Acasă Gloria mundi Cunoaște-te pe tine însuți!

Cunoaște-te pe tine însuți!

1018
0
Foto: Dan Mihăescu
Foto: Dan Mihăescu

Pierre Joseph de HILLERIN

Tot despre sport (II)

Mă întorc la ceea ce ar merita să ne rămână fiecăruia dintre noi din experiența, devenită „pandemică”, pentru că tot se poată termenul, a sportului de înaltă performanță sau a sportului spectacol și chiar a sportului industrie.

Pierre Joseph de HILLERIN

Așa cum scriam în episodul de introducere, deviza olimpică: „Citius, Altius, Fortius” adică ”mai rapid, mai înalt, mai puternic” a avut o influență pozitivă o lungă perioadă din istoria olimpismului modern. Dar, ca în aproape orice înseamnă omenesc, a fost atinsă în timp de „virușii” puterii fie că aceasta a fost simplă plasare ierarhică în fața altora, stimulând orgoliul, păcat fundamental al speciei umane, fie că a îmbrăcat forma câștigului material de la nivelul individului la cel al națiunilor sau marilor corporații.

          Gândesc că azi ar fi cu mult mai utilă omului modern deviza născută din aceeași antichitate greacă pe care o făceam vinovată de excesele civilizației moderne (ierarhizare, progres cu orice preț și nevoia acută de explicație). Lăsată nouă la limita legendarului, deviza de la intrarea templului din Delphi: „cunoaște-te pe tine însuți” sau, în greacă „γνῶθι σεαυτόν”, a fost însoțită în același loc, și cu siguranță nu întâmplător, de o alta mai puțin cunoscută sau citată: „nimic în exces” (μηδέν άγαν).

          Prima dintre ele, verificată în practica antrenamentului de foarte înaltă performanță, își arată valențele positive, umanizante, crescătoare de valoare umană ducând la conștientizarea importanței dezvoltării și utilizării simțului intern de control și observare a oricărei mișcări a corpului, dezvoltând astfel o capacitate care a contribuit într-o uriașă măsură” la progresul performanței (comunicare personală Robert Glință, 2021, Campion European de natație).

          Înțeleasă în esența sa, ar putea readuce, pentru fiecare dintre noi, legat de sport, atât uitatul simț al măsurii cât și instrumentele de devenire echilibrată, sănătoasă, benefică fiecăruia și societății în ansamblu.

bogdanbudai.ro introspectie

          Acesta ar putea fi motivația principală pentru care definiția dată sportului prin „Cartea albă privind sportul” (Bruxelles, 11.7.2007): „toate formele de activităţi fizice care, printr-o participare mai mult sau mai puţin organizată, au drept obiectiv expresia sau ameliorarea condiţiei fizice şi psihice, dezvoltarea relaţiilor sociale sau dobândirea unor rezultate pozitive în competiţiile de toate nivelurile. plasează competiția în plan secund prioritizând ameliorarea condiției fizice și psihice și dezvoltarea relațiilor sociale.

          Închei, ca și data trecută cu observația conform căreia:

„Dacă nu ar fi apărut chiar merita inventat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.