Luigi FRIGIOIU ■
Piesa lui I. L. Caragiale, „D’ale Carnavalului”, e o suită de quiproquouri, confuzii petrecute la o petrecere mascată. În prim-plan, două triunghiuri amoroase complicate de schimbarea costumelor. În centrul acțiunii: un frizer, Don Juan de mahala, și încercările lui de a-și rezolva dilemele amoroase. Confuzia generată de schimbarea costumelor duce la complicarea relațiilor ilare dintre personaje. Pentru autor, carnavalul e cadrul etalării caracterului personajelor ce, sub anonimatul costumelor, sunt mult mai libere și mai autentice. Comedia satirică de moravuri dezvăluie superficialitatea și imoralitatea ascunsă sub diferite măști. Piesa e populată cu tipuri caragialești: Nae Girimea, Crăcănel, Iancu Pampon, calfa Iordache, Mița Baston, Didina, Catindatul turmentat. Moravurile personajelor se dezvăluie în situații comice savuroase, rezultând o critică spumoasă a societății vremii.
Premiera piesei a avut loc pe 8 aprilie 1885. Foarte cunoscută e ecranizarea, din 1958, cu Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Ion Lucian, Ion Anghel, Jana Gorea, Vasilica Tastaman și Aurel Cioranu în rolurile principale. De atunci, foarte multe teatre din țară au pus piesa în scenă. Iar în aprilie 2025, Opera Națională București a prezentat, în premieră absolută, opera D’ale Carnavalului, compusă de Dan Dediu, ce reinterpretează muzical, cu vervă și umor, universul lui I.L. Caragiale.
De aceea, am crezut voi râde cu poftă, la “D’ale Carnavalului, o piesă oropsită”, reprezentația Teatrului „Bacovia” din Bacău, trecută pe răbojul gras și generos al programului de dramaturgie socială SEAS. Piesa s-a jucat în Parcul Palatului Administrativ (Casa Albă) din Constanța, la fosta grădină-cinematograf Tomis, ajunsă toaletă publică. Grădina nu mai are locuri așa că, organizatorii au folosit scaunele de plastic aruncate de fam Terzi de la Terasa Colonadelor.
Regizorul spectacolului, Alex Bogdan, părea foarte optimist în pliantul de prezentare: „Caragiale sintetizează spiritul unei ţări care nu poate să evolueze. Absența memoriei ne ține blocați în timp. Numele lui e folosit când explicăm o situație absurdă din România: e fix ca-n Caragiale. El e peste tot cu noi, ne bântuie. Suntem prizonierii lui. Pentru mine, asta înseamnă carnavalul. În direcția asta am construit spectacolul – ca un vis ciudat din care nu ne trezim. Nici noi, nici personajele. Am descoperit printre rânduri, o lume care urlă după iubire și cred că aici e noutatea montării, un D-ale carnavalului plin de emoție, eliberat de clişee şi cu mult umor de calitate. E un spectacol total, curajos, ce te ține în scaun două ore. O citire extrem de profundă a textului, personaje complexe, cărnoase. Decor absolut impresionant, muzica te poartă prin cele mai nebănuite stări. O distribuție impresionantă, ritm de joc modern, cu soluții jucăușe. Comedie neforțată, nebăgată în ochi”.
Nimic mai fals. O înșiruire de elucubrații artistice, fără acoperire în realitate. Probabil, regizorului i-au decedat lăudătorii așa că s-a hotărât să se tămâieze singur. Un fel de: „Laudă-mă gură, că ţi-oi da friptură”. Însă, de la balivernele lui Alex Bogdan până la faptele de pe scenă e distanță astronomică.
Timp de două ore, spectatorii nu au schițat nici măcar un zâmbet. Un spectacol absurd, trist, chiar înfricoșător, în care absolut toate personajele păreau evadate din ospiciu. Au urlat, s-au tăvălit, s-au rostogolit pe toboganul montat în mijlocul scenei. S-au pălmuit, și-au dat șuturi în dos și genunchi în testicule. Actorii păreau sub influența substanțelor psihotrope, total derutați, parcă nu știau ce caută în piesă.
Piesa, fără nici o legătură cu spiritul lui Caragiale, a fost doar pretextul sub care acest Alex Bogdan și-a etalat (anti)talentul regizoral, angoasele și frustrările. La final, spectatorii și actorii păreau eliberați și încântați. Primii, deoarece chinul lor pe incomodele scaune de plastic se sfârșise. Artiștii, pentru că dimineața îi aștepta încă o zi de plajă. Cu siguranță, “Dale Carnavalului, o piesă oropsită” nu e singura țeapă din programul SEAS. Ne întrebăm, atunci, de ce pentru astfel de șușe s-a aruncat 1milion de euro din bugetul local, în plină așa-zisă austeritate.
Până primim răspuns, pe zi ce trece, noi constănțenii, îl regretăm pe gagiu din Madagascar. Măcar păstăiosu’ era autentic: și când ciordea banul public, și când se prăfuia, și când se destrăbăla în circoteci grandioase, nu în carnavaluri oropsite.
[/responsivevoice]
