Mihai COSTACHE ■
Pe 22 decembrie a mierlit locotenent colonelul Pavel Yuryevich Klimov. 73 de ani, decorat și ultradecorat el a fost angajat al primei componențe a legendarului Grup „A” al KGB al URSS. La vârsta de 23 de ani, pe 29 decembrie 1979, ca parte a forțelor speciale KGB, a luat parte la asaltarea Taj Bek Palatul din Kabul și l-au asasinat pe Hafizullah Amin, președintele dictator al Afganistanului. În timpul bătăliei, a primit o rană gravă de schije la stomac, ca urmare a exploziei unei grenade. A primit Ordinul Steag Roșu. Ulterior a absolvit Școala Superioară a KGB-ului URSS. Continuându-și serviciul în Grupa „A”, a participat la planificarea operațiunilor de salvare a ostaticilor. În rezervă din 1990. Din 1996 până în 2000, a fost primarul orașului Dolgoprudny, suburbie a Moscovei. Memorie eternă” – scriau nostalgicii pe un cont Instagram.
S-au împlinit 45 de ani
La atac au participat 660 de ruși, unități de elită ale GRU și KGB. Afganii au reușit să omoare 40 de ruși dar a fost un măcel: garda prezidențială afgană a fost lichidată. Rușii i-au executat până și pe trădătorii care îi ajutaseră să intre în palat. L-au omorât până și pe medicul rus al lui Amin, kaghebist de felul lui, dar care a mișcat un deget atunci când ciolovecii din GRU au intrat peste el în cabinet.
Așa a început, formal, războiul afgano-sovietic
Decizia politică a atacării Afganistanului fusese luată de PolitBiuro în 6 decembrie 1979, când Brejnev a vrut să fie șeful proștilor. Kosîghin refuzase implicarea armatei – se mulțumea doar cu KGB-ul, dar în Afganistan lucrurile derapau urât pentru ruși. Din primăvară, afganii umblau să-i belească ( la propriu ) pe rușii care se fâțâiau prin țară și dădeau indicații prețioase forțelor de securitate afgane despre cum să stârpească rebeliunile din ruralul profund religios și antisocialist.
Incidentul de la Herat, din martie 1979, i-a speriat pe rușii trimiși să dea ”consultanță” guvernului afgan de atunci. Țăranii afgani, înfierbântați de colectivizare, au prins 4 ruși și le-au dat foc, după ce le-au scos din cap ideile bolșevice cu tot cu creieri, în urma unei proceduri de lapidare la care au participat sute de afgani.
Priviți 40 de ani de război prin ochii celor care suferă cel mai mult din cauza lui – femeile din Afganistan. Documentarul începe în anii 1960, când pacea domnește în Regatul Afganistanului. Când comuniștii preiau puterea, începe un război nesfârșit care schimbă fața Afganistanului. Femeile devin pioni în bătălii ideologice. După 11 septembrie 2001, femeile afgane speră la revenirea păcii. Vor să-și ia soarta în propriile mâini, dar spirala violenței continuă și astăzi.
Un pic de istorie recentă
Reiau o postare de anul trecut, stârnită de documentarul ”Afganistan, the wounded land” (Afganistan pământul rănit).
Nu este ( doar ) despre Afghanistan. E descrierea rețetei pentru distrugerea unei civilizații, nu doar a unei țări. Iar principalul ingredient sunt bolșevicii. Asemănarea dintre talibani, ISIS, Hezbollah și Hamas este prea evidentă ca să poată fi ignorată.
Și totul se bazează pe amestecul dintre ignoranță, bolșevism și fanatism religios, în cazurile astea, islamic.
Un pic de istorie recentă a Afganistanului:
La mijlocul anilor 60, Afganistanul era rupt în două. Kabulul era un oraș aproape occidental, cu toate cele ale occidentului – și bogați și săraci. Ruralul era rămas în evul mediu pretimpuriu. Dar cele două părți nu erau în conflict. Își vedea fiecare de ale lui.
Scânteia a apărut în momentul în care a venit oferta sovietică de educație. Tineretul din Kabul, din familiile bogate, își făceau studiile în Occident. Iar tineretul urban sărac a primit o oferta irezistibilă: studii în URSS. Cu precădere tehnice – “hai să vă facem ingineri, să industrializați țara.” Dar dintre cei plecați la studii la Moscova o parte ( din băieți ) au fost recrutați de ruși în academiile militare. A rezultat, în mai puțin de zece ani, o armata sovietizată: dacă tot aveau ofițeri, uite și niște armament sovietic, foarte ieftin. Cam mult, dar ieftin.
Ca notă de subsol – rușii i-au adus pe tinerii afgani la Moscova și în alte orașe din Rusia. Nu i-au lăsat în Asia Centrală sovietică, să nu aibă afganii contact cu uzbecii sau tadjicii, minorități mari din Afganistan.
Oamenii ăștia s-au întors în Afganistan pătrunși de bolșevism.
Asta ca să nu se mai mire nimeni de faptul că ambasada Rusiei la București postează zilnic un anunț despre burse de studii la Moscova.
A apărut partidul comunist afgan. Au început să ceară pământ. Și drepturi pentru femei ( mai exact, drepturi pentru femeile sărace și needucate – celor bogați nu li se aplica sharia. Sharia era impusă de săracii ignoranți săracilor ignorați și ignoranți ).
Și bang – lovitură militară de stat ( dată de ofițerii instruiți în URSS ), comunism și în câteva luni, Afganistanul se purta exact ca o republică sovietică. Reacția a apărut în rural – mujahedinii. Nu voiau ca femeile să știe să citească și să scrie, nu voiau CAP-uri, nu îl voiau pe profetul Marx în locul profetului Mahomed. Și au pornit protestele. Mulți militari au dezertat.
