Emil ȚÎRCOMNICU ■
● Procesele Verbale ale Societății de Cultură Macedo-Română din anul 1925 ●
Constantin Noe, alături de membrii comitetului pe care l-a alcătuit la 3 ianuarie 1925 pentru a ajuta colonizarea macedoromânilor în Cadrilater, prezenta dilemele pe care membrii Societății de Cultură Macedo-Română le-au avut în raport cu acest proces al strămutării unui număr mare de familii de macedoromâni în România.
„Dispunând de material informativ, membrii comitetului, în întrevederi lungi, au reușit să convingă pe marele patriot Ion Grădișteanu că, în emigrare, nu trebuie să vadă o desființare a elementului român din Macedonia, ci numai salvarea unor grupe răzlețe, care, după 7 decenii de lupte naționale, se văd amenințate cu pieirea. Grădișteanu s-a convins că nu e nici o cale de a scăpa pe acești români căci, chiar dacă se va obține mai multă toleranță față de școala lor română, ei vor fi desființați pe cale economică. Soluția pe care o ventilau unii, de a-i feri de prăbușire economică, obținând, prin intervenția guvernului român, ca statul grec să nu-i excludă de la beneficiul împroprietăririi fiind și ei cetățeni ca toți ceilalți, soluțiune pe care statul grec nu o admitea, și ipoteza că ar putea fi realizată, n-ar face decât să grăbească procesul de dispariție a lor, deoarece ei nu ar fi împroprietăriți în grupe, câte mai mulți la un loc, ci răsfirați individual prin sate grecești. Ionaș Grădișteanu s-a lăsat deci convins și a promis să pună toată stăruința, pe lângă guvern, întru înfăptuirea colonizării, cerând însă în chip expres ca emigrarea să fie cât mai redusă. (Const. Noe, Colonizarea Cadrilaterului, în „Sociologie Românească”, anul III, nr. 4-6, aprilie-iunie 1938, p. 131-132).
Persoanele prezente la ședința Comitetului de 35 Societății de Cultură Macedo-Română din 10 februarie 1925 au fost: Ionaș Grădișteanu, președinte, Nicolae Batzaria, Nicolae Tacit, Petre Marcu, V. Ciamba, Dr. Dudumi, T. Dinischiotu, Chr. Iuffu, Anastase Cheale, C. Cicma, Constantin Brăileanu, C. Dabo, Elena Trăsnea-Greceanu, Dr. Ghiulamila, V. Lisicu, Matei Gherasy, Dr. C. Leonte, Matei Lega, Petre Marcu, Dr. P. Pucerea, Gheorghe Simotta, Tănase Sotir, Iorgu Steriu, Zottu Tașula.
S-a discutat despre mesajele primite de la Ct. Langa-Răscanu, de Legația Română din Atena, care erau inexacte în raport cu materialele primite de la comunitățile macedoromâne din Grecia. S-a dezbătut de către cei 23 membri ai consiliului care au fost prezenți la ședință despre atitudinea nefavorabilă față de românii din Meglenia, a unui ofițer grec, care se pare că a fost degradat de autoritățile grecești, după unele surse, sau doar mutat în alt sat.
În Serbia, de asemenea, românii macedoneni păreau sacrificați, spunea Nicolae Batzaria, discutându-se posibilitatea mutării internatului pentru elevii din Bitolia la București.
În România venise deja o delegație a românilor macedoneni pentru a se plânge de relele tratamente aplicate de autoritățile grecești în regiunile lor. Președintele SCMR, Ion Grădișteanu, prezenta doleanțele acestora:
„Ei cer ca Guvernul român să ia măsuri ca să li se acorde tot sprijinul ca să emigreze aci în țară”, citindu-se un Memoriu al acestei delegații. Ion Grădișteanu își exprima următoarea părere: „Dlor, după mine, această emigrare a unui grup de Români, cari au o viață națională și au școlile lor naționale românești, având conștiința lor națională dezvoltată, din punct de vedere al unui interes național superior, nu ar fi de dorit acum, întru cât nu se știe ce se va petrece în viitor în Peninsula Balcanică. Această emigrare ar fi un început de lichidare a chestiunii rom[ânilor] din Peninsula Balcanică. Pe lângă toate acestea fac o întrebare: Chestiunea emigranților se prezintă așa încât nu se poate să stea acolo încă câtăva vreme măcar. Dacă nu se poate să mai trăiască acolo, ar trebui să ne ocupăm de 2 lucruri: I. ar trebui să le găsim întâi pământ și apoi să emigreze; II. să găsim mijloace de transport al acestor emigranți, căci aci este chestiune bănească pentru realizarea căreia ar necesita sume de zeci de milioane. Eu sunt de părere ca să se facă intervenție pe lângă guvern în întregimea lui, care rugându-l ca în schimbul jertfelor notariale ce va face pentru ei, marea sa compensație [să fie] stabilirea lor în Cadrilater, ceea ce ar fi spre binele României”.
