Acasă Sport Atleţii ovidieni – record absolut de medalii la Campionatul Naţional Universitar de...

Atleţii ovidieni – record absolut de medalii la Campionatul Naţional Universitar de Atletism în Sală  

1113
0
Sursa: UOC
Sursa: UOC

Nastasia BUTUC

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat locul întâi la Campionatul Naţional Universitar de Atletism în Sală, organizat la Bacău de Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU) în perioada 24 – 26 februarie 2023, informează Biroul de presă.

Potrivit prodecanului Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), prof. dr. Alin Larion, UOC a fost declarată de FSSU campioană absolută pe anul 2023, obținând, în total, 19 medalii (9 de aur, 4 de argint și 6 medalii de bronz) la actuala ediţie de campionat dar în mod real ovidienii putea să mai adauge acestei salbe cel puţin încă trei medalii dacă n-ar fi lipsit de la competiţie trei titulari ai echipei, convocaţi la lotul national pentru Campionatul Mondial de Juniori.

Sursa: UOC

Acestei performanțe se adaugă cea a Marinei Baboi, masterandă în anul al II-lea la programul Studii Performanță în Sport, declarată de World Athletics, drept atleta cu cel mai mare punctaj obținut la ediția actuală a Campionatului Naţional Universitar de Atletism în Sală.

În acest context, decanul FEFS, prof. dr. Ionel Melenco a declarant: “Marele câștig de la această competiție este punerea în practică a cursurilor teoretice de la diferitele discipline din facultate în probele la care studenții noștri au concurat și la care s-au obținut aceste rezultate performante, urmare a anilor de muncă în sportul de performanță, alături de echipele de specialiști ai domeniului”.

Conducătorii delegației Universității Ovidius din Constanța, au fost prof. dr. Alin Larion și conf. dr. Cristian Popa.

În premieră, la actuala ediţie a campionatului universitar în sală, studenții ovidieni au ocupat majoritatea locurilor pe podium la săritură în lungime şi triplusalt dovedind că la Constanţa “școala săriturilor” din atletism este una performantă, având în componență nume sonore în echipele de antrenori, foști studenți ai UOC.

Sursa: UOC

Câștigătorii celor 19 medalii obținute de Universitatea Ovidius din Constanța la Campionatul Naţional Universitar de Atletism în Sală 2023 sunt:

Aur:

Diana Ion (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, triplusalt, lungime),
Alexandru Vișan (Master Educație Fizică și Sport Școlar II, triplusalt),  Marina Baboi (Master Performanță în Sport II, 60m), Andrei Rusu (Sport și Performanță Motrică III, 1500m, 3000m), Antonia Bodnariuc (Educație Fizică și Sportivă II, 3000m), Dragoș Silvestru (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, 60mg), David Ciolpan (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, lungime).

Sursa: UOC

Argint:

Alexia Dospin (Educație fizică și sportivă I, triplusalt),
Ioana Manoliu (Facultatea de Medicină III, lungime),
Alexandru Toader (Educație fizică și sportivă III, 60m),
Alexandru Toader (Sport și Performanță Motrică III),
Andrei Sterea (Educație fizică și sportivă III),
Cristian Berghea (Sport și Performanță Motrică II),
Alexandru Vișan (Master Performanță în Sport II) – ștafetă 4 x 400m.

Sursa: UOC

Bronz:

Ioana Manoliu (Facultatea de Medicină III, triplusalt, 60mg), 
Robert Bîrsă (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, 60m),
Andrei Sterea (Sport și performanță motrică III, 400m),
Dragoș Silvestru (Master Educație Fizică și Sport Școlar I, triplusalt),
Alexia Dospin (Educație fizică și sportivă I, lungime).

Sursa: UOC

La ediția din acest an a Campionatului Naţional Universitar de Atletism în Sală au participat sportivi din 26 de centre universitare, Universitatea Ovidius din Constanța fiind urmată în clasament de Universitatea din Craiova și Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.