Paloma PETRESCU ■
După sezoane amânate de “România educată” iată că a început procesul de reglementare. Deși avem un singur sistem de învățământ public, avem legi pentru nivelul preuniversitar și pentru cel universitar. O fi bine? Nu zic nu! Mai sunt țări spre care se zice că ne uităm cu jind, dar nu acesta este argumentul care ar trebui să ne mâne în luptă ci motive întemeiate aici, în România; să știm și noi, vorba lui nenea Iancu.
Și acum, câteva gânduri despre nivelul preuniversitar.
Din arhitectura organizațională se vede că există doar structuri subordonate Ministerului Educației; nu mai există instituții conexe, respectiv coordonate de Ministerul Educației. Această situație demonstrează greșita înțelegere a descentralizării, întrucât pare că ne întoarcem la vremurile răposate acum mai bine de 30 de ani, la circulara de la minister. Adică zero independență și autonomie!
Apreciez revenirea în privința Institutului de Științe ale Educației (IŞE), despre care se induce ideea că s-ar reînființa, dar…structură subordonată? Păi cine va crede în obiectivitatea cercetărilor unei instituții subordonate? Ar putea ea, instituția, să-și uimească șeful spunându-i că efectele și rezultatele mult așteptate mai întârzie sau că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu tocmeala din târg, ori că hainele cele noi ale împăratului îi pun în valoare personalitatea, în toată splendoarea ei? Poate fi coordonată de Ministerul Educației, poate răspunde și nevoilor de analiză a acestuia, dar Institutul de Științe ale Educației trebuie să fie entitate autonomă, independentă, să aibă propriul plan de intervenție, desigur în concordanță cu schimbările din sfera educațională națională, dar și internațională.
Și evaluarea periodică a rezultatelor învățării, precum și evaluarea periodică a calității educației ar trebui să fie atribuțiile unor entități independente și autonome care să funcționeze în coordonarea Ministerului Educației şi astfel ar putea să comande studii și cercetări pentru a se asigura că politicile puse în practică produc efecte și că au rezultate scontate.
Cele 152 de pagini își propun să stabilească cadrul legislativ pentru marea reformă „România educată”! Acest document de lucru, pentru că asta este și nu un proiect de lege serios, supus dezbaterii, a fost elaborat de nu știm cine (nu că ar trebui să știm), dar mi se părea firesc să fi fost transmis de la nivelul central către eșalonul II, către cei care funcționează acum în diversele structuri – școli, inspectorate școlare, centre de resurse și asistență educațională, case ale corpului didactic, înainte de a fi declanșată consultarea publică. În multe alte sisteme de educație consultarea se face pe bune! Consultarea se realizează în timpul anului școlar, nu în vacanță, durează 2 – 3 luni, se organizează dezbateri, pe un document văzut și comentat deja de actorii din sistem.
Documentul nu are cursivitate, este un amestec de prevederi legale și prevederi specifice implementării în care cele din urmă sunt de nivelul metodologiilor de implementare. În plus, sunt și exprimări ce nu fac cinste legiuitorului şi care, dacă tot se umflă în pene că reglementează și luptă împotriva analfabetismului funcțional, ar fi fost de dorit să mențină un nivel riguros de exprimare. Dar să vă dau câteva exemple:
Art. 27 (14) „…În clasa a XII-a, aceștia vor aprofunda atât elementele de trunchi comun cât și …” intuiesc că „elementele din trunchiul comun sunt de fapt disciplinele.
Dacă citiți legea veți găsi în mai multe rânduri noțiunea „modul”, care nu are nicio legătură cu „modul” în înțelesul noii structuri a anului școlar.
Art. 29 (3) „Unitatea de învățământ este responsabilă de dezvoltarea competențelor din trunchiul comun...” adică? În trunchiul comun NU sunt competențe, ci prin parcurgerea programelor școlare ale disciplinelor din trunchiul comun se urmărește formarea unor competențe care contribuie la completarea profilului absolventului fiecărui ciclu de școlarizare.
Art. 46 (1) „ … cu excepția disciplinelor Limba și literatura română”. Ce trist! Este inadmisibil ca într-un document public intitulat proiect de Lege a învățământului preuniversitar să existe astfel de erori.
Art 67 (3) „Învățământul primar este centrat, în primii trei ani, pe dezvoltarea competențelor fundamentale de scris, citit și matematică...,” Matematică??? Până la finalul clasei a II-a toată matematica este „socotitul” folosind cele patru operații, adică fundamentul aritmeticii. Nu spun că aritmetica nu face parte din matematică, dar … cine știe cine, ce înțelege și dacă e simplu, de ce să nu folosim acest lucru?
Art. 70 (3) (b) „… în învăţământul secundar inferior, prin note de la 1 la 10” . Din punct de vedere pedagogic notarea elevilor se face cu note de la 10 la 1, unde 10 este nota cea mai bună, iar prezumția este că profesorul acordă notă pentru ceea ce știe elevul, iar prezentarea scării de notare de la 10 la 1 stimulează, în mintea audienței, interesul pentru nota cea mai mare; se creează motivație intrinsecă.
Art. 19 (15) „În situația în care autoritățile administrației publice locale nu își îndeplinesc atribuțiile privind asigurarea finanțării unei unități de învățământ preuniversitar și este afectat în mod direct interesul superior al elevului, unitatea de învățământ preuniversitar este preluată pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de consiliul județean în raza administrativ teritorială a căruia se află sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului București, pentru unitățile de învățământ de pe raza municipiului București”.
