Raport despre soldații digitali ai lui Putin

🔊 Ascultă articolul

Dan MIHĂESCU ■

Noul raport despre operațiunile cibernetice ale Rusiei, dat publicității dat publicității de Anastasia Sentsova, analist american de informații în domeniul amenințărilor de securitate, evaluează modul în care entitatea statală mobilizează în masă „soldații digitali” într-un război hibrid cu democrația occidentală.

Într-o evaluarea meticuloasă, Sentsova reliefează faptul că statul rus și-a construit un sistem militarizat de informare civică ce estompează granițele dintre actorii cibernetici de stat, voluntari și criminali.

Studiul stabilește că Federația Rusă cultivă în mod deliberat un refugiu sigur pentru infractorii cibernetici — neurmărirea penală și chiar laudele publice servesc drept stimulente implicite ale statului pentru alinierea activității criminale cibernetice cu scopurile statului.
🔹Grupuri de hacktiviști, aliate cu statul sau cu „soldații digitali”, combină alinierea narativă, limbajul simbolic și tipare de țintire care oglindesc mesajele strategice oficiale rusești — oferind o probabilitate ridicată de influență a statului, chiar dacă controlul direct este greu de demonstrat.
🔹Mobilizarea în domeniul informației este formalizată prin structuri instituționale (de exemplu, militarizarea tinerilor civici, rețelele de voluntari) și extinsă în sfera digitală prin sisteme de voluntariat cibernetic gamificate.  Pentru înțelegerea militarizării vieții civice cercetarea trimite la exemplul frontulului digital.
🔹Analiza indică schimbările legislative și instituționale din societatea rusă (legea „Agenților străini”, legea organizațiilor nedorite) ce au transformat societatea civilă într-o componentă a ordinii interne militarizate.
 🔹Mișcarea civică precum Frontul Popular din Rusia (ONF), a cărui activitate este analizată în studiul Soldații digitali ai Rusiei, semnat de Anastasia Sentsova, surprinde acest curent social de “ilegalism cibernetic voluntar îndoctrinat patriotic”, din zilele noastre. ONF a fost lansată în 2011 pentru a mobiliza grupuri locale, are ramuri digitale precum „CyberSquad” (în 2023) pentru monitorizarea voluntarilor și raportarea conținutului „ostil”.

 • Exemplu: CyberSquad recrutează voluntari, atribuie grade în stil militar prin bot, sarcinile includ plângeri împotriva conținutului „rusofob”, recompense prin merchandise și servicii premium.
🔹Efectul de port sigur pentru criminalitatea cibernetică aliniat cu obiectivele statului
 • Cazul bandei ransomware REvil: chiar și după punerea sub acuzare, lipsa de cooperare a Rusiei și adoptarea brandului „Putin Team” de către unii infractori semnalează o aliniere informală.
 • Exemplu: Doi ofițeri FSB inculpați pentru breșa masivă Yahoo din 2017 (500 de milioane de conturi) dovedesc suprapunerea statului cu criminalul.
 • Ex: În 2024, hackerii condamnați au fost primiți înapoi în Rusia și mulțumiți public de președinte — un semnal simbolic de recompensă.
🔹Grupurile hacktiviste reflectă narațiunea statului și țintă adversarii regimului
🔹Armata Cibernetică a Rusiei (CARR) demonstrează această aliniere: lansează cu mesaje care reflectă limba Kremlinului, folosește simboluri de stat („Z” în culorile panglicii Sfântului Gheorghe), revendică operațiuni împotriva infrastructurii aliniate cu vestul/Ucraina.
 • Ex: CARR și-a asumat responsabilitatea pentru compromiterea rezervoarelor municipale de stocare a apei din Texas (ianuarie 2024) — un atac care a trecut de la deteriorarea cibernetică la cea fizică a infrastructurii.

🔹Aparatul integrat narațiune-criminalitate cibernetică complică atribuirea și descurajare

Documentul „Criminalitatea Cibernetică Rusă și Militarizarea Statului: Marșul Împreună în Era Digitală” analizează legătura dintre creșterea semnificativă a grupurilor de hacktiviști pro-ruși și efortul de lungă durată al statului rus de a militariza societatea civilă, în special după invazia Ucrainei din februarie 2022.

Teza Centrală și Contextul:

• Marșul Împreună: Autorul investighează dacă hacktiviștii pro-ruși sunt cu adevărat independenți sau dacă lucrează alături de stat, beneficiind de influența indirectă a acestuia.
• Refugiul Criminalilor Cibernetici: Reticența Moscovei de a acționa decisiv împotriva grupurilor de ransomware care operează deschis în interiorul granițelor Rusiei trimite semnale implicite care modelează comportamentul acestora.
• Obiectivul Statal: Operațiunile cibernetice sunt o componentă centrală a războiului hibrid al Rusiei, iar extinderea lor necesită recrutarea în masă de „soldați digitali”.

Rădăcinile Militarizării Civile:

• Memoria Istorică: Militarizarea este profund înrădăcinată în glorificarea Marelui Război Patriotic (Al Doilea Război Mondial), care subliniază datoria, sacrificiul și gloria militară (exemplificată de paradele de Ziua Victoriei).
• Cadru Legal: Legi precum Legea Agenților Străini (din anii 2010) și Legea Organizațiilor Indezirabile au contribuit la eliminarea vocilor critice, încadrarea Occidentului („Occidentul Colectiv”) ca amenințare persistentă și justificarea unei ordini civice bazate pe mobilizare permanentă.

Frontul Popular lA-Rus (ONF) – Un Instrument Cheie:

• Operaționalizarea Ideologiei: ONF este o mișcare civică susținută de Kremlin, lansată de Vladimir Putin în 2011, care servește ca vehicul pentru difuzarea directivelor ideologice și pentru mobilizarea maselor.
• Recrutare Digitală: În aprilie 2023, ONF a lansat CyberSquad, o rețea de voluntari care recrutează civili pentru a monitoriza spațiul online pentru conținut „rusofob” și pentru a amplifica narațiunile pro-statale.
• Pilonii de Influență:
  1. Normalizarea Ocupației: ONF legitimează preluarea teritoriilor ucrainene (Crimeea, RPD, RPL, Herson, Zaporijia) prin implementarea de schimbări administrative, proiecte de îmbunătățire urbană și introducerea de lecții de istorie școlară care aliniază memoria locală cu politica de stat.
  2. Limbajul de Război: După 2022, comunicarea ONF a devenit deschis militarizată, folosind termeni precum „Operațiune Militară Specială” (OMS) și promovând campanii de strângere de fonduri precum „Totul pentru Victorie!”, încadând acțiunile militare ca o datorie civică și un proiect național unitar.

Concluzie:

Convergența grupurilor de hacktiviști cu programele oficiale (precum ONF) creează un ecosistem informal, dar coordonat, de actori cibernetici motivați politic. Deși operațiunile cibernetice pot părea „independente”, ele adoptă același limbaj, aceleași sloganuri și simboluri ale statului, demonstrând că vocea statului se strecoară inevitabil în operațiunile cibernetice, aliniind astfel criminalitatea cibernetică cu obiectivele de militarizare ale statului.

“În ultimii trei ani, numărul grupurilor de hacktiviști pro-ruși s-a densificat în mod semnificativ, cu o creștere accentuată după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, dar ei nu sunt singurii actori online din cyber-spațiu. Sau mai afirmat și grupuri pro-ucrainene, pro-belaruse și alte grupări de criminalitate cibernetică, aliniate statului, dar care operează de asemenea clandestin, creând un câmp de luptă digital aglomerat și contestat. Tacticile lor de operare, de coerciție și presiune psihologică sunt atacurile cibernetice și operațiunile de informare.

Operațiunile cibernetice sunt acum un element central al războiului hibrid al Rusiei, dar ele se extind doar atunci când suficient de mulți oameni se alătură, ceea ce înseamnă recrutarea în masă de „soldați digitali” iar acest aspect creează o întrebare dificilă: sunt hacktiviștii pro-ruși „independenți” cu adevărat freelance, sau lucrează cu, în solda, sau alături de stat?

Afirmațiile privind implicarea directă a statului necesită cel mai înalt nivel de încredere și trebuie evaluate cu atenție. În același timp, putem și ar trebui să luăm în considerare influența indirectă potențială a statului, din punct de vedere probabilistic. Asta înseamnă examinarea peisajului politic intern, a legilor și stimulentelor relevante și a dinamicii sociale care fac alinierea mai mult sau mai puțin probabilă.

Măsurăm acest lucru analizând semnalele de mesagerie, sloganurile explicite, referințele la evenimente geopolitice, apelurile patriotice la acțiune și țintirea deliberată a inamicilor proclamați ai statelor, pentru a estima influența statală, directă sau indirectă.

În plus, reputația Federației Ruse ca refugiu sigur pentru criminalii cibernetici ridică la un alt nivel analiza potențialei implicări a statului și deci trebuie luată în considerare.

Mulți creatori de viruși ransomware, de exemplu, operează deschis pe teritoriul Rusiei, iar reticența Moscovei de a acționa decisiv împotriva acestui gen de criminalitate cibernetică, trimite semnale implicite acestor grupuri, modelând și întărind efectiv comportamentul lor.

În plus, mai multe cazuri documentate de-a lungul anilor au scos la iveală participarea unor oficiali guvernamentali la operațiuni cibernetice care se intersectau cu criminalitatea cibernetică convențională iar acest tipar va fi examinat în detaliu în prezenta analiză.

La baza influenței observate asupra grupurilor de hacktiviști se află impulsul din totdeauna al statului rus de militarizare a societății, în ansamblul ei.

Construit pe amintirile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și întărit în timpul seriilor de președinții de stat ale lui Putin, acest proiect a câștigat forță legală și instituțională vizibilă începând cu anii 2010. Astfel, Legea Agenților Străini ( dată la începutul anului 2010) și anexarea Crimeei din 2014 au accelerat efortul în această direcție. Au urmat programele naționale și instituțional-guvernamentale de educația patriotică, programele militare pentru tineret și presiunea legiferată asupra ONG-urilor și a presei independente, toate aste devenind instrumente centrale de coerciție sociologică prin mecanisme psihologice de înfrângere a rezistenței individuale și sancționare a delictului de opinie.

Tendința s-a intensificat după februarie 2022, când legile de cenzură, elaborate și implementate cu titlul de urgență națională, plus propaganda în masă, au transformat controlul administrativ în coerciție socială amplă.

Un vehicul central în sprijinul eforturilor de militarizare a societății este “Frontul Popular Rus”, subiect al prezentului raport de cercetare, mișcare populară lansată în 2011, la inițiativa lui Putin. Mișcarea are o prezență fizică puternică și multe inițiative locale, precum și în sfera digitală.

În aprilie 2023, Frontul Popular Rus a lansat CyberSquad, o rețea de voluntari ce recrutează civili pentru monitorizarea internetului în scopul semnalării conținutului declarat „rusofob” sau „ostil”, vizând, desigur, depunerea de plângeri și pentru amplificarea narațiunilor incriminatoare pro-statale.

În mod firesc, apariția grupurilor de hacktiviști, alături de programele oficiale, creează un ecosistem informal aglomerat de actori cibernetici, motivați politic, ce susțin activ strategia de militarizare și un război hibrid.

Lăsând deoparte diferențele instituționale, mișcările oficiale și grupurile informale urmăresc adesea aceleași obiective: recrutarea, legitimitatea și influența în masă.

Sub militarizarea statului, playbook-urile lor converg către: eroificarea și limbajul militarizat, încadrarea în “armata poporului”, povești de interes uman care normalizează participarea, apeluri la răzbunare sau îndatorire, totul coordonat pe platforme și în mass-media.

