Luigi FRIGIOIU ■
Deși intrăm în Săptămâna Paștelui, afară e frig de parcă vine Crăciunul. Cred că Prea-înaltul Teodosie a încurcat butoanele la telecomanda cu care ne programează sărbătorile și viața.
Pe străzi, lumea se mișcă ca să se dezmorțească după frigul îndurat în case. În fața Restaurantului “La Scoica”, aglomerație. Nu era nuntă armânească, nici botez musulman cu retezare de moț. Mă nimerisem la Conferința de presă a Filialei judeţene PSD Constanța, descendenta directă a Comitetului Judeţean PCR.
PSD ar înseamna Partidul Social Democrat dar, în egală măsură, se poate considera Partidul lui Stroe și Dumitrache (Felix, boss la județ iar Dumitrache, jupân la municipiu).
Bine orientați, ca toată viața, cei 2×1 șefi pesediști l-au cooptat în Biroul executiv pe Nicu Lascu, unul din patronii “La Scoica”. Așa s-a rezolvat sponsorizarea mesei întinse cu ocazia evenimentului. Oficiile de gazdă le-a făcut Gabi Bădilă, fosta realizatoare a emisiunii “Ore verzi” la TV Neptun. Acum a pus în scenă, mai degrabă, “Ore roșii” sau ouă roșii, că tot se apropie Paștele.
Ca la o veritabilă ședință “stângistă”, în aplauzele celor prezenți, primul a luat cuvântul tovarășul, adică domnul, Felix Stroe, descins direct din parlament, care s-a arătat întru totul de acord cu antevorbitorii lui. Preș-ul a înfierat, cu mânie proletară, alianța PNL-USR ce administrează Constanța. A îmbătrânit și nenea Felix. A uitat că țara e condusă spre dezastru de „Monstruoasa Coaliție” PNL-PSD. Nu-și luase pastila zilnică de lecitină…
Felix Stroe a mai subliniat că filiala locală a social-democraților își selectează candidații pentru alegerile locale-2024. Se poate înscrie în cursă oricine, va câștiga cine trebuie. Deoarece, așa cum a zis tătucu Stalin: “nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. În timpul conferinței de presă, cei prezenți au desfășurat interesante activități cu caracter instructiv-educativ: s-a frecat mangalul, s-a bătut berbunca etc.
A urmat la cuvânt, Jupân Dumitrache. El s-a jurat cu mâna pe coperțile Bibliei (între care avea introdus Statutul PCR-FSN-PSD) că nu va ridica un bloc prea înalt pe terenul cumpărat recent în Mamaia. Construcția sa va avea exact cât permite noul PUZ al stațiunii: maxim 20 de etaje…
L-au adus și pe înlocuitorul lui Ghiță Donțu, exclus din Organizația de seniori PSD. Un individ șters, anost, fără carisma lui Ghiță, ce părea născut din încrucișarea lui Nae Lăzărescu și Vasile Muraru sau a lui Țociu cu Palade.
Prezent în prezidiu, senatorul Nicu Moga, supranumit senatorul melcilor, era tare trist. Mogagiu părea cu gândul la chiolhanurile trase cu gașca lui Măzărică și Nicușor prin cârciumile Constanței. Ăștia de acum, nici nu știu să fure cu ştaif, nici nu țin la pileală.
Organizația de femei PSD a fost reprezentată de Mariana Gâju, Luminița Vlădescu și Marilena Dragnea. Trei doamne și, toate trei, în roșu. Din două motive: unul politic și altul de deochi. Respectivele doamne, încă, arată bine și atrag privirile asupra lor când intră în Cluburi. Ne referim la Cluburile pensionarilor, ctitorie a epocii ce cu justificată mândrie pesedistă o numim “Epoca de Aur – Mazăre”.
Sala se umpluse cu ziariști și, mai ales, cu ziariste ce urmăreau atent noutățile politice prezentate de conducerea PSD Constanța. Cam un sfert de oră pentru că, apoi, au început să discute treburi de sezon mult mai practice: rețete de miel umplut, de drob, de cozonac. Ca întotdeauna, onoarea presei a fost salvată de experimentatele Feri Predescu și Măriuca Androne, cu întrebări pertinente puse, chiar și atunci, când toți se ridicaseră în picioare ca să plece acasă. Pe scaun rămăsese doar radiojurnalista Ema Mihăilă care nu-și revenise după confruntarea fizică din Primăria Constanța. Ema i-a tot întrebat, insistent, pe cei din prezidiu: “Cum comentați că primarul Chițac mi-a dat cu ușa în cap?” Atunci, Stroe s-a aplecat spre Dumitrache și părea să-i spună: “Noroc cu comuniștii noștri. Când au fost la putere, au căptușit ușile primăriei. Bine i-a făcut Vergilică. Asta e mereu pusă pe harță, cu gura mare. O merita!”. Apoi, privind îngândurat spre ziaristă, a încheiat conferința de presă: “E regretabil ce s-a întâmplat, doamna Ema. Dacă Constanța ar fi avut primar PSD, așa ceva nu s-ar fi petrecut, altădată.”…