Emil ȚÎRCOMNICU ■
Congresul național din 27 noiembrie 1924 de la Veria (Grecia)
Steriu T. Hagigogu din Veria, cunoștea comportamentul autorităților grecești din anul 1912, când acestea au intrat în Veria. Atunci, alături de tatăl său, Toli, dr. Badralexi și cei doi fii, Cola Ciumetti și alți aromâni, fusese arestat.
Împotrivirea la aducerea grecilor din Asia Mică în localitățile aromâne nu putea să aibă succes în anul 1924. În studiul publicat mai târziu, în anul 1927, Hagigogu face referire, în prima parte a lucrării, la aceste aspecte istorice care, și după trecerea anilor, nu puteau fi uitate.
Încă din anul 1923, în presa din România se discuta despre situația aromânilor din Grecia invadată de refugiați. La un protest al „Uniunii studenților macedo-români”, condus de Șimeon Țovaru și Hota Cuza, legația elenă răspundea că autoritățile grecești nu au nimic cu populația macedoromână, care era tratată la egalitate cu cea greacă, că bisericile și școlile românești aveau deplina libertate de a funcționa, dar că numărul mare de refugiați, de peste un milion, le făcea, într-adevăr, probleme.
„Niciodată nu a fost în gândul, nu numai a guvernului, dar a nici unui cetățean grec, să facă vreo deosebire între locuitorii regatului, de orice limbă sau cult. Oricine în Grecia, chiar și străinii, pot deschide școli și fonda biserici. Nu este deloc adevărat că școli sau biserici aparținând populațiunei în chestiune, au fost închise în Macedonia”. (citat extras din articolul În jurul protestului românilor macedoneni. Un comunicat al legațiunii grecești, apărut în ziarul „Dimineața”, Anul XX, nr. 6106, 4 noiembrie 1923, p. 7).
Replica studenților macedoromâni din București a fost însoțită de dovezi și aspecte concrete de la evenimente petrecute în Veria:
„Ținem să lămurim opinia publică a acestei țări și pe d. ministru al Greciei că nu contestăm dificultățile ce întâmpină instalarea refugiaților veniți din Asia Mică și din Tracia, dar nu putem admite ca plasarea lor să facă imposibilă viața românilor din acele părți”.
Aceștia evocau preluarea islazurilor de către autorități, moșii de celnici expropriate, 14 femei din Băiasa arestate, tânărul Nic. Luru din Veria ucis de refugiați, fruntașul aromân M. Caprini din Veria, de asemenea fusese ucis. (Chestia macedoromânilor din Macedonia grecească, ziarul „Dimineața”, Anul XX, nr. 6111, 9 noiembrie 1923, p. 7).
Scriitorul Nicolae Batzaria, fost ministru otoman și membru în conducerea Societății de Cultură Macedo-Română, a intervenit pentru a clarifica această polemică din presa românească, punctând următoarele aspecte:
– Grecia trebuia să-și respecte angajamentele luate în anul 1913 prin Tratatul de la București;
– școlile și bisericile românești din Grecia erau în număr insuficient pentru populația aromână;
– persecuțiile autorităților grecești față de românii Meglenia, mai ales a acelora mahomedani din Nânta, se confirmau;
– românii din Tesalia aveau îngrădite drepturile naționale, ei aparținând Greciei și înainte de anul 1913;
– revolta studenților era îndreptățită întrucât Mușa Caprini fusese asasinat, iar un alt român din Vodena, cu o lună înainte, fusese ucis, de asemenea;
– 14 femei din Băiasa fuseseră reținute;
– pe tărâm economic românii din Grecia erau nedreptățiți.
(Chestia românilor macedoneni. Ce ne declară d. Skakis, ministrul Greciei. Replica d-lui N. Batzaria, în ziarul „Adevărul”, Anul XXXVI, nr. 12200, 3 noiembrie 1923, p. 3).
Cei doi fii ai învățătorului Christu Noe din comuna Ludzini, din Meglenia, au venit la București, la 20 iulie 1924, pentru a discuta despre situația meglenoromânilor. Ulterior, a venit la București și Tuși Prondi, delegatul meglenoromânilor din comunele Oșani, Lundzini și Cupa. Nântenii musulmani deja fuseseră trimiși în Turcia în anul 1923.
În toamna anului 1924 Steriu Hagigogu a discutat, la București, cu Alexandru Constantinescu, ministrul Departamentului Agriculturii și Domeniilor, despre posibilitatea colonizării în Dobrogea de Sud a macedoromânilor, așa cum s-au formulat, vreme de 10 ani, diverse păreri și idei.
