Dan MIHĂESCU ■
Motto:“Că mama v-aduce vouă:/Frunze-n buze,/Lapte-n ţâţe,/Drob de sare/în spinare./Mălăieş/în călcâieş,/Smoc de flori/Pe subsuori.”
(Ion Creangă)
La ora când zorii se îngână la răsărit cu franjurii întunecimii peste cerul oraşului, nebănuit, la marginea Constanţei începe freamătul calm al unei noi dimineţi cu zori lăptoase.
Mici şi plăpânde fuioare aburinde ţintesc aerul ce încă păstrează proaspăt frigul umed nocturn şi fiecare respiraţie este o chemare blândă, mută pentru cel aşteaptat să le dezmierde… Atunci, o umbră ca un imens cărăbuş se scurge lent pe zidurile potcovite ale saivanelor. Freamătul se îndeseşte şi îmbulzeala se mută la iesle… Se aud vorbe mormăite, câteva răstituri înfundate…Ioane! Vasile! Gata măi?… Gata, gata, ţiuie răspunsurile, din direcţii opuse şi totul reintră în normalul molcom al unei ordini astrale. Se mai aude doar rumegatul dinţilor hârşiţi ce aglutinează furajele…
Asfel începe orice zi de muncă din viaţa decanului de vârstă al oierilor dobrogeni în activitate, inginerul zootehnist Tudor Anghelescu, Şeful Fermei de Producţie a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (INCDD) Palas. Asa l-am întâlnit şi eu într-o dimineaţă la început de martie, în incinta unităţii pe care o conduce şi unde munceşte fără întrerupere de la 1 august 1964. Mărturie stau datele înregistrate în Carnetul de Muncă.
Povestea celui care pe 22 februarie 2023 şi-a aniversat cei 82 de ani, la locul de muncă, începe la un an după majorat, când asemeni multor tineri din vremea aceea, este atras de mirajul dobrogean perceput de regăţeni o Californie românească, un El Dorado unde reuşitele personale şi norocul şansei sunt posibile pentru a-şi tocmi aici un rost în viaţă. Astfel, în 1959 ajunge în Regiunea Dobrogea şi se angajează muncitor necalificat la ferma de oi a Gospodăriei Agricole de Stat (GAS) din satul Valea Rea, raionul Băneasa, județul Constanța (actualmente Văleni, comuna Dobromir). Parcă urmând întocmai destinul unui personaj de film american, pentru a-şi îndeplini visul realizării personale, al succesului în noua lume de aici, pe coclaurii de peste Dunăre, odată cu deprinderea noii meserii pe câmp sau în stabulaţie, a început să dobândească şi cunoştinţe teoretice, să urmeze cursuri de calificare în şcoli tehnice.
“Eu am dat admiterea la facultate târziu, şi am absolvit-o la 45 de ani, la Timişoara, când nu-mi mai rămăseseră multe de făcut, dar dragostea de animale am deprins-o de tânăr. Asta m-a şi ţinut în echilibru şi mă menţine şi astăzi…Faptul că mă conectez zilnic şi vibrez pe cele mai înalte frecvenţe ale vieţii, aici, în ferma Oieriei Palas, între cele 12 adăposturi cu peste 4000 de oi şi alte 250 de capre. E minunea asta, miracolul ăsta al vieţii din care mă împărtăşesc zilnic la serviciu, necontenit de 64 de ani! Ştiţi? M-am născut în 1941, în comuna Nicolae Titulescu din judeţul Olt şi la 19 ani, în cautarea unui rost, m-am angajat la ferma de oi într-un sat uitat de lume căruia îi zicea Valea Rea, şi de atunci am rămas pe aici”, explică ing. Anghelescu.
După trei ani la Scoala Profesională Poarta Albă se califică maistru zootehnist şi cu noul “paşaport” de succes, la titular, este angajat la Staţiunea Experimentală Dobrogea (Oieria Palas) în 1964, cu un salariu lunar de 900 de lei. Aici se apucă din nou de carte şi după alţi patru ani absolvă cursurile Şcolii Tehnice Veterinare Palas, cu o altă calificare medie ce-i permite noi aspiraţii. Mai ales că la şcoala serală de peste gardul oieriei o cunoscuse şi pe colega Tudora, cu care avea să-şi întemeieze noua familie şi să împartă locul de muncă, pentru restul vieţii.