Această modalitate de rezolvare a unor situații create prin neglijența funcționarilor unor unități administrativ teritoriale este halucinantă! Adică în loc să existe un sistem de monitorizare și control permanent al modului în care unităţile administrativ teritoriale (UAT) își îndeplinesc atribuțiile privind asigurarea finanțării unităților școlare pentru a fi luate urgent măsurile ameliorative, legiuitorul își propune să creeze haos. „Preluarea” unei instituții de învățământ de la UAT la Consiliul Județean este nerealizabilă, având în vedere că presupune transferul inclusiv al patrimoniului, lucru care se poate realiza doar prin Hotărâre de Guvern, deci e de durată, timp în care elevii din unitatea școlară sunt afectați. Preluarea și transferul de patrimoniu, ca și menținerea destinației inițiale a instituțiilor, sunt acțiuni în care sunt implicați direct mai mulți miniștri, prefect, primari. Apropos! Nu am găsit prevederea care interzice schimbarea destinației unităților școlare, în absența avizului conform al ministrului. O fi bine?
Dacă tot nu s-a făcut consultare în sistemul național de educație înainte de publicarea acestui document de lucru, iată că vin și surprizele, prin petiții online:
Azi, palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile școlare sportive sunt unități conexe, în subordinea Ministerului Educației.
Semnatarii, în număr de 22. 850, azi, solicită ca aceste instituții de educație nonformală și informală destinate copiilor și elevilor să nu fie transferate administrației publice locale care nu au capacitatea financiară de a susține continuarea activităților, asigurarea condițiilor de siguranță și sanitare, dotarea. Mai mult chiar, prin proiectul de lege, Titlul IV, se prevede că personalul care deservește aceste instituții, din punct de vedere al conținutului educațional, își pierde calitatea de personal didactic și devine angajat al UAT.
Sunt aici mai multe aspecte care necesită clarificare:
- În general, acest tip de instituții de educație noformală și informală se găsesc în municipii capitală de județ dar sunt disponibile pentru copii și elevi de pe întreg teritoriul județului. Mă întreb: fie restricționăm accesul copiilor, fie UAT de reşedinţă finanțează activități extra-didactice și pentru copiii care provin din alte UAT?
- Nu am găsit o prevedere care să interzică schimbarea de destinație sau închiderea acestor instituții educaționale, motiv pentru care nu m-ar surprinde să vedem curând cartier rezidențial pe terenul palatului copiilor, fie un mare și modern centru de wellness destinat tuturor celor care își permit financiar. Au mai fost în trecut astfel de intenții!!!
Centrele județene de resurse și asistență educațională, respectiv centrul municipiului București de resurse și asistență educațională sunt instituții conexe, în subordinea Ministerului Educației. Aceste centre de resurse și asistență educațională oferă copiilor și elevilor, precum și profesorilor și părinților servicii specializate destinate dezvoltării personale, orientării școlare și profesionale, servicii de asistență psihopedagogică, psihologică, de terapie a tulburărilor de limbaj, prin intermediul specialiștilor din structurile specializate, la nivel județean.
Semnatarii, în număr de 7799, azi, solicită revenirea asupra deciziei de disoluție a instituției care s-a constituit într-o comunitate profesională care acționează unitar și concertat în interesul elevilor și al copiilor, folosind expertiza personală, dar și comună, a comunității de practici care s-a consolidat. CJRAE/CMBRAE coordonează și monitorizează activitatea specialiștilor din toate centrele școlare de resurse și asistență educațională care funcționează în școli. Ministrul Sorin Cîmpeanu și-a exprimat dorința ca acești specialiști, dintre care i-a numit doar pe consilierii școlari, să fie în școli! Perfect, doar că ei și acum sunt alocați școlilor, își desfășoară activitatea acolo, în școli, dar din biroul de ministru nu se vede! Sigur, nu totul a mers perfect, dar știm ce nu a mers? Știm care au fost obstacolele? Ministrul își dorește să crească numărul de consilieri școlari în sistem și, ca efect, va scădea încărcarea acestora de la 800 beneficiari (elevi, copii)/consilier școlar la 500 elevi, copii/consilier școlar. Această alocare este legală și acum, prin prevederea din legea 185/2020, doar că … normele de aplicare nu au fost elaborare, în concluzie prevederea nu a putut fi operaționalizată.
În documentul de lucru numit năstruşnic proiect de lege există o prevedere care îmi dă fiori, iat-o:
Art. 53 (2) „Serviciile de sprijin menționate la art. 51 și art. 52 sunt asigurate de către specialiștii din compartimentele psihopedagogice, constituite la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, și de către specialiștii din cadrul unităților de învățământ special, care reprezintă centre-resursă pentru educația specială din toate unitățile de învățământ. În lipsa personalului necesar, directorul unității de învățământ, cu acordul Consiliului de Administrație, poate achiziționa serviciile necesare îndeplinirii obligațiilor legale”.
Să înțelegem că urmează favorizarea liberei competiții între furnizori privați de servicii de asistență psihopedagogică, psihologică, orientare școlară și profesională, terapie pentru diverse tulburări?
Acum vă las să reflectați până la episodul următor, în care mă voi referi la modul în care este organizat învățământul obligatoriu. Țineți-vă bine! Învățământul obligatoriu se încheie la 18 ani împliniți. Ce dacă de la 16 ani tinerii pot intra pe piața muncii?
(NR) Subiectul şi personajele din acest foileton sunt ca şi ficţionale neavând nimic de-a face cu realitatea, după cum se poate deduce în urma lecturării textului de autor!
