Larisa BUTNARIU ■
“Cine dintre voi este fără de păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea!” (Ioan 8,7)
E greu să porţi stigmatul de fostă victimă a traficului de persoane, în România, mai ales când trebuie să vorbești despre asta.
Cine sunt eu? Sunt omul în casa căruia găsești munți de haine și cutii pentru oamenii fără adăpost sau pentru copiii din centrele de plasament. Sunt omul în viața căruia poți găsi de la pisici și căței, până la copii și porumbei. Sunt omul dispus să se dezbrace dacă ți-e frig, ca tu să nu suferi din cauza lui. Sunt cea care de fiecare dată când a scăpat din păienjenişul traficului de persoane, a făcut tot ce a putut și s-a ridicat.
Sunt fel de fel de oameni care din neștiință dau cu pietre, jignesc, rănesc și mânjesc, cu ce au mai urât în suflet fiinţe ca mine, fără a se gândi cât de mult ajută această atitudine rețelele de traficanţi, ca să se dezvolte.
Eu una am trecut prin trafic, am avut frica de a vorbi, dar am depășit momentul, am spart zidul și am mers înainte, dar din păcate sunt alte câteva zeci de mii de victime care nu reușesc să rupă bariera și să vorbească despre cum au ajuns acolo, deoarece se tem să nu fie judecate sau, mai rău, găsite vinovate pentru tot ce au pătimit.
Cred ca toți v-ați întrebat măcar o dată cum reușesc traficanții să păcălească atât de mulți oameni. Ei bine, mecanismul e mult mai simplu decât pare. Ei tot ce fac este să speculeze slăbiciunile victimelor și apoi să exploateze orice semn de disponibilitate la sacrificiu al acestora. De aici și până la a ajunge legat de un calorifer, cu cârpe în gură, leșinat de foame și de sete nu e decât un pas.
Refuzul!
Refuzul de a face bani după ce te-ai lăsat manipulat e fix ce au nevoie traficanții pentru a-și scoate la iveală latura urâtă.
Multe dintre victime știu că merg cu aceștia în restaurante sau pe terenurile arabile sau la hoteluri pentru a munci, dar din păcate în foarte multe dintre situații acele locuri nici nu există și de aici începe calvarul.
De la bătăi, la incendieri, la schingiuri nu e decât un pas: Același refuz de mai înainte.
Am întâlnit de-a lungul timpului și victime care știau că merg să practice prostituția, dar niciuna dintre ele nu se gândea că va fi obligată apoi să stea câte 24-28-32 de ore trează, fără apă și mâncare pentru a le face ălora bani.
Victimele care au plecat benevol au fost şi cele care, ulterior au fost bătute cel mai rău deoarece erau acolo „pentru că voiau ele”.
La cele răpite și păcălite situația se schimbă puțin, deoarece lor li se dau exemple. Li se dau exemple din rândul victimelor care refuză efectiv să se prostitueze sau din rândul celor care inițial au ajuns acolo benevol.
Ce înseamnă aceste exemple? Păi se aduce una dintre victimele existente, aleasă în funcție de „performanța” avută în ziua respectivă (adică în funcție de ce bani a făcut) și se începe un soi de inițiere al celei noi prin schingiuirea celei vechi.
Cea cu vechime deja e obișnuită să fie bătută și cel mai probabil nu mai are reacții, dar cea nouă e pusă în situația în care trebuie să aleagă: fie se conformează și face bani, fie ajunge ca cea veche, exemplu de ce pățești dacă refuzi, în fața celor care vor urma.
Am întâlnit mulți oameni care susțin că victimele stau de plăcere sau din dorința de a face bani. Ei bine, statistica traficului uman dovedește total contrariul. Din rechizitoriile cazurilor de trafic ies mereu dovezi care atestă faptul că acele victime sunt bătute până la leșin, torturate, iar în unele cazuri chiar ucise.
E dureros că în 2022 încă ne întrebăm „de ce stau victimele” în loc să ne întrebăm „cum putem ajuta tinerii să nu ajungă așa”?
Eram doar un copil nevinovat când am ajuns victima fără voie a traficului de persoane…Dar eu m-am hotărât să vorbesc și să ajut ca altele, asemenea mie, să nu mai devină victime!
N.R. Larisa Butnariu este astăzi, la 26 de ani, mamă a trei copii, de 9, 7 și 4 ani, sunt incluși într-un program de protecție a martorilor, pentru a fi protejați de soțul Larisei, tatăl primilor doi copii, el însuși traficant de persoane. Larisa refuză să primească pensie alimentară, deoarece consideră că această pensie provine din bani murdari… Ea urmează astăzi cursurile unui liceu la seral, în Iași, liceu căruia nu îi dezvăluie numele pentru a nu fi descoperită de soțul agresor. În prezent susţine că este editor în cadrul unei asociaţii de binefacere și împătăşeşte public experienţele ei dramatice, și ale altor femei ca ea. Participă activ la ajutorarea persoanelor fără adăpost, a copiilor fără familie din centre de plasament, colaborând cu organizaţii umanitare.
