Acasă FOILETON De ce Înalt Prea Sfinţitul Lear se crede Regele Teodosie?

De ce Înalt Prea Sfinţitul Lear se crede Regele Teodosie?

1308
1
Autor Dan MIHĂESCU/ AGERPRES
Autor Dan MIHĂESCU/ AGERPRES

Dan MIHĂESCU ■

Bufonul: Nimeni n-ar trebui să-mbătrânească-nainte de a se înţelepţi. (Regele Lear, Actul I, Scena 5/William Shakespeare)                                                     

Încă nu se domolise bine arşiţa verii iar bobocii nici nu-şi deprinseseră rostul cuiburilor, că în Împărăţia Alma Mater se iscă zvon de nelinişte şi suspin cum că Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Lear, Rege în Eparhia sa, fu decăzut din rangul scolastic pe motiv de vârstă înaintată şi lăsat pe dinafara coteţului de la numărat şi jumulit boboci. Ei, atâta suferinţă n-am putut să îndur a vedea cu ochii mei şi de aceea, ca un cavaler al cauzelor pierdute, ce mă socot, mi-am înşfăcat lancea din rastel şi am pornit, înfruntând destinul, să înfrâng realitatea potrivnică renumitului Prinţ al BOR, de pe litoral, şi să dovedim astfel că altul ca el nu-i.

Lear: Trebuie să fiţi îngăduitori cu mine. Te rog, iartă şi uită. Sunt bătrân şi nu sunt în toate minţile. (Regele Lear, Actul IV, Scena 7 / William Shakespeare)

În Împărăţia Alma Mater, se zice că ÎPS Lear era un mic rege cu curtea şi supuşii săi eparhioţi, mulţi dintre ei chiar foşti boboci, alţii năimiţi, şi nimeni nu respira acolo fără de ascultare şi în ritmul impus de el, când mai repede – cu sufletul la gură, când mai lin, ori melodios, dacă Prinţul Bisericii pofteşte companie ori conversaţie, când mănâncă. Tot el îi spovedeşte şi-i rânduieşte pe negri-bobocei, în ierarhii şi căprării: care să gă-gă-ie, care să sâ-sâ-ie, care să don-dă-ne, cum să recite ca să ne încânte şi…armonia a fost deplină până într-o zi când cică s-a dat o regulă prin care nu mai este nicio regulă specială astfel că ÎPS Lear, de-a valma cu alţii ca el, nu-şi mai stăpâneasc regatul, odată ajunşi la senectute!

S-au cutremurat cerurile şi s-a prăbuşit o întreagă lume ce existase până atunci prin armonia impusă de cel ce stăpânise regatul.

Ce infamie e asta să trimiţi la pensie un stăpânitor al regatului său, un prinţ, când el la fiecare aniversare se simte de parcă ar fi împlinit vârsta christică?

Lear: Acolo unde s-a statornicit beteşugul mare, unul mai mic abia de se mai simte. (Regele Lear, Actul III, Scena 4, William Shakespeare)                                       

Păi cine să mai păstorească, în fiecare an, cârdurile negre de boboci, cine se mai pricepe, ca el, să sporească din neant doctorii în gă-gă-it şi sâ-sâ-it, sau cine mai ştie să dea canon unuia sau altuia să se facă direct gâscă grasă-zburătoare fără să fi păscut o zi lucernă pe merea, alături de alţi boboci?   

Cine să-i mai ferească de păcatul tainelor plebee ale făloşeniei, clevetelii, aroganţei sau partizanatului politic, arătându-le cum să nu facă la fel ca el.

Foto: Dan MIHĂESCU

Mi-aduc aminte că la un moment dat, cu mulţi ani în urmă, uimit de harul şi talentul lui ÎPS Lear, chiar un juvenil redactor-şef al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, mă rugase să-l întreb pe prinţ dacă nu se poate oploşi pe la curtea regatului din Alma Mater, ca boboc, ca să pună ceva carne pe piept şi muşchi de aripi şi să-şi ia zborul de gâscan într-o bună zi, sătul fiind de iaurtul şi chefirul de gazetar, şi chiar a primit răspuns afirmativ. Ulterior însă a abondonat, că-i intrase vocea în schimbare.

