Narcis GAIDARGIU ■
Prind ultimele ore de soare, răsfățat de briza ce abia adie încă neschimbată dinspre mare, prin fereastra deschisă către fosta Piaţă a Independenţei după demolarea hotelului-restaurant Victoria. De pe-o bancă, îl admir din profil pe Ovidiu. În timp ce-mi termin înghețata luată de la chioșcul cu ziare, vecin cu clădirea Băncii Naționale, îmi exersez memoria cu epitaful încrustat pe soclul statuii poetului …
„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul iubirilor gingașe, răpus de-al său talent. O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin!” Cu asta scăpasem de corigență la istorie într-a XI-a.
Mi-e sete, de, ca după înghețată. Beau și ultimele două picături de apă, mă ridic să duc civilizat ambalajele la coș. Dar ce coș!? Cum văzusem la Londra încă de prin anii ’80. Ar fi dat bine și o cabină telefonică londoneză, în peisajul renovat, ca de secol XIX – XX al zonei. Pe axul pieței, la obeliscuri și de jur-împrejur pe trotuare, coșuri frumoase, noi-nouțe, curate, încăpătoare. Mă uit: stânga-dreapta-spate, necompartimentat. Sus, mai multe orificii pentru stins țigara, mulțumesc, dar nu fumez. Mă uit înăuntru, sacul e curat și gol-goluț. Merg în vizită de informare, de lucru, cum s-ar spune, la alte câteva coșuri. Aceeași poveste, sunt necompartimentate. Fac un tur de 360⁰ cu privirea, sperând să găsesc salvarea, un echipaj, o patrulă, un cetățean în uniformă de poliție locală, cineva care să-mi spună cum să depozitez selectiv ambalajele pe fracţie uscată, aşa cum ne tot toca la cap, răbdător şi coercitiv Horia Constantinescu ex-bossul de la Primărie şi de peste Poliţia Locală, cel care a pus bazele investigaţiei criminalistice în sacii de gunoi şi containerele colectoare de deşeuri şi gunoi menajer de pe domeniul public, să-i trăiască familia!
De mai bine de douăzeci de minute mă preumblu prin peninsula tomitană în compania ambalajelor de înghețată și apă plată, din Piața Ovidiu spre Portul Tomis, Cazino, Catedrală și-napoi în Piața Ovidiu şi nu-mi vine să mă despart de ele, semn că mi-a intrat frica-n oase după ce în altă situaţie gaborii locali mi-au dresat proces verbal contravenţional pentru că n-am sortat atent gunoiul şi am contaminat nişte bonuri de marcat din hârtia, de la fracţia uscată ce mi-au scăpat în sacul cu deşeuri alimentare, descoperind asta după ce au răscolit prin saci şi au găsit înscrisuri ce atestau că-i gunoiul meu. Trec în revistă sumedenia de coșuri noi-nouțe de cîte 3.000 de lei bucata, în căutarea unui echipaj de poliție locală care să mă apere şi să mă păzească să cad în abatere.
Să vă spun de ce, legat de ce mi s-a-ntâmplat cu două zile în urmă. Strâng din casă cu fiu-miu sticle, cutii de carton, peturi, cutii de bere, să le ducem la recipientele de colectare selectivă de la parterul scării blocului. Tomberoanele sunt pe scară, la interior. Afară se fură. Bine, de sub camere, trei persoane cu căciulile îndesate bine sub ochi, ne-au furat şi de pe scară câțiva palmieri, ficuși și yucca, așa că tomberoanele nu știm dacă vor avea viață mai lungă.
