Leonard MOCANU ■
Quo vadis educația?
Intru mai deunăzi într-un supermagazin și, în timp ce îmi alegeam două legături de ridichi, am fost atras de o discuție provocată de o tânără de vreo 30 de ani, de etnie rromă, îmbrăcată netradițional, având alături un băiat de vreo opt, nouă ani. Tânăra cerea sprijinul unei persoane în vârstă pentru a afla prețurile de pe etichetele cu produse din carne. Răspunsurile, variind între 10 și 12 lei (nu știu dacă pe kilogram sau pe pungă) erau îndelung cântărite cu ochii minții şi părând a fi mai mult decât nesatisfăcătoare în raport cu ”greutatea” portofelului tânăra și copilul de alături se înnegurau la față, afișând priviri devastate de speranţă.
Nu știam ce să mă impresioneze mai tare: incapacitatea tinerei de a citi niște prețuri (treabă de care ar trebui să fie capabil un absolvent de clasa a I-a primară) aflată, alături de copilul care o însoţea în postura celebrului personaj din pictura lui Octav Băncilă intitulată „Încurcat în socoteli” sau pragul inaccesibil al potenței financiare al acesteia, pentru a-şi procura minimum de hrană?
La un moment dat, bătrâna și-a lăsat interlocutoarea cu gândurile ei și și-a văzut de treabă dar în două-trei minute a fost din nou recuperată pe post de translator interpret de etichete şi solicitată din nou să citească prețul unui pui ambalat în pungă, din galantarul frigorific. Cum ajutorul solicitat s-a lăsat ceva mai mult așteptat, copilul, care între timp pornise să exploreze celelalte frigidere, s-a întors, a privit tulbure eticheta și a încercat un răspuns șoptit, care vădea nesiguranță: ”treisprezece”. Mai exact, prețul era 13 lei și 79 de bani, dar se pare că bagajul de cunoștințe al celui mic se oprea la punctul zecimal. Mi-a trecut prin gând că în acea zi din săptămână și la acea oră copilul ar fi trebuit să fie la școală, dar…
Am trecut mai departe, neputând să nu mă întreb unde sunt politicienii miloşi şi empatici din emisiunile sociale dedicate și care este rezultatul programelor de sprijinire a educației tinerilor ce provin din medii defavorizate. Mi-au revenit în minte întâmplări din trecutul recent când, în fața unor formulare tipizate, la coadă la diverse ghișee, am fost abordați, eu sau soția, de către tineri care nu erau în măsură să priceapă ce citesc pe formularele tipizate, datele şi informaţii personale solicitate şi cărora lecturarea unui cuvânt mai mare de patru-cinci litere era o aventură provocatoare de migrenă.
Mi-au trecut prin fața ochilor zecile, poate sutele de postări ale celor care își exprimă opiniile pe rețelele de socializare vis-a-vis de orice subiect, cu greșeli flagrante de ortografie sau de exprimare, pe teme care evident le depășesc capacitatea de cunoaștere sau de înțelegere.
Și nu în ultimul rând mi-am amiltit o discuție purtată cu un grup de tineri aspiranți la calitatea de ofițer de marină care au pus capul în pământ când i-am întrebat cine citise ”Toate Pânzele Sus!” și care de asemenea mai aveau puțin și leșinau când am vrut să aflu măcar dacă avea habar cine este autorul?
Pun toate aceste întâmplări în balanță cu visurile suprarealiste ale ministrului Câmpeanu legate de repartiția computerizată a corectorilor testelor naționale sau de alte năzdrăvănii și-mi vine în minte chestia cu chelul și tichia de mărgăritar. Parafrazând o replică din filmul ”Ion”, după Liviu Rebreanu, aș spune și eu: Nu fantezii cu repartiții computerizate ne trebuie, domnule ministru, ci școli funcționale, dascăli cu vocație și tineri care să treacă prin școală altfel decât gâsca prin apă.
Și când te gândești că bunicul meu patern, rămas orfan la 10 ani, cel mai mare din cinci copii ai familiei, care a făcut patru clase de școală primară, a parcurs aproape toată opera lui Alexandre Dumas, la concurență cu fratele său, mai mic cu doi ani, iar cel din urmă, la vârsta senectuții, recita ”Decebal către popor”, învățată de copil, printre plăvani. Amândoi au beneficiat de reformele lui Spiru Haret, ministru al învățământului mai bine de opt ani la cumpăna dintre secole. De unde, la noi, reformă a Educaţiei, cu 24 de miniștri (unii pentru mai multe mandate) în 32 de ani?
Hmmm daca in mare sunt de acord cu ce se spune mai sus, adica cu defavorizatii (si nu numai, sunt vai de capul lor si multi favorizati) cat si cu partea clasica privitor interesul politicienilor, cu cititul si cu acea intrebare obsesiva „ce carte ai citit ultima oara?”, Nu! Vremurile s-au schimbat si s-au schimbat dramatic, pai daca lucrezi, pe bune, la privat si la o multinationala cate 14-16 ore pe zi, mai toata saptamana 7/7, citind zeci si sute de regulamente, instructiuni etc etc adica practic lecturand zeci de carti pe luna… numai de Dumas nu-ti mai arde… Si ca sa fiu sincer, in putinele minute libere, adica acum, v-ar conveni sa citesc Dumas sau aici pe d-voastra?… IN NICI UN CAZ NU SUNT IMPOTRIVA CITITULUI, Dar repet vremurile s-au schimbat! La fel cu aspirantii la marinarie, pffff, auzi Toate Panzele Sus, hai sa fim seriosi, este ca si cum ai intreba liceenii de azi daca citesc Ciresarii, ma rog, hai sa revenim cu picioarele pe pamant si in aceasta epoca!