Acasă Caplimpede Cinci căi eficiente în dezvoltarea armonioasă a copiilor tăi

Cinci căi eficiente în dezvoltarea armonioasă a copiilor tăi

6793
0
Sursa: educopii.ro
Sursa: educopii.ro

Sebastian MANOLE ■

Cum putem corecta comportamentele negative ale copiilor?

Dezvoltarea comportamentului pozitiv la copii vizează corectarea comportamentelor negative ce apar în copilărie, adeseori cu două scopuri principale: obținerea unui lucru și înlăturarea unui stimul perceput ca fiind aversiv (evitarea unei sarcini de exemplu).

Acestea se pot manifesta prin tantrum-uri, agresiune fizică, fugă, comportament opoziționist etc. În corectarea sau prevenirea acestor probleme este util ca părinții să cunoască un set de metode de gestionare a manifestărilor indezirabile din punct de vedere social și promovare a acelor acțiuni corespunzătoare. În paragrafele ce urmează vom aborda, într-o ordine aleatorie, aceste metode, urmând ca la final să prezentăm un exemplu de intervenție comportamentală care să le conțină pe toate.

  1. Motivarea corespunzătoare a comportamentelor pozitive

Orice acțiune realizată de o persoană are în spate o motivație care conferă resursele sau sprijinul necesar pentru îndeplinirea ei. Acest fapt este dublu valabil pentru copii, care fac lucruri  pentru a-și satisface o nevoie, a obține aprobare din partea altor persoane sau a căpăta accesul la un obiect. Astfel, este important ca aceștia să aibă prezentată o recompensă substanțială prestabilită care va fi obținută doar când se comportă corespunzător. De exemplu, recompensa primită trebuie să fie dorită cu aceeași intensitate cu care este refuzată acțiunea cerută copilului.

  • Prestabilirea regulilor și consecințelor

Pentru a crea cât mai puțină confuzie în legătură cu ce poate și ce nu poate face copilul într-un mediu social este necesar a fi prestabilit un set de reguli pe care acesta să îl urmeze. Regulile trebuie să fie clare, bine structurate și explicate. De asemenea, și consecințele pozitive (primirea obiectului dorit + felicitărilor verbale) și negative (neprimirea obiectului dorit) trebuie să fie la fel de clare. Copiii au nevoie de structură și regulile facilitează acest lucru într-un mod simplu, chiar dacă sunt întâmpinate cu indignări la început. Este important de precizat și faptul că „pedepsim” comportamentul și nu copilul, fapt care va fi exemplificat la sfârșitul acestui articol.

  • Consecvență în aplicarea regulilor și consecințelor

Se întâmplă des ca unii părinți să susțină ferm regulile și consecințele fixate pentru copiii lor atunci când se află acasă, dar atunci când merg într-un mediu social sunt mai flexibili, cu scopul de a evita comportamentul negativ al copilului astfel încât să nu fie judecați de către cei din jur. Asemănător, unul dintre părinți respectă principiul din paragraful anterior în timp ce celălalt nu o face. În aceste cazuri, copilul învață cum și unde/când poate obține ce își dorește de la părinți, exemplificând comportamente negative care exploatează portițele oferite de adulți. De avut în vedere este și faptul că în zonele aglomerate, precum hypermarket-urile, copilul poate intensifica manifestările negative cu scopul de a obține ceea ce dorește. Astfel, principiul de la punctul 2 trebuie menținut indiferent de situație pentru a facilita corectarea manifestărilor negative. În același sens, este necesar ca toți adulții care interacționează regulat cu copilul să mențină pentru acesta regulile și consecințele cu care a fost învățat.

  • Promovarea comportamentelor pozitive

Adesea, copiii sunt atenționați doar când fac ceva greșit și astfel învață că a se comporta necorespunzător este una dintre metodele cele mai la îndemână de a obține atenție. Pentru a combate acest lucru, oferirea laudelor și felicitărilor atunci când copilul se comportă corect, spontan sau îndrumat de adult, este o metodă minunată de a îi satisface nevoia de atenție întărind-ui în același timp abilitățile sociale corespunzătoare.

Exemplu

Acum pentru exemplul concret care folosește toate principiile mai sus menționate. Să zicem că un părinte se duce cu copilul său la un magazin. De obicei, copilul aleargă prin magazin și încearcă să pună în coș dulciuri. Când este oprit de adult acesta intră într-o criză de plâns și se rostogolește pe jos. Pentru a corecta comportamentul acesta părintele vorbește cu fiul său următoarea dată înainte să meargă la magazin și îi spune astfel: „Acum vom merge la magazin de unde vom cumpăra doar lucrurile pe care eu le am trecute pe listă. Dacă cât timp suntem în magazin vei fi liniștit, vei sta lângă mine fără să fugi și vei pune în coș doar lucrurile pe care ți le spun eu, la final îți vei putea alege o singură ciocolată/bomboană. În cazul în care nu vei respecta aceste reguli nu îți voi lua nimic de la magazin.” Aceștia merg la magazin și copilul respectă ce i s-a spus anterior până este timpul să își aleagă dulcele. El vrea să ia mai mult de unul și când părintele îl oprește și îi readuce aminte regula, copilul intră în criză. Adultul aplică consecința prestabilită și pune dulciurile la loc pe raft spunând-ui copilului că ar fi vrut să îi ia acea bomboană, dar nu poate pentru că se comportă necorespunzător și nu respectă regulile. Data viitoare când e timpul să plece la magazin cu fiul său, părintele îi precizează din nou cum trebuie să se comporte. De data aceasta, copilul le respectă pe toate și primește bomboana dorită împreună cu felicitări din partea părintelui.

Comportamentele negative pot fi corectate prin folosirea corectă a celor 4 principii prezentate în acest articol. Este însă necesară implicarea activă a adulților din viața copilului cu motivatori corespunzători. Astfel, se cere consecvență în aplicarea regulilor și consecințelor anterior stabilite, precum și promovarea comportamentelor corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.