Prezenta cercetare examinează această convergență și prin analiza strategiei de militarizare a populației federației, alături de programele oficiale de voluntariat și criminalitatea cibernetică rusă, autorul își propune să cartografieze modul în care sunt recrutați „soldații digitali” și să evalueze efectele probabile asupra opiniei publice și riscului de escaladare în mediul informațional.

Prezenta analiză exhaustivă este o călătorie prin amprentele digitale ale statului – limbajul său, sloganurile și simbolurile familiare – unde prezența sa se dezvăluie tihnit căci chiar și când operațiunile cibernetice încearcă să pară „independente”, vocea statului se identifică inevitabil.

În încercarea de a răspunde dacă infractorii cibernetici ruși marșează în pas cu statul, vom prezenta dovezile elocvente și gândiți-vă la asta ca la devoalarea unei conspirații. Folosim un ton analitic, cu un strop ușor de sarcasm la discreția autorului, pentru a menține cititorii implicați.

Considerați-o maniera de lucru ca deformație profesională căci atunci când statul vorbește pe jumătate în limbaj birocratic și pe jumătate în sloganuri, uneori singura traducere exactă este ironia.

● Militarizarea vieții civile a Rusiei și rădăcinile sale

În Rusia, trecerea societății la ordinea civică contemporană militarizată nu s-a întâmplat peste noapte. S-a petrecut de-a lungul a mai mult de un deceniu, prin legi, instituții și ritualuri publice care au reconfigurat viața de zi cu zi. Începeți cu memoria culturală. Al Doilea Război Mondial (ADRM) sau Marele Război Patriotic, așa cum este el cunoscut pentru ruși, care asigură un pilon central al identității naționale. Discursul public din Rusia subliniază rolul și sacrificiul țării în înfrângerea Germaniei Naziste. Această narațiune este repetată în mod constant la parade, comemorări, lecții școlare, e o politică a memoriei perpetue ce prețuiește datoria, sacrificiul și gloria militară.

Paradele militare sunt poate cea mai mare demonstrație de forță a statului rus, spectacole care afirmă propria lor istorie, o linie de putere pusă în scenă în public.

Parada modernă de Ziua Victoriei își are rădăcinile pe 24 iunie 1945, când trupele sovietice au mărșăluit prin Piața Roșie și au aruncat în fața zidurilor Kremlinului stindardele naziste capturate. Ceea ce a început ca un act singular de triumf a devenit, sub Leonid Brejnev, un ritual ciclic. 9 Mai s-a transformat dintr-o zi de comemorare într-o afirmare anuală a forței și continuității statului sub auspiciile URSS.  După prăbușirea sovietică, parada lui Boris Elțîn din 1995 a reafirmat tradiția, iar în 2008, Vladimir Putin a restabilit tancurile și rachetele în Piața Roșie, contopind comemorarea cu demonstrația de forță.

Fiecare iterație a redefinit ce înseamnă loialitatea și, de-a lungul timpului, aceste narațiuni au fost refolosite pentru a justifica politica militaristă modernă și pentru a normaliza o cultură civică în care pregătirea, ascultarea și datoria patriotică sunt valori cotidiene.

Pe scurt, militarizarea are rădăcini adânci în societatea rusă!

Paradele de 9 Mai sunt, de asemenea, un instrument de politică externă, folosit pentru a proiecta influența globală a Rusiei și pentru a întări relațiile externe cu statele prietene. Prezența servește ca un semnal subtil de aliniere: guvernele care trimit lideri sau delegații militare sunt, cel puțin, dispuse să fie văzute aprobând narațiunea Moscovei despre victorie și reziliența contemporană.

În 2025, marcând a 80-a aniversare a Zilei Victoriei, Moscova a găzduit una dintre cele mai extinse liste de invitați de după 2022, cu 29 de lideri străini așteptați. Printre aceștia s-au numărat Xi Jinping (China), Luiz Inácio Lula da Silva (Brazilia), Aleksandar Vučić (Serbia) și Nicolás Maduro (Venezuela). China a trimis, de asemenea, o Gardă de Onoare a Armatei de Eliberare a Poporului (AEP) care a mărșăluit în Piața Roșie. Alte delegații au inclus lideri din: Zimbabwe, Cuba, Laos, Mongolia, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Osetia de Sud, Myanmar, Palestina și Slovacia.

„Rusia a fost și va continua să fie un obstacol indestructibil în calea nazismului, rusofobiei și anti-semitismului și va sta în calea violenței săvârșite de campionii acestor idei agresive șidistructive”, a spus Putin în discursul său din timpul paradei, marcând a 80-a aniversare a Zilei Victoriei.

Simbolismul evenimentului este orchestrat cu grijă, în concordanță cu playbook-ul de propagandă mai larg. Liderii vizitatori apar alături de Putin în timpul ceremoniei și poartă adesea panglica Sfântului Gheorghe, cocarda negru-portocalie de comemorare a războiului care, începând cu 2014, a devenit și un marker al identității moderne pro-război. Astfel, panglica îndeplinește un dublu rol: onorarea memoriei ADRM în timp ce semnalează simultan acceptarea sau cel puțin toleranța față de politica militaristă actuală a Rusiei.

Modul în care este prezentat războiul în interiorul Rusiei contează; modelează ceea ce oamenii așteaptă de la stat și ceea ce ajung în final să accepte ca fiind normal.

Aceste ritualuri și simboluri nu sunt neutre. Cititorul trebuie să urmărească cu atenție modul în care iterația și simbolismul evoluează, strecurându-se în narațiunile criminalității cibernetice și dezvăluind intersectarea lor cu operațiunile mai largi, de informare, ale statului.

Vladimir Putin însuși a devenit simbolul central al Rusiei căci, de-a lungul celor aproape 25 de ani de domnie, Kremlinul i-a proiectat cu grijă imaginea de lider războinic biruitor și apărător ortodoxiei, patron al tradiției și memoriei naționale, patriot înfocat. Sunt câteva din arhetipurile cheie încorporate în mod deliberat în persona sa publică.

Elementul central al acestei construcții este credința larg adoptată că „Rusia s-a ridicat din genunchi” (Rusă: Pоссия поднялась с колен) sub conducerea lui Putin și asta funcționează atât ca un slogan oficial promovat activ de stat, cât și ca o viziune asupra lumii internalizată de o mare parte a societății.

Expresia, de mare încărcătură semantică, transformă umilința și instabilitatea post-sovietică într-o poveste de recuperare, disciplină și forță reînnoită, o bază emoțională pentru ordinea civică militarizată. În acest cadru, fiecare reformă, campanie militară sau confruntare cu Occidentul Colectiv devine o dovadă a suveranității restabilite și a justiției istorice.

De asemenea, asta conferă și o justificare morală pentru acțiunile militare în curs, ce sunt adesea portretizate și larg acceptate în societatea rusă ca revendicative de drept a teritoriilor ce „aparțin” firesc Rusiei.

Astfel, Putin e simbolul viu al continuității și controlului națiunii asupra propriului destin iar aparițiile și declarațiile sale sunt atent puse în scenă și în context. Atunci când el susține o inițiativă, aceasta poartă o greutate simbolică enormă, semnalând aprobarea instituțională de la cel mai înalt nivel. Longevitatea guvernării lui Putin aduce, de asemenea, un beneficiu paradoxal pentru analiză.

Cei 25 de ani ai săi la putere au creat un ecosistem politic remarcabil de stabil, rigid, ierarhic și profund structurat, ceea ce face mai ușor de urmărit modul în care agenda statului operează și se reproduce în diferite domenii, inclusiv în sfera cibernetică.

Sistemul funcționează prin transmisie verticală: regulile, sloganurile și simbolurile sunt create la vârf, apoi difuzate în jos prin ministere, rețele media, programe educaționale și organizații civice.

Unul dintre cele mai ilustrative exemple ale acestei difuzări de sus în jos este Frontul Popular Rus.

Această mișcare civică susținută de Kremlin operaționalizează directivele ideologice ale statului și le oglindește narațiunile în domenii sociale, culturale și digitale, structură examinată în secțiunea următoare.

● Mișcarea Frontul Popular lA-Rus,sau patriotism cu manager de proiect

Frontul Popular Rus (ONF) (rusă: Народный фронт, ОНФ) este o mișcare civică susținută de Kremlin, lansată la inițiativa lui Vladimir Putin în 2011 și este un studiu de caz clar nu numai despre modul în care statul împinge spre militarizare, ci și despre ce narațiuni, tactici și simboluri exploatează pentru a comunica cu masele în urmărirea agendei sale.

Prezentat ca o coaliție de grupuri locale, ONG-uri și personalități publice, funcționează ca o platformă cu acoperire mare pentru a legitima și mobiliza sprijinul pentru prioritățile statului. ONF desfășoară activități extinse pe teren pentru a construi legitimitate locală și pentru a recruta susținători, principalele inițiative incluzând sesiuni de proiecte regionale și forumuri publice; îmbunătățiri de infrastructură și urbane; premii și campanii de prestigiu; campanii umanitare și strângere de fonduri pentru zonele de conflict; monitorizarea proiectelor publice și munca anti-risipă (verificări de corupție); strângere de fonduri, mobilizare de voluntari și implicarea tineretului.

Prezența online a mișcării include un website oficial și un canal Telegram, lansat pe 19 ianuarie 2017, cu aproape 89.000 de abonați la data de 22 octombrie 2025. Ambele reflectă activitatea ONF, dar urmăresc scopuri diferite: site-ul servește ca înregistrare formală, inclusiv pagini de program, rapoarte și declarații oficiale, în timp ce pe Telegram este un canal public cu acoperire mai mare, mai antrenant, cu un ton ușor diferit și o interacțiune mai mare cu publicul.

DESPRE NOI, ISTORIA MIȘCĂRII PREZIDENȚIALE

 Frontul Poporului este o mișcare creată la inițiativa lui Vladimir Putin fiind singura organizație publică din Rusia condusă de șeful statului. Filialele regionale ale mișcării prezidențiale au fost înființate în toate cele 89 de entități administrative constitutive ale Federației Ruse, inclusiv în regiunile nou formate.

Activitatea ONF ilustrează perfect ce narațiuni au apărut ca parte a strategiei de militarizare a Rusiei și, mai important, modul în care acestea sunt integrate în viața civică. În această secțiune, ne concentrăm pe canalul Telegram ONF și ne propunem să scoatem la iveală, pe măsură ce cercetarea noastră progresează, metodele și tacticile ce avansează agenda de militarizare a statului, modul în care se modelează publicul larg și modul în care contaminează mediul cibernetic.

Pentru a descoperi aceste metode și narațiunile promovate de stat, parcurgem activitatea online a ONF, alături de contextul istoric și legislativ, surprinzând atât inițiativele fizice, cât și cele digitale ale mișcării și ne concentrăm pe trei piloni principali care expun atât politica, cât și mecanismele sale de livrare: 1) Plăsmuirea unui Inamic Extern, 2) Justificarea Acțiunilor Militare și a Ocupației și 3) Militarizarea Tineretului. Prin acestea, identificăm strategiile și tehnicile de influență utilizate pentru a livra mesajul publicului.

1. Plăsmuirea Inamicului Extern.

Crearea ONF a decurs în paralel cu o militarizare intensificată care a devenit mult mai vizibilă în anii 2010. Statul s-a bazat pe memoria istorică, traumele și narațiunile de victorie ale ADRM și a reciclat acea retorică printr-un cadru de Război Rece pentru a prezenta Occidentul, în special SUA și anglosfera mai largă, ca amenințare externă persistentă. Aceste sentimente au fost împinse către mase, în parte, deoarece extinderea NATO și sprijinul occidental pentru mișcările de democratizare au fost definite drept amenințări la adresa securității și influenței Rusiei. De-a lungul timpului, a apărut termenul „Occidentul Colectiv” (Rusă: Коллективный Запад). Astfel a fost inoculată în conștiința colectivă mentalitatea că: Rusia este înconjurată de inamici și trebuie să fie întotdeauna pregătită.

