Paloma PETRESCU ■
Motto: „Scopul educației este să transforme oglinzile în ferestre.” – Sydney J. Harris
Prima zi de școală are o semnificație aparte pentru fiecare copil. Este momentul în care emoția revederii cu colegii, curiozitatea întâlnirii cu un nou profesor sau emoția unică a primului clopoțel din viață marchează începutul unui drum. Este ziua în care părinții își privesc copiii cu mândrie și speranță, iar școlile ar trebui să fie pline de bucurie și entuziasm. Din păcate, tocmai această zi a fost dejucată de cei care vor respect doar pentru că îl revendică, dar refuză să-l câștige prin atitudini demne.
În ultima perioadă știrile despre educație au adus în prim plan activitatea sindicală și atât! Ultimele zile au adus în atenția media protestele educației, însă spectacolul de stradă ridică mari semne de întrebare despre seriozitatea și eficiența acestora. Pe 3 septembrie, câteva sute de sindicaliști strigau „Demisia!” în Piața Victoriei, iar pe 8 septembrie, chiar în prima zi de școală, peste zece mii de profesori din mai multe colțuri ale țării au invadat Capitala, în loc să fie alături de elevii lor. Marșul lor a pornit din Piața Victoriei și s-a oprit la Cotroceni, blocând circulația și lăsând pentru prima dată după 1989 școlile fără momentele tradiționale de deschidere a noului an școlar.
Revendicările oficiale au fost clare: demisia ministrului Educației, Daniel David, și abrogarea Legii 141/2025. Însă ceea ce ar fi putut fi o demonstrație de forță a cadrelor didactice a fost diluat rapid de spectacol ieftin: pancarte cu „Mucuşor”, strigăte „Jos Bolojan!” și „Jos Guvernul!”, amestecate cu accente conspiraționiste despre „globaliști”. Rezultatul? O mișcare care pare confiscată de discursuri politice și suveraniste, în loc să rămână ancorată în reforma reală a educației, la nivelul unor revendicări demne de luat în considerație.
Mai grav este modul în care sindicatele aleg formele de protest. În loc să urmeze calea legală a unui conflict colectiv de muncă – cu revendicări scrise, conciliere la Ministerul Muncii, vot democratic și grevă reglementată – au preferat „boicotul”. Un boicot nu are greutatea legală a unei greve, nu presupune asumarea pierderii salariului și nici respectarea procedurilor prevăzute de lege. Practic, este un gest simbolic și convenabil, dar lipsit de consistență juridică. Alegerea „boicotulului”, ca formă de manifestare, arată mai degrabă frica de asumare.
Declarațiile liderilor sindicali accentuează această contradicție. Marius Nistor, lider al Federației „Spiru Haret”, a acuzat „tupeul” ministrului Educației pentru că acesta a transmis părinților să-și trimită copiii la școală, având încredere că profesorii îi vor supraveghea. Dar același Marius Nistor nu pare deranjat de tupeul colegilor săi care amestecă în acțiunea sindicală activismul politic de doi bani și comportamente sub demnitatea unor oameni care pretind că formează caractere. Și asta chiar în prima zi a noului an școlar!
Este important de spus răspicat: ministrul educației nu este reprezentantul sindicatelor. El reprezintă instituția statului care gestionează sistemul național de învățământ și are responsabilitatea de a asigura buna funcționare a școlii pentru elevi. Dacă sindicatele își doresc un ministru „al lor”, atunci să își asume politic acest lucru și să propună nume în mod deschis, în loc să saboteze din umbră.
Dincolo de calculele sindicale, rămâne semnificația profundă a primei zile de școală. Pentru copii, este ziua emoției autentice: reîntâlnirea cu colegii, bucuria de a se aduna în curtea școlii, emoția de a păși pentru prima dată într-o sală de clasă ca elev. Toate aceste momente, care ar trebui să fie trăite cu zâmbete și emoție, au fost umbrite de pancarte și lozinci politice. Sindicaliștii au ales să minimizeze tocmai bucuria pe care o așteaptă milioane de elevi și părinți în fiecare toamnă.
Și mai trist este că presa, avidă de spectaculos și de imagini de tip „breaking news”, a amplificat zgomotul străzii în loc să ofere lumină asupra școlilor și profesorilor care au respectat semnificația zilei. Ei sunt mai mulți! Au existat profesori care și-au întâmpinat elevii cu dragoste și emoție, școli care au păstrat tradiția clopoțelului și au arătat că prima zi rămâne o sărbătoare a copilăriei și a cunoașterii. Din păcate, acești oameni au fost invizibili în discursul public, deși au fost mai mulți.
Respectul nu se câștigă prin scandări triviale și pancarte de bâlci. Respectul se câștigă prin atitudine demnă, prin curajul de a duce un conflict de muncă până la capăt și prin asumarea responsabilității, în locul „țățismelor” care iau fața comportamentelor și atitudinilor profesioniste.
Poate că profesorii au motive reale de revoltă – norme didactice, burse, comasări – dar dacă aceste revendicări continuă să fie îmbrăcate în zgomot politic și soluții comode precum „boicotul”, șansa unei schimbări autentice riscă să fie pierdută în derizoriu. Sau poate au evitat liderii de sindicat să demareze acțiunea de strângere de semnături pentru declanșarea conflictului de muncă? Poate că nu sperau să adune 50% plus una de semnături pentru a continua demersul conflictului de muncă? Și eu cred la fel, dar zona dublului discurs pare să fie calea aleasă de sindicaliști în frunte cu liderii lor.
Adresez tuturor elevilor și profesorilor urarea unui nou bun început, să cunoască bucuria de a ști, de a descoperi și de a împărtăși!
Un moment de reflecție e întotdeauna binevenit atunci când ai de făcut o alegere. Propunerea mea este: „Non scholae, sed vitae discimus.” / „Nu pentru școală, ci pentru viață învățăm.” – Seneca
[/responsivevoice]
