Acasă Zig-Zag Până unde mergem cu egalitatea de șanse?

Până unde mergem cu egalitatea de șanse?

347
0

Leonard MOCANU

Erau vremuri în care, pentru a ajunge comentator, redactor sau crainic la radio sau televiziune, actor sau alte meserii cu expunere publică masivă, trebuia să treci prin furcile caudine a nenumărate selecții, examene eliminatorii și școli de profil.

Nu puteai fi actor sau redactor de radio dacă aveai vreun defect de vorbire evident. Excepțiile erau puține, ele fiind ”argumentate” de o ascendență ilustră sau de un talent deosebit. Uneori acesta era confirmat, alteori…

Chiar dacă risc să supăr mulți fani, dacă l-ar fi chemat Mocanu sau Ionescu și ar fi venit din cine știe ce ungher de Românie, un anume ”junior” nu ar fi trecut niciodată proba de admitere la teatru, din cauza șuieratului șerpesc din vorbirea curentă. Desigur, cum acesta își etalase deja talentul pe diverse pelicule sau scene până la vârsta majoratului, examinatorii au fost mai puțin exigenți la probele de dicție. Nu că au greșit mult, deși, în opinia mea, cariera lui a atins limita  superioară.

Desigur, în zilele noastre activiștii egalității de șanse m-ar contrazice chiar virulent, dar parcă prea s-a umplut eterul și nu numai de tot felul de agramați, peltici sau nu știu cum să-i cataloghez altfel. ”Pe vremuri” se spunea că o bâlbă pe post te ”frigea” la leafă. Nu știu cât poate fi de adevărat, dar astăzi parcă prea au ajuns radiourile și televiziunile să premieze prostia și incultura și să promoveze mediocritatea, fără niciun fel de selecție. E, cumva, la fel cu dreptul de a umple de vomă Mona Lisa lui Leonardo, numai pentru că ai plătit bilet la Luvru.

Sursa foto: Estudiogema.com

”Dă-i să meargă” sau ”merge și-așa” par a deveni refrenele vremurilor în care trăim. La televiziune, aflăm de la o peltică sadea ce bine e să iei nu știu ce pastilă bună de dormit. La un post de radio cu mare căutare în mediul urban, una dintre cele mai auzite reporterițe se ia la întrecere cu Donald Duck sau cu iubita lui Daisy,. Cu câțiva ani în urmă, una dintre realizatoarele cele mai prezente pe ecran la un post de știri pî-pî-pî-ia de zor înainte să termine o frază. Se pare că nu mai e nevoie de estetică, de dragul egalității de șanse.

Am învățat că radioul și televiziunea au un rol educativ. Cum se manifestă acest rol când cu greu vei găsi un redactor sau realizator în măsură să facă acordul corect sau să folosească așa cum trebuie pronumele posesive? Mai toți îl iau pe ”a” în brațe, ca pe un panaceu universal. Nu vorbim de paginile de socializare, unde orice agramat te trimite acasă că ”se poate scrie oricum”, ci de posturi care se bat pentru și se laudă cu audiențe record.

Ce să mai spui când unul dintre cei mai bine plătiți realizatori de televiziune îți sparge timpanele cu ”ni-iorg” (pentru cine nu a înțeles, versiunea proprie a numelui megalopolisului american), iar în reclame ți se promite că vei câștiga un ”volțvagăn?

Sursa foto: Freepick.com

Ce să mai credem când un post de televiziune se bate pe bani grei să cumpere serviciile unui ”domn” (doar așa i se adresează lumea), care ne vorbește despre trunchiuri de piramidă cu bază circulară, despre planuri aproape înclinate sau despre laturile mari ale unul cerc? Și asta nu oricum, ci în fața a milioane de privitori care aplaudă înfriguraţi şi înmărmuriţi.

Oare să fie doar dreptul la șanse egale sau o coborâre perpetuă a ștachetei din lipsă de ceva mai bun?

Publicitate
Articolul precedentLa 125 de ani de începerea construcţiei moderne, Portul Constanţa a atins recordul la operarea de mărfuri
Articolul următorLa Ministerul Educaţiei, hainele cele noi ale împăratului dau dimensiunea reformelor lui Sorin Cîmpeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.