Această narațiune a găsit o întărire constantă în sfera publică. Gazdele de televiziune, istoricii și oficialii de rang înalt au încadrat politica post-Război Rece ca pe o treabă neterminată, o trădare a promisiunilor făcute Moscovei, o eră în care „rusofobia” a înlocuit anti-comunismul. Comemorările Zilei Victoriei au început să includă nu doar amintirea anului 1945, ci și avertismente despre „renașterea fascismului” în forme moderne: trupe NATO în apropierea granițelor ruse, revoluții colorate și sancțiuni occidentale.

Până la mijlocul anilor 2010, aceste narațiuni s-au contopit cu ideologia de stat: patriotismul, suveranitatea și vigilența erau obligații morale. Ordinea civică a devenit una de mobilizare permanentă, nu împotriva unui singur inamic, ci împotriva unei amenințări nou formate – Occidentul.

Statul încadrează măsurile dure ca protejarea suveranității naționale, iar legiferarea urmează această poveste. Pentru a fixa acea narațiune, statul a eliminat vocile nedorite din spațiul informațional și a limitat influența străină. În 2012, a fost adoptată Legea Agenților Străini. Astfel, orice ONG care accepta finanțare străină și făcea muncă vag catalogat drept „politică”, trebuia să se înregistreze, să poarte o etichetă publică de „agent străin” și să depună rapoarte intruzive. Grupurile pentru drepturile omului au avertizat că legea va sufoca societatea civilă, și așa a fost!

Sute de organizații au fost desemnate sub incidența acestei legi, au fost amendate și presate să își reducă activitatea sau să se închidă, iar în unele cazuri, activiști (atât ruși, cât și străini) au fost urmăriți penal.

Eticheta a funcționat ca o otravă reputațională. Odată etichetat ca „agent străin”, un grup era tratat ca suspect de către oficiali și publicul larg. Practic deveneai ilegalist. În plus, Legea Organizațiilor Indezirabile adoptată de Duma în 2015 a oferit procurorilor puteri extinse de a interzice grupurile străine și internaționale considerate o amenințare. Dacă nu erai deja un „agent străin”, puteai fi totuși declarat „indezirabil” și scos din spațiul civic. Mai târziu, în 2017, regulile agenților străini au fost extinse la mass-media, apoi la persoane fizice și grupurile informale.

Organizațiile independente au fost denigrate, auditate, excluse din spațiul public și, în multe cazuri, scoase din mediul online. În practică, „străin” însemna de obicei guverne occidentale, agenții UE, fundații americane și alți donatori occidentali. Renumitul termen generic de „agenturi”.

Eticheta a tras o linie clară „noi contra ei”: oricine lucra cu organizații occidentale putea fi încadrat ca făcând afaceri străine în interiorul Rusiei. Acest lucru a făcut mai ușoară delegitimarea criticilor, tăierea canalelor de finanțare și justificarea unei supravegheri mai stricte, toate încadrate ca protejare a suveranității și securității naționale.

Într-o postare datată 7 octombrie 2023, canalul Telegram al ONF a preluat un mesaj al deputatului Dumei de Stat Denis Maidanov, însoțit de un videoclip în care îl felicita pe Vladimir Putin de ziua lui.

Maidanov, cântăreț popular, compozitor și figură culturală proeminentă care a devenit ulterior politician, a repetat narațiunile de stat familiare, lăudând Rusia pentru că a „demonstrat Occidentului Colectiv capacitatea sa de a rezista agendei sale hegemonice, cu succes”.

Postarea a întărit fuziunea dintre politică, patriotism și mentalitatea populară, folosind statutul de celebritate al lui Maidanov pentru a amplifica un mesaj de loialitate și forță națională. Strategia și tehnicile de influență: Implicarea figurilor publice celebre este o strategie deliberată.

ONF folosește frecvent personalități cunoscute pentru a acorda premii și a oferi prestigiu inițiativelor sale.

Ceremonii regionale și naționale îi prezintă pe sportivi, actori și alte celebrități care devin adesea membri ONF și servesc ca ambasadori culturali la evenimente. Participarea lor adaugă vizibilitate și atractivitate emoțională, estompând linia dintre divertisment și mobilizarea civică. Aceste ceremonii sunt, de asemenea, frecventate de guvernatori regionali și oficiali, întărind legitimitatea și alinierea politică a mișcării.

Evenimente mai ample, din zona Kremlinului, precum ceremoniile de premiere a profesorilor și voluntarilor, sunt puse în scenă în locuri proeminente, subliniind aprobarea statului și transformând recunoașterea civică într-un spectacol de loialitate.

Iată cum arăta omagiul deputatului Maidanov preluat de Canalul Telegram “Frontul Poporului”

Comandantului Putin: Astăzi, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, își sărbătorește ziua de naștere. Discursul său de la Valdai a exprimat ideile care ne modelează cursul astăzi. Timp de mulți ani, Rusia a demonstrat Occidentului Colectiv o dorință de a coopera și de a se împrieteni și procese de integrare reciprocă erau în curs, dar acest lucru a început să fie perceput ca fiind disponibilitatea Rusiei de a se supune controlului extern. Șantajul, înșelăciunea, forța și încercările hegemonului de a ne subjuga economia, de a ne confisca resursele, de a ne priva de cultura, de a ne rescrie istoria, de a ne impune „valori” false și străine, de a ne crește copiii și de a transforma Rusia într-un satelit controlat al

lumii occidentale au început. Când a devenit clar că acest lucru nu poate și nu va continua, președintele a contestat hegemonul și a început să întoarcă nava enormă numită Rusia. Vom avea propria noastră cale demnă—o Mare Țară puternică, încrezătoare, independentă, locuită de Mari Oameni sub îndrumarea unui Lider Puternic. Și pe această cale dificilă, dar vitală și necesară Suntem Împreună! Noi suntem Frontul Poporului! La Mulți Ani, Președinte! #echipaputin #mândrideRusia #mândridepreședinte.

2)   Justificarea Acțiunilor Militare și a Ocupației.

Escaladarea strategiei de militarizare a devenit deschis fizică după 2014: Rusia a confiscat Crimeea în acel an, iar un conflict armat a izbucnit în regiunile Luhansk și Donețk. Moscova a acționat rapid pentru a implementa schimbări administrative: scurtarea procedurii de acordare a cetățeniei ruse, înregistrarea rapidă a rezidenților și transferul complet al sistemelor municipale și legale în mâinile rușilor. Această acțiune birocratică a făcut mai mult decât să simplifice actele; a șters separarea legală și a dat ocupației o logică obișnuită, de zi cu zi.

O temă dominantă de atunci a fost legitimarea preluării de către Rusia a teritoriilor ucrainene. Multe postări timpurii ale ONF s-au concentrat pe campanii civice și servicii locale după anexarea Crimeei din 2014.

Actualizările Telegram despre Crimeea au făcut parte dintr-un playbook coordonat de comunicare politică și guvernanță, construit în jurul consolidării și legitimării. Odată ce anexarea a avut loc, revendicările aveau nevoie de baze sociale: ocuparea teritoriului nu putea rămâne un act pur militar sau diplomatic; trebuia conferit un aspect de normalitate cotidiană. Școlile, administrațiile locale și spațiile publice au devenit liniile frontale ale firescului iar ONF a funcționat, în acest context, ca un instrument pentru a traduce revendicările politice centrale în practica instituțională locală, de la schimbări de curriculă școlară la programe de îmbunătățire urbană.

Două postări ilustrative dezvăluie această abordare. Pe 13 martie 2017, ONF a anunțat câte o sesiune de proiecte în Sevastopol, Bakhchisaray și Simferopol din Crimeea pentru modernizarea aspectului curților rezidențiale și a solicitat contribuții locale în sprijinul îmbunătățirii cadrului urban.

Postarea informa cititorii despre sesiunile ONF viitoare din Crimeea dedicate abordării acestor probleme. Ca strategie și tehnică de influențare, programul de mediu a încadrat serviciul public ca fiind grijă de stat. ONF a organizat sesiuni, a ascultat locuitorii și a folosit activitatea pentru a proiecta o imagine a puterii de ocupație nou instalată ca reprezentând statul protector, gospodar, de grabnic preocupat de grijile oamenilor, decât ca ocupant străin.

O astfel de implicare performativă înmoaie rezistența și produce o acceptare graduală atunci când este amplificată de acoperirea mediatică și operațiuni locale de PR.

O a doua postare, datată 20 iulie 2017, a raportat planurile Ministerului Educației de a introduce lecții despre Crimeea și „reunificarea” Sevastopolului cu Rusia. Lyubov Dukhanina, șefa grupului de lucru ONF, a cerut un mecanism pentru actualizarea rapidă programelor de predare a istoriei.

În strategiile și tehnicile de influență, educația funcționează ca un factor multiplicator pentru legitimitate. Astfel, promovarea lecțiilor de istorie și accelerarea schimbărilor de curriculă este o investiție deliberată pe termen lung. Manualele și activitățile de la clasă modelează percepția următoarei generații asupra Crimeei ca teritoriu inerent rusesc, aliniind memoria locală cu politica de stat.

Frontul Poporului/ Crimeea se reunește/  Ministerul Educației și Științei pregătește un proiect pentru a preda lecții moderne de istorie rusă folosind manuale de istorie rusă. Elevii vor fi învățați despre reunificarea Republicii Crimeea și a orașului Sevastopol cu Rusia. „Este crucial ca în educația rusă să fie creat un sistem care să permită schimbări rapide la curriculumul de istorie școlară”, spune Lyubov Dukhanina, șefa grupului de lucru ONF „Educație și Cultură ca Fundamente ale Identității Naționale” și vicepreședinte al Comitetului Dumei de Stat pentru Educație.

Frontul Poporului/ Frontul dezvoltă un proiect de îmbunătățire a curților/teritoriilor în Crimeea. Frontul Popular Rus va organiza o întâlnire pe 14-15 martie, o sesiune de proiect dedicată problemelor de mediu urban și abordărilor dezvoltării sale, care va avea loc în Sevastopol, Bakhchisaray și Simferopol. Acest format de lucru își propune să dezvolte o perspectivă sistemică și soluțiile cele mai eficiente pentru crearea unui mediu urban confortabil pentru locuitorii Peninsulei Crimeea. Крым (Crimeea) в истории (în istoria) России (Rusiei)

Între timp, în Donețk și Luhanskul ocupat, conflictul care a început ca proteste de stradă și preluări armate s-a transformat în război. Autoproclamata Republică Populară Donețk (RPD) a evoluat într-o entitate hibridă, pe jumătate miliție locală, pe jumătate proxy rus, susținută de un flux constant de arme, consilieri și propagandă.

De-a lungul timpului, ceea ce a apărut a fost mai puțin o ocupație și mai mult o absorbție graduală. Sistemele administrative, monedele, educația și mass-media au fost aliniate cu standardele rusești, estompând granița dintre spațiul ocupat și cel intern.

Când Rusia a recunoscut oficial „republicile” în februarie 2022 și a lansat o invazie la scară largă câteva zile mai târziu, a marcat punctul culminant al unui proces de lungă durată, un război normalizat prin birocrație, retorică și mașinăria tăcută a guvernanței de zi cu zi. Odată cu începerea invaziei la scară largă a Ucrainei în 2022, peisajul social și politic al Rusiei s-a schimbat dramatic, accelerând deriva pe termen lung către militarizare. Statul a acționat rapid pentru a înăspri controlul, nu numai asupra acțiunilor, ci și asupra limbajului însuși.

Eforturile de a domina spațiul informațional s-au intensificat pentru a se potrivi „noii realități”: legi și narațiuni au fost introduse pentru a impune linia oficială și a suprima disidența. Jurnaliștii, cetățenii și publicațiile care se refereau la conflict ca la un „război” în loc de termenul sancționat „Operațiune Militară Specială” sau OMS (Rusă: Специальная Военная Операция, СВО) au fost urmăriți penal.

