Jinping a evitat să se prezinte cu mâna goală. 

Propunerea Președintelui Xi Jinping, atractivă pentru americani, a fost crearea la nivel internațional a doi poli de putere economică, respectiv SUA și China, care să împartă sferele de influență politică. Cu alte cuvinte “vestul și restul” în concurență, dar și în cooperare, cu stabilirea unei linii roșii care să fie respectată de părți și o permanentă linie de comunicare la vârf, pentru evitarea unor crize de genul celor ce ne-au speriat în ultimul deceniu. 

De asemenea s-a stabilit crearea unei linii de comunicare în domeniul militar între conducătorii armatelor celor două state, pentru evitarea pe viitor a situațiilor neplăcute de genul crizei “baloanelor meteorologice chinezești”. 

Una peste alta dacă două mari puteri, cele mai mari, vor coopera în domeniul economic și militar se întrevede reluarea împărțirii lumii de genul defunctului “război rece”.

Șansă noastră este aceea că de data asta am nimerit, cum zic eu, pe partea cu Coca Cola, adică ne putem considera în detenție la vestici. 

Dacă Summitul de la Malta din 2-3 ianuarie 1989, între Președintele american Ronald Regan și Președintele Mihail Gorbaciov, a desființat ordinea mondială stabilită de Stalin la Yalta în 1944, opinia mea este că la Summitul din 15 noiembrie 2023 de la San Francisco președinții Joe Biden și Xi Jinping au creionat noua ordine mondială a cărei înfăptuire și-au asumat-o, pașnic. 

Istoria a dovedit că dispariția uneia dintre marile puteri, chiar despărțite de cortina de fier, respectiv Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), a dus la destabilizarea unor importante zone geografice, cu fel de fel de evenimente locale, de multe ori gata să ducă la o deflagrație mondială. 

Perioada de după cel de al Doilea Război Mondial, a arată că atunci când au existat două puteri mondiale, aflate sub umbrela armei atomice, toate incidentele locale au fost rezolvate în mod relativ rezonabil, cu bună înțelegere între cele două mari puteri, la nevoie existând canalul de comunicații directe între conducătorii acestora. 

Acum când Kremlinul a aflat de la televizor, ca noi toți de altfel, rezumatul celor discutate la San Francisco dintre cei doi mari lideri mondiali, îngenunchiat fiind și de aventura ucraineană, este de la sine înțeles că Rusia a încetat să mai fie marea putere care avea aspirații să asigure stabilitate mondială. Iar judoka Putin, înnebunit după glorie și notorietate, își poate considera vanitatea satisfăcută căci tocmai ce a intrat și el în galeria marilor conducători ai lumii care știu bătaie, că au mai luat! 

China președintelui Xi Jinping a devenit indubitabil puterea economică și militară mondială necesară pentru o asemenea strategie. Aflată sub o conducere care își controlează cu o mâna de fier propriul popor și populație nu doar în interiorul granițelor statale, China se dovedește a fi cooperantă în politică internațională și are în prezent totală influență în mai multe zone ale globului, în țări musulmane din Asia de sud est și Africa și relații foarte bune cu state din America de sud. Astfel există premisele asigurării unei stabilități a acestor zone în fierbere dar și perspectiva afirmată deja a cooperării cu statele din vest care nu văd de ce nu ar susține o asemenea construcție. 

Desigur, sunt conflice mai dificil de reglat, susținute de unele state, cum ar fi lupta Iranului împotriva sionismului, dar am convingerea că diplomația chineză, cu o experiență milenară, va găsi o cale de înțelegere cu o altă diplomație venită din negura omenirii, diplomația persană.

Pe de altă parte poziția SUA este destul de puternică în cooperarea cu statele din vest, marile democrații, cu care se va găsi o cale de cooperare în spiritul celor propuse de China. 

Evident, ne aflăm în fața unui prim pas. Vor fi în continuare multe necunoscute de rezolvat, poate în primul rând alegerile prezidențiale americane de anul viitor; probleme economice și politice ale statelor europene, cele două războaie în desfășurare, dintre care cel din Ucraina nu arată pentru moment o soluție de rezolvare; opoziția unor lideri locali gen Erdogan care își vor vedea puterea absolută amenințată, mișcările pro și contra islamismului și nu în ultimul rând problemele de mediu din ce în ce mai presante. 

Să nu uităm că cele două mari puteri economice China și SUA sunt de departe cei mai mari poluatori ai planetei.

2 COMENTARII

  1. Un mesaj cât 1000 de articole și televiziuni! Mulți au văzut summitul de la San Francisco, puțini au priceput! Respect, domnule Călin Marinescu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.