Tănase PETRENCO ■
Se întâmpla, întîi, pe 10 Septembrie 1986. Doar ce terminasem armata la Câmpina și mă pregăteam să plec la Brașov pentru primul an de studenție, la Facultatea de Electrotehnică.
România- Austria 4-0! Gică Hagi nu era atunci căpitanul naționalei. Boloni era căpitan. Gică Hagi închidea tabela. Marca cel de-al patrulea gol al României în minutul 90, al marii victorii de la București a lui Mircea Lucescu contra Austriei.
Pe 12 Octombrie 2025, aseară, istoria s-a repetat. Tot la București. Nu doar în ultimul minut dar chiar la ultima fază. România- Austria 1-0! Căpitanul echipei României, Ianis Hagi, recupera perfect ultima minge și centra cu măiestrie în careu. Fundașii noștri centrali, Ghiță și Burca, erau singurii jucători români rămași în mijlocul careului Austriei unde erau înconjurați de cinci jucători austrieci ce nu aveau de unde să cunoască refrenul celebrei și iubitei cântărețe Corina Chiriac: “Opriți timpul”, clipa asta minunată”…
Și timpul s-a scurs și a urmat clipa minunată a golului magic, marcat aseară de Ghiță, venit la întâlnire în careu ca la antrenamentele Viitorului Constanța, de la Ovidiu… Pe vremea când Ianis Hagi și Virgil Ghiță erau proaspeții absolvenți ai Academiei de fotbal Gheorghe Hagi a Constanței.
Îl văzusem înainte de începerea meciului în tribune și pe colegul și prietenul meu Georgică Cosac, actualul președinte al Federației Române de Tenis (FRT). Ca un semn bun prevestitor a fost și atenția canalului online VIX, al grupului Media Univision, care timp de secunde bune a concentrat transmisia premergătoare meciului pe cel pe care îl alintam cu porecla “marocanul”, pe vremea copilăriei, când petreceam de nenumărate ori împreună, la Constanța, câte o jumătate de ziuă pe terenurile de zgura ale Școlii Sportive nr. 2 (CȘS2). Acolo s-au deschis porțile afirmării pe arena mondială a tenisului a unor colegi de suflet, marii jucători constănțeni și ai României: Andrei Pavel, Horia Tecău, și mai tîrziu Simona Halep. Și ce echipă de antrenori aveam, care ne-au format ca oameni! Radu Popescu, Viorel Pop, Boierica Sergiu, Ioan Macoveciuc și alții ca ei…
Știm bine că în 1986, după victoria cu Austria, după 4-0, se scria una din paginile cele mai urâte din istoria fotbalului românesc, cea mai mare nedreptate făcută unui selecționer român, când Ceaușescu îl demitea pe Mircea Lucescu pentru că era dinamovist, deși însuți dictatorul României era general de Securitate. Familia Ceaușescu avea însă preferință pentru Steaua. După cum declara fiul selecționerului, Răzvan Lucescu, Gică Hagi a dat dovadă de caracter și curaj la vremea aceea punând mâna pe telefon și spunându-i lui Mircea Lucescu că demiterea a fost o gravă eroare a conducerii sistemului, pe care toți cei ce am fost atunci afectați, î-l dorim uitat.
Democrația tînără a României și lupta eficientă împotriva influenței nefaste a controlui asupra statului după model comunist, a făcut posibilă, din fericire, aseară, repetarea victoriei lui Mircea Lucescu, din postura selecționerului naționalei de fotbal, împotriva Austriei, la aproape patru decenii distanță.
Dacă stau bine să mă gândesc, nici nu se putea încheia altfel meciul de duminică seară! Reparația, corectura nedreptății, a venit din piciorul fiului lui Gică Hagi. Ianis! Ianis Hagi a onorat astfel momentul de geniu al selecționerului care nu doar că i-a încredințat tricoul tatălui său, Gica Hagi, marele număr 10 al României, dar l-a delegat pentru acest meci esențial în rolul imens de căpitan. Iar vlăstarul lui Gică, devenit admirabilul adult pe care l-am avut și-l am mereu la suflet, a răsplătit onoarea ce i-a revenit, prin muncă, seriozitate, talent și disciplină; cu respectarea sarcinilor de joc trasate de maestrul Il Luce. Adică așa cum a făcut-o și cu Germania, odată, și cu Israelul, sau Slovacia. Cu brio!
Democrația României și alinierea națiunii noastre la Uniunea Europeană au contribuit la dezvoltarea și formarea unei înțelepciuni românești libere de șabloanele și încorsetările trecutului iar asta l-a readus pe marele Mircea Lucescu, cel pierdut de la naționala României din vina comuniștilor, la cârma naționalei. Valorile nu pot rămâne ascunse după cum vroia defunctul sistem.
Să fie victoria din această seară clipa minunată de trezire a României, de deșteptare, așa cum ne dă ghes imnul național, împotriva curentelor naționalist-suveranist-izolaționiste ce caută să ne înfunde înapoi în gaura neagră din care socoteam că am evadat definitiv pe 22 Decembrie 1989? Trump vorbea la națiunile unite de o “Epocă de Aur” americană, o aberație MAGA. Noi am experimentat așa ceva până în urmă cu 36 de ani când românilor le-a fost aplicat tratamentul Epocii de Aur Ceaușescu. Mulțumim, dar nu cred că ne mai trebuie încă o porție gătită altfel și vorba americanilor: destul, e destul!