În plus, legislația de urgență a incriminat așa-numitele reportaje „false” despre forțele armate și a interzis în linii mari „discreditarea” armatei. Peste noapte, presiunea administrativă s-a transformat în răspundere penală. Limbajul ONF a evoluat în paralel. Tonul său a devenit mai coercitiv și deschis militarizat, reflectând postura de război a statului. Mesajele s-au orientat către mobilizare, strângere de fonduri, campanii de recrutare și legitimarea acțiunilor militare ca o datorie civică.

Campania de normalizare a teritoriilor nou ocupate a continuat încadrată ca sprijin umanitar și includere administrativă. Comunicările ONF au început să evidențieze așa zisa „asistență” a guvernului pentru regiunile nou „adăugate” Rusiei. Pe pagina sa de pornire ONF subliniază că are acum reprezentanți în toate cele 89 de regiuni subiect federal în numărătoarea Rusiei. La nivel internațional, totuși, Rusia este recunoscută ca având 83 de regiuni federale; cele șase teritorii suplimentare includ Crimeea și Sevastopol (anexate în 2014) și cele patru regiuni revendicate în 2022: Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson.

Într-o postare datată 14 noiembrie 2024, ONF a raportat că zeci de voluntari din toată Rusia – Tătari, Buryati, Kalmyci, Osetini și Ruși – și activiști din Daghestan au sosit în Republica Populară Donețk pentru a sprijini munca organizației în 12 așezări nou „eliberate”. Mesajul pune accentul pe diversitatea etnică și regională, încadrând misiunea ca un efort național, multi-etnic și unit. ONF enumeră proviziile livrate – alimente, kituri de igienă, îmbrăcăminte, medicamente, apă, combustibil, încălzitoare și generatoare – și promovează campania de strângere de fonduri „Totul pentru Victorie!” (rusă: Всё для Победы!), îndemnând cititorii să contribuie prin linkuri de donație.

De remarcat, de-a lungul timpului, sloganul „Totul pentru Victorie!” a depășit mesajul unei inițiative. Preluat și vehiculat de ONF, mesajul și-a găsit ecou în mass-media de stat și socială devenind brand național; o prescurtare pentru starea de spirit din timpul războiului și un vehicul pentru mobilizarea de zi cu zi.

Ca strategie și tehnici de influență, această postare exemplifică modul în care comunicarea ONF îmbină retorica umanitară cu normalizarea militarizată.

Mesajul de organizare a ajutorului, a asistenței medicale și reconstrucției este asociat cu sloganul militarizat: „Totul pentru Victorie!” și incluziune patriotică, vizând grupurile etnice ale Rusiei.

O astfel de încadrare servește două scopuri:

1) În primul rând, încorporează ocupația într-un cadru civic-moral: „frontul” devine nu numai o linie militară, ci și un spațiu de îngrijire și serviciu colectiv.

2) În al doilea rând, lărgește participarea, transformând războiul într-un proiect național de unitate și datorie.

În plus, campaniile de strângere de fonduri servesc un dublu scop: nu numai că adună resurse pentru sprijin militar și logistic, ci și cultivă un sentiment de apartenență și participare în rândul cetățenilor.

FRONTUL POPORULUI/ Din orașele recent eliberate și localitățile RPD/ În ultima săptămână, zeci de oameni din diferite regiuni ale țării s-au adunat în RPD: Tătari, Buryati, Kalmyci, Osetini, Ruși și activiști din Daghestan. Ei au venit să consolideze munca Frontului Poporului în 12 așezări recent eliberate ale Republicii Populare Donețk. Alimente, kituri de igienă, bunuri de uz casnic, îmbrăcăminte și încălțăminte, medicamente și ajutor medical, apă potabilă, combustibil, încălzitoare și generatoare sunt toate articole de care este mare nevoie chiar acum. Strângerea de fonduri „Totul pentru Victorie!” pentru civili face posibilă achiziționarea articolelor necesare în timp util. Până în prezent, am evacuat sute de civili în locații sigure și continuăm să-i asistăm nu numai cu articole și alimente, ci și cu acte, găsirea rudelor și obținerea de asistență psihologică, medicală și juridică. Mai este mult de lucru. Frontul Poporului continuă. Oricine poate ajuta. Și mulțumim tuturor celor care ajută.

3)   Militarizarea tineretului

Tineretul țării joacă un rol central în agenda de militarizare a statului rus. Acesta reprezintă nu doar

viitoarea națiune, ci și viitoarea armată, o generație pe care statul o are deja în vedere ca fiind luptătorii săi. Procesul de

militarizare a tineretului a început oficial în 2001, când Vladimir Putin a aprobat Programul de Stat privind Educația Patriotică

a Cetățenilor Federației Ruse și s-a intensificat la începutul anilor 2010.

Odată cu începerea războiului Rusia-Ucraina în 2014, programele pentru tineret au fost vizibil recalibrate pentru a servi noilor obiective politice și militare, extinzându-se chiar și în teritoriile nou ocupate. În câteva luni, școlile atât din Rusia cât și din noile regiuni au adoptat programe școlare rusești. Lecțiile de istorie și educație civică au fost rescrise, astfel încât „reunificarea” Crimeii să fie prezentată ca un fapt incontestabil. Manualele, activitățile din clasă și ceremoniile școlare au devenit instrumente pentru modelarea memoriei colective, un efort deliberat, pe termen lung, de a încorpora o nouă narațiune națională în mintea copiilor.

Militarizarea tineretului a trecut rapid de la retorica din sălile de clasă la practica în teren, o trecere de la patriotismul blând la pregătirea militară explicită. Din 2016, Armata Tânără (în rusă: Юнармия) și programe similare au fost implementate la nivel național: cluburi în uniformă, exerciții, tabere și sporturi militare au transformat activitățile civice ale tinerilor în antrenament premilitar. Acest lucru nu a fost o coincidență; a creat o rețea de recrutare și a făcut din pregătire o parte normală a vieții tinerilor. Conform rapoartelor, Yunarmiya ar trebui să primească o finanțare de 1 miliard de ruble (aproximativ 11 milioane de dolari americani) în 2025. BBC a produs un documentar excelent pe această temă, pe care cititorii sunt încurajați să îl urmărească pentru o înțelegere mai profundă.

O analiză a canalului Telegram al ONF dezvăluie un accent constant pus pe militarizarea tinerilor. O postare din 18 iulie 2021 descria un eveniment susținut de ONF în Iaroslavl, numit „Army Move” (Mișcarea Armatei), pentru mamele copiilor cu nevoi speciale, unde participanților li s-au oferit camuflaj și Kalașnikovuri, au încercat exerciții de antrenament, tragere și elemente de parașută de bază și au experimentat scenarii simulate ale forțelor speciale.

Strategie și tehnici de influență: În strategia mai largă de militarizare, evenimente precum acesta oferă o introducere jucăușă, cu risc scăzut, în „realitatea războiului”. Ele transformă programele sociale locale în demonstrații vizibile ale grijii statului și creează căi de recrutare ușoare prin legături familiale, grupuri de tineri și rețele de veterani. În același timp, astfel de activități pot desensibiliza participanții la violență și pot estompa linia dintre implicarea umanitară și mobilizare, în special atunci când grupurile vulnerabile (mamele copiilor cu nevoi speciale) sunt folosite ca imagine publică a programului.

Revizuirea activității ONF în cele trei dimensiuni examinate mai sus oferă un răspuns clar la modul în care narațiunile militarizării sunt integrate în viața civică. Prin campanii precum „Totul pentru Victorie!” și ritualuri publice de recunoaștere, organizația traduce narațiunile statului central în forme de participare cotidiană, de la programe școlare și campanii de voluntariat la ceremonii publice și povestiri media. Aceste mecanisme nu numai că susțin coeziunea internă, dar pregătesc și societatea să funcționeze într-o permanentă psihoză de război.

Totuși, arhitectura acestui sistem, ierarhia, simbolismul și stimulentele sale, nu se opresc la nivel fizic. Aceleași structuri se replică acum în sfera digitală. Odată cu crearea CyberSquad (Brigada Cibernetică), pe care este analizată în secțiunea următoare și astfel statul își extinde logica de mobilizare în viața online, transformând oamenii obișnuiți în „soldați digitali”, însărcinați cu apărarea spațiului informațional al Mamei Rusii.

Trecerea în spațiul digital a fost un pas logic pentru ONF. În aprilie 2023, a fost introdusă noua inițiativă, CyberSquad (în rusă: Кибердружина), descrisă ca o rețea de voluntari însărcinată cu identificarea conținutului „rusofob” sau ostil, încurajarea membrilor CyberSquad să depună plângeri la platformele de socializare și autoritățile de reglementare și coordonarea eliminării conținutului.

Apariția CyberSquad se încadrează perfect în agenda mai amplă a statului de extindere a controlului narativ asupra spațiului informațional, un efort care s-a intensificat doar din 2022. Cadrul juridic în expansiune în ceea ce privește discursul, mass-media și comportamentul online a transformat narațiunea din timpul războiului în lege, încorporând conformismul ideologic în viața de zi cu zi. O serie de acte legislative care incriminează „discreditarea” armatei, de finanțare a organizațiilor etichetate drept „agenți străini”, scoaterea în afara legii a grupurilor „indezirabile” și supravegherea limbajului au înăsprit sistematic exprimarea publică și au instituționalizat o nouă ordine civică.

Cu toate acestea, statul a mers și mai departe de la reducerea la tăcere a vocilor disidente la interzicerea completă a interacțiunii cu conținutul dezaprobat. Pe 22 iulie 2025, Duma de Stat a adoptat o lege care impune amenzi de la 3.000 la 5.000 de ruble pentru căutarea sau accesarea materialelor de pe lista federală de conținut extremist. Această lege incrimina nu doar exprimarea, ci ci curiozitatea însăși.

Lista materialelor extremiste interzise din Rusia, gestionată de Ministerul Justiției al Federației Ruse (Rus: Минюст России), funcționează nu doar ca un registru legal, ci și ca o oglindă a temerilor și priorităților politice ale statului. Conform analizei, la 21 octombrie 2025, lista conținea 5.484 de intrări, de la pamflete religioase și cântece naționaliste până la postări pe blog. În esență, clasificarea extremismului de către guvernul rus nu se referă la evaluarea obiectivă a amenințărilor, ci la gestionarea narativă. În religie, politică și cultură, eticheta de „extremist” funcționează ca o graniță flexibilă în jurul gândirii și discursului acceptabile. Acesta nu este un război împotriva extremismului; este o guvernare prin suprimare, un sistem în care definiția „materialului extremist” corespunde nevoilor politice ale statului și incriminează disidența, chiar și forma simbolică sau artistică.

Activitățile CyberSquad servesc agendei mai largi de control al spațiului informațional, consolidând efectiv eforturile statului de a reglementa discursul și de a modela narațiunea publică. În plus, aceasta arată încercarea statului de a înrola cetățenii într-o formă de recrutare digitală, transformând participarea online într-o datorie civică. Mai mult, comportamentul CyberSquad reflectă grupurile hacktiviste pro-ruse în efortul de a servi drept contraforță altor mișcări hacktiviste. Astfel se ajunge la confruntări specifice inclusiv cu grupări pro-ucrainene, extinzându-se„războiul informațional” într-unul cibernetic iar subteranele digital este divizat, asemeni câmpului de luptă fizic.

Colectivele pro-ruse și pro-ucrainene se angajează într-un ciclu continuu de atacuri și batjocuri publice, devenind propria lor formă de război de tranșee. Un astfel de episod a fost consemnat cu ocazia unui atac comun al grupurilor hacktiviste pro-ucrainene și pro-belaruse împotriva companiei Aeroflot din Rusia, ilustrând modul în care operațiunile digitale reflectă adesea conflictele geopolitice din lumea reală.