Ministrul Al. Constantinescu i-a solicitat un memoriu, și Steriu Hagigogu i l-a înmânat la 20 octombrie 1924. În acest document Hagigogu scria că „nu exagerez când cred că vă vorbesc în perfectă cunoștință de cauză, în numele Poporului Român din Macedonia”, și descria sumar numărul populației aromâne din regiunile Pindului, Veria, Caterina, Vodena și Meglenia, arătând distrugerile provocate de război, schimburile de populație petrecute între Turcia, Bulgaria și Grecia, și apreciind că populația aromână, rămânând în Grecia, va fi asimilată.
„Prin urmare, aromânii sunt în scurt timp meniți pieirii, și naționalicește și economicește… Pentru cei cari cunosc situația din Macedonia, precum și curentele pornite acolo, nu există decât o singură soluție: Mutarea aromânilor în Dobrogea”.
În cazul în care se accepta strămutarea aromânilor în Cadrilater, Hagigogu oferea soluții pentru achitarea în „rate lungi” a terenurilor, Banca Națională putând oferi credite coloniștilor, astfel încât, „în scurt timp și pe nesimțite Dobrogea va fi pur românească”.
Steriu Hagigogu prezenta, de asemenea, și avantajele acestei colonizări, aromânii, având „aptitudini comerciale”, putându-se întinde în Basarabia și marile centre comerciale, urmând a înlocui „multe elemente străine, contribuind astfel la naționalizarea și extinderea comerțului român, mai ales că piețele orientale le sunt cunoscute lor”. De asemenea, Hagigogu avertiza asupra faptului că „e de dorit… ca primele colonizări să se efectueze în cele mai bune condițiuni, căci numai așa ele vor putea să continue și să ajungă la bun sfârșit”. (Steriu T. Hagigogu, idem, p. 19-22).
Ministrul Al. Constantinescu a răspuns memoriului înaintat de Steriu Hagigogu astfel: „De când ați fost împărțiți între patru state, am știut că sunteți pierduți. Să mai salvăm acum ce mai putem salva. Cadrilaterul are nevoie de voi. Scrie din partea mea Aromânilor să trimită delegați să ia contact cu guvernul, căci toți le vom da concursul”. (Steriu T. Hagigogu, idem, p. 22).
La 30 noiembrie 1924 s-a desfășurat la Veria un congres la care au participat 400 de delegați din mai multe comune, unde s-a discutat chestiunea emigrării. Nu s-a luat o hotărâre, solicitându-se stabilirea de legături atât cu comunitatea aromânilor stabiliți în țară, cât și cu autoritățile române.
Lingvistul Th. Capidan își amintea și scria mai târziu: „bieții Români vedeau cu ochii întreaga ruină a vieții lor economice. Împrejurările de atunci erau de așa natură, încât se impuneau luarea de măsuri cât mai grabnice, pentru evitarea răului. În acest scop, în luna Noiembrie din anul 1924, celnicii din ținutul Veria au ținut un congres, în care s-a discutat situația Românilor creată prin năpădirea în locurile lor a refugiaților Greci. Deși mai toți au recunoscut imposibilitatea de a mai putea trăi în vetrele lor străbune, ideea expatrierii lor din Grecia a fost lăsată pentru mai târziu, după ce vor fi avut un cuvânt și din partea Macedoromânilor stabiliți în Țară.” (Th. Capidan, Macedoromânii. Situația lor după 10 ani dela Unire, în „Societatea de mâine”, Anul V, nr. 22-24, Cluj, 1-15 decembrie 1928, p. 404).
St. Hagigogu mai nota următoarele: „În noiembrie anul 1924, are loc în orașul Veria – cel mai însemnat centru aromânesc de iarnă – un congres în care se discută situația aromânilor. Toți recunosc imposibilitatea de a trăi în Grecia, dar o hotărâre nu se ia încă. În timpul acesta, în România, unul din cei mai însemnați oameni politici fusese câștigat pentru cauza noastră.”, referindu-se, desigur, la ministrul Al. Constantinescu. (Steriu T. Hagigogu, idem, p. 19).
Vasile Th. Muși, în lucrarea sa publicată în anul 1935, Un deceniu de colonizare în Dobrogea-Nouă 1925-1935, prezenta succint motivele emigrării:
1. Oricum aromânii plecau atunci când considerau că nu mai puteau rezista în locurile de baștină;
2. Era astfel mai bine ca emigrarea să fie călăuzită către România, pentru păstrarea etnicității lor, și pentru consolidarea românismului în Dobrogea de Sud;
3. O comunitate aromână puternică în România va putea ajuta la sprijinirea, pe mai departe, a aromânilor din Balcani.
La 3 ianuarie 1925, la București, în casa lui Const. Noe, s-a constituit un Comitet pentru emigrarea aromânilor, format din Const. Noe, Vasile Muși, Petre Marcu, Dumitru Babuș, N. A. Balamace, Steriu T. Hagigogu, T. Hagigogu, Dumitru Dionisie.
[/responsivevoice]
