Acasă PAMFLET Halal să-ţi fie cu aşa aleşi locali!

Halal să-ţi fie cu aşa aleşi locali!

2308
0
Ziua Drapelului Naţional 2021
Ziua Drapelului Naţional 2021 Foto Facebook CJC

Dan MIHĂESCU ■

● POTCOVĂRIA LU’ DAN ●

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Fara-titlu-1.png

Că unu-i în picioarele goale, adicătelea încălţat cu „ciorapi italieneşti” şi rămas de peste noapte cu pijamăluţele de in pe el, că ălălat – plin de importanţă şi cocoşat de misiune – umblă dezlegat la şiret, mai pot să înţeleg; sunt proaspeţi în a-şi da importanţă pe măsura fotoliilor în care au fost aruncaţi de hazardul electoral. Ce nu ştiţi despre cine-i vorba? Nu i-aţi recunoscut, că doar de aia sunt singurii care s-au demascat. Despre Ionuţ Rusu-viceprimarul Constanţei şi Stelian Gima-vice la CJC, zic.

Dar mai apoi, stai şi te gândeşti, de aia şi-or fi abandonat ei afacerile private (despre care în campania electorală ne povesteau că sunt de succes), precum tinerii manageri parveniţi ce divorţează de vechea soţie şi de copii pentru a se încurca cu secretara, în schimbul unor funcţii publice de secundari în Primărie şi Consiliul Judeţean, doar ca să trateze cu dosul Pavilionul înălţat la catarg, pe platoul unde se celebra Ziua Drapelului Naţional? Şi asta doar ca să dea mai bine în poze, cu fundalul patriotic şi ei scrutând zorile pe mare în căutarea viitorului mai bun pentru ţară şi popor, nu-i aşa!? Asta da îngreţoşare!

„Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Principatele – Unite!” (I.L Caragiale/Conu Leonida faţă cu reacţiunea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.