Paloma PETRESCU ■
[Am intenționat să dau un exemplu, al experienței mele de SS destituit din motive de „exercițiu jurnalistic”, dar defapt nemulțumiri ale partidelor, inclusiv PD că nu țineam seama de interesele unor asa zis lideri … că a fost decapitare pentru că eram asociată cu Băse, iar atunci începuse lupta între el și Tăriceanu/PD – PNL, dar mă gândesc că abăteam atenția de la subiectul Cîmpeanu. Poate altă dată jocurile de culise…]
Prin postarea de pe facebook a deciziei de a demisiona din funcția de ministru al educației , dublul academician, rector, preşedinte et alii Sorin Cîmpeanu ne anunță că e o decizie luată „din proprie inițiativă”. Păi cum altfel? Demisia este un act unilateral de voință! Dacă nu era „din proprie inițiativă” ar fi fost retragerea sprijinului și destituirea. Oare care o fi fost de fapt adevărul? Poate i s-a sugerat că dacă nu demisionează va fi demis? Altfel … de ce să începi cu sintagma „din proprie inițiativă”?
Un astfel de anunț pe facebook? De ce nu o declarație de presă în care să și motiveze decizia luată? Propun ca facebook să devină un spațiu de comunicare oficial, la fel ca siteurile anaf.ro, gov.ro, edu.ro, că doar e democrație, nu-i așa?
Au fost câteva ieșiri publice ale Cîmpeanului, în care i-a numit „habarniști în domeniul educației” pe cei care l-au acuzat de plagiat sau „grup legitim de interese”, probabil cu sens peiorativ în accepţiunea inginerului de îmbunătăţiri funinciare, pe cei 100 intelectuali de marcă ce au lansat scrisoarea pentru prelungirea perioadei de consultare publică pe seama proiectelor legilor educației „România Educată”.
Şi uite aşa, de la micimea anvergurii sale, Cîmpeanu duce în derizoriu chiar proiectele de lege pe care cu insistență dorea să le promoveze, insinuând că unii, mai toată lumea, îl acuză de plagiat, doar ca să „blocheze legile Educației”, ca și când ar fi singurul în viață apt să elaboreze și promoveze legi, atunci când este nevoie de ele.
Oare o fi despre orgolii nemăsurate? Despre cultul personalității? Ideea de a te supraevalua este una păguboasă și scoate în evidență tendința de subevaluare a celor pe care, pe nedrept, îi consideri adversari, doar pentru că nu-ți cântă în strună.
De fapt este vorba despre opinii diferite, acelea care conduc la progres, dacă sunt ascultate și analizate pro&con. Uneori, adevărat, sunt doar păreri nesusținute de argumente valabile, dar un lider care nu poate asculta și opiniile contrare, care se crede deținătorul adevărului suprem trebuie să afle că este în mare eroare și că de fapt nu este lider ci un fel de vătaf.
Sau iarăși este vorba despre competiția din politica românească?
Aflăm că, în PNL, această demisie este considerată „o înfrângere” sau „o campanie furibundă” a unui partid din opoziție. Adică „demisia din propria inițiativă” nu este un act unilateral de voință, nu este o decizie apreciată, morală, dovada faptului că pui interesele domeniului pe care îl slujești deasupra intereselor personale, ci „o înfrângere” pe linie de partid!
Ce să spun mai mult decât că ceea ce este considerat politică în România, mi se pare mai aproape de exercitarea unor manifestări de grup care și-a stabilit niște obiective și valori proprii, pentru că politica trebuie să fie, de fapt, munca in interesul cetățenilor.
Eu totuşi apreciez demisia ministrului Sorin Cîmpeanu şi consider că este dovada că funcția de ministru nu a schimbat iremediabil calitatea lui morală. Apreciez ca fiind singura modalitate de suspendare, măcar temporar, a procesului de promovare a noilor legi ale educației și sper ca noul ministru să reanalizeze oportunitatea și necesitatea promovării unor legi noi, sau poate să-și propună eventuala amendare a Legii 1/2011 așa cum a fost ea adoptată în 2011, fără să se ia în considerare amendamentele care au masacrat-o.
Aștept de la următorul ministru al educației să înțeleagă că în educație, politicul trebuie doar să vegheze la respectarea drepturilor constituționale în domeniu și să lucreze la crearea cadrului legal pentru derularea procesului educațional adecvat secolului XXI cu toate specificitățile sale, să se unească în lupta pentru asigurarea bugetului necesar pentru punerea în practică a proiectelor prioritare. Atât!
În această perioadă de criză nu e o prioritate să plătim salarii consistente la șase secretari de stat și să pompăm artificaial o organigramă umflată cu inspectori general adjuncți la inspectorate școlare. Politizarea structurilor de management la nivel național, județean nu aduce nimic bun, dar trebuie să recunoaștem că s-a accentuat acum, în perioada coaliției PNL–PSD.
În opinia mea, doar ministrul trebuie susținut politic; susținut, zic, nu folosit! Hai și secretarii de stat! Restul numirilor să se facă prin concurs de competență în management educațional, până la nivel de director de unitate școlară. S-a întâmplat asta, prin 2006 și știu sigur că se poate dacă nu pui pe primul loc interesele tale, ci ale sistemului.
Și acum să „trec nume precum Arhimede la autori”? ( El, Cîmpeanul opinase „să treci un nume precum Arhimede nu era cazul, la autori”, Digi 24)
