Dan MIHĂESCU ■
În 2024, cu un total de 77.537.345 tone operate, Portul Constanța s-a clasat pe locul 9 în Europa ca volumul anual de mărfuri manipulate, conform Eurostat, după Rotterdam (438 mil.to), Antwerp–Bruges(270 mil.to), Hamburg (114 mil.to), Amsterdam (95 mil.to), Algeciras (93 mil. to), Marseille–Fos (83 mil.to), Immingham (78 mil.to) și Gdańsk (78 mil.to). Iar ca suprafață a domeniului (3.926 ha din care 1.313 uscat) se situează în primele cinci porturi ale continentului primul fiind Rotterdam (12.713 ha), urmat de Antwerp-Bruges (14.956 ha), Marseille-Fos (10.400 ha), Hamburg (7.105 ha). Clasamentul continuă cu Pireu (3.900 ha) și Amsterdam (2.615 ha). Nu-i rău! Cum s-ar zice…bun și bronzul, vorba românului cârcotaș.
Oamenii din branșă insistă că există și un top european a cărui evidență o țin la terfelog comandanții de nave și transportatorii maritimi, în care Portul Constanța este chiar pe primul loc – cel al scumpetei! Și aici nu vorbim de taxe și tarife de operare ci despre o veche tradiție marinărească ce dăinuie încă de pe vremea corăbierilor denumită “use of port”, un fel de atenție oferită de căpitan reprezentantului portului, când urcă prima dată la bord. O sticlă de wiskey, un pachet de țigări, ceva simbolic dăruit la servitului cafelei sau ceaiului. Cam atât! E ca atunci când se publică pe internet topul informal și neoficial al șpăgilor la medicii dintr-un spital, ca să fac o comparație pe înțeles.
Cei care mi-au povestit însă ce-a ajuns obiceiul ăsta marinăresc al omenitului, zic că s-au luat cu mâinile de cap din cauza vertijului iar starea de greață persistentă, cu puseuri de vomă, nu le-a trecut nici cu pastile de emetiral sau lămâie.
Cică oricărui căpitan, ce ajunge în Portul Constanța pentru încărcare sau descărcare, îi este rezervat următorul supliciu după ce de nava acostează.
Un nene, o aia, cineva, de regulă persoană cu șapcă, trese, grade, epoleți sau ce știu eu, urcă pe scara navei până la vardie unde se prezintă și cere să vorbească cu cel mai mare în grad de la bord. Când ajunge în fața comandantului transmite următoarea parolă de recunoștere: Captain, problem! Răspunsul de control este: What problem? Dialogul se dezvoltă puțin: Big problem, big fine (amendă). Și cu autoritatea cu care este investit de statul român gorobetele nostru, plin de importanță și cocoșat de misiune, venit la cerșit, o dă pe direct și îi cere căpitanului cam la cât apreciază valoarea deranjului de a fi urcat scara navei. De milă, de silă căpitanul îi scapă câte ceva în sacoșă (niște țigări de contrabandă, o sticlă de ceva băutură, uneori chiar niște alimente din cambuză…cum se-nțeleg). Apoi oficialul portuar pleacă cu un zâmbet tâmp pe față, urmând ca ziua următoare să revină ca să constate dacă s-a remediat ceea ce lui i se păruse neconform. Iar după primul gorobete urmează al doilea și al treilea și al patrulea…și vin pe rând de la: Poliția de Frontieră, Poliția Veterinară, Vamă, Carantină, Inspecția Fitosanitară, Căpitănie, Marpol, PSC, ISPC, STCV…Verifică dacă sunt gândaci? Dacă nu sunt gândaci? De ce nu sunt? Unde au plecat? Dacă e sărită vopseaua? Când și unde a sărit a sărit vopseaua? Dacă a fost zărit un șoarece urcând la bord pe parâmă sau dacă a fost zărit coborând?
Zi de zi, până când echipajul de cart molează parâmele și comandantul dă cu șapca de punte în timonerie zicând: Futu-l pe ăla care-o mai da pe aici vreodată, decât dacă n-oi avea de ales!
[/responsivevoice]
