- Replică lui Traian Coşovei ●
George MIHĂESCU ■
Au dispărut macii din grâu
cu exploziile lor violente
de roșu aprins pe fondul
verdelui vegetal.
Au dispărut macii
de pe marginile drumurilor dintre
tarlale.
Au dispărut macii
Cu petalele lor de fluturi tropicali,
roșii ca sângele,
imperceptibile ca mătasea,
vesele ca un iarmaroc cu fesuri orientale.
Verde, verde, verde!
Ca o masă imensă
compactă și densă de clorofilă
e câmpul, de jur împrejur.
A fost parcă un război ucigător
după care s-a hotărât definitiv
ca până în iunie pământul să fie
acoperit de clorofilă,
de la un orizont la altul, metru cu metru,
centimetru cu centimetru.
A dispărut și tighelul negru
al drumurilor dintre tarlale
și numai panglicile albe ale șoselelor
încadrează perfect aceste demiurgice pânze.
Imense și obsedante talouri în verde
repetate la nesfârșit,
multiplicate la infinit.
Pe fondul acesta macii au devenit monumente.
În amintirea lor,
pentru nemurirea lor,
pământul a luat din cuptoarele înroșite
de vâlvătăi
culoarea macilor,
năpădind zidurile și acoperișurile
încremenind în ziduri și-n acoperișuri,
imense și obsedante grădini de maci,
imense și obsedante tablouri cu maci.
Sau poate gigantice, ciclopiene parcuri
cu monumente în maci
statornicite definitiv
pe fondul compact de clorofilă până în iunie,
pe marea de aur până în octombrie,
pe albul imaculat al zăpezilor până în martie.
Eterne monumente de maci!
Soarele le transformă petalele-n rugurii
imaculatele zăpezi, la atingerea lor,
sângerează.
Eterne, ciclopiene parcuri
cu monumente în maci!
