George MIHĂESCU ■
Iată un butoi care se plimbă prin spații
Pierdut printre astre, la facerea lumii,
Doagele lui le-am numit meridiane,
Cercurile lui, paralele.
E un butoi imens și albastru
Un poloboc de cristal cât un astru
Nebunii îl cred plin cu pulbere și trotil
Și au încercat de atâtea ori să-i pună fitil.
Dar noi știm precis că e umplut cu miere
Cu pâine și vin din belșug.
E de-ajuns să zgârii un pic una din doage cu fierul de plug
Sau cu burghiul să-i cauți o vrană
Și dai peste mană.
De prea plin, prin tulpini, bunătățile lui buiesc singure-afară.
Pe la cepi scuipă fum, din cuptoare, și pară,
Iar unii au crezut că-i plin cu pulbere și trotil,
Și-au încercat să-i pună fitil.
Dar noi știm că e un butoi printre astre
Încărcat cu pâine, cu vin și cu miere.
Doagele lui le-am numit meridiane,
Cercurile lui, paralele
Și-l împodobim cu chipurile noastre.
,,Au încercat să-i pună fitil…”- iată o poezie ,,de actualitate”!
Îl descopăr acum pe domnul George Mihăescu în calitate de poet… Îl cunoșteam doar ca pe un ziarist respectat și ca pe un om cu figura frumoasă si distinsă… Cinste cui știe să păstreze memoria celor dinainte! M.C.