Dan MIHĂESCU ■
Poveste de pe Coasta de Est…românească
Am cerut opinia unui expert financiar pentru a desluși tâlcul raportului Controlului de Control al Ministerului Educației și Cercetării la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Constanța și la două unități de învățământ, în perioada 25.11 – 28.11/ 2025 și 03.12-05.12/2025. Astfel m-am lămurit că documentul e o hartă descriptivă, ghid explicativ sau manual de utilizare al unui sistem de furt al banilor publici, cu multiple complicități administrative și politice, stratificat ierarhic. Speța respectivă poate fi sintetizată prin două replici clasice în literatura de gen americană: “Luați urma banilor” și “Pentru că acolo sunt banii”. Prima sintagmă a fost formulată în 1974 de Henry E. Petersen, , procuror ge neral adjunct al SUA în administrațiile Richard Nixon și Gerald Ford, la audierile din Senat pentru nominalizarea lui Earl J. Silbert la funcția de procuror al SUA. În acest context, expresia “Luați urma banilor” („Follow the money”) indica pista de urmat, prin verificarea circuitului bancar, pentru identificarea corupției politice și criminalității financiare în scandalul Watergate.
Iar a doua expresie emblematică “Pentru că acolo sunt banii”, îi este atribuită celebrului spărgător de bănci american William Francis Sutton, cu o carieră neîntreruptă în jafuri de peste 40 de ani, în urma căreia a adunat o avere de peste 2 milioane $. În timpul încătușării, după ultima spargere, întrebat de ziariști de ce jefuiește băncile, Sutton a declarat, în chip dezarmant, “Pentru că acolo sunt banii!” (Because that’s where the money is).
Așadar, dacă anchetatorii doresc elucidarea cazului, trebuie să deslușească cele două paradigme: cum au fost volatilizați banii de acolo unde sunt și ce urme au lăsat prin bănci? Și am zis „dacă” pentru că deja prudența noului inspector general interimar al IȘJ Constanța, Claudia Portase, mi-a provocat o tresărire nervoasă de Dragobete, când întrebată cum comentează concluziile raportului oficial, a declarat presei, rezervată: “Așteptăm să vedem ce ne va spune ancheta penală în final”. Eu pot s-o înțeleg pe Portase, ce să zică și ea când o lungă perioadă de timp a fost parte la ce s-a decis și s-a petrecut în instituția prejudiciată, din postura de inspector școlar și membru al Consiliului de Administrație. Nu știu însă ce interes au avut cei care au decis s-o însărcineze a prelua frâiele, IȘJ Constanța de la demisul de tristă amintire, Sorin Mihai? Oricum decizia a fost politică, ca și în cazul precedentului, fiind tot în răspunderea PNL.
Întreaga însăilare de fapte și persoane din raport duc cu gândul la alte instituții și personaje, implicate fie și prin pasivitatea manifestă, schițează tabloul unei imense hidre a corupției generalizate, hulpavă, pofticioasă care se alimentează prin zeci de capete din bunăstarea generală.
Dar să revenim la ale noastre oi negre…
Situația descrisă în Raportul de control la IȘJ Constanța indică abateri sistemice grave de la legislația financiar-contabilă și de control intern aplicabilă instituțiilor publice. Nefiind o situație punctuală, ci o succesiune de disfuncționalități persistente timp de aproximativ 14 ani, analiza răspunderii trebuie efectuată pe mai multe paliere: contabilul incriminat, contabilul șef, auditorul public intern și conducătorul instituției.
Contabilul șef nu se poate deroba de responsabilitatea operațiunilor întreprinse defectuos sau neefectuate de către un contabil subordonat, pentru că primul răspunde conform legilor aplicabile cel puțin pentru lipsa supravegherii, lipsa controlului intern și neîndeplinirea obligațiilor de verificare. Contabilul șef are o răspundere profesională certă, disciplinară și contravențională și chiar penală în cazul unei intenții și existența unui prejudiciu.
În instituțiile publice, conducătorului instituției și nu contabilului, îi revine răspunderea finală pentru utilizarea fondurilor publice. Constatările echipei de control evidențiază o deficiență gravă de management și control intern pentru care răspunde ordonatorul principal de credite, inspectorul școlar general, cu atât mai mult cu cât situația a persistat un timp îndelungat. Ca atare, există o răspundere directă managerială, cel puțin disciplinară și administrativă, posibil penală și patrimonială, dacă DNA, procuratura, instanța de judecată i-au în considerare și un prejudiciu.
Cu toate că în ultimii doi ani, au existat semnalări din rapoartele auditorului public cu privire la unele abateri, persistența unora dintre cele mai grave fapte ar putea contura o imagine a unui audit formal sau superficial, dar și a unui management inexistent. Este de văzut în ce măsura auditorul intern a avut acces la documente și dacă conducerea instituției a implementat eventualele recomandări formulate în cadrul misiunilor de audit. Însă, răspunderea auditorului intern, deși posibilă, nu este automată și nici principală, având în vedere faptul că acesta nu ține contabilitatea entității și nici nu aprobă plăți.
Din conținutul notelor de relații, solicitate contabilei șefe și inspectorului general, reiese intenția vădită a celor doi de a arunca vina deficiențelor constatate exclusiv pe contabilul incriminat. Din perspectiva dreptului administrativ și financiar această atitudine nu este corectă din următoarele motive: în instituțiile publice răspunderea este partajată și ierarhică; contabilul șef are rolul de coordonare a compartimentul financiar-contabilitate; controlul financiar preventiv trebuie să blocheze plățile nelegale; controlul intern este responsabilitatea managementului; ordonatorul de credite are răspunderea finală. Dacă timp de aproximativ 14 ani sistemul a funcționat atât de defectuos, este foarte puțin probabil ca, din punct de vedere juridic, un singur contabil să fie unic responsabil! Ca atare, din punct de vedere al gradului responsabilității, sigur există responsabilitatea juridică a contabilului executant dacă a efectuat operațiunile de capul lui, un grad ridicat de responsabilitate pentru contabilul șef, un grad foarte ridicat de responsabilitate pentru conducătorul unității și doar subsidiar și puțin probabil pentru auditorul intern.