Și după această mică divagație, să oprim pentru o secundă timpul, după cum ne invită Corina Chiriac, pentru a-l onora cum se cuvine pe “Il Luce” care a bătut din nou Austria, după aproape patru decenii, la vârsta de 80 de ani. El a sărbătorit dublarea numărului anilor ce l-au înțelepțit, cu dublarea victoriei împotriva naționalei adverse.
Hadeti să privim dincolo de nemulțumirile recente ale multora, referitor la așteptările fanilor care susțin CSV Farul Constanța, echipa mea de suflet, și să îi onorăm cum se cuvine pe fostul căpitan al naționalei, Gică Hagi tatăl și pe, Ianis, actualul căpitan al naționalei României. El a primit pe merit banderola de la Stanciu, jucător care ca și Ianis s-a autodepășit și a făcut un turneu final al Campionatului European de vis, anul trecut, când România a terminat pe primul loc într-o grupă de foc, surclasând în clasament adversare ca Belgia, Ucraina și Slovacia.
Să ne oprim și să nu mai enervăm zeii fotbalului că nu zămislesc la fiecare zece ani câte un Gică Hagi, un Belodedici, Gică Popescu, Dobrin sau Balaci, în România și să îl vedem pe Ianis, cum l-a remarcat cu inspirație genială aseară înțeleptul Mircea Lucescu care l-a “citit”, l-a descifrat și interpretat ca pe o bijuterie simfonică, asemenea marelui dirijor la pupitru cu partitura în față. Un tânăr foarte talentat, muncitor, devotat, pasionat și disciplinat care merită de mult timp să poarte numărul 10 și să filtreze jocul naționalei la centru. La fel ca și Mircea Lucescu în trecut, Ianis Hagi a fost nedreptățit de mulți care au confundat statutul lui de fiu al regelui cu munca adevărată pe care o dedică în fiecare zi fotbalului.
Adevărul este că tocmai faima și talentul lui Gică Hagi, prestația ca decar al naționalei și contribuția sa ca senior pentru echipa României i-a făcut pe toți selectionerii dinaintea lui Mircea Lucescu să nu îndrăznească a-l folosi pe Ianis pe postul care i se potrivește cel mai mult. România nu a avut și nu are unul mai bun ca Ianis Hagi pentru tricoul cu numărul 10, de pe vremea tatălui sau până în prezent. Ianis Hagi nu profită de pe urma tatălui său, el nu a fost folosit pe rolul care i se potrivește tocmai pentru că nimeni nu-l poate egala, în următorii o sută de ani, pe Gică Hagi pe acest post și nimeni nu a îndraznit să creadă că Ianis îi poate urma pe post tatălui. Până când vom fi binecuvîntați din nou să se nască un alt talent fotbalistic de calibrul lui Gică, asta va fi situatia numărului 10 din naționala româniei de fotbal masculin. Dar, Mircea Lucescu a avut inspirația să corecteze duminică seara nedreptățile, în timp ce zeii fotbalului tocmai reparau nedreptățile pe care chiar el le suferise cu decenii în urmă, Ianis a dovedit că știe cum să coordoneze echipa la mijlocul terenului evoluînd admirabil, pe urmele tatălui său.
De data asta haideți să îi mulțumim și arbitrului care putea fluiera finalul meciului după prima centrare în careu la faza golului, dar a interpretat corect și a lăsat faza să continue, tocmai datorită mometului de geniu „a la Hagi”, a decarului din teren, care l-a forțat practic să lase faza să curgă, preluînd scurt și instantaneu, poziționându-se rapid și perfect pentru centrarea miraculoasă, fără să piardă vreo fracțiune de secundă ce ar fi însemnat fluierul de final și consemnarea rezultatului de 0-0, pe tabelă.
Pentru cei care pun mereu la îndoială munca și talentul care aduc reputație României prin ceea ce produce Gică la Academia Gheoghe Hagi vreau să spun lucrurilor pe nume. Cinci jucători prezenți pe teren aseară au trecut prin mâna lui Gică Hagi. Ianis Hagi autorul pasei de gol, Virgil Ghiță autorul golului, Louis Munteanu și Daniel Bîrligea – de la Academie, și Mihai Popescu în cei doi ani în care a evoluat, recent, pentru Farul.
În America se folosește frecvent o expresie: “Work hard, play harder”. Sunt adeptul ei.
Gică Hagi și Ianis Hagi ne dovedesc mereu că știu cum să sărbătorească și să se bucure de viață talent și împliniri dar și cum să își onoreze țara, prin rezultatele pe care România le obține mereu de când am fost binecuvîntați să îi avem la naționala de fotbal.
Urmează meciul cu Bosnia, în deplasare, și pentru cei care nu au observat vom fi lipsiți de fundașii centrali Burcă (pentru cumul de cartonașe dupa cum spunea comentatorul canalului VIX) și Mihai Popescu (accidentat și se pare indisponibil pentru lungă durată). Dincolo de semnificația victoriei, punctată de rândurile de mai sus, ne așteaptă un meci greu în Bosnia și prin prisma indisponibilizaților.
Dar, pentru că am bătut Austria fără Drăgușin, trimițîndu-i în teren pe acești admirabili jucători surpriză precum Dragomir, sau Chipciu, și am arătat din nou că putem avea performeri care dau totul pentru culorile României, renasc speranțele la playoff și calificare.
[/responsivevoice]
