Acasă Utilitare Judeţul Constanţa: În weekend se oprește apa în orașul Techirghiol

Judeţul Constanţa: În weekend se oprește apa în orașul Techirghiol

88
0

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei în orașul Techirghiol, din noaptea de sâmbătă – 29 octombrie 2022, ora 23.00, până duminică – 30 octombrie 2022, ora 19.00, pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unor conducte și vane de legătură pe rețeaua de alimentare cu apă, informează Biroul de Comunicare.

Toți consumatorii din localitate vor fi afectați de lipsa apei potabile.

Investiția face parte din Contractul de lucrări CL 10 – Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța, în valoare totală de aproximativ 40 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Publicitate
Articolul precedentPrimarul infractor Timofte, un alt hoț care strigă hoții!
Articolul următorLipsă apă pe mai multe străzi din municipiul Constanța!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.