CyberSquad evoluează într-un ecosistem de patrulare cibernetică voluntară și toate mesajele sale sunt inițial în limba rusă fiind traduse de un analist în limba engleză. Conform site-ului web ONF, oricine se poate alătura CyberSquad urmând linkul de înregistrare. Astfel, devine membru și primește imediat sarcini digitale. Munca combină atât promovarea, cât și poliția: voluntarii sunt încurajați să „își susțină propriii membri” prin amplificarea conținutului de la bloggeri și canale pro-ruse pentru a-și extinde acoperirea, implicându-se simultan în moderare, identificarea și raportarea materialelor pe platforme populare pentru eliminare sau restricționare. Așa cum este promovat pe site-ul oficial al ONF, inițiativa direcționează utilizatorii către două surse principale de Telegram: CyberSquadBot și canalul „Adevărul Rusesc” (în rusă: Русская Правда).

Botul CyberSquad funcționează ca un sistem bazat pe boți pentru integrare, distribuirea sarcinilor și o ierarhie de clasament bazată pe puncte. În cursul analizei s-a interacționat cu botul pentru examinarea activității și a structurii sarcinilor sale. La înscriere, botul îi întâmpină pe noii participanți cu un mesaj și le atribuie imediat un grad de tip militar, o utilizare clară a ierarhiei gamificate, menită să insufle un sentiment de apartenență, de disciplină și un scop orientat spre misiune.

Ulterior, navigând la secțiunea „Sarcini”, aplicantul e redirecționat către lista de sarcini zilnice, una dintre ele implicând depunerea unei plângeri împotriva conținutului identificat drept „rusofob”, în acest caz, publicat pe canalul Telegram OSINT Bees (rusă: OSINT Бджоли). Conform analizei, OSINT Bees este un colectiv OSINT de voluntari ucraineni înființat în aprilie 2022 care se descrie necomercial,  independent, axat pe sprijinirea apărării Ucrainei împotriva agresiunii rusești, identificarea criminalilor de război ruși și a colaboratorilor ucraineni și sprijinirea eforturilor de responsabilizare.

După selectarea unei sarcini din listă CyberSquad redirecționează către postarea OSINT Bees de mai jos care identifică un proiectant șef de la Biroul de Inginerie Marină Malakhit și solicită sancțiuni împotriva acestuia.

Sarcina CyberSquad este de încadrare a activităților „rusofobe” și instruire a voluntarilor ca raportori în masă a unei postări până la eliminarea ei. Pentru a-și motiva membrii, CyberSquad folosește un sistem de recompense care permite participanților să acumuleze puncte, ce le cresc rangul și astfel și construiesc „cariera” în cadrul proiectului. Fiecare sarcină finalizată acordă utilizatorilor puncte, 30 de puncte pentru cazul descris mai sus, spre exemplu. Participanții pot apoi cheltui aceste puncte într-un magazin al aplicație, pe diverse recompense, cum ar fi produse de marcă, abonamente Telegram Premium sau acces la misiuni suplimentare. În plus, membrii CyberSquad primesc recunoaștere publică în timpul ceremoniilor oficiale, intensificându-și și mai mult implicarea și promovând inițiativa către un public mai larg.

Această strategie de motivare consolidează sentimentul de mândrie și apartenență, transformând participarea digitală într-un act de patriotism validat public.

Canalul Telegram ”Russian Truth” joacă un rol important în ecosistemul digital berSquad. Acesta funcționează ca un canal amplificator care servește trei scopuri principale. CyberSquad arată cum cetățenii obișnuiți sunt integrați ușor în structuri militarizate, devenind soldați digitali. Prin patriotismul promovat de stat și apelurile la datoria civică, programul invită indivizii să participe la apărarea „frontului informațional”. Împreună, aceste mecanisme demonstrează cum gamificarea și controlul digital au devenit instrumente centrale în strategia mai amplă de militarizare a Rusiei.

Prin sisteme de clasificare, puncte de recompensă și recunoaștere publică, CyberSquad-ul ONF transformă participarea civică într-o formă structurată de serviciu digital. Această dinamică estompează linia dintre implicarea civilă și războiul digital, fuzionând divertismentul și supravegherea într-un sistem unic și continuu de mobilizare. Activitățile ONF primesc validare de nivel înalt, consolidând percepția că participarea la CyberSquad nu este doar voluntariat, ci contribuie la o misiune patriotică aliniată cu obiectivele Kremlinului.

La forumul ONF „Totul pentru victorie!” Pe 7 iulie 2025, președintele Vladimir Putin a lăudat personal CyberSquad, menționând că includea deja aproximativ 60.000 de „luptători căliți și experimentați, programatori și specialiști IT care luptă pentru țară, pentru adevăr”, pe frontul digital.

Monitorizarea digitală este consolidată prin publicarea regulată a valorilor CyberSquad precum numărul de pagini sau videoclipuri blocate (de exemplu: „22 de pagini blocate pe Odnoklassniki, 14 videoclipuri YouTube”).

Canalul menține o încadrare puternic militarizată, prezentând laude publice pentru voluntarii CyberSquad. Conținutul său include adesea portretizări batjocoritoare sau ostile ale adversarilor prin meme-uri ironice, citate și satiră vizuală care vizează actorii occidentali și forțele ucrainene, care întăresc o mentalitate „noi vs. ei”. Majoritatea postărilor sunt scurte, pline de imagini și frecvent redirecționate, concepute pentru consum rapid și partajare virală. Utilizarea repetată a unor sloganuri precum „Totul pentru victorie!” leagă și mai mult implicarea digitală cotidiană de narațiunea mai amplă din timpul războiului, despre unitate și loialitate.

Recunoștința publică acordată voluntarilor și „premiaților” întărește loialitatea prin statutul vizibil, conferit. Un exemplu este relatarea ceremoniei oficiale de premiere pentru trei participanți CyberSquad, toți cetățeni ai Donețkului ocupat. Cei trei bărbați au primit insignele „Totul pentru victorie”, pentru munca lor de pază a internetului și de combatere a așa-numitului conținut rusofob.

CyberSquad arată cum cetățenii obișnuiți sunt integrați ușor în structurile militarizate, devenind soldați digitali. Prin patriotismul promovat de stat și apelurile la datoria civică, programul invită indivizii să participe la apărarea „frontului informațional”. Împreună, aceste mecanisme demonstrează cum gamificarea și controlul digital au devenit instrumente centrale în strategia mai amplă de militarizare a Rusiei.

Prin sisteme de clasificare, punctele de recompensă și recunoașterea publică, CyberSquad-ul ONF transformă participarea civică într-o formă structurată de serviciu digital. Această dinamică estompează linia dintre implicarea civilă și războiul digital, combinând divertismentul și supravegherea într-un sistem unic și continuu de mobilizare. Activitățile ONF primesc validare de nivel înalt, consolidând percepția că participarea la CyberSquad nu este doar voluntariat, ci contribuție la o misiune patriotică aliniată cu obiectivele Kremlinului.

Victorie” pentru munca lor de pază a internetului și de combatere a așa-numitului conținut rusofob.

Trei participanți CyberSquad primesc insignele „Totul pentru Victorie” în semn de recunoaștere a contribuțiilor lor la activitățile CyberSquad. Decorul în sine a fost atent coregrafiat: în spatele lui Putin, două pancarte mari au inscripționat „Totul pentru Victorie” și „Frontul Popular al Întregii Rusii”, o sinteză vizuală a patriotismului, mobilizării și legitimității organizaționale. Susținerea directă a lui Putin servește ca un semnal de aprobare de la cel mai înalt nivel al puterii, acordând inițiativei nu numai credibilitate instituțională, ci și autoritate simbolică.

Implicarea lui Putin conferă încă o dată legitimitate proiectului ONF, acțiunile promovate, inclusiv cele din sfera digitală, fiind aprobate și încurajat de la cel mai înalt nivel al puterii. Pentru a conecta și mai mult liderul cu publicul prin simboluri de loialitate și apartenență, ONF a introdus o altă inițiativă emblematică: Premiul „Echipa Putin” (în rusă: Премия «Команда Путина»), lansat în octombrie 2022.

Premiul îi omagiază pe cetățenii care-și „ajută Patria”, incluzând aici în mod explicit profesioniștii și voluntarii a căror muncă susține dezvoltarea regională și, din 2022, invazia Ucrainei. Acesta redefinește contribuția din timpul războiului ca virtute civică, onorându-i public pe cei a căror muncă, predare sau voluntarat se aliniază cu prioritățile statului. Premiile sunt acordate atât la ceremonii naționale, cât și regionale, la care participă adesea oficiali locali, guvernatori și personalități culturale. Prezentatorii celebri, cum ar fi sportivii și actorii, adaugă vizibilitate și prestigiu, consolidând tonul aspirațional al premiului.

De-a lungul timpului, „Echipa Putin” a evoluat dincolo de un premiu într-un slogan și un brand de stil de viață folosit pentru a uni și mai mult participanții și a proiecta loialitate față de mase. Insigne, hanorace, șepci și tricouri sunt distribuite voluntarilor și participanților la evenimente și, de asemenea, vândute prin intermediul magazinelor online. Șabloane și kituri de design (partajate prin linkuri Yandex Disk) sunt puse la dispoziție pentru adaptare regională, transformând loialitatea politică în identitate purtabilă. Aceste simboluri vizuale, împreună cu panglica Sfântului Gheorghe, funcționează ca semne de apartenență. Purtarea lor semnifică mai mult decât afiliere; marchează participarea la un proiect de identitate civic-militară care îmbină loialitatea politică, simbolismul cultural și atașamentul emoțional într-o singură expresie, definită de stat a patriotismului.

V-ați întrebat vreodată cine primește distincția „Echipa Putin”? Ei bine, se pare că REvil, una dintre cele mai notorii bande de ransomware din Rusia, se află pe lista fanilor. Aceștia sunt aceiași actori arestați după atacul de la Kaseya, cel care a coincis cu summitul Biden-Putin de la Geneva din 2021 și care a fost ulterior promovat printr-o serie de audieri judiciare de mare profil. La una din audieri, unul dintre acuzați a apărut purtând un hanorac „Echipa lui Putin”. Pentru că nimic nu spune „suntem antreprenori neînțeleși” mai bine decât îmbrăcămintea de agrement aprobată de stat.

Scena este aproape prea frumoasă ca să fie adevărată: operatori de ransomware în haine patriotice, stând după gratii, surprinzând fără intenție fuziunea perfectă dintre propagandă, performanță și putere. Și ironia nu se oprește aici. Armata Cibernetică a Rusiei, așa-numitul grup hacktivist examinat în continuare, este saturată cu simboluri, sloganuri și scenete teatrale iar întrebarea, șoptită de mult timp în cercurile de securitate cibernetică, revine mai acută ca niciodată: Este statul implicat în criminalitatea cibernetică rusească și în activitățile grupurilor hacktiviste? Pentru a răspunde și a evalua influența sa, ne îndreptăm către limbajul semnelor, semnalelor și simbolurilor, deoarece uneori logo-urile propagandistice spun mai mult decât ar putea vreodată payload-urile.

În primul rând, hacktivismul, în special cel modern, este criminalitate cibernetică, indiferent de originile sale. Este distructiv, provoacă adesea daune în lumea reală și nu ar trebui să fie edulcorat ca un simplu „protest digital”.

Suspiciunile că infractorii cibernetici ruși și statul ar putea coopera au circulat de ani de zile. Dar chiar merg împreună și ce dovezi ar indica acest lucru? Această întrebare se află în centrul acestei analize. Din punct de vedere istoric, răspunsul se înclină spre da. Au existat multiple cazuri documentate în care oficiali guvernamentali rusi, în special din cadrul FSB și GRU, au fost acuzați sau implicați public în atacuri cibernetice și operațiuni criminale coordonate. În plus, reticența Moscovei de a lua măsuri este un semnal de aprobare, precum și, în unele cazuri, cu sprijin vizibil, așa cum vom vedea mai departe în această secțiune.

