Narcis GAIDARGIU ■
Tocmai mă pregăteam să pun de-un blat, când aud niște bubuituri în ușă de să-mi crape tâmplele.
Cine-o fi? O fi venit cu berbecul de Paști, da’ ăla-i băiat simțit, nu bate în ușă s-o dea jos.
Or fi mascații, că și ăia tot cu berbecul vin.
Nu mai poți să pui de-un blat în țara asta, că-ți și vin la ușă.
Vorbisem la telefon, da’ cifrat: blat cu rom, făină, șnaps cu vanilie, de-astea.
Deschid ușa, era președintele de asociație, mă chema la ședința de bloc.
Bre, nea Vasile, n-am timp, trebuie să plec, mă grăbesc să pun de-un blat, că vine Paștele și închid ăștia la supermarket.
Inițial voiam să fac un tort, între timp mă hotărâsem să fac două, unul pentru masa de Paști duminică la părinți și a doua zi la prieteni.
Cuptorul meu nu mai ținea flacăra, n-aveam chef și timp de demontat, așa că am hotărât în scurt, de data asta să iau blatul de-a gata, că și-așa țara asta e plină de blaturi, nu trebuie să mai fac și eu.
Mă gândisem deja la un tort tiramisu, dar cu blat însiropat cu cafea espresso, nu pișcoturi, cremă zabaione cu mascarpone, gem sau dulceață de caise și vișine pentru contrast de gust și culoare, frișcă și decor de căpșuni.
Cu rețeta în minte, am început să pun în coș.
Una bucată blat de tort vanilie (10,25 lei), una bucată blat de tort cacao (10,25 lei), a câte trei felii. Foarte bune pentru familia mea.
Câte un borcan gem de caise (8,99 lei) și dulceață de vișine (9,13 lei) a 370 grame fiecare. Cu ocazia asta am aflat că borcanele nu mai sunt de mult de 400 grame. De șmecherie, de criză, de austeritate!
Mascarpone 1 kilogram (35,03 lei), ouă XL 6 buc (6,36 lei), eu am luat 20, că am familie mare.
Lapte 3,5% grăsime 350 ml (2,63 lei), n-aveam refractometru la mine, așa că am mers pe încredere.
Zahăr tos sau farin 9 linguri cu vârf , adică 270-300 grame (2,03 lei), trei plicuri cu zahăr vanilat bourbon (7,5 lei).
Esență de rom 2 lingurițe (3 lei), în loc de care am pus trei linguri de rom Captain Morgan (3,17 lei), că-ntâmplător mai rămăsese ceva în sticla de un litru.
Vreo două prafuri de sare pentru contrast de gust (0,01 lei), o linguriță esență de migdale (0,35 lei), o lingură rasă amidon (0,21 lei), foi de gelatină 10 grame (1,57 lei), ciocolată albă 200 grame (8,02 lei), căpșuni 500 grame (10,36 lei), 1 kg smântână frișcă 32% grăsime (23,62 lei), cafea espresso 64 grame (3,84 lei).
Total 122,82 lei.
Or fi bine sau nu 61 lei per bucată tort de 3 kg? Eu așa mă distrez câteodată, că n-o mai făcusem de multă vreme.
Afară de blat, pentru care nu mă pot pronunța, deși arată foarte bine, știu că am pus materii prime de calitate, nu înlocuitori ieftini să iasă bine la vopsea, cât despre sănătoase, începând cu zahărul, … hai, că doar o viață avem, cel puțin urma să fie tort ovo-lacto-vegetarian.
Le-am lăsat pe toate vreo oră, să ajungă la temperatura camerei și-am trecut la treabă.
Am separat albușurile de gălbenușuri, fiecare grup în bolul lor.
Am mixat gălbenușurile cu amidonul, la viteză mică un minut, apoi mare, până a ieșit o cremă galben-albicioasă, ușor spumată, la care am adăugat zahărul cu vanilie bourbon, o linguriță esență de rom și două linguri Captain Morgan.
În punctul ăsta, m-am hidratat cu un cocktail Jamaica-libre on the rocks, că Havana pentru mine e pe locul doi după Captain. Fără limetă, însă n-am suferit, că deh, înțeleg, e criză.
Am dat în fiert laptele mixat cu 3 linguri de zahăr, l-am răcit rapid în apă cu gheață și, călduț, am turnat 200 ml în fir peste spuma de gălbenușuri, aflată deja pe cai mari la bain marie. Rest 150 ml lapte.
Am ras ciocolata, înapoi cu bolul la bain marie, am incorporat-o cu spatula în zabaionele din gălbenușuri. Așteptam să se topească ciocolata între 45-47⁰C și, cu ocazia asta, să omogenizez crema. Am ridicat crema cu spatula, prin mișcări circulare, până când pe la 49⁰C am simțit că e ok, omogenizată. Cu ciocolata albă e riscant să treci peste 50. Am adus bolul pe masa de lucru omogenizând continuu, apoi în apă cu gheață, până a ajuns la 25⁰C.
Am mixat albușurile cu sarea. Când a început să facă spuma creste, am pus 3 linguri de zahăr și am mixat la viteză maximă, până a rezultat o spumă cât să nu cadă din castronul întors cu gura-n jos.
Am turnat spuma de albuș peste crema de gălbenușuri, am amestecat cu spatula.
Gelatina stătuse la hidratat cinci minute în apă rece, am dizolvat-o la bain marie cât să nu spumeze, am turnat-o în cremă, am turnat și mascarponele tot, am continuat omogenizarea și gata, crema cremelor.
Am executat 8 porții de cafea espresso, le-am combinat cu 150 ml lapte recișor, peste care am turnat esența de rom și migdale, Captain Morgan și zahăr 3 linguri.
Am început montarea.
Pe platou, într-o formă de tort, am început cu un strat de cremă, apoi primul rând de blat, pe care le-am alternat ciocolată-vanilie-ciocolată.
Fiecare rând de blat l-am însiropat cu cafea. După primul a urmat dulceață de vișine cu cremă, apoi gem de caise cu cremă, finalmente cremă.
Am dat torturile pentru vreo două ore la congelator, apoi le-am îmbrăcat în frișcă, pe care am așezat decor din căpșuni.
Privindu-le, mi-au revenit în minte mantia-i purpurie, coroana de spini și veșmântul alb al lui Iisus.
Hristos a înviat în astă zi!
Și cum stăteam eu așa gata, gata să citesc ce mai făcură băieții ăștia de la guvernare până se așează oul peste pasca acoperita de sarmale și friptură de miel bine împănată….vad articolul tau și-mi zic “taci că l-au prins pe Nea Amiralu’ cu blatu'”.
Ba băiete…nimic din titlu nu mă pregătise pt articolul tau.
FRUMOS….Bravo.