Cine mai ştie să-i deprindă pe negri-bobocei cu duhul blândeţii, cu vorba mieroasă şi tipicul compasiunii creştineşti – câte o faţă pentru fiecare, cine să le mai arate ce înseamnă jurământul sărăciei sau cum să se înconjoare de sfinţi, pe pământ?

Foto: Dan Mihăescu

Altă dată, mi-aduc aminte, tot aşa, cum însuşi ÎPS Lear mi-a probat chiar mie, mirean care prin natura profesiei şi pentru că aveam o mamă ce îndesea rândul credincioaselor ce-i ţineau isonul, l-am consiliat mulţi ani în zona comunicării şi relaţiilor publice, mi-aduc aminte, ziceam, cum mi-a dovedit virtuţile pe care le împărtăşea boboceilor. Aşadar, într-o bună zi descopăr în clopotniţa improvizată a unui bidonvil de bisericuţă de la Poarta VI, a Portului Constanţa, clopotul M/N Codlea, pe care-l primisem port-bonheur din partea companiei armatoare, atunci când nava fusese vândută pentru casare. Mă bucur că regăsesc obiectul drag ce-mi dispăruse inexplicabil din boxa locuinţei şi-l caut pe preot ca să lămuresc situaţia. Surpriză, părintele, o veche cunoştiinţă de pe vremea când zgâria timid la porţile preoţiei alături de un alt confrate cu care alcătuia cuplul de hâtri diaconi: Iulian Căluţ şi Valentin Cazan, şi pe care-i zăream adesea acasă la maică-mea, între reprize de duhănit şi descifrarea soartei în zaţul de cafea. Mă îmbrăţişez deci cu părintele Căluţ şi îl întreb prin ce minune s-a aninat clopotul meu, în turla bisericii sale? “Minune cerească; Domnul a dat, Domnul a luat”, îmi răspunde şugubăţ preotul, mărturisind că nu-şi mai aminteşte cum dangănea cu el ţinându-l între genunchi şi amuzându-se cu amicu-i Valentin Cazan, pe vremea când când ardeau gazul la maică-mea acasă, când se tirau de la Arhiepiscopie. Şcoală tată ce mai, s-au prins învăţăturile primite când era simplu boboc! Nici eu nu mă las şi merg cu jalba la ÎPS! Mă ascultă, mă compătimeşte şi-mi cere să fac dovadă cu factura că este clopotul meu. Mă contrez şi zic să-mi arate popa Căluţ factura cu care l-a dobândit, la care prinţul îmi explică că tot ce se află în curtea Bisericii aparţine acesteia şi nimic altceva nu mai contează. Mă uit la el şi mă crucesc; îi atrag atenţia că stă de vorbă cu mine, nu cu orice mirean, bătându-i apropouri despre consistenţa trecutului comun iar el, cu o ultimă probă de elocinţă, îmi repetă refrenul: “Domnul a dat, Domnul a luat!”   

Lear: Nimic nu iese din nimic! (Regele Lear, Actul I, Scena 1, William Shakespeare)                                                                                                                

Tristă povestea cu ÎPS Lear, să se vadă exclus acum, la senectute, din regatul său de la marginea Împărăţiei Alma Mater, pe care l-a păstorit temeinic chiar din prima zi în care fuses întronizat ca Prinţ al BOR. Ba unde mai pui că până nu demult se închipuia chiar Împărat peste Alma Mater…

Degeaba m-am avântat eu, cavaler al cauzelor pierdute, să-l susţin în luptă, cu lancea-mi necruţătoare înmuiată în veninul de smarald al balaurului, căci ÎPS Lear mai speră acum doar în sprijinul judecătorilor cărora le cere să-i anuleze starea de pensionar căci, nu-i aşa, cine a mai văzut rege pensionat, copil urât şi babă frumoasă? Şi dacă nu merge cu vorba bună trece să se închine pe la moaştele de la Curtea Constituţională, că doar acolo se pot întâmpla minuni contra firii.  

Foto: Dan Mihăescu
Publicitate
Articolul precedent# Sătulă de bravură #
Articolul următorTelekom, aleșii și porumbeii

1 COMENTARIU

  1. Greșită interpretare a imaginii „înconjurat de sfinți pe pământ”. Pe bandulieră nu scrie „SFÂNT”, ci „ȘFANȚ”. S-a înconjurat de sfanți pe pământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.