Zottu Tașula spunea următoarele: „Dlor, ei singuri își cunosc durerile lor pe cari și le-au exprimat de prin presă, de la unul la altul. Dacă guvernul n-ar accepta emigrarea lor, noi Societatea de Cultură Macedo-Română să silim guvernul de-a satisface doleanțele și cererile legitime ale acestor emigranți care trec în Grecia un trai din cele mai imposibile. În disperarea sa, unul din ei mi-a zis: «Dau foc casei, și plec!»”.
Nicolae Batzaria a continuat: „Noi nu vrem, noi nu dorim să vie, aci în Țară, însă prezența lor aci, arată că viața lor din Grecia e foarte grea. Noi ar trebui să luăm în considerație tot ce putem cu privire la traiul lor de acolo, întrucât ei sunt oameni de-a căror onorabilitate nu ne îndoim câtuși de puțin. Dlor, eu sunt de părere că domnii delegați, având în frunte pe Prezidentul nostru, să facă toate demersurile pentru ca cele cuprinse în memoriu să fie aprobate și executate”.
Petre Marcu: „Este de aceiași părere și încheie zicând că ar trebui să le dăm tot concursul ca să emigreze în Cadrilater, întrucât ei nu mai pot rezista față de greci, fiind ei o minoritate infimă de români și fiind o lupt inegală între români și greci”.
Constantin Brăileanu, fostul consul de la Bitolia, român bucovinean care cunoștea greutățile pe care le îndurau românii din comunitățile din afara României, a luat cuvântul și a spus următoarele: „În Cadrilater românismul este impus mai puțin ca în altă parte. De aceea am putea să sfătuim pe domnii migranți de a se stabili în altă parte, unde se simte mai mare nevoie de un element viguros ca elementul român macedonean, care este un element valoros din punct de vedere economic. Să îndreptăm privirile noastre la nordul Moldovei, unde sunt moșii mult mai favorabile și unde ar fi un folos mai mare pentru cauza românismului”.
Gheorghe Celea, care făcea parte din delegația macedoromânilor din Balcani a continuat: „În timp ce doi ani de zile am dus calvarul suferințelor. În acest interval românii și-au vândut tot avutul lor, oile, caii etc. Grecii le-au luat moșiile luate cu chirie de la ei. Ne-am dus la Atena și ne-am plâns pentru toate aceste nedreptăți. Ni s-a promis mereu sarea. Dlor, trebuie să plecăm de acolo, căci murim de foame! Ne-am făcut datoria de români și am făcut apel la Țara mamă ca să ne îmbrățișeze fiind fiii ei; de alt fel, dacă aceasta nu va fi cu putință, vom pleca cu orice preț din Grecia și ne vom lua lumea în cap, mergând acolo unde ne va fi drumul deschis”.
Nicolae Tacit, fostul inspector școlar, a aprobat pe Gh. Celea, spunând: „Toate spuse de dl. Celea sunt adevărate și toți suntem convinși de importanța lor. Eu sunt de părere că domnii delegați, înainte de a se duce singuri la dl. Duca, să meargă întâi împreună cu Comitetul Societății, având în frunte pe Dl Prezident al Societății noastre”.
Nicuță Balamace, fiul lui Papa Lambru Balamace, preotul martirul de la Corcea, aflat de față, a intervenit: „Dlor, eu sunt de părere ca să emigreze în Țara Românească nu numai românii din Grecia, dar și din Serbia, Albania și Bulgaria, și pentru aceasta să intervină Societatea. Să salvăm, Dlor, ce este de salvat! În caz contrar pierdem, întrucât vor fi asimilați de poporul dominant”.
