Acasă FOILETON SOS Amiral eşuat…depăşeşte nivelul incompetenţei!

SOS Amiral eşuat…depăşeşte nivelul incompetenţei!

10917
0
Arhitect Naval
Arhitect Naval

Luigi FRIGIOIU ■

După ce a plutit, în derivă, pe o mare de incompetență, s-a scufundat într-un ocean de combinații

Amiralul Şcolii Navale şi de Bune Maniere din Coiciu, închipuit arhitect naval – după actuala Clasificare a Ocupaţiilor din România(COR), era frustrat și pe bună dreptate. Nu avea în portofoliu nici o victorie navală ca celebrii săi înaintași: Amiralul Nelson, căpitanul Nemo sau Popaye Marinarul. Ca urmare, după promovarea în rang de la Primărie încrezându-se la comanda propriului distrugător, de clasa Chiţac, a pornit războiul total împotriva Constanței și constănțenilor, fiind probabil pradă nostalgiei copilăriei copilăriei, când se juca desculţ acasă, prin ruinele cetăţii Istria. Deci, când ieșiți din case, să înțelegeți că Amiralul a câștigat: orașul nostru arată ca după bombardament.                                                                                             

„Voiosul marinar” se laudă că a atras fonduri europene fără număr. Dar, brusc, devine trist când e întrebat unde sunt mangoții? Pentru că, acum, o ține morțiș ca primăria să facă un împrumut de peste 50 milioane cocorici. Cine îi va returna, cu dobânda aferentă? Noi, constănțenii, și copii noștri! Fiindcă, după ce va fi aruncat peste bord, Amiralul canarisit cu basea la pupa, se retrage la vila din Eforie. Viceprimarul Florin Cocargeanu-USR s-a opus împrumutului și a votat împotrivă. Normal. Vicele Coca nu vrea să îndatoreze aiurea orașul, fără explicații, iar banii să fie mătrășiți de monstruoasa coaliție PNL-PSD.                                            

Noul CET, tunul de la bordul distrugătorului Chiţac!
Cel mai ciudat proiect susținut de Vergil Chițac este noul CET, ideea lui Mazăre-Făgădău. În ’90, în județ, funcționau trei unităţi CET (Centrală Energo-Termică), la Constanța, Năvodari și Ovidiu. Cele din Năvodari și Ovidiu au fost închise. În Constanța, a rămas un CET, în curând, inutil pentru că lumea se debrașează pe capete. E nevoie de un nou CET? Evident că NU! Banii se vor scurge, pe apa sâmbetei, prin conductele de termoficare, făcute sită de rugină, către buzunarele clientelei politice.   

Bulevardul Madrid – Calea Poarta Albă   
După ce a transformat bulevardele orașului în canale navigabile, Amiralul a decis că e nevoie de bulevardul Madrid (alt proiect măzărist!). În cazul de față, acoliții lui Mazăre (cică, investitori imobiliari) au cumpărat, pe nimic, acte de proprietate de la bătrâni senili cu teren în diferite zone ale orașului. Prin Hotărâre de Consiliu, terenurile le-au fost retrocedate falșilor investitori, chiar, pe unde urma să treacă semețul bulevard Madrid, ctitoria Epocii de aur-Mazăre. “Păstăiosu” nu a mai apucat să-și despăgubească tovarășii, o face chițoşenia!

O adunătură pestriță, unul și unul: contrabandistul de alcool Pufleanu, șmenarul imobiliar Ceacîreanu, „Poponeț” Maticiuc, finul becaliot Gigi Alexa, Valentin Ionescu-Grizly (infractor măzărist fruntaș), Famiglia Babu (fost vice-PSD), amanetistul Dulea-Garant. La gașca de penali, se adaugă SC Holland Development S.A, SC Millenium Global Development SA și alte firme prezente în toate escrocheriile lui Mazăre. În acționariatul lor regăsim nume dubioase: Sorina Moscu-Hortolomei (implicată în afacerile Telegondola și Aqua Magic), fiica acesteia – Georgiana Șerban, fam Abibula-Stroe (care taie și spânzură în Centrul Cultural Burada al CJ) și mulți alții  
Lista clienților e lungă, toți “măzăriști” fanatici. Avea nevoie Constanța de pământul lor sau avea nevoie camarila lui Mazăre de banii constănțenilor? Pentru b-dul Madrid, municipalitatea va expropia 47.506 mp, achitând proprietarilor aproape 3 milioane euro!                                                                                                                 
Amiralul vrea să facă și alte nefăcute. De exemplu, să cumpere cu 5 milioane euro Grădina-Cinematograf Tomis, achiziționată cu 500.000 euro de Giuliano Talpeș. E vorba de nepotul spionului iliescian Ioan Talpeș (SIE) căruia, se pare că, urmașul îi calcă pe urmele tălpilor.

Bomboana de pe colivă – Casa cu dolărei        
Dar, mangla strigătoare la cer e achiziționarea de către Primărie a vechiului imobil “Casa cu lei” de la afaceristul Comănescu, principalul sponsor al campaniei lui Chițac. Precizez, Gabriel Comănescu zis “Țeparul de la GSM”, nu Grigore Comănescu zis „Piticul de la Somaco”.     

Inițial, Comănescu a cumpărat “Casa cu lei” crezând, după denumire, că devine proprietarul unei case doldora de bani. Spera că ascunde o comoară în lei sau în dolărei. Când colo, în afară de leii de la intrare, canci lovele. Totul era o ruină. Țeparul a fost, în sfârșit, țepuit! Lui Comănescu î-a sărit în ajutor amicul Vergil, tot rămăsese dator din campanie.

Pentru că n-a votat conform ordinului său, Primarul i-a retras atribuțiile vicelui “Coca”. Ilegal! Spre informare, potrivit art. 69 alin. (2) din Constituţie, (privind Legea fundamentală a mandatului dobândit prin alegeri): „Orice mandat imperativ este nul”. Nici un ales nu poate fi obligat imperativ (prin ordin) să voteze într-un fel sau altul. Deci, vicele Coca are dreptul să ridice mâna conform conștinței și nu cum “vrea” mușchii încordați ai Amiralului.

www.irancartoon.com

La un recent sondaj, cică secret, (de care știe toată lumea) PNL a aflat că susținătorii de Amiral sunt mai puțini decât foștii fumători de țigaări Amiral, să zicem. În sensul că, la următoarele alegeri, Vergil Chițac ar obține maxim 15%.   
Amirale, pe Coca l-ai frământat ca aluatul de plăcintă dobrogeană. Dar, ce faci cu 85% din votanți, exasperați de mărețele realizări ale mandatul Chițac? Ne retragi dreptul de vot și ne dai afară din oraș?                                    

Ca să ne mai relaxăm, haideți să fredonăm vechiul hit al trupei „The Irish Rover” – Drunken sailor    
“What shall we do with the drunken sailor, early in the morning? Put him in a long boat til he’s sober! Way, hay and up she rises”. Vânt bun la pupa! Du-te şi să nu te mai vedem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.