Paloma PETRESCU ■
Motto:Reforma fără transparență este improvizație!
Reorganizarea rețelei școlare: când metodologia devine opțională, iar interesul copilului rămâne pe hârtie
Asigurarea dreptului la educație și facilitarea accesului sunt obiectivele fundamentale care stau la baza funcționării unităților școlare, indiferent de ciclul de școlarizare, știut fiind faptul că în România învățământul obligatoriu cuprinde ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Reorganizarea rețelei școlare pentru anul 2026–2027 este prezentată de Ministerul Educației drept un proces tehnic, fundamentat pe metodologii clare și criterii obiective. În realitate, cazurile recente din mai multe județe ridică o întrebare esențială: în ce măsură prevederile legale sunt respectate integral și transparent, iar interesul copilului este cu adevărat prioritar?
Metodologia privind fundamentarea planului de școlarizare stabilește explicit că deciziile trebuie luate pe baza unor criterii cumulative — legislative, demografice, geografice, economice și socio-educaționale, cu implicarea unităților de învățământ și a autorităților publice locale. Or, tocmai aceste principii par să fie cel mai des ignorate în practică. Organizarea rețelei școlare publice trebuie să respecte prevederea constituțională privind “dreptul la educație”. Principalele restricții includ menținerea personalității juridice pentru școlile unice în localitate (gimnaziu/liceu) și obligativitatea existenței a cel puțin unei unități cu personalitate juridică per limbă de predare, indiferent de numărul de elevi. Conform legii 198/2023 unitățile de învățământ gimnazial sau liceal (cu predare în limba română sau a minorităților) care sunt unice în comună, oraș sau municipiu funcționează cu personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi.
Metodologie aplicată selectiv
Documentul oficial prevede că propunerile de plan de școlarizare pornesc de la școli, sunt analizate de inspectoratele școlare județene și pot fi modificate doar în urma unei justificări scrise, documentate și transparente. De asemenea, autoritățile locale trebuie să fie consultate, iar deciziile trebuie fundamentate pe date reale privind populația școlară și accesul la educație.
Cu toate acestea, în cazuri semnalate public, de pildă în județele Constanța și Tulcea, IȘJ-urile au decis altfel decât au propus unitățile școlare, informal, uneori comunicarea deciziei s-a făcut telefonic, fără fundamentare, fără analize publice și fără explicații coerente privind argumentele și criteriile utilizate. O astfel de practică ridică semne serioase de întrebare asupra respectării metodologiei și asupra legalității procedurii administrative. Primăria și Consiliul Local Cobadin au solicitat explicit Inspectoratului Școlar Județean să prezinte criteriile care justifică măsura, atrăgând atenția că naveta forțată și costurile suplimentare pentru familii nu pot fi tratate ca simple „efecte colaterale”. Faptul că inspectoratul școlar județean Constanța a acceptat reluarea discuțiilor doar după presiunea părinților și a administrației locale spune mult despre raportul real de forțe: dialogul apare abia când comunitatea se mobilizează, nu ca regulă instituțională.
La Măcin, situația este și mai relevantă. Liceul Teoretic „Gh. Munteanu Murgoci” deservește un areal extins, fiind singura unitate de învățământ teoretic pe zeci de kilometri, cu rezultate constante și clase constituite conform legii. Cu toate acestea, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a avansat ideea reducerii unei clase de a IX-a, fără a prezenta public o analiză coerentă care să susțină decizia.
Primarul orașului Măcin a declarat în presa locală că administrația locală nu a fost consultată anterior și că datele demografice locale contrazic argumentul lipsei de elevi. Prefectura a fost sesizată oficial și a cerut explicații, semn că problema nu este una de percepție, ci de procedură și responsabilitate.
Abia după aceste intervenții a fost inițiat un dialog formal, ceea ce ridică o întrebare legitimă: câte decizii similare trec neobservate în localități mai mici, fără capacitate de reacție publică?
Drept constituțional versus exercițiu contabil
Educația nu este un serviciu opțional. Școala nu este doar o instituție angajatoare, pe piața muncii. În România, învățământul este obligatoriu și reprezintă un drept constituțional, iar statul are obligația de a asigura accesul efectiv al fiecărui copil la educație, nu doar pe vorbe, ci și în fapt.
În acest context, deciziile care reduc oferta educațională dintr-o localitate fără a evalua impactul social — navetă forțată, costuri suplimentare pentru familii, risc crescut de abandon — contravin nu doar spiritului metodologiei și al legii, ci și a obligațiilor fundamentale ale statului. Reorganizarea nu poate fi tratată exclusiv ca un exercițiu de „optimizare” bugetară, atâta timp cât consecințele sunt transferate direct asupra copiilor și familiilor lor.