Dr. Ion Ghiulamila, de asemenea, a intervenit în favoarea susținerii strămutării: „Dlor, unul din cărturarii de valoare din Țară, și anume Dl. Simion Mehedinți, spunea într-o conferință pe care o ținuse în sala aceasta: «V-ați gândit vreodată Dlor cum stă situația românilor din Macedonia după război?». Noi nu am răspuns la această întrebare. Atunci să cunoască D. Sa că noi luăm măsură pentru salvarea elementului românesc din Macedonia, pe care l-am lăsat să se piarză. Dlor, să intervenim ca să emigreze românii numai din comunele răzlețe. Să nu stăruim pentru emigrarea românilor din comune compacte, cum este de pildă Epirul. Să salvăm pe acei cari sunt expuși de a fi identificați cu elementul conlocuitor dominant. Să nu mai lăsăm ca energiile și înțelepciunile românilor din Macedonia să treacă în tabăra și înspre folosul altor neamuri, ci să căutăm ai aduce în sânul vigurosului popor românesc din Țara mumă. Tocmai indolența și nepăsarea noastră de acești frați așteaptă statele ca Serbia și Grecia. Câți Miniștri de valoare și deputați, renumiți români macedoneni, nu sunt azi în slujba poporului sârb și grec. Care este cauza? Cauza e că nu ne-am dat seama atunci. Cel puțin azi să ne trezim ca să salvăm acest element plin de vigoare și cu calități comerciale neprețuite”.
Moțiunea adoptată de membrii SCMR a fost următoarea:
„I. Recunoașterea din partea Societății de Cultură Macedo-Română că românii din comunele Vodena, Paticina, Gramaticova și Caterina nu mai pot trăi în Grecia, și cererea delegaților este îndreptățită.
II. Soc. de Cultură Macedo-Română va sprijini cererile delegaților față de guvern de a lua o hotărâre definitivă, chestia în principiu fiind tranșată și admisă pentru emigrarea acestor români și a stabili mijloacele de împlinire.”
(extrase din Procesul Verbal al ședinței din 10 februarie 1925, SANIC, fondul SCMR, dos. 110, f. 9-13).
În ședința din 7-8 octombrie 1925 s-a reluat discuția despre emigrarea aromânilor, însă se arată că și aromânii din Albania, unde nu sunt probleme deosebite, vor să vină în țară.
„Președintele [SCMR, I. Grădișteanu] spune că în deciziile luate de noi cu privire la emigrările câtorva familii din comunele răzlețe din Macedonia grecească n-a fost vorba de emigrarea românilor din Albania. Am constatat că au mai emigrat aci în Țară și 18 familii din comuna Dișnița, Albania. Elementul român din Albania fiind un element de viitor, noi ar trebui să oprim această emigrare, sfătuind pe acești români de a rămâne în patria lor”
Petre Marcu: „Nimeni nu îndeamnă pe acești români din Albania să vie aci în Țară. Ei pleacă singuri. După mine ar fi preferabil să vie acești români aci în Țară în loc să plece în Australia și în America, unde până acum au emigrat sute de familii românești din Albania”.
Nicolae Batzaria: „Societatea noastră nu a încurajat niciodată emigrarea lor. Cine vrea însă să emigreze n-are decât s-o facă, dar pe răspunderea lui proprie”. (SANIC, fondul SCMR, dos. 110, f. 15-16).
Ulterior, în anul 1926, au venit în Cadrilater aromâni și din alte țări, decât Grecia, fiind cu toții împroprietăriți și ajutați de Societatea de Cultură Macedo-Română și de membrii care, inițial, nu au dorit slăbirea elementului macedoromân în regiunile de baștină. Atât președintele Ionaș Grădișteanu, mai apoi președintele Iuliu Valaori, ca și Nicolae Batzaria, au intervenit deseori la autorități, în luări de poziție publice, pentru a sprijini colonizarea macedoromânilor. Cele surprinse în anul 1925, în discuțiile din cadrul Societății, arată unele poziții de moment, așa cum considerau aceste personalități, în acele momente, că ar trebui să se procedeze.
[/responsivevoice]