Și încă o lovitură de stat – un comunist a trecut la islamism, a întors armele și i-a băgat pe comuniști la pușcărie.
Brejnev s-a speriat – nu voia un stat islamic la frontiera cu Asia Centrală Sovietică, să nu le vină tadjicilor idei.
URSS a invadat Afganistanul
Rușii au omorât în stânga și în dreapta. Ținta piept numărul 1: islamiștii. Ținta piept numărul doi: cei care nu erau comuniști. Au curățat Kabulul. Iar cel mai urat lucru pe care l-au făcut rușii a fost că nu au mai plecat. Islamiștii au uitat de toate și au început războiul de eliberare națională. Mujahedini vs armata roșie.
Războiul a fost cumplit. În Pakistan au ajuns 2 milioane de refugiați afgani. Familii cu copii. Un fel de Gaza. Aici e cheia talibanilor, la care voi reveni.
După vreo doi-trei ani, americanii au început să livreze rachete Stinger. Și bani. Și alte tipuri de armament. Iar mujahedinii, în fapt o federație de triburi ( paștuni, hazari, uzbeci și tadjici ) au început să îi împingă pe ruși spre Kabul și spre frontiera cu URSS.
Pierderile rușilor erau mari. Ofițerul corespondent al Komsomolskaia Pravda povestește că avea voie să scrie despre cel mult 1 mort și 2 răniți pe săptămână.
În fine, mujahedinii i-au dat pe ruși afară din Afganistan. Americanii au fost happy, le-au mulțumit mujahedinilor și nu le-au mai dat arme. Dar guvernul afgan comunist a rămas. Iar războiul s-a transformat dintr-unul de eliberare într-unul civil. Foarte scurt dar mult mai sângeros, afgani contra afgani – până când mujahedinii au intrat în Kabul.
După câteva săptămâni însă, mujahedinii au început să se bată între ei. Războiul civil dintre două tabere s-a transformat într-un război civil între 5 entități – la cele patru grupări etnice s-au adăugat comuniștii. În toate cele 4 grupări tribale veniseră, să lupte cu sovieticii, mii de voluntari arabi, din Maroc și până în Yemen, care cu bani, care cu arme, care cu Coranul.
Americanii au încercat negocieri dar n-a mers – voiau să se omoare unii pe alții. Oricum, americanii greșiseră atunci când au considerat Afganistanul drept un Vietnam al rușilor. Că nu a fost așa. În Vietnam, americanii s-au luptat cu ideologia bolșevică, care promite raiul pe pământ. În Afganistan, rușii au luptat cu ideologia islamică – și ăștia promit raiul, dar nu pe pământ.
Luptele au fost feroce. Și mai mulți refugiați în Pakistan. Și-atunci, Pakistanul a dat drumul talibanilor.
Dar talibanii nu au fost o creație strict pakistaneză
Zece ani înainte, taberele de refugiați afgani din Pakistan au început să fie vizitate de binefăcători arabi. Mai ales din Arabia Saudită, gen Bin Laden. Au venit cu mâncare, medicamente + Coran. Neintegrați în niciun fel în societatea pakistaneză, o întreagă generație de băieți afgani au crescut DOAR cu Coranul. Au fost de-afganizați și transformați în ceva măreț pentru imamii din Golf – luptătorii islamului. Ei nu mai voiau un Afganistan islamic ci o lume întreagă islamică.
Fix ca bolșevicii din Brigăzile Internaționale asamblate de URSS ca să lupte în Războiul Civil spaniol.
Aceștia erau talibanii de atunci.
Intrând în Afganistan, talibanii au ras aproape tot. Au ocupat Kabulul. Au ocupat cea mai mare parte a țării – dar au rămas zone în care nu au reușit să între. Tadjicii și uzbecii, mai ales uzbecii, i-au ținut la distanță.
Iar talibanii, odată ajunși la conducere, au făcut ce știau ei– Sharia. Afganistanul a dispărut nu doar ca stat ci și ca națiune. Erau doar embrionul lumii islamice la care bălesc demonstranții Hamas de la Londra, New York, Paris sau Berlin.
Lecția afgană este simplă: guvern slab => extremiști => invazie externă => extremiști => guvern slab.
Puneți algoritmul ăsta oriunde, chiar și în Europa de la sfârșitul anilor 30
Cu talibanii aserviți Al Quaeda ( și banilor arabi ) totul s-a dus pe repede înainte, din explozie în explozie, cu toate resursele islamiștilor puse pentru lichidarea occidentului.
Și ajungem la Hamas. Finanțare arabă, pomeni occidentale, comportament de tip ISIS cu papion, educație exclusiv jihadistă a unei generații de palestinieni => atacul din 7 octombrie.
La fel și Hezbollah
Aici este algoritmul – dă unor totalitari liniște și ceva resurse + timp, 8-10-15 ani, și obții popoare întregi fanatizate. De la rușii lui Putin la hamași, rețeta e mereu, aceeași – nederanjați ani în șir, resurse necontrolate, bum.
Dă-le tu de treabă lor că dacă nu îți dau ei de treabă ție!
*Documentarul îl găsiți pe en.btdig.com.
Titrarea e (meh, dar merge) pe subs.ro . Pe Youtube, serialul e fragmentat (4 episoade în 17 bucăți de 17 minute fiecare/link la playlist – https://www.youtube.com/watch?v=IBUJymwlrjc