Am ieșit din casă cu ambalajele și ne-am dat seama că vor ocupa cel puțin unul din tomberoane, adică mai bine de jumătate din capacitatea destinată celor 30 de apartamente din bloc, așa că am hotărât să le ducem lângă ghena pentru gunoi menajer, din fața blocului, unde la câțiva metri sunt postate alte trei containere burduhănoase, pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile. Umplem portbagajul mașinii, oprim în fața selectelor containere, ridicăm capota portbagajului și, fără somaţie, înainte de-a scoate prima hârtiuță, ne trezim că un echipaj de poliție locală, auto-motorizat, venit din sens opus, oprește fix lângă noi și, cu o impostură de “Highway Patrol”, cu ochelari de soare fumurii pe nas, mestecând gumă, fără să coboare din mașină, cei doi ocupanți încep să se holbeze când la noi, când în portbagaj, sperând să scoatem la un moment vreo chestie ilegală, vreun moloz, o bucățică de tavan, o faianță, niscaiva resturi de alimente. Ne uităm unii la alții pe mutește vreo două minute şi până la urmă îi întreb de ce au oprit lângă noi, facem ceva ilegal? … Nu primesc ca răspuns decât aceleași priviri mute de poliţişti rhodesieni în dialog cu elementul autohton. Sunt puși pe dat amenzi, ne-o coc, mă gândesc în sinea mea. Îi spun lui fiu-miu, s-audă și muții, „acționează selectiv cu maxim de responsabilitate, vezi de emoție, să nu pui plasticul la hârtie, că am sfeclit-o.” Am finalizat operațiunea cu succes, colegii de trafic au alunecat pe lângă noi vreo șapte-opt metri, au întors și s-au postat fix în spatele nostru. Au stat așa până ne-am pus în mișcare, după care au plecat în sens opus. A fost ca o întâlnire de gradul trei, trei virgulă cinci chiar, dar nu cu ozeneuri și marțieni, ci cu gunoaie, rebuturi și deșeuri.
Reflectam la volan, oamenii ăștia nu cred că fac de capul lor așa ceva, sunt instruiți să facă asta, șefii lor la fel, de șefii și mai de sus. Să ce, să se poarte provocator și intimidant față de cetățeni? Fără circumstanțe atenuante în funcție de situație, dau sancţiuni pentru orice mică neregulă constatată uitând că prima etapă trebuie să fie prevenţia, se laudă pe toate canalele media cu cuantumul amenzilor, au umplut instanțele cu procese de contestare a amenzilor, ba mai spun singuri, neîntrebați „ce, credeți că primim vreun procent din amenzi?” Da, primiți pe ștatele de salarii, sub forme disimulate în sporuri de toate felurile. Ce e interesant, nu primiți raportat la amenzile efectiv încasate, ci la amenzile date, de-asta e concurs care dă mai mult.
Să revenim, deci. Sunt din nou în Piața Ovidiu, purtător a două deșeuri, petul aparent reciclabil, celălalt contaminat cu resturi de înghețată, s-ar înscrie la deșeu menajer. Ce fac, le depozitez vraişte?
N-am observat ca aceste coșuri stradale noi, de lux, să fie compartimentate pe căprării: hârtie, sticlă, metal, biodeșeuri? Dacă am un pet gol sau un ambalaj de plastic, hârtie sau recipient de alumini de la cola, un rest de plăcintă sau fruct, ce fac, mă plimb cu ele până găsesc o stație de colectare selectivă sau am voie să le pun amestecate în coș? Vorba lui Giani Orlando din Las Fierbinţi, eu încă mai cred că asta este ca şi o întrebare capcană şi încă mai dau ocol pe cele patru laturi ale coşurilor de gunoi englezeşti căci nu-mi pot închipui nicio clipă că doamna city manager Felicia Ovanesian, femeie şi ea deci…gospodină, se înţelege, când i-au picat ochii pe acest model, nu a avut în vedere sancţiunile drastice la care ar expune Primăria pentru punerea la dispoziţia publicului a unor recipiente pentru colectarea gunoiului pe domeniul public fără selectare prealabilă a cel puţin pe două fracţii, în contextul legilaţiei naţionale şi a HCLM Constanţa Nr. 77/2021. Ce degeaba patrulează ea, săracă, incognito, pe biciletă, prin oraş, trecând ca un zmeu prin cartiere, cu pulpanele sacoului fluturând în vânt şi cu priviri încruntate, mustrătoare, trecând în revistă, orice neconformităţi posibile, în derulararea vieţii cotidine? Nu, nu cred aşa ceva…
În caz contrar, Primăria Constanţa, care împarte cu vrednicie amenzi pentru ne-colectare selectivă, ar trebui amendată, de vreme ce ea însăși se află în postura de contravenient privind managementul deșeurilor reciclabile și nereciclabile.
Recunosc că îmi este rușine să arunc la coșul de gunoi scump al Primăriei ambalajele mele ieftine.
Sărăkie