4)  Oops, am comis-o din nou: Cazuri anterioare de implicare a statului

Un exemplu proeminent este breșa de securitate Yahoo, care a implicat direct ofițeri FSB. Pe 15 martie 2017, Departamentul de Justiție al SUA i-a pus sub acuzare pe Dmitri Dokuchaev și Igor Sushchin, ambii agenți activi FSB, împreună cu doi complici criminali, pentru piratarea a 500 de milioane de… pe conturile Yahoo. Operațiunea a vizat nu doar utilizatorii

în scop lucrativ, ci și jurnaliști ruși, oficiali americani și ruși, angajați din domeniul telecomunicațiilor și finanțelor și chiar o companie rusă de securitate cibernetică, o listă de ținte în concordanță cu prioritățile serviciilor de informații ale statului.

Cazul Yahoo servește ca un exemplu de manual al modului în care statul rus și ecosistemele de criminalitate cibernetică se suprapun, statul folosind efectiv infractorii ca active. Cei doi ofițeri FSB nu erau martori; ei erau la comandă. Dokuchaev a servit în cadrul Centrului 18, unitatea cibernetică a FSB, în mod ironic, chiar biroul menit să țină legătura cu FBI în investigațiile comune privind criminalitatea cibernetică.

După cum a spus Departamentul de Justiție, „Conduita criminală în cauză, efectuată și facilitată în alt mod de ofițeri dintr-o unitate FSB care servește drept punct de contact al FBI la Moscova în probleme de criminalitate cibernetică, este dincolo de limite.” Unul dintre conspiratori, Alexsey Belan, era deja un infractor cibernetic notoriu, pus sub acuzare publică în 2012 și 2013 și inclus pe lista FBI a celor mai căutați hackeri cibernetici în noiembrie 2013. O Notă Roșie Interpol pentru arestarea sa exista încă din 26 iulie 2013, inclusiv în Rusia. Belan a fost reținut într-o țară europeană în iunie 2013 la o cerere de extrădare din partea SUA, dar a evadat în Rusia înainte ca extrădarea să poată avea loc.

În loc să aresteze unul dintre hackerii cei mai căutați ai FBI, FSB l-a transformat pe Belan într-un atu. În loc să-l predea, l-au folosit pentru a se infiltra în sistemele interne ale Yahoo, externalizând efectiv operațiunile statului către un infractor de carieră. În timp ce FSB urmărea colectarea de informații, Belan monetiza simultan datele furate, vânzând accesul și desfășurând operațiuni de spam pentru profit. Rezultatul a fost o operațiune hibridă: spionaj la nivel superior, criminalitate cibernetică pentru profit la nivel inferior, funcționând perfect sub o singură structură de comandă structură. Un exemplu proeminent este breșa de securitate Yahoo, care a implicat direct ofițeri FSB. Pe 15 martie 2017, Departamentul de Justiție al SUA i-a pus sub acuzare pe Dmitri Dokuchaev și Igor Sushchin, ambii agenți activi FSB, împreună cu doi complici criminali, pentru piratarea a 500 de milioane de conturi Yahoo. Operațiunea a vizat nu numai utilizatorii în scop lucrativ, ci și jurnaliști ruși, oficiali americani și ruși, angajați din telecomunicații și finanțe și chiar o companie rusă de securitate cibernetică, o listă de ținte în concordanță cu prioritățile serviciilor de informații ale statului.

Cazul Yahoo servește drept exemplu de manual al modului în care statul rus și ecosistemele criminalității cibernetice se suprapun, statul folosind efectiv infractorii ca active. Cei doi ofițeri FSB nu erau martori; ei

erau la comandă. Dokuchaev a servit în cadrul Centrului 18, unitatea cibernetică a FSB, în mod ironic, chiar biroul menit să țină legătura cu FBI-ul în investigațiile comune privind criminalitatea cibernetică. După cum a afirmat Departamentul de Justiție, „Conduita criminală în cauză, efectuată și facilitată în alt mod de ofițeri dintr-o unitate FSB care servește drept punct de contact al FBI la Moscova în probleme de criminalitate cibernetică, este inadmisibilă.”

Unul dintre conspiratori, Alexsey Belan, era deja un infractor cibernetic notoriu, pus sub acuzare public în 2012 și 2013 și inclus pe lista celor mai căutați hackeri cibernetici a FBI în noiembrie 2013. O Notă Roșie Interpol pentru arestarea sa exista încă din 26 iulie 2013, inclusiv în Rusia. Belan a fost reținut într-o țară europeană în iunie 2013 în urma unei cereri de extrădare din partea SUA, dar a evadat în Rusia înainte ca extrădarea să poată avea loc.

În loc să-l aresteze pe unul dintre hackerii cei mai căutați ai FBI, FSB l-a transformat pe Belan într-un atu. În loc să-l predea, l-au folosit pentru a se infiltra în sistemele interne ale Yahoo, externalizând efectiv operațiunile statului către un infractor de carieră. În timp ce FSB urmărea colectarea de informații, Belan simultan monetiza datele furate, vânzând accesul și desfășurând operațiuni de spam pentru profit. Rezultatul a fost o operațiune hibridă : spionaj la nivel de vârf, criminalitate cibernetică pentru profit la nivel inferior, funcționând perfect sub o singură structură de comandă.

Actorii ransomware urmează același model. Rusia domină ecosistemul și, în ciuda anilor de rechizitorii din partea SUA și UE, Moscova oferă puțină asistență semnificativă în arestări sau extrădări. Din 2021, cel puțin opt persoane legate de LockBit și alte grupuri ransomware au fost puse sub acuzare. Dintre acestea, trei au fost în cele din urmă urmărite penal, în timp ce se crede că cinci rămân în Rusia, practic intangibile.

Ce implică acest lucru despre postura statului? Rusia respinge în mod constant cooperarea juridică străină în materie de criminalitate cibernetică, în special în contextul războiului în curs din Ucraina și al confruntării geopolitice mai ample cu Occidentul. Acest lucru creează un efect de port sigur: actorii inculpați care rămân pe teritoriul rusesc sunt protejați de urmărire penală și pot continua să opereze cu consecințe minime. Această situație alimentează o ipoteză persistentă în comunitatea de cercetare conform căreia unii operatori de ransomware servesc drept active utilizabile sau monede de schimb implicite pentru statul rus. Saga REvil, cu ciclurile sale de arestări, eliberări discrete și reapariții bruște, sugerează că atunci când interesele statului sunt în joc, cazurile de infracțiuni cibernetice pot fi valorificate ca instrumente de politică, mai degrabă decât urmărite penal ca infracțiuni.

Deși nu este o dovadă directă a unui sistem de comandă și control direct, lipsa constantă de cooperare, coroborată cu cazuri documentate de funcționari ai statului care lucrează cu infractori (așa cum se vede în cazul Yahoo/FSB), întărește ipoteza. Rezultatul este o lacună structurală de încredere: atunci când agențiile de aplicare a legii sunt implicate, iar infractorii rămân protejați la nivel intern, partenerii internaționali dau dovadă de neîncredere, subminând colaborarea, operațiunile de eliminare a infracțiunilor și descurajarea globală.

Dacă protejarea infractorilor cibernetici nu era deja un mesaj, Rusia a mers cu un pas mai departe, așezând literalmente covorul roșu. Pe 1 august 2024, într-un schimb diplomatic extrem de coregrafiat, Rusia i-a primit înapoi pe hackerii condamnați Vladislav Klyushin și Roman Seleznev, ca parte a unui schimb multinațional de prizonieri. Televiziunea de stat i-a arătat coborând din avion și fiind primiți călduros de Vladimir Putin, care le-a mulțumit personal pentru „loialitatea lor față de Patrie”.

Această scenă nu a fost doar o ceremonie; a fost un semnal. Prin celebrarea întoarcerii infractorilor cibernetici condamnați, Kremlinul a estompat efectiv linia dintre crimă și serviciu. Mesajul către comunitatea criminalității cibernetice este clar: atâta timp cât acțiunile tale vizează „inamicul” și servesc interesele Rusiei, vei fi protejat, poate chiar onorat. Nu este doar o grațiere; este o încurajare. În logica actuală a Rusiei din timp de război, criminalitatea cibernetică împotriva adversarilor este încadrată ca patriotism. Implicarea personală a lui Putin adaugă sigiliul final: aprobarea de la cel mai înalt nivel de putere.

În studiul de caz care urmează, Armata Cibernetică a Rusiei ilustrează modul în care influența statului poate modela și dirija operațiunile cibernetice. Afirmațiile de control direct al statului necesită cel mai înalt nivel de dovezi de evaluare și trebuie abordate cu atenție. Cu toate acestea, influența statului prin ideologie, stimulente și condiționare socială poate fi încă evaluată probabilistic. Pentru a face acest lucru, analizăm semnalele de mesaje, sloganurile explicite, referințele la evenimente geopolitice, apelurile patriotice la acțiune și direcționarea deliberată a inamicilor declarați ai statului. Acești markeri ne ajută să estimăm probabilitatea și gradul de influență a statului, fie directă, fie indirectă, dezvăluind modul în care narațiunile politice migrează în domeniul cibernetic și transformă operațiunile digitale în instrumente ale strategiei naționale.

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, câmpul de luptă fizic s-a extins rapid în domeniul digital odată cu apariția așa-numitelor grupuri hacktiviste. Operațiunile timpurii s-au concentrat pe deturnarea site-urilor web și atacuri de tip denial-of-service, inundând spațiul informațional. Cu toate acestea, ceea ce inițial părea a fi hacktivism tipic la nivel local a dezvăluit curând o realitate diferită: forțele din spatele multora dintre aceste operațiuni difereau de colectivele hacktiviste tipice.

În cercetările noastre anterioare, am identificat caracteristicile de bază ale acestor grupuri hacktiviste moderne care operează cu structura, disciplina și alinierea strategică tipice operațiunilor legate de stat. Aceste grupuri prezintă un grad ridicat de coordonare, rețele extinse de membri și activități care reflectă sau susțin îndeaproape obiectivele statului. Probabilitatea influenței guvernului, fie directă, fie indirectă, este mare, deoarece campaniile lor promovează frecvent obiectivele politice sau ideologice ale statului.

Armata Cibernetică a Rusiei (CARR) a făcut parte din acest ecosistem hacktivist pro-rus aglomerat și se aliniază îndeaproape cu aceste caracteristici. Grupul a apărut în martie 2022, cu primul său canal de Telegram, CyberArmyOfRussia, înregistrat pe 4 martie 2022, și ulterior s-a mutat pe un al doilea canal, CyberArmyofRussiaReborn (acum desființat), înregistrat pe 1 aprilie 2022. În plus, CARR a menținut conturi pe alte platforme, inclusiv Twitter, Instagram, YouTube și Telegraph.

Pentru a analiza potențiala influență a statului, ne concentrăm pe activitatea grupului pe Telegram, care a servit drept principalul său canal de comunicare. Identificăm semnale cuantificabile precum simboluri și sloganuri, modele recurente de comunicare și asemănări observate cu inițiative oficiale cunoscute (de exemplu, CyberSquad analizat anterior).

