Col.(rtg) Remus MACOVEI
La începutul anului 2010, președintele României – Traian Băsescu, îngrijorat de situația pensiilor și pretinzându-se un politician cinstit, declara că nu are nimic cu pensionarii, însă pentru a nu ajunge în situația de a nu mai avea bani de pensii, în perioada următoare acestea vor trebui micșorate.
“Preacinstitul” președinte Traian Băsescu, care câștigase alegerile cu sloganul “Să trăiți bine!” , uită să prezinte românilor faptul că situația dezastruoasă se datora camarilei portocalii având reprezentanți de vârf pe “preacinstita” Elena Udrea și acoliții de partid Adrian Videanu, Radu Berceanu, Gheorghe Ștefan.
Traian Băsescu a apreciat în mod deosebit militarii activi, generali și ofițeri din cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării, constituiți într-un Comitet de Inițiativă condus de ministrul apărării, pentru sprijinul realegerii acestuia ca președinte. Grupul criminal constituit, conform Curții Militare de Apel București, a avut misiunea de a determinarea și identifica modalități de influențare a voturilor, în mod deosebit a celor din diaspora. În martie 2023 a fost redeschisă urmărirea penală împotriva acestor nedemni purtători ai uniformei militare.
Obsesia “preacinstitului” turnător Traian Băsescu, a reprezentat-o rezerviștii militar pe care matrozul, probabil aflat într-o stare de euforie bahică, îi caracteriza astfel:”În general, suntem împotriva pensiilor speciale care sunt furt. Indiferent cine are pensii speciale fură bani. Nu sunt pensii rezultate din contribuție. Sigur, îi vedem la televizor, ne povestesc cum sunt ei cu arma la picior, dorm cu pușca în pat și de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuție la securitatea României a fost că arau la munci agricole înainte de Revoluție, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei și deodată și-au dat seama că le trebuie pensii speciale”.
În disprețul său suveran, Traian Băsescu, comandantul suprem al Armatei Române, a catalogat pensile militare ca find ”nesimțite ”, cu toate că, la vremea respectivă, militarii români aveau printre cele mai scăzute pensii din țările membre NATO.
“Preacinstiții” politicieni Boc și Șeitan, slugile preasupuse ale lui Traian Băsescu, vor declanșa o operațiune aberantă de recalculare/scădere a pensiilor militare, care se va finaliza cu distrugerea sistemului de pensii militare.
La aprobarea OG1/ 2011, moment semnificativ din lupta pensionarilor militari pentru apărarea drepturilor legal cuvenite, când un singur vot ar fi fost suficient pentru respingerea acestui act normativ, cei trei generali ajunși parlamentari – Gabriel Oprea, Eugen Bădălan și Nicolae Mircovici – au votat în favoarea acesteia. S-a dovedit că imaginea de luptători vajnici pentru cauza dreaptă a pensionarilor militari, pe care și-o construiseră în perioada anterioară, a fost falsă, aceștia fiind doar niște ticăloși, care pentru menținerea privilegiilor și-au trădat foștii camarazi.
Perioada 2010-2023 a fost marcată de un atac permanent, bine coordonat,la adresa Armatei, în mod deosebit a pensionarilor militari. Aceștia au fost nevoiți să suporte consecințele măsurilor aberante pe care toți reprezentanții clasei politice le-au prevăzut în legi și ordonanțe de urgență adoptate cu încălcarea prevederilor legale.
Numeroase recalculări, revizuiri, actualizări, neacordarea drepturilor legal cuvenite, au dus la blocarea instanțelor de către pensionarii militari, care, prin zeci de mii de procese, încercau să înlăture urmările abuzurilor comise de conducătorii vremelnici ai țării.
Mai mult, în perioada când Gabriel Oprea a fost ministrul apărării, în urma recalculării făcută la plesneală, cu adeverințe eliberate ilegal, pentru ca pensile militarilor să fie calculate pe principiul contributivității, s-a ajuns la aberația ca unii subofițeri și maiștri militari să aibă pensii mai mari ca generalii armatei române.