Autoritățile locale din Cobadin și Măcin au atras atenția exact asupra acestui aspect: există elevi, există cerere educațională, există nevoi reale, iar ignorarea lor transformă reforma într-o decizie birocratică ruptă de realitate. Sigur, nu doar numărul de clase de liceu este important, ci și filiera care este acreditată – teoretic, tehnologic, vocațional. Aici intervine sprijinul CJRAE (centrul județean de resurse și asistență educațională) care derulează sau ar trebui să o facă, activități de orientare școlară și profesională, orientare în carieră.
Criteriile demografice și geografice, ignorate convenabil
Metodologia impune analiza bazinelor școlare și a accesului echitabil la educație, mai ales în zonele dezavantajate (rural, comunități izolate, scădere demografică, deficit de resurse umane calificate etc.). Cu toate acestea, reducerea claselor în localități unde liceul este singura opțiune pe zeci de kilometri sugerează o aplicare superficială sau selectivă a criteriilor geografice. Mai mult, legea învățământului preuniversitar 198/2023 prevede că atunci când este vorba despre o singură unitate școlară într-un UAT, aceasta poate funcționa chiar și sub efectiv, păstrându-și personalitatea juridică.
A invoca scăderea demografică fără a corela datele cu realitatea locală și fără a prezenta public analizele folosite în luarea deciziilor înseamnă golirea metodologiei de conținut.
Marea absentă: consilierea reală pentru carieră
Un alt aspect ignorat sistematic este consilierea reală pentru orientarea școlară și pentru carieră a elevilor. Planurile de școlarizare sunt ajustate, clasele sunt tăiate sau mutate, specializările sunt restrânse, fără ca elevii și familiile lor să beneficieze de un proces autentic de orientare școlară și profesională.
Metodologia face trimitere la relevanța ofertei educaționale în raport cu nevoile socio-economice, însă, în lipsa unei consilieri funcționale, deciziile rămân abstracte. Elevii sunt „redistribuiți” administrativ, nu orientați educațional, iar responsabilitatea alegerii cade, din nou, pe familii insuficient informate.
Transparența – condiție, nu opțiune
Un proces care afectează mii de copii nu poate funcționa pe bază de comunicări informale (comunicare telefonică a deciziei ISJ) și explicații tardive. Transparența nu este un gest de bunăvoință, ci o obligație legală, iar lipsa ei subminează încrederea în instituțiile educaționale și în serviciile publice.
Atunci când autoritățile locale află despre decizii după ce acestea sunt deja conturate, iar dialogul apare doar în urma presiunii publice, devine evident că metodologia este tratată mai degrabă ca un “decor”, nu ca un cadru obligatoriu.
Reorganizarea rețelei școlare poate fi necesară, dar nu poate fi legitimă în absența respectării integrale a metodologiei, a transparenței decizionale și a interesului superior al copilului. Atunci când aceste principii sunt ignorate, reforma riscă să devină o succesiune de decizii administrative care mută problemele din tabele, în viețile reale ale elevilor. Ministerul Educației și Cercetării afirmă constant că reorganizarea rețelei școlare se face „în parteneriat” cu autoritățile locale. Totuși, cazurile documentate arată că acest parteneriat este adesea formal, iar deciziile sunt doar directive, nu propuneri supuse dezbaterii.
Referitor la metodologia privind fundamentarea planului de școlarizare, pe hârtie, ea este una relativ detaliată și cu multiple criterii menite să echilibreze nevoile demografice, geografice, economice și legislative. În practică însă, pare, așa cum am spus mai sus, ea pare că a fost considerată doar un “decor”. Iată de ce:
- deciziile ISJ către școli comunicate informal sau fără argumentare scrisă încalcă prevederile metodologiei;
- analiza demografică și geografică nu pare să fie aplicată uniform sau transparent în toate cazurile;
- rolul autorităților locale și al comunității școlare este ignorat sau marginalizat, ceea ce contravine cerințelor metodologiei de a integra observațiile autorităților locale în fundamentarea planului.
Astfel, nu se poate spune că s-a ținut seama de toate prevederile metodologiei în toate cazurile raportate, iar problemele de implementare sunt cele care expun discrepanțe între textul normativ și aplicarea lui reală.
Într-un context în care numărul unităților de învățământ aflate în reorganizare este semnificativ, lipsa unui control riguros asupra modului de aplicare a metodologiilor creează un teren fertil pentru abuzuri administrative și erori cu consecințe sociale serioase.
Întrebarea nu este dacă reorganizarea trebuie făcută, ci cum și pentru cine. Iar răspunsul ar trebui să pornească, fără echivoc, de la copil — nu de la conveniența administrativă.
[/responsivevoice]