Pentru a evalua potențialele conexiuni și gradul de influență a statului, evaluarea noastră este structurată în jurul a trei categorii principale:

Semnalele de conținut și simbolismul sunt instrumente esențiale în orice efort de propagandă. Acestea creează un sentiment de unitate și ordine, permițând mesajelor consecvente să rezoneze în toate domeniile și să lege eficient indivizii de un cadru ideologic comun. Când a fost lansat CARR, primele sale mesaje deja păreau… familiare. Prea familiare. Sloganurile, tonul și simbolurile grupului reflectau punctele de discuție ale Kremlinului aproape cuvânt cu cuvânt, ca o cameră de ecou digitală care repetă un scenariu de la Moscova. Publicat atât pe canalul său de Telegram, cât și reflectat într-un articol din Telegraph, mesajul suna astfel: „Ucraina, sub conducerea Statelor Unite, a lansat un război informațional împotriva cetățenilor noștri. Am creat această mișcare pentru a răspunde împreună la orice acțiuni îndreptate împotriva compatriotului nostru. Toate operațiunile noastre își propun să transmită un mesaj simplu — nu vom tolera amenințări la adresa securității țării noastre.”

5)   Studiu de caz al Armatei Cibernetice a Rusiei

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, câmpul de luptă fizic s-a extins rapid în domeniul digital odată cu apariția așa-numitelor grupuri hacktiviste. Operațiunile timpurii s-au concentrat pe deturnarea site-urilor web și atacuri de tip denial-of-service, inundând spațiul informațional. Cu toate acestea, ceea ce inițial părea a fi hacktivism tipic la nivel local a dezvăluit curând o realitate diferită: forțele din spatele multora dintre aceste operațiuni difereau de colectivele hacktiviste tipice.

În cercetările anterioare au fost identificate caracteristicile de bază ale acestor grupuri hacktiviste moderne care operează cu structura, disciplina și alinierea strategică tipice operațiunilor legate de stat. Aceste grupuri prezintă un grad ridicat de coordonare, rețele extinse de membri și activități care reflectă sau susțin îndeaproape obiectivele statului. Probabilitatea influenței guvernului, fie ea directă sau indirectă, este mare, deoarece campaniile lor promovează frecvent obiectivele politice sau ideologice ale statului.

Armata Cibernetică a Rusiei (CARR) a făcut parte de la început din acest ecosistem hacktivist pro-rus aglomerat grupul a apărut pe Canalul Telegram, CyberArmyOfRussia, înregistrat pe 4 martie 2022 și ulterior s-a mutat pe un al doilea canal, CyberArmyofRussiaReborn (acum desființat), pe 1 aprilie 2022. În plus, CARR a menținut conturi pe alte platforme, inclusiv Twitter, Instagram, YouTube și Telegraph.

Pentru a analiza potențiala influență a statului trebuie urmărită activitatea grupului pe Telegram, care a servit drept principal canal de comunicare, și unde se identifică semnale măsurabile, precum simboluri și sloganuri, modele recurentede comunicare și asemănări cu inițiativele oficiale cunoscute (de exemplu, CyberSquad analizat anterior).

Pentru a evalua potențialele conexiuni și gradul de influență a statului, evaluarea noastră este structurată în jurul a trei categorii principale:

● Simbolism și semnale de conținut. Semnalele de conținut și simbolismul sunt instrumente esențiale în orice efort de propagandă. Acestea creează un sentiment de unitate și ordine, permițând mesajelor consecvente să rezoneze în diferite domenii și să lege eficient indivizii de un cadru ideologic comun. Când a fost lansat CARR, primele sale mesaje deja păreau… familiare. Prea familiare. Sloganurile, tonul și simbolurile grupului au repetat aproape cuvânt cu cuvânt punctele de discuție ale Kremlinului, ca o cameră de ecou digitală care repetă un scenariu de la Moscova. Publicat atât pe canalul său de Telegram, cât și reflectat într-un articol din Telegraph, mesajul suna astfel: „Ucraina, sub conducerea Statelor Unite, a lansat un război informațional împotriva cetățenilor noștri. Am creat această mișcare pentru a răspunde împreună la orice acțiuni îndreptate împotriva compatrioților noștri. Toate operațiunile noastre își propun să transmită un mesaj simplu – nu vom tolera amenințări la adresa securității țării noastre.” Se citește mai puțin ca un manifest al hackerilor și mai mult ca un comunicat de presă al Ministerului Apărării cu emoji-uri. Tonul este prea curat, prea repetat și prea oficial. Pe scurt, oamenii obișnuiți nu vorbesc de obicei așa. Această declarație de deschidere oglindește aproape perfect strategia informațională a statului. Occidentul ca agresor, apărarea cetățenilor ruși și justificarea morală a războiului (digital) sunt aceiași piloni care au ancorat comunicarea statului rus din 2014. Repetându-și acest discurs, CARR nu se poziționează ca o mișcare hacktivistă spontană, ci ca parte a unei rețele mai largi de mobilizare a informațiilor în care apărarea patriotică, propaganda și activitatea cibernetică converg sub un singur banner ideologic.

Simbolurile și elementele vizuale utilizate activ de CARR, deoarece fac mai mult decât să decoreze un mesaj; ele sincronizează semnificația. Multe dintre simboluri oglindesc pe cele adoptate și promovate de mult timp de statul rus, multe dintre ele sunt descrise pe parcursul acestei cercetări.

Spre exemplu imaginea „Z” este redată în culorile panglicii St. George. Ceea ce a început ca un simbol comemorativ al celui de-al Doilea Război Mondial a fost reutilizat ca purtător al ideologiei actuale. De la invazia la scară largă a Ucrainei din februarie 2022, „Z” în sine a devenit o insignă civilă de loialitate, o prescurtare pentru alinierea cu „operațiunea militară specială” a statului. Apare și în sloganuri precum „Zа Свободу” (Engleză: Pentru Libertate), amestecând Z-ul latin cu chirilic pentru a marca loialitatea din punct de vedere lingvistic și vizual.

O a doua imagine uzuală o reprezintă perechea vizuală a unui soldat rus și a unui luptător ucrainean asociat cu Azov, formațiune a Gărzii Naționale a Ucrainei care a început ca miliție voluntară în 2014, încadrată de sloganul „Binele învinge răul” (în rusă: Добро побеждает зло), codificarea morală este explicită: soldatul rus întruchipează datoria și dreptatea; ucraineanul este prezentat ca fiind rău.

Într-o a treia imagine, o captură de ecran a contului de Twitter al CARR. Profilul menționează Mariupol (un oraș ucrainean ocupat) ca locație, o mișcare de semnalizare teritorială digitală, nu o geografie aleatorie, ci o revendicare a suveranității ideologice care aliniază activitatea online cu ocupația fizică. Pagina invocă, de asemenea, replica binecunoscută a lui Putin: „Dacă o luptă este inevitabilă, lovește primul” (în rusă: Если драка неизбежна, бить надо первым). Pronunțată odată de Putin în timpul unei conferințe de presă, citatul a fost de atunci răspândit pe scară largă în mass-media, valorificând imaginea lui Putin și funcționând ca un mandat moral pentru acțiuni preventive. Pe un canal hacktivist, atacurile cibernetice sunt reformulate ca acte de apărare națională, mai puțin o încălcare a legii decât o obligație de a proteja.

● Modele și limbaj de țintire: Modelele de țintire sunt un alt indicator cheie al potențialei influențe sau alinieri a statului, iar canalul CARR Telegram este o sursă excelentă pentru această analiză. Fiecare atac revendicat de grup a fost intens mediatizat intenționat, în concordanță cu natura performativă și demonstrativă tipică operațiunilor în stil hacktivist.

Postările lor nu numai că prezintă acțiuni tehnice, dar încorporează și o încadrare narativă care reflectă discursul oficial, mesajele amplificate prin intermediul canalelor media aliniate cu statul și canalele Telegram afiliate ce acționează ca multiplicatori de forță pentru vizibilitate.

Intensitatea și complexitatea operațiunilor CARR au crescut constant, susținute de campanii de informare coordonate.

Inițial concentrate pe atacuri DDoS, metodele lor s-au extins rapid pentru a include încărcări de date, compromiterea sistemelor și incidente care au cauzat daune fizice reale. În ianuarie 2024, de exemplu, CARR a revendicat responsabilitatea pentru revărsarea rezervoarelor municipale de stocare a apei din Abernathy și Muleshoe, Texas. Grupul a postat videoclipuri pe forumuri publice care arată manipularea interfețelor om-mașină, ducând la pierderea a zeci de mii de galoane de apă și alte daune fizice infrastructurii, unul dintre puținele cazuri clare în care activitatea hacktivistă a trecut în domeniul fizic.

Limbajul și tonul lor sunt la fel de revelatoare. Pe 23 aprilie 2024, în urma incidentului rezervorului de apă din Texas, grupul a distribuit un link către un videoclip YouTube în care un vorbitor discuta despre atac. În comentariul lor însoțitor, au scris: „Aceasta este o altă modalitate de a-i ataca pe cei care consideră echipa noastră slabă, în timp ce ei înșiși vând aur și dau interviuri inutile.”

Această scurtă declarație demonstrează câteva dinamici importante. În primul rând, arată cum CARR îmbină autolegitimarea, folosind limbajul forței, mândriei și rivalității, termeni adânc înrădăcinați în retorica rusească din timpul războiului și în retorica patriotică. Această retorică transformă atacurile cibernetice într-o competiție moralizată pentru putere, poziționând grupul nu ca pe niște criminali, ci ca pe niște războinici digitali care apără onoarea națională. În al doilea rând, declarația dezvăluie o obsesie pentru imaginea publică și credibilitatea, o caracteristică a operațiunilor informaționale influențate de stat. Prin prezentarea lor ca fiind disciplinați, CARR își consolidează imaginea de colectiv patriotic avansat din punct de vedere tehnic, opunând eticheta de „script-kiddie”.

O reacție notabilă a venit din partea grupului cu privire la două persoane puse sub acuzare pentru rolurile lor în operațiunile CARR, inclusiv atacul Muleshoe. Pe 19 iulie 2024, Yuliya Vladimirovna Pankratova a fost identificată drept purtătoarea de cuvânt care supraveghează comanda și controlul grupului, în timp ce Denis Olegovich Degtyarenko a fost numit principalul hacker din spatele mai multor incidente grave, inclusiv al atacului la sistemul SCADA american al unei companii energetice.

Ca răspuns la sancțiunile împotriva acestor membri, grupul a făcut ceea ce face de obicei: a dat dovadă de bravadă, amplificand o postare de pe un canal pro-rus și urând forțelor de ordine „mult succes” la vânătoare.

Bannerul comun „CĂUTAT” scria „Patrioți deosebit de periculoși ai Federației Ruse” și, în mod ironic, greșise „rus” ca „Росийсской” în loc de „Российской”. Poate că, pentru o mișcare care se înfășoară în acreditări patriotice, o verificare ortografică ar putea aduce pedepse mai aspre de la vârf decât orice acuzație din partea SUA. Nu s-a observat nicio relatare despre acțiunile Rusiei împotriva celor doi membri. Încă o dată, mesajul către criminalitatea cibernetică rusă este clar: atâta timp cât acțiunile voastre se aliniază cu agenda statului, sunt binevenite.

Aceste exemple arată că țintirea CARR nu este aleatorie; este sincronizată contextual cu prioritățile statului. Fie că lovește instituții occidentale simbolice, infrastructură critică sau momente de vizibilitate internațională, fiecare campanie este aliniată politic și. Acțiunile SUA sunt întâmpinate cu batjocură publică. Rezultatul este o o serie de operațiuni cibernetice care estompează linia dintre activismul independent și războiul digital aliniat cu statul, extinzând agenda mai largă a Rusiei și strategia de militarizare în domeniul cibernetic.