În această perioadă, în denigrarea pensionarilor militari un rol important l-a jucat presa aservită, căreia i s-a alăturat inclusiv Trustul de Presă al Armatei.
Pensionarii militari nu vor uita niciodată conferințele de presă organizate de Gl. mr. Maria Lupu sau intervențiile comandorului Tiberiu Frățilă pe toate posturile de televiziune care explicau savant cum cresc pensile militare, prin scădere. Pentru prestațiile lor rușinoase vor fi recompennsați cu grade și funcții, dar pentru noi, pensionarii militari și ei sunt doar niște ticăloși, slugi prea-plecate ale unor “preacinstiți” politicieni.
Turnătorul Traian Băsescu, care s-a pretins comandantul suprem al Armatei Române, a declanșat operațiunea de batjocorire, denigrare și umilirea militarilor români, singurii cetățeni care au jurat să-și apere țara chiar cu prețul vieții. Din păcate, operațiunea este în plină desfășurare și astăzi!
În scandalul izbucnit din cauza solicitării de către UE a reformării pensiilor speciale din România, apare o luare de poziție surprinzătoare din partea unui alt personaj aflat în cârdășia portocalie a lui Băsescu, europarlamentarul Gheorghe Falcă. Acesta a declarat că: “Reforma pensiilor speciale trebuie adoptată, cu riscul de a supăra militarii!”.
M-aș fi așteptat ca o astfel de poziție să fie adoptată de însuși turnătorul-securist Traian Băsescu, la rândul lui europarlamentar. Acesta însă, surprinzător sau nu, tace.Tace pentru că și-a pierdut orice credibilitate după ce a fost dovedit și declarat turnător la Securitate. Tace și pentru că mai sunt pe rolul instanțelor niște procese extrem de dificile, pentru el și pentru apropiații săi.
În aceste condiții a ieșit la rampă, finul său, „precinstitul” politician Gheorghe Falcă, care nu uită că trebuie să-și respecte nașul, conform valorilor creștine.
Pe politicianul Gherghe Falcă, la 27 iulie 2012, socrul său, Gheorghe Seculici îl aprecia ca fiind ”cel mai mare mincinos” și “un mare gunoi”… Probabil, știe el de ce!
În 2012, acest “mare gunoi”, a încercat să devină ofițer al Armatei Române, fiind avansat de la gradul de caporal la gradul de maior, de către tartorul avansării oamenilor politici și a jurnaliștilor, alt “preacinstit” politician, “chiloțarul” Gabriel Oprea. Au fost aproximativ 450 de astfel de cazuri de încălcare flagrantă a legilor. Un jurnalist aprecia la vremea respectivă că ”Între toți, apare ca prostul tîrgului, Gheorghe Falcă, singurul „colonel” avansat la gradul de maior.” Corneliu Dobriţoiu, ministrul de atunci al apărării naționale, a anunţat cu fermitate că va declanşa procedura în Justiţie pentru anularea acestor avansări. Nu a făcut acest lucru și tare mi-e teamă că bietul caporal Gheorghe Falcă – astăzi mare europarlamentar, apare în evidența persoanelor mobilizabile de la CMJ Arad cu gradul de maior în rezervă. Interesant este și faptul că Dosarul 293/P/2014 , realizat de DNA, privind acordarea unor grade militare unor persoane fără legătură cu activitatea militară nu a fost finalizat nici până astăzi.
Dacă militarii cinstiți ai Armatei Române, excepție făcând generalii corupți, după cariere militare exemplare, abia reușesc să asigure familiilor lor un trai decent, acest “mare gunoi”, în mod deosebit după ce a intrat în politică, a acumulat o avere impresionantă.