În funcție de constatările organelor de urmărire penală, infracțiunile incidente pot fi: delapidare, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de fals, posibil constituirea unui grup infracțional organizat.
Pe funcții, încadrările pot fi la un risc penal ridicat pentru contabilul executant dacă a acționat direct fără dispoziția superiorilor, fără documente aprobate și cu beneficiu personal. În cazul contabilului șef, în funcție de probele din rechizitoriu, va fi greu de convins procurorul că, timp de aproximativ 14 ani nu a avut cunoștință sau, cel puțin, că nu a fost în culpă gravă. Ca atare, cel mai probabil risc pentru acesta ar fi încadrarea la abuz în serviciu sau complicitate la delapidare, în funcție de probe. Răspunderea ordonatorului de credite este frecvent analizată în anchetele penale pentru că acesta aprobă angajarea și ordonanțarea cheltuielilor, răspunde de organizarea controlului intern și aprobă execuția bugetară. Dacă a tolerat sistemul defectuos există un risc major de încadrare ca abuz în serviciu, complicitatea sau neglijență în serviciu. Un aspect important: în practică, DNA face frecvent inculpări pentru ordonatorii de credite în astfel de spețe.
Un aspect de luat în considerare pentru faptele care s-au derulat pe o perioadă mare de timp este termenul de prescripție. Termenul va depinde de încadrarea juridică și de pedeapsa prevăzută, pentru delapidare sau abuz în serviciu cu prejudiciu mare, prescripția fiind semnificativă, fiecare act material va fi analizat separat.
Atâta vreme cât evidența financiar-contabilă a instituției a fost viciată, în mod logic și tehnic putem trage concluzia că și raportările către ministerul coordonator și platforma Forexebug a Ministerului Finanțelor a fost viciată, întărind încadrările de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, întrucât raportarea oficială către stat este nereală: execuția bugetară raportată este denaturată, bilanțul este denaturat, indicatorii financiari sunt nereali, raportările privind cheltuielile de personal nu sunt reale. Practic, putem suspiciona că toată raportarea bugetară aferentă perioadei controlate este viciată. Falsul contabil este fapta principală, raportarea în Forexebug devenind o consecință tehnică, nefiind automat o infracțiune.
Cu toate acestea, o distorsiune a execuției bugetare există pentru că execuția pe titlul Cheltuieli de personal este denaturată, atât indicatorii de performanță bugetară cât și analiza macro bugetară fiind afectați. De ce este interesantă această abordare? Pentru că într-un dosar penal cu o astfel de speță întrebarea fundamentală este „La ce buget se raportează juridic prejudiciul”? Având în vedere natura presupusului prejudiciu, chiar dacă afectarea s-a produs operațional la nivelul instituției județene, prejudiciul se raportează la bugetul de stat: „s-a cauzat un prejudiciu bugetului instituției X, parte a bugetului de stat”. Prejudiciul este evidențiat contabil la nivelul instituției, dar juridic acesta aparține bugetului de stat.
Într-un context fiscal dificil, orice cheltuială nelegală limitează capacitatea de ajustare cheltuielilor bugetului de stat. Cu un deficit bugetar ridicat, disciplina cheltuielilor de personal este esențială. Un caz ca acesta nu produce o destabilizare a bugetului general consolidat, dar contribuie la rigidizarea cheltuielilor, iar dacă fenomenul este sistemic, impactul devine semnificativ și subliniază gravitatea folosirii nelegale a fondurilor publice.
În perioada pentru care Corpul de Control al Ministerului Educației și Cercetării (peste 10 ani) a derulat cercetarea în discuție trebuie să fi existat audit al Curții de Conturi. Este deci firească întrebarea: Ce conțin acele rapoarte? Ce recomandări au fost făcute? Și evident, cine a monitorizat implementarea recomandărilor respective? Sau nu s-au derulat misiuni ale Curții de Conturi în această perioadă îndelungată?
Controlul, ca și componentă a managementului instituțional joacă un rol esențial în asigurarea respectării principiilor de execuție bugetară corectă, deoarece reprezintă mecanismul prin care se verifică legalitatea, oportunitatea și eficiența utilizării fondurilor publice. Prin intermediul controlului financiar preventiv, al auditului intern și al verificărilor efectuate de instituții specializate precum Curtea de Conturi a României, se asigură aplicarea principiilor legalității, transparenței, economicității, eficienței și responsabilității în gestionarea resurselor bugetare.
Importanța controlului constă în prevenirea abaterilor, identificarea și corectarea neregulilor, precum și în consolidarea disciplinei financiare. Acesta contribuie la creșterea încrederii cetățenilor în modul de administrare a fondurilor publice și la protejarea interesului public. În lipsa unui sistem de control eficient, riscul de utilizare inadecvată sau frauduloasă a resurselor bugetare crește semnificativ, afectând echilibrul financiar și buna funcționare a instituțiilor publice.
În concluzie, controlul nu este doar o etapă formală a procesului bugetar, ci un instrument fundamental pentru garantarea unei execuții bugetare corecte, responsabile și conforme cu cadrul legal în vigoare.
[/responsivevoice]