● Analiza sprijinului media. Acoperirea media din jurul acestor grupuri hacktiviste din Rusia este, de asemenea, revelatoare și demonstrează cum statul și ecosistemul său media afiliat au învățat să profite de imaginea globală a „hackerului rus”. Ceea ce a început ca o acuzație externă, popularizată după presupusa interferență a Rusiei în alegerile din SUA din 2016, a fost de atunci internalizată și reutilizată ca un motiv de mândrie națională și putere soft. În timp ce oficialii neagă public implicarea („nyet, nyet”), publicațiile aliniate cu statul promovează din ce în ce mai mult povești care i mitizează pe hackerii ruși ca fiind apărători pricepuți ai patriei. Începând cu 2022, această narațiune a devenit mai explicită: hackerii nu mai erau doar haiduci digitali; ei au fost portretizați ca războinici cibernetici patrioți, aflându-se în prima linie digitală a confruntării Rusiei cu Occidentul.

Grupurile hacktiviste sunt adesea intervievate în mass-media rusă și la televizor, unde își spun versiunea a poveștii și, atenție, aceasta este de obicei încadrată ca patriotism, nu ca crimă. Într-un interviu din 26 noiembrie 2024 cu Anna News, un reprezentant CARR a descris grupul ca fiind un „proiect al oamenilor”, născut în martie 2022 în timpul a ceea ce ei au numit un „val de entuziasm patriotic”. Potrivit lor, cetățenii obișnuiți „au vrut să apere Patria Mamă în spațiul IT și informațional”, transformând câmpul de luptă online într-o extensie a efortului de război al Rusiei.

Au explicat chiar și originile numelui canalului lor: contul actual de Telegram a fost creat în aprilie 2022 după ce cel anterior a fost „atacat de roboți inamici”. Sufixul „Renăscut”, au adăugat ei, nu era simbolic; marca literalmente crearea unui nou canal, deși au glumit că unii îi numesc în mod eronat „Armata Cibernetică a Rusiei Renăscute”.

Când a fost întrebat despre activitățile lor, purtătorul de cuvânt a declarat: „Principala noastră activitate este perturbarea funcționării site-urilor web prin atacuri distribuite de tip denial-of-service (DDoS)”. Dar nu s-au oprit aici, CARR efectuează și breșe de securitate ale serverelor, furt de date și compromite sisteme industriale, recunoscând cu mândrie că modifică („deturnează”) site-uri web și desfășoară operațiuni psihologice sub supravegherea „Doctorului în Psihologie V. Rozanov”.

Tonul interviului este izbitor. Mai degrabă decât un grup de infractori care se ascund în spatele anonimatului, CARR se prezintă ca un batalion digital, complet cu grade, strategie și un simț al misiunii civice. Cuvintele lor estompează linia dintre hacktivism și propaganda oficială, întărind narațiunea mai amplă a statului: că operațiunile cibernetice nu sunt crime, ci acte de patriotism în apărarea patriei.

Sună această narațiune ca CyberSquad-ul oficial al ONF? Da! Înseamnă asta că statul este implicat și în operațiuni hacktiviste? Da Da… Nyet Nyet… sau poate doar foarte probabil. Haideți să să vedem și cum îi elogiază alții pe acești hacktiviști în media rusească. Relatările despre activitățile hacktiviștilor se concentrează în mod constant pe patru narațiuni centrale, în toate publicațiile aliniate cu statul. Aceste narațiuni servesc nu numai la justificarea acțiunilor grupurilor ci și la integrarea lor perfectă în cadrul ideologic mai larg al comunicării de stat și al mobilizării digitale. De dragul demonstrației, ne concentrăm pe un anume exemplu: un interviu cu Valery Rozanov, coordonatorul Districtului Federal Central pentru Cooperarea dintre cazaci și mass-media (координатор ЦФО по взаимодействию Казачества со СММИ ca consilier al lor) și probabil consilierul lor CARPS Toate citările și citatele care urmează sunt extrase direct din această sursă.

*Notă: Cazacii (казаки) sunt o comunitate militarizată istoric în Rusia, datând din epoca țaristă, servind cândva ca grăniceri și cavalerie neregulată. În Rusia post-sovietică, aceștia au fost reintegrați în aparatul de stat atât ca mișcare cultural-patriotică, cât și ca forță auxiliară paramilitară.

În primul rând, încadrarea patriotică și normalizarea. Instituțiile media prezintă hacktivismul nu ca pe o crimă, ci ca pe o datorie civică, continuarea digitală a câmpului de luptă. Retorica „războiului hibrid”, a „rusofobiei” și a „apărării Patriei” domină titlurile și interviurile. În această încadrare, hackerii nu sunt actori necinstiți, ci cetățeni-soldați care protejează granițele informaționale ale Rusiei de agresiunea occidentală. Prin îmbrăcarea atacurilor cibernetice în limbaj patriotic, narațiunea statului oferă o justificare morală și emoțională pentru operațiuni care altfel ar fi criminale.

„La începutul lunii aprilie, Armata Cibernetică Populară Rusă a distrus aproape toate informațiile Sloveniei infrastructură ca răspuns la expulzarea diplomatului nostru. Urmează Republica Cehă și Polonia. Reprezentanții oficiali ai președintelui Sloveniei au făcut chiar apel la armata cibernetică pentru milă.”

În al doilea rând, narațiunile privind recrutarea și formarea se desfășoară în aceste povești. Articolele subliniază că „oricine se pot alătura”, subliniind barierele scăzute la intrare și chiar oferind programe de formare pentru aspiranții „apărători cibernetici”. Acest lucru reflectă mobilizarea offline observată în organizații precum CyberSquad a ONF, transformând utilizatorii obișnuiți în participanți la „frontul informațional” al Rusiei. Hacktivismul devine un cale de carieră, o contribuție civică și un simbol al apartenenței. „Armata Cibernetică instruiește oameni de la zero și fără limite de vârstă, creând toate oportunitățile de creștere profesională în diverse domenii, chiar și în muncă creativă (conținut media) pentru distribuire pe diferite platforme. Dacă nu aveți un computer, un telefon mobil este suficient pentru a efectua multe sarcini. Noi oferim tot software-ul necesar și dezvoltăm o mare parte din acesta singuri.” În al treilea rând, există justificarea și glorificarea actorilor acuzați, semnalând atât publicului intern, cât și internațional că participarea nu are nicio consecință reală, cel puțin în Rusia. Personalități precum Juliya Pankratova, denumită „Юля-Ярославна”, organizatori cunoscuți sau fețe publice ale operațiunilor hacktiviste, sunt celebrate public. Profilurile media îi descriu drept „adevărați patrioți” sau „gardieni ai suveranității digitale”. Această laudă transmite un mesaj clar comunității criminalității cibernetice: atâta timp cât acțiunile voastre servesc intereselor naționale, veți fi răsplătiți, nu pedepsiți.

„Pe o platformă patriotică, am avut plăcerea să o întâlnesc pe una dintre liderii Armatei Cibernetice, o femeie cu indicativul «Iulia-Iaroslavna», care deține o autoritate enormă în comunitatea hackerilor din Rusia și din străinătate, precum și o ură și un respect binemeritate din partea adversarilor noștri.”  În cele din urmă, sincronizarea cu narațiunile statale leagă totul. Acoperirea mediatică își aliniază momentul și tonul cu punctele de criză geopolitică, sancțiunile, expulzările diplomatice și escaladările militare, prezentând operațiunile hacktiviste ca răspunsuri la provocările occidentale. Secvențierea este deliberată: evenimentele cibernetice sunt încorporate în același scenariu emoțional și ideologic ca războiul convențional, amplificând sentimentul de unitate dintre stat, mass-media și actorii „de la bază”.

„În prezent, există o confruntare globală între Rusia și Occident, purtată cu mâinile naționaliștilor ucraineni. Luptele au loc nu numai de-a lungul liniei de contact și nu doar adânc în spate, unde rachetele și dronele lovesc din ambele părți. Cea mai importantă bătălie este pentru inimile și mințile oamenilor, cei care trăiesc în Rusia și Ucraina, precum și dincolo de țările beligerante. Și principala armă în această bătălie este tehnologia informației. De aceea, în timpul nostru, relevanța securității informațiilor este în creștere. Încă de la început, în timpul mai scurt, se consolidează „adevărata siguranță a informației”.

Prin intermediul acestor patru narațiuni: încadrarea patriotică, recrutarea, justificarea și sincronizarea, mass-media aliniată la stat nu doar încurajează; ea normalizează hacktivismul ca o datorie civică. Patriotismul oferă acoperirea morală („apărarea Patriei”), recrutarea oferă rampa de acces (sarcini simple, laude publice), justificarea explică de ce („ei au început”, „război hibrid”), iar sincronizarea leagă campaniile de agenda statului de militarizare suplimentară a societății sale.

Așadar, de ce se alătură oamenii și de ce vor continua să o facă? Răspuns scurt: pentru că amestecul de propagandă, presiune prin legi și teama de urmărire penală, formarea unei noi identități și recompense gamificate funcționează.

În primul rând sunt semne clare că statul rus este implicat în activități hacktiviste pe baza dovezilor prezentate în acest studiu. Având în vedere că statului rus este profund implicat în viața de zi cu zi: politica internă, legislație, control social și presiunea constantă asupra disidenței nu este plauzibil că Kremlinul ar ignora pur și simplu unul dintre cele mai strategice domenii ale puterii, spațiul cibernetic.

Mergând mai departe, analizând mișcări oficiale precum CyberSquad alături de colective hacktiviste precum Armata Cibernetică a Rusiei, se observă tiparele repetitive: limbaj identic, ton identic, chiar emoji-uri identice. Aceleași sloganuri, aceleași platforme, toate învăluite în patriotism și mantra „apărarea Patriei”. Modelele de țintă și limbajul din jurul atacurilor revendicate vorbesc de la sine întărind narațiunea proclamată a statului conform căreia Occidentul este principalul inamic. În evaluarea studiului aceste suprapuneri sunt departe de a fi accidentale. Ele dezvăluie un sistem structurat de influență, probabil coordonat, cel puțin parțial, sub comanda și controlul statului și amplificat prin canale civice și digitale pentru a recruta cetățeni obișnuiți.

De ce implică cetățeni obișnuiți? În primul rând, pentru a distrage atenția de la stat și a masca operațiunile sale ofensive sub pretextul criminalității cibernetice tradiționale. Dar, pe lângă toate acestea, nu există un motiv mai puțin înfricoșător decât militarizarea continuă a societății sale. Frontul digital a devenit la fel de important, combinând capabilitățile ofensive și defensive în arsenalul modern al statului. Ceea ce a început cu legislația, programa școlară și concertele patriotice a evoluat acum în Patriotism-ca-Serviciu și s-a extins online. În acest ecosistem, hacktivismul nu doar repetă mesajul statului; îl servește. De asemenea, presupunem că mulți dintre cei care participă probabil nu au nicio idee că sunt piese pe o tablă de șah mai mare, marionete într-un spectacol remarcabil de bine orchestrat.

De ce se alătură oamenii și de ce vor continua să o facă? Psihologia ne oferă răspunsul. Greutățile economice, sancțiunile și expunerea constantă la retorica mobilizării generează tensiune colectivă, furie, frică și căutare de sens. Statul transformă aceste emoții în acțiune prin implicare gamificată: grade,puncte, insigne și laude publice. Adăugați frica de urmărire penală pe lângă acestea, plus o lege represivă după alta, și aveți o rețetă perfectă pentru recrutarea în masă: atât fizică, cât și digitală. Prognoza? Nu este optimistă. Volumul și sofisticarea activității cibernetice ofensive vor crește doar,

și la fel și riscurile. Pe măsură ce războiul hibrid al Rusiei continuă să îmbine propaganda, politica și operațiunile cibernetice, instrumentele de influență vor ajunge mai departe în societate, normalizând o stare permanentă de mobilizare digitală. În această nouă paradigmă, „apărarea Patriei” nu mai este o metaforă; Este o misiune online 24/7. Războiul digital nu vine; este deja aici. Și în cazul Rusiei, este o armată de mărimea unei țări care poartă un hanorac cu echipa Putin cu o panglică a Sfântului Gheorghe, la un clic distanță de următoarea misiune.

[/responsivevoice]