Ce a urmat, rememorează Tudor Anghelescu, n-a fost nimic exceptional decât simpla poveste de success a unui tânăr, a unu cuplu, din vremea aceea când unui om putea să-i sară inima din piept dacă semna un contract de angajare la grajduri sau dacă primea o camera de locuit în fermă. Aşa au fost şi ei, Tudor şi Tudora. În 1986 Tudor Anghelescu obţine diploma de inginer la Facultatea de Medicină Veterinară şi Zootehnie din Timişoara şi îşi continuă activitatea ca Şef al Fermei de producţie animală de la INCDD Palas. În anul 2006, la 65 de ani primeşte decizia de pensionare şi de atunci, cu noul “titlu nobiliar” în buzunar, parcurge zilnic, în total, cam 20 de km, de acasă, din Valu lui Traian, la Ferma de producţie Palas şi înapoi, la volanul propriei Daciei Logan, pentru a calcula raţiile de hrană, planificarea serviciilor, a tratamentelor şi vaccinurilor sau programarea montelor în perioadele de fertilitate. Ferma, cu 24 de salariaţi, 12 adăposturi pentru animale se întinde pe 14 hectare şi este populată cu 4000 de capete de oi (inclusiv tineret) din rasele Merinos de Palas, Ile de France şi Prolifică de Palas plus 250 de capre din rasele Zană, Boer şi Carpatină, toate aceste populaţii constituind material genetic de cea mai înaltă clasă pentru cercetare în vederea ameliorării şi creării de noi rase productive în cadrul temelor specifice ale institutului.
Inginerul Tudor Anghelescu, decanul de vârstă al zootehniştilor în activitate îşi continuă neabătut rutina după 17 ani de la ieşirea la pensie cu bucuria naşterii din zori a fiecărei dimineţi, când oile şi caprele îl caută la iesle precum mântuirea unui Dalai Lama autohton, după miros, pentru a-şi primi în tihnă tainul zilnic!
Ce îi conferă această vitalitate? El zice că urmează, din totdeauna, acelaşi regim alimentar şi de viaţă. Fătă excese dar şi fără restricţii.
“În viaţa mea n-am lipsit o zi de la serviciu din cauze medicale, până în 2012, când am făcut un AVC tranzitoriu. A fost singura încercare majoră şi m-am recuperat fără probleme, după cum se vede. De fumat am fumat, ca orice puştan, până în 1961 iar greutatea corporală de 68 de kg am păstrat-o de la 28 până la 80 de ani, când am sărit la 76 de kg. Ca regulă alimentară de bază am respectat întordeuna cu sfinţenie masa de dimineaţă pe care o regalez cu un castron de ciorbă. Mă trezesc la ora 5 dimineaţa şi la 6 sunt la serviciu. La prânz mănânc orice dar consistent iar seara, fără preferinţe culinare dar nu sar niciodată peste masă. Patru zile pe săptămână avem carne, la masă, obligatoriu. Carne de peşte, de pasăre, de porc, orice, dar carne să fie. Eu unul, între carnea de porc şi cea de oie, prefer porcul. Carnea de oie este foarte bună, îmi place, la fel şi vita şi mai puţin capra. Pentru mine, din totdeauna băutura preferată a fost şi a rămas vinul dar, înainte de masă beau 5o ml. De ţuică. Apoui după masă câte un pahar de vin…conform apetitului, fără restricţii. Eu mi-am făcut întotdeauna vinul în casă din soiuri hibride, alb şi roşu, pe care le cultiv în bolta din curte. Asta-i tot, niciun secret, niciun ceai mirculos”, a conchis Tudor Anghelescu, devoalându-şi regimul de viaţă ce-i conferă vitalitatea de neimaginat.
