Dan MIHĂESCU ■
Motto: Oamenii puternici nu au timp să citească și cei ce nu citesc sunt nepotriviți pentru putere. Michael Foot.
Urmăream pe monitorul computerului intriga pe puncte, conform ordinii de zi aferentă sesiunii din 19 iulie a Consiliului Local Orășenesc (CLO) Techirghiol, transmisă online, cu sincopele direct proporționale interesului pentru informare publică corectă, transparentă și la final, când l-am văzut pe primar bătând cu palma-n masă, mi s-a revelat pe deplin semnificației înțelepciunii populare cum că: «Adevărata putere nu e să fii taur în jug ci să pășunezi liber în pădure»!
Parcă priveam la microscop un insectar și realizam că exact despre asta e vorba în tot sistemul administrativ românesc, deliberativ, legislativ sau executive; înjugat de politicieni să tragă plugul prin brazda proprie sau măcar prin tarlaua partidului.
Fitecine, care mai de care voia câte ceva, să se facă într-un fel sau altfel dar să nu fie cum s-a spus, cum a zis cutare sau cutare, că-i mai bine așa; știe el. Ăla nu se pricepe. Cine i-a dat dreptul să vorbească? Și uite așa, mai bine de o oră de atmosferă ineptă și gregară, întreruptă din când în când de chemarea la ordine din partea președintelui de ședință ce supunea proiectele votului majorității asigurate de primar. De unde și gestul aceluia de autosatisfacere, la final.
Despre ce s-a discutat? Aproape despre orice era și nu era pe ordinea de zi dar marea sfadă s-a desfășurat la: Diverse. Din câte am înțeles, din luările de cuvânt a unor consilieri, era vorba despre un presupus eveniment cultural intitulat festival, de care am văzut că și unii dintre organizatorii locali s-au dezis. O voce de femeia a adus în discuție: “Totemul care a fost amplasat vineri pentru Centenarul Sta-Mărie”, întrebând dacă există documentație urbanistică, motivând că ar fi cineva interesat de acest subiect? Primarul n-a contrazis-o. Nici în legătură cu totemul, nici cu Centenarul Sta-Mărie (ce dracu or fi fost alea amândouă?), doar că a replicat că nu vrea să-i dea satisfacție. “Trimite-ți-l la mine pe acel cineva că-i răspund eu”, a replicat “întâiul gospodar”.
Dar văzând că se ține de capul lui ca boala de omul sănătos, primarul a replicat tăios: “Nu vă răspund la această întrebare.”, și asta a fost totul pe problemele de legalitate.
Apoi a prins vorba din zbor un alt consilier care a readus în discuție festivalul. Din start omul și-a afirmat identitatea etnică dar și nemulțumirea că organizarea festivalului a fost piratată de altă entitate decât cea care-l inițiase în anul precedent, recte Societatea de Cultură Macedo-Română (SCMR), cu complicitatea primăriei. Și pentru că-i venise cu greu rând la microfonul ce tot rămânea în pană de baterie, omul a vărsat tot ce avea în gușă.
În afară de deturnarea sensului și mesajului cultural al tradiției populare de “Stă-Mărie”, la aromâni, alesului local nu i-a picat prea bine nici că au venit alții la el în bătătură ca să-și facă fală. “Nu fac nicio referire către nimeni nu aduc acuze către nimeni dar se știe că în Techirghiol, armânii, în procentul lor sunt 80% verieni (proveniți din orașul Veria situat în nordul Greciei, la poalele estice ale Munților Vermion). Restul, sunt și familii mixte cu fârșiroți, cipani și ce mai sunt”… Și cam atât a fost că în scurt timp microfonul s-a săturat să-l mai audă. Tocmai hăt…minute bune mai încolo, după ce s-au regenerat acumulatorii microfonului din sală, o altă preopinentă, consilier local din același grup etnic, își spunea nemulțumirile în legătură cu organizarea evenimentului cultural impropriu descris ca festival.
Tot de la ea am aflat cum „veneticii” de la Fara Armânească, care le-au preluat festivalul, le-a interzis copiilor din ansamblul folcloric Techir să prezinte pe scenă o variantă coregrafică a șlagărului „Pamporea”, pregătită vreme de trei săptămâni și pentru care părinții investiseră în scenografie și costume. Aceeași distinsă reprezentantă a sexului frumos aromânesc din localitate, duce discuția conflictuală mai departe iar cel denumit totem, în primă instanță, devine acum …troiță. “Legat de troiță, nu am fost întrebată, mi s-a spus despre ea, nu m-a întrebat nimeni absolut nimic. Știam că s-a încheiat protocolul pentru troiță dar am spus că părerea mea este că din respect pentru comunitatea aromână din Techirghiol pe troiță trebuie să fie două persoane: Prof. Galavu și părintele Papacioc (…) Trebuia să se solicite de la primărie o listă cu armânii din Veria stabiliți la Techirghiol și acele nume să fie inscripționate pe monument”, a încheiat consiliera.
Sfârșitul apoteotic a aparținut primarului care, văzând cum bate vântul, cu înțelepciune rabinică a mutat discuția acordându-le celor doi revendicatori drept la compensație morală promițându-le o troiță specială din finanțare publică. Va fi amplasată în preajma Primăriei, vor fi sculptați sfinții de hram ai localității și ai celor două biserici, urmând să rămână loc suficient și pentru pomenirea altor nume merituoase din localiate.
În final, pentru a nu-i lăsa pe cititorii noștri cu impresia că dezbaterile de esență din poreclita ședință de consiliu local au fost despre: “Ai voștri împreună cu ai lor i-au bătut pe ai noștri”, am trimis un fotograf la fața locului să documenteze povestea ridicolei pisanii instalată la răscrucea de drumuri din centrul orașului, de-o măsură cu Monumentul Eroilor din Techirghiol, cum ar veni, închinat soldaților căzuți în Primul Război Mondial, dezvelit în 1931.
Din prima am remarcat că cea botezată pe rând, de consilierii locali, când totem când troiță este un fel de cofret electric înalt de un stat de om voinic, cu soclu, și plăci din alamă gravate, montate cu șuruburi. O ditamai lucrarea cu caracter permanent care avea nevoie nu doar de aviz de amplasament ci de toată documentația legală, cu certificat de urbanism, autorizație de construire și proiect. Oricum, dacă se înmoaie fundația monumentului comemorativ, de la irigarea excesivă a jardinierei cu flori, se poate transforma în lespede tombală pentru vreun pieton ghinionist. Asta, din punct de vedere constructiv căci în plan conceptual, contextual și istoric, este genune!
Așa cum mi-a atras atenția un coleg de redacție: Nu exista date despre aromânii (mai bine zis vlahi pentru epoca respectivă!) că ar fi ajuns în România începând cu sec. XVII, așa cum vrea să ateste pisania în cauză. Mișcări de populație, între nord și sud, se presupune că au fost permanente, chiar și după apariția triburilor slave și spargerea blocului etnic străromân sud și nord dunărean. Cert este însă că România nu exista în sec. XVII.
Apoi, nu există un așa zis “decret regal după 1913”. O astfel de referință ar trebui să facă trimitere la un număr și o data de promulgare ca să-l putem identifica în Monitorul Oficial. Primul document de stat despre primirea românilor macedoneni, cum sunt ei numiți în documentele vremii, este Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1698 din 13 iunie 1925, numit și „Charta de bază a colonizării” macedoromânilor, care, într-adevăr, este după…1913.
Armânii identificați drept grămosteni ca origine, sunt o ramură a aromânilor numiți și macedo-românii. În manieră hiperbolizantă, inscripția respectivă îi trimite pe aromânii prin Slovenia și Croația. În Croația se află doar istro-români, în Peninsula Istria. E inadmisibil ca tocmai cei care fac caz de fiorul naționalist aromân, în chip de autori ai înscrisului proțăpit în piața publică a Techirghiolului, să nu cunoască aria geografică de răspândire a etniei de la care se revendică; atât azi cât și în trecut.
Și nu în ultimul rând pisania înșiruie un întreg pomelnic pentru morți și vii, fără nicio logică sau criteriu de valoare, personalitățile, unicul atribut constând în descendența aromână, deși despre la Caragiale este discutabil.
Singurii ce se regăsesc pe acest cenotaf, implicați în procesul de colonizare al aromânilor în Cadrilater sunt Tache Papahagi și Nicolae Batzaria. Asta denotă că vinovații de redactarea acestui aiuritor pomelnic nu fac parte din comunitatea aromânilor virieni, cu ascendență în Veria, dovedind că nu cunosc personalitățile originare din Veria și Avdela, implicate în colonizare ori în mișcarea națională a românilor macedoneni din Balcani. Cele două orașe au dat cele mai mari personalități ale mișcării naționale românești din Balcani, din rândul lor lesne putând fi omagiați cel puțin 10 nume celebre precum: arh. Averchie, Apostol Mărgărit, Toli și Steriu Hagigogu, George Murnu, Pericle Papahagi, Dimitrie Cicma ș.a.m.d.
Fără legătură factuală întâmplarea de față mi-a readus în memorie o scenă celebră din cinematografia română în care doi escroci de meserie treceau în revistă numele de capitale cunoscute…
Scurta analiză de la distanță pe marginea unei înregistrări video și a unor fotografii de la fața locului ne îndreptățește să concluzionăm că întâmplarea cu pricina a fost posibilă din cauza infatuării tipice indivizilor autosuficienți, dispuși să-și cumpere locul râvnit în public, cu orice cost material, ignoranți față de cultură și disprețuitori față de cei care nu sunt asemeni lor. Și mai arată starea morală și educațională precară în cadrul societății românești, indiferent de etnie. La urma urmei, chiar dacă primul gospodar al urbei, băiat dovedit destoinic cel puțin pentru el, și secundul său, sunt antrenori de rugbi și fotbal, măcar consilierul personal al primarului să fi avut ceva mai multe clase decât îi trebuiau pentru calificarea ca fochist, și poate că orașul ar fi evitat această aventură penibilă.
[/responsivevoice]