Inginerul modest, venit în Arad în 1995, stătea cu chirie , fiind posesorul unui Oltcit. “Preacinstitul” politician Gheorghe Falcă, bugetar până în 2019, a devenit un om extrem de bogat, cu apartamente, case, maşini de lux, bijuterii de zeci de mii de euro. Averea imobiliară este impresionantă: în 2002 familia Falcă era posesoarea unui apartament, dobândit în același an după nuntă, și a unui apartament proprietatea soției; în 2005, achiziționează o casă de peste 242 de metri pătrați în central orașului (achiziția s-a lăsat cu dosar penal pentru fapte grave de corupţie şi abuz în serviciu); cumpără, în 2009, o casă de 360 de metri pătraţi şi un teren de 530 de metri pătraţi, cu 135.000 de euro, banii fiind împrumutați de la soacră; în 2010, achiziționează o vilă de 598 metri pătraţi, pe care vândut-o imediat propriei firme, Pro Arhitectura, contra sumei de 316.224 lei.
În 2007, botezul ficei sale, care a avut ca naș pe turnătorul Traian Băsescu,la care au participat peste 200 de persoane, a sporit averea familiei Falcă cu 56.000 de euro.
În iunie 2019, Gheorghe Falcă, pentru a marca cei 15 ani de petrecuți în administrația locală, a organizat o mega petrecere în comuna Vladimirescu, la care au participat aproximativ 4.500 de invitați: politicieni, oameni de afaceri, funcționari din administrație. Cu câteva zile înainte, același personaj a organizat o recepție pentru toți angajații Primăriei Arad, care s-a desfășurat la Palatul Cultural.
Acest fățarnic politician, este îngrijorat de faptul că pentru România pierderea banilor primiți prin PNRR înseamnă că unii politicieninu se gândesc la cetățeni, la dezvoltarea României, ci apără doar la o clasă socială care are pensii – nu pe contributivitate. Reforma pensiilor speciale trebuie adoptată cu riscul de a supăra militarii, afirmă cu fermitate acest “mare gunoi”.
Acesta, în calitatea sa de parlamentar european român, ar fi trebuit să susțină poziția statului român, exprimată de prim-ministrul Nicolae Ciucă, conform căreia pensile militarilor români nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu, așa cum sunt în toate țările membre NATO și UE. Nu a făcut acest lucru. Mai mult, el s-a raliat poziției oficialilor de la Bruxelles care consideră că pensiile militare din România ar trebui diminuate.
Nu contează pentru mârșavul politician Gheorghe Falcă, că astfel de măsuri ar duce la depopularea Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și a servicilor secrete , implicit scăderea catastrofală a capacității de apărare a statului român.
Nașul și Finul, unul mai cinstit ca altul, prin acțiunile desfășurate au dovedit că și-au făcut datoria cu supușenie absolută în fața străinilor, aducând grave prejudicii imaginii militarilor români și Armatei Române, inclusiv Statului Român.
Pentru militarii români cei doi nu sunt decât decât niște ticăloși ordinari, pe care îi vom trata ca atare!
Sursa foto: social-media, Internet.
Breeee……dom’ Colonel…. .dacă tot scrii articole să creadă prostimea că dai cu paru’ in nemernicii ordinari care au tăiat și au făcut și au dres…..nu vrei sa scrii și un articol cum îl pupai prin 2007-2008 pe în PUPA pe marinarul tăvălit de dumneata….
Stimate domnule Matei Pârvan, în perioada 2004-2008, am fost membru PD/PDL. La fel ca milioane de români eu am crezut sincer în sloganurile “Dreptate și Adevăr” și “Să trăiți bine!”. Când am descoperit adevărata față a lui Traian Băsescu, după 2010 am acționat cu fermitate împotriva acestuia, în cadrul SCMD.- Am organizat 8 mitinguri/proteste la Constanța și am participat alături de sute de camarazi la marile mitinguri din București.
Folosirea formulei “breee.. dom.colonel”nu prea vă face cinste! P
